75 matches
-
adăugate numaidecât disproporțiile de natură calitativă (dotarea materială, livrescă și umană a unităților școlare) pentru a arăta cât de mult se înclina balanța în defavoarea învățământului românesc. Disproporția, oricum flagrantă, existentă în preajma Revoluției de la 1848, avea să se adâncească în perioada postpașoptistă, sub auspiciile inaugurării programului de maghiarizare demarat, într-un crescendo al intensității, în a doua parte a secolului al XIX-lea. În 1865 Dieta votează unirea Transilvaniei cu Ungaria, iar din 1867, anul Compromisului Austro-Ungar și al instituirii Monarhiei duale
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
propria sa campanie de românizare asupra populației maghiare înghițită, odată cu Transilvania, înăuntrul noilor sale granițe teritoriale. 3.2.3. Concepția despre naționalitate: de la patriotism civic la etno- naționalism herderian Epoca habsburgică în Transilvania (1691-1865), cât și perioada regulamentară și cea postpașoptistă în principatele danubiene (1831/32-1859) sunt marcate de procesul de etatizare a învățământului, prin care statul, asumându-și din ce în mai multe responsabilități educaționale, a transformat școala într-un politicum, i.e., un instrument politic pus în slujba statului. Modificând
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
copiii moldoveni și munteni în români, în aceeași manieră întregul cortegiu de figuri eroice au suferit un proces de metamorfozare identitară. Din domn al Moldovei, Ștefan cel Mare a devenit mai întâi domn al Moldo-României (Albineț, 1845), pentru ca în perioada postpașoptistă tranziția să fie finalizată, acesta pierzând identificarea moldavă. c. Unitatea politică. Primul sudaj teritorial-instituțional presupus de idealul unificării politice a românității într-un singur stat național unitar s-a realizat în 1859 prin unirea principatelor danubiene. În ciuda acestui succes repurtat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
d. Unitatea intențională. Portretizarea lui Mihai Viteazul ca naționalist idealist, motivat în acțiunile sale de cucerire a Ardealului și Moldovei de intenții unificatoare în sensul reîntregirii națiunii române, este o constantă care traversează de la un cap la altul istoriografia autohtonă postpașoptistă (cu excepția perioadei interbelice în care, după cum vom vedea, s-a maturat o paradigmă critică). Privită în retrospect, efemera perioadă de unitate politică a celor trei principate a constituit o resursă simbolică extrem de pretabilă pentru a fi statuată ca precedent istoric
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
o radicalitate absolută. La fel cum slavofilia explicită din istoriografia comunistă își are prefigurațiile în concepția istorică a slavistului I. Bogdan (1894), tot așa și ideea retragerii aureliane ca eliberare poate fi reperată la I. Heliade Rădulescu încă din epoca postpașoptistă: "Goții, barbari, au adus un suflu al libertății, care i-a făcut pe Romanii din Dacia să scuture jugul Romei despotice sau imperiale" (Heliade Rădulescu, 1861, p. 40). Popoarele migratoare sunt reevaluate din barbari distrugători ai civilizației și beatitudinii colective
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
sale istorice, memoria națională românească trece prin acest crescendo în două cicluri complete, despărțite de scurtul intermezzo al anilor 1947-1964 în care patosul naționalist a fost substituit cu la fel de înflăcărata doctrină a internaționalismului proletar. Primul ciclu a debutat în epoca postpașoptistă, când memoria națională românească a prins cheag, evoluând pe parcursul unui secol pentru a-și atinge climaxul în interbelicul înstăpânit de crezul fanatic al ideii naționale (Goga, 1927). Al doilea ciclu, culminând cu dubla canonizare a lui Ștefan cel Mare și
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cu o pluralitate de nuanțe”, începând de la Gh. Asachi și Barbu Paris Mumuleanu, constatând că în perioada pașoptistă, când trăsăturile naționale modelează atitudinea estetică, acesta se conturează ca un romantism civic, pentru a deveni apoi „genul proxim al poeziei românești postpașoptiste” prin autori care au vibrat la tipul de sensibilitate ilustrat de Byron, dar și la poza și deprimarea lui elegiacă. Este reliefat faptul că prin „coincidența idealului la model și adepți”, dar și datorită afinităților elective ale unor scriitori români
VERZEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290502_a_291831]
-
unui neam. După această formidabilă regăsire de sine a neamului și a originii sale, după acceptarea modelelor formatoare ale Vestului luminat, o dată pentru totdeauna, nu ne rămânea decât de a păstra această avuție și acest efort magnific al corifeilor pașoptiști, postpașoptiști, clasici și moderni ai culturii noastre. A păstra, În sensul dinamic al tradiției, este adesea mai greu, mai eroic chiar decât a inova tot timpul, o „novatoare” agitație care, mai ales azi, În modernitate și post-modernitate, ascunde prost o nesiguranță
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
adăugate numaidecât disproporțiile de natură calitativă (dotarea materială, livrescă și umană a unităților școlare) pentru a arăta cât de mult se înclina balanța în defavoarea învățământului românesc. Disproporția, oricum flagrantă, existentă în preajma Revoluției de la 1848, avea să se adâncească în perioada postpașoptistă, sub auspiciile inaugurării programului de maghiarizare demarat, într-un crescendo al intensității, în a doua parte a secolului al XIX-lea. În 1865 Dieta votează unirea Transilvaniei cu Ungaria, iar din 1867, anul Compromisului Austro-Ungar și al instituirii Monarhiei duale
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
propria sa campanie de românizare asupra populației maghiare înghițită, odată cu Transilvania, înăuntrul noilor sale granițe teritoriale. 3.2.3. Concepția despre naționalitate: de la patriotism civic la etno- naționalism herderian Epoca habsburgică în Transilvania (1691-1865), cât și perioada regulamentară și cea postpașoptistă în principatele danubiene (1831/32-1859) sunt marcate de procesul de etatizare a învățământului, prin care statul, asumându-și din ce în mai multe responsabilități educaționale, a transformat școala într-un politicum, i.e., un instrument politic pus în slujba statului. Modificând
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
copiii moldoveni și munteni în români, în aceeași manieră întregul cortegiu de figuri eroice au suferit un proces de metamorfozare identitară. Din domn al Moldovei, Ștefan cel Mare a devenit mai întâi domn al Moldo-României (Albineț, 1845), pentru ca în perioada postpașoptistă tranziția să fie finalizată, acesta pierzând identificarea moldavă. c. Unitatea politică. Primul sudaj teritorial-instituțional presupus de idealul unificării politice a românității într-un singur stat național unitar s-a realizat în 1859 prin unirea principatelor danubiene. În ciuda acestui succes repurtat
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
d. Unitatea intențională. Portretizarea lui Mihai Viteazul ca naționalist idealist, motivat în acțiunile sale de cucerire a Ardealului și Moldovei de intenții unificatoare în sensul reîntregirii națiunii române, este o constantă care traversează de la un cap la altul istoriografia autohtonă postpașoptistă (cu excepția perioadei interbelice în care, după cum vom vedea, s-a maturat o paradigmă critică). Privită în retrospect, efemera perioadă de unitate politică a celor trei principate a constituit o resursă simbolică extrem de pretabilă pentru a fi statuată ca precedent istoric
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o radicalitate absolută. La fel cum slavofilia explicită din istoriografia comunistă își are prefigurațiile în concepția istorică a slavistului I. Bogdan (1894), tot așa și ideea retragerii aureliane ca eliberare poate fi reperată la I. Heliade Rădulescu încă din epoca postpașoptistă: "Goții, barbari, au adus un suflu al libertății, care i-a făcut pe Romanii din Dacia să scuture jugul Romei despotice sau imperiale" (Heliade Rădulescu, 1861, p. 40). Popoarele migratoare sunt reevaluate din barbari distrugători ai civilizației și beatitudinii colective
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sale istorice, memoria națională românească trece prin acest crescendo în două cicluri complete, despărțite de scurtul intermezzo al anilor 1947-1964 în care patosul naționalist a fost substituit cu la fel de înflăcărata doctrină a internaționalismului proletar. Primul ciclu a debutat în epoca postpașoptistă, când memoria națională românească a prins cheag, evoluând pe parcursul unui secol pentru a-și atinge climaxul în interbelicul înstăpânit de crezul fanatic al ideii naționale (Goga, 1927). Al doilea ciclu, culminând cu dubla canonizare a lui Ștefan cel Mare și
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
artistică/literară intrinsecă acestei opere. Studiul lui Daniel Ciurel se deschide, firesc, printr-o contextualizare a publicisticii eminesciene, așa încât să se poată lesne defini originalitatea ei de netăgăduit, de altfel. Poetul este văzut și receptat ca un "reprezentant al generației postpașoptiste" el inaugurând în presa acelui moment "critica socială radicală", devenind astfel "fondatorul doctrinei naționale", "într-un veac prin excelență al națiunilor" și realizând "pentru prima dată un corpus coerent de principii naționale". O rapidă ochire face Daniel Ciurel în etapele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
decât atât, repertoriindu-le ironic procedeele printr-o deformare spe- ci fică : parodia. Parodiile simboliste stau la vedere, critica nu le-a dat prea mare atenție tocmai pentru că prozatorul compromitea sistematic coborând în deriziune un rol major în literatura pașoptistă și postpașoptistă, acela de poet. Parodiile simboliste relevă însă o perfectă stăpânire a mijloacelor poetice cu care scriitorul ar fi putut foarte bine să-și construiască un profil simbolist și nu neapărat în descendența lui Macedonski. Refuzul romantismului se degajă din întreaga
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
puține la număr în comparație cu cele dedicate religiei sau politicii, au o consistență fragilă, reușitele artistice fiind secvențiale și ocazionale. Textele de proză scurtă din volumul În cumpănă (1919) respiră aerul secolului anterior, autorul aplicând o formulă narativă apropiată de cea postpașoptistă. Personajele nu sunt suficient de bine individualizate, construcția nuvelelor și a povestirilor suferă de schematism, ideile nu au anvergura așteptată, ba chiar propensiunea tezistă induce, uneori, un umor involuntar. În povestirea Bani calpi, bunăoară, un octogenar, creștin, pe nume Maximian
THEODORIAN-CARADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290162_a_291491]
-
și entuziast, reușind totodată să adune aici mulți colaboratori și să organizeze, împreună cu I.S. Bădescu, societatea literară „Orientul”, patronată de D. Bolintineanu și din care a făcut parte la un moment dat Mihai Eminescu. Ca poet, G. este un romantic postpașoptist care, în absența unei vocații viguroase, încă primește, ca și alții, înrâuriri venind dinspre mai vechii I. Heliade-Rădulescu, V. Alecsandri și D. Bolintineanu. Afișează o pasiune aparte pentru Byron și poezia lui, afinitate pe care și-o motivează printr-o
GRANDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287341_a_288670]
-
și unității lor originare. Bogăția pe care o ilustrează mozaicarea angajează o figură implicită a abandonului - sacrificarea (aici voluntară, altundeva obligată) a ancorării literaturii, expunerea la riscul unei rătăciri. Mărgăritărelele sunt poate cea mai cunoscută metaforă a formei din momentul postpașoptist. Notorietatea acestei figuri s-a datorat lui Vasile Alecsandri, cel care și-a intitulat astfel un ciclu de poeme publicat în 1863. Pentru contemporani a fost o imagine puternică, imediat percepută și adoptată în asociere cu inspirația populară și cu
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Andrei Oișteanu a doua jumătate a secolului al XIX-lea Am publicat recent în România literară (nr. 21, 1 iunie 2005, și nr. 22, 8 iunie) studiul intitulat Duelul la români, de la Dimitrie Cantemir la Lucian Blaga, în care perioada postpașoptistă era destul de sumar prezentată. Voi încerca în cele ce urmează să arunc o privire mai atentă asupra epocii. O epocă de modernizare accelerată a României, de sincronizare cu mentalitățile, moravurile și módele Europei Occidentale. O epocă în care ,ai noștri
Din nou despre duelul la români by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11326_a_12651]
-
Editura Fundației Culturale Române, 2000 ● Negrici, Eugen, Literatura română sub comunism. Proza, București, Editura Fundației Pro, 2002 ● Negrici, Eugen, Literatura română sub comunism. Poezia, București, Editura Fundației Pro, 2003 ● Papadima, Liviu, Literatură și comunicare. Relația autor-cititor în proza pașoptistă și postpașoptistă, Iași, Editura Polirom, 2000 ● Petraș, Irina, Teoria literaturii. Curente literare, figuri de stil, genuri și specii literare, metrică și prozodie. Dicționar-antologie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1996 ● Petrescu, Ioana Em., Eminescu și mutațiile poeziei românești, Cluj, Editura Dacia, 1989 ● Petrescu
ORDIN nr. 5.620 din 11 noiembrie 2010 privind aprobarea programelor pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţăm��ntul preuniversitar. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/228456_a_229785]
-
Editura Fundației Culturale Române, 2000 ● Negrici, Eugen, Literatura română sub comunism. Proza, București, Editura Fundației Pro, 2002 ● Negrici, Eugen, Literatura română sub comunism. Poezia, București, Editura Fundației Pro, 2003 ● Papadima, Liviu, Literatură și comunicare. Relația autor-cititor în proza pașoptistă și postpașoptistă, Iași, Editura Polirom, 2000 ● Petraș, Irina, Teoria literaturii. Curente literare, figuri de stil, genuri și specii literare, metrică și prozodie. Dicționar-antologie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1996 ● Petrescu, Ioana Em., Eminescu și mutațiile poeziei românești, Cluj, Editura Dacia, 1989 ● Petrescu
ANEXE din 11 noiembrie 2010 privind programele pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/235361_a_236690]
-
fiind de origine română și sunt prezenți și astăzi în societatea românească. Printre cele mai importante astfel de familii se numără familia Rosetti, al cărui reprezentant de frunte a fost C. A. Rosetti, (promotor al radicalismului și naționalismului în perioada postpașoptistă) și familia Ghica, (ai cărui reprezentanți Grigore al IV-lea și Alexandru al II-lea, în ciuda originii lor, au fost considerați primii domni "pământeni" după revoluția de la 1821). Atenția fanarioților s-a concentrat atât pe ocuparea celor mai bune posturi
Epoca fanariotă () [Corola-website/Science/306019_a_307348]
-
Facultatea de Limba și Literatura Română) din București, specialitatea română-engleză. A absolvit Facultatea de Litere, cu diplomă de merit, 1981. Doctorat în filologie, specializarea literatură română, cu teza " Relația autor-cititor în literatura română, secolul al XIX-lea. Proza pașoptistă și postpașoptistă". Teza de doctorat a fost coordonată de profesorul Paul Cornea. În perioada 1995-1996 a fost bursier al New Europe College din București, incluzînd o călătorie de studii de o lună (aprilie 1996) la Vrije Universiteit, Amsterdam (cercetarea empirică a receptării
Liviu Papadima () [Corola-website/Science/297604_a_298933]
-
Ion Heliade-Rădulescu și (Constantin) Costache Aristia la 1835. Tatăl fraților Ghica a fost militar, intrând ulterior în magistratură. El făcea parte din ramura moldoveană a Ghiculeștilor, fiind fiul lui Alexandru Ghica și nepotul lui Grigore Alexandru Ghica (1807-1857), domnul Moldovei postpașoptiste. Mama lor, Constanța se trăgea din familia Câmpineanu, boieri din Muntenia. Bunicul Constanței a fost membru al Partidei naționale din Muntenia, fiind implicat în activități revoluționare. În zilele revoluției de la 1848, Ion Câmpineanu a făcut parte din Guvernul provizoriu. Constanța
Alexandru Ghica (legionar) () [Corola-website/Science/333189_a_334518]