75 matches
-
o amintire precisă a acestui abandon: în 1849, el se află la Paris, ajungînd la guvernul Cavaignac, căruia îi cere ajutorul. Răspunsul este negativ. Acest abandon implică mai multe reacții: victimizare, cinism și autosatisfacție identitară care apropie cultura revoluționară românească postpașoptistă de cultura exilului rusesc. De exemplu, Alecsandri se arată sever față de Franța din toamna anului 1849, în care "interesul pecuniar domină majoritatea inimilor și aceasta în măsura în care Bursa crește în timp ce probleme libertăților europene scade". Herzen împărtășește această viziune: solidaritate; franco-română din
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
pur și simplu (E. Quinet, V. Hugo), e frapantă. Semnificativă apare și înclinația unor apuseni de a regăsi în experimentele americane o sursă revitalizantă. Se caută noi modele se provoacă la lucru conștiința critică. Autoarea nu ezită să compare momentul postpașoptist din secolul XIX cu momentul '68 din secolul nostru, când intelectualii francezi s-au văzut ispitiți concomitent spre extremele cardinale reprezentate de America și Rusia. Se ia în calcul și o a treia soluție, utopică, bascularea spre noua lume în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
neatins, atitudinea ei față de valorile acesteia fiind mai degrabă una critică. "Nu voiu, stimabile, să știu de Europa dumitale" nu e doar o replică într-o piesă de mare efect, ci totodată una rezumativă pentru starea de spirit a epocii postpașoptiste. Eminescu e, se știe, unul dintre publiciștii care au formulat mai drastic și mai abuziv sentimentul opoziției noastre în raport cu Europa. Marile convulsii din veacul XX i-a găsit pe români preocupați mai întâi a-și desăvârși unitatea de stat, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
patriotice, Timișoara, 1995; Direcția optzeci în poezia română, I, Pitești, 2000; Mircea Cărtărescu, Brașov, 2000; Studii pe viață și pe moarte, Pitești, 2000; Jurnalexpress Europa 2000, pref. Ion Bogdan Lefter, Pitești, 2001; George Coșbuc, Brașov, 2002; Șapte teme ale romanului postpașoptist, Pitești, 2002. Antologii: Romanian Poets of the ’80s and ’90s, introd. edit. în colaborare cu Romulus Bucur, Pitești, 1999; Junii ’03. Antologia tinerilor prozatori brașoveni, pref. edit., Brașov, 2003 (în colaborare cu Caius Dobrescu și Alexandru Mușina). Repere bibliografice: Alexandru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285777_a_287106]
-
adăugate numaidecât disproporțiile de natură calitativă (dotarea materială, livrescă și umană a unităților școlare) pentru a arăta cât de mult se înclina balanța în defavoarea învățământului românesc. Disproporția, oricum flagrantă, existentă în preajma Revoluției de la 1848, avea să se adâncească în perioada postpașoptistă, sub auspiciile inaugurării programului de maghiarizare demarat, într-un crescendo al intensității, în a doua parte a secolului al XIX-lea. În 1865 Dieta votează unirea Transilvaniei cu Ungaria, iar din 1867, anul Compromisului Austro-Ungar și al instituirii Monarhiei duale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
propria sa campanie de românizare asupra populației maghiare înghițită, odată cu Transilvania, înăuntrul noilor sale granițe teritoriale. 3.2.3. Concepția despre naționalitate: de la patriotism civic la etno- naționalism herderian Epoca habsburgică în Transilvania (1691-1865), cât și perioada regulamentară și cea postpașoptistă în principatele danubiene (1831/32-1859) sunt marcate de procesul de etatizare a învățământului, prin care statul, asumându-și din ce în mai multe responsabilități educaționale, a transformat școala într-un politicum, i.e., un instrument politic pus în slujba statului. Modificând
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
copiii moldoveni și munteni în români, în aceeași manieră întregul cortegiu de figuri eroice au suferit un proces de metamorfozare identitară. Din domn al Moldovei, Ștefan cel Mare a devenit mai întâi domn al Moldo-României (Albineț, 1845), pentru ca în perioada postpașoptistă tranziția să fie finalizată, acesta pierzând identificarea moldavă. c. Unitatea politică. Primul sudaj teritorial-instituțional presupus de idealul unificării politice a românității într-un singur stat național unitar s-a realizat în 1859 prin unirea principatelor danubiene. În ciuda acestui succes repurtat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
d. Unitatea intențională. Portretizarea lui Mihai Viteazul ca naționalist idealist, motivat în acțiunile sale de cucerire a Ardealului și Moldovei de intenții unificatoare în sensul reîntregirii națiunii române, este o constantă care traversează de la un cap la altul istoriografia autohtonă postpașoptistă (cu excepția perioadei interbelice în care, după cum vom vedea, s-a maturat o paradigmă critică). Privită în retrospect, efemera perioadă de unitate politică a celor trei principate a constituit o resursă simbolică extrem de pretabilă pentru a fi statuată ca precedent istoric
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o radicalitate absolută. La fel cum slavofilia explicită din istoriografia comunistă își are prefigurațiile în concepția istorică a slavistului I. Bogdan (1894), tot așa și ideea retragerii aureliane ca eliberare poate fi reperată la I. Heliade Rădulescu încă din epoca postpașoptistă: "Goții, barbari, au adus un suflu al libertății, care i-a făcut pe Romanii din Dacia să scuture jugul Romei despotice sau imperiale" (Heliade Rădulescu, 1861, p. 40). Popoarele migratoare sunt reevaluate din barbari distrugători ai civilizației și beatitudinii colective
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sale istorice, memoria națională românească trece prin acest crescendo în două cicluri complete, despărțite de scurtul intermezzo al anilor 1947-1964 în care patosul naționalist a fost substituit cu la fel de înflăcărata doctrină a internaționalismului proletar. Primul ciclu a debutat în epoca postpașoptistă, când memoria națională românească a prins cheag, evoluând pe parcursul unui secol pentru a-și atinge climaxul în interbelicul înstăpânit de crezul fanatic al ideii naționale (Goga, 1927). Al doilea ciclu, culminând cu dubla canonizare a lui Ștefan cel Mare și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Vasile Pârvan. 1882-1927. Biobibliografie, București, 1975; Junimea. Implicații istoriografice. 1864-1885, Iași, 1976; M. Kogălniceanu, un fondateur de la Roumanie moderne, București, 1978; Hundert Jahre Unabhängigkeit Rumäniens (în colaborare cu Gerhard Ernst), Regensburg, 1978; A scrie și a face istorie (Istoriografia română postpașoptistă), Iași, 1981; Biruit-au gândul (Note despre istorismul românesc), Iași, 1983; Pe urmele lui Vasile Pârvan, București, 1983; L’Historiographie roumaine à l’âge de la synthèse: A. D. Xenopol, București, 1983; Mihail Kogălniceanu, București, 1984; De la istoria critică la criticism (Istoriografia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290760_a_292089]
-
socio-culturale. Personalitatea lui Mihail Kogălniceanu, creionată cu acuratețe și pregnanță, are credibilitate și carismă. Programul revistei, cu toate semnificațiile lui, e raportat la realitățile anilor în care periodicul a apărut, dar se urmărește și însemnătatea inițiativei lui Kogălniceanu pentru deceniile postpașoptiste, precum și deschiderile pe care le-a făcut posibile. Cu Alice Călugăru. O poetă pe nedrept uitată P. propune, utilizând puținele informații păstrate sau oferite de investigațiile anterioare, ca și pe acelea obținute prin eforturi proprii, o biografie cât mai completă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288843_a_290172]
-
să fi fost mai așezate, unele măcar. Am încercat să ardem etapele și, la început, vreo sută de ani, de pe la 1821 până pe la 1923, părea să fi ținut. Cam cât a durat generația Părinților Fondatori și următoarea, deci pașoptiștii și postpașoptiștii. Vorbeam mai înainte de temeinicia Conului Mihalache Kogălniceanu în chestiunea feminină, dar el/ei au fost temeinici în toate și au reușit să înceapă o Românie modernă. Sub Carol I, România era o țară care plecase bine și începuse să se
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
Viena, unde studiază teoria metaforei, iar în 1995-1996 este bursier al Colegiului Noua Europă pentru studiul receptării literare. În 1999 obține titlul de doctor în filologie cu teza Relația autor-cititor în literatura română, secolul al XIX-lea. Proza pașoptistă și postpașoptistă. Profesor de limba română la Școala Generală din Breaza, județul Prahova (1981-1984), va fi redactor la „Tribuna României” (1984-1987), unde răspunde de pagina culturală și e titularul rubricii de carte, iar mai târziu redactor și redactor-șef (1999-2000) la „Vineri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
pe „«imaginile» lui Caragiale, ale creației sale, așa cum se succedă ele de-a lungul a cinci decenii”. Începută cu investigarea lui Caragiale, abordarea pragmatică a literaturii ocupă întregul spațiu al cărții Literatură și comunicare. Relația autor-cititor în proza pașoptistă și postpașoptistă (1999). Mai mult decât în oricare dintre textele anterioare, P. adoptă aici o perspectivă postmodernă, de la ideatica schemelor de reconsiderare detașat-implicată și „ironic-afectuoasă” (Livius Ciocârlie) până la ultimele ei erupții de amănunt în stilul „simpatetic” și totodată „bășcălios” și „«haios»” (Paul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
solid, convocând o bibliografie dominată de nume importante ale naratologiei, teoriei comunicării și semioticii. SCRIERI: În livada de cremene, București, 1981; Comediile lui I. L. Caragiale, București, 1996; Caragiale, firește, București, 1999; Literatură și comunicare. Relația autor-cititor în proza pașoptistă și postpașoptistă, Iași, 1999; Calendarul după Caragiale (în colaborare cu Călin Andrei Mihăilescu și Rodica Zafiu), București, 2002. Repere bibliografice: George Muntean, „În livada de cremene”, RL, 1982, 34; Rotaru, O ist., III, 936-937; Țeposu, Istoria, 149; Z. Ornea, Colecția „Tezaur” de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
Spielberg și literatura, RL, 2001, 5; Dan Mănucă, „Cercetarea literară azi. Studii dedicate profesorului Paul Cornea”, LL, 2000, 1-2; Ioana Bot, Pentru o nouă istorie literară, ST, 2001, 2; Livius Ciocârlie, „Literatură și comunicare. Relația autor-cititor în proza pașoptistă și postpașoptistă”, LL, 2002, 1-2. N.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
fi propus model și îndemn prezentului. Fluide, bine ritmate, aceste poezii au avut răsunetul lor în vreme, în pofida unor minusuri ce țin de inventivitatea imagistică restrânsă ori de lipsa de concentrare. Cu un temperament mai echilibrat decât al altor confrați postpașoptiști, C. explorează mai rar stările de neliniște, îndoială, deziluzie. Elegii, meditații, fabule, satire stau mai curând sub un semn al seninătății, după cum alte versuri din acest peisaj mozaicat sunt impregnate de sentimentalism, de umanitarism. SCRIERI: Melodii intime, București, 1854; Patrie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286484_a_287813]
-
adăugate numaidecât disproporțiile de natură calitativă (dotarea materială, livrescă și umană a unităților școlare) pentru a arăta cât de mult se înclina balanța în defavoarea învățământului românesc. Disproporția, oricum flagrantă, existentă în preajma Revoluției de la 1848, avea să se adâncească în perioada postpașoptistă, sub auspiciile inaugurării programului de maghiarizare demarat, într-un crescendo al intensității, în a doua parte a secolului al XIX-lea. În 1865 Dieta votează unirea Transilvaniei cu Ungaria, iar din 1867, anul Compromisului Austro-Ungar și al instituirii Monarhiei duale
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
propria sa campanie de românizare asupra populației maghiare înghițită, odată cu Transilvania, înăuntrul noilor sale granițe teritoriale. 3.2.3. Concepția despre naționalitate: de la patriotism civic la etno- naționalism herderian Epoca habsburgică în Transilvania (1691-1865), cât și perioada regulamentară și cea postpașoptistă în principatele danubiene (1831/32-1859) sunt marcate de procesul de etatizare a învățământului, prin care statul, asumându-și din ce în mai multe responsabilități educaționale, a transformat școala într-un politicum, i.e., un instrument politic pus în slujba statului. Modificând
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
copiii moldoveni și munteni în români, în aceeași manieră întregul cortegiu de figuri eroice au suferit un proces de metamorfozare identitară. Din domn al Moldovei, Ștefan cel Mare a devenit mai întâi domn al Moldo-României (Albineț, 1845), pentru ca în perioada postpașoptistă tranziția să fie finalizată, acesta pierzând identificarea moldavă. c. Unitatea politică. Primul sudaj teritorial-instituțional presupus de idealul unificării politice a românității într-un singur stat național unitar s-a realizat în 1859 prin unirea principatelor danubiene. În ciuda acestui succes repurtat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
d. Unitatea intențională. Portretizarea lui Mihai Viteazul ca naționalist idealist, motivat în acțiunile sale de cucerire a Ardealului și Moldovei de intenții unificatoare în sensul reîntregirii națiunii române, este o constantă care traversează de la un cap la altul istoriografia autohtonă postpașoptistă (cu excepția perioadei interbelice în care, după cum vom vedea, s-a maturat o paradigmă critică). Privită în retrospect, efemera perioadă de unitate politică a celor trei principate a constituit o resursă simbolică extrem de pretabilă pentru a fi statuată ca precedent istoric
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
o radicalitate absolută. La fel cum slavofilia explicită din istoriografia comunistă își are prefigurațiile în concepția istorică a slavistului I. Bogdan (1894), tot așa și ideea retragerii aureliane ca eliberare poate fi reperată la I. Heliade Rădulescu încă din epoca postpașoptistă: "Goții, barbari, au adus un suflu al libertății, care i-a făcut pe Romanii din Dacia să scuture jugul Romei despotice sau imperiale" (Heliade Rădulescu, 1861, p. 40). Popoarele migratoare sunt reevaluate din barbari distrugători ai civilizației și beatitudinii colective
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
sale istorice, memoria națională românească trece prin acest crescendo în două cicluri complete, despărțite de scurtul intermezzo al anilor 1947-1964 în care patosul naționalist a fost substituit cu la fel de înflăcărata doctrină a internaționalismului proletar. Primul ciclu a debutat în epoca postpașoptistă, când memoria națională românească a prins cheag, evoluând pe parcursul unui secol pentru a-și atinge climaxul în interbelicul înstăpânit de crezul fanatic al ideii naționale (Goga, 1927). Al doilea ciclu, culminând cu dubla canonizare a lui Ștefan cel Mare și
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
comun stăpân cândva al hotarului întreg”. Alți preopinenți le stabilesc originea în cadrul obștilor țărănești primitive, ceea ce pare mai verosimil. Unele controverse se datoresc și faptului că autorii și-au conceput și emis teoriile sub influența ideologiilor de moment, pre- și postpașoptistă, poporanistă și semănătoristă, socialistă și comunistă. Cea mai negativă, prin consecințe, a fost generată de ideologia furioasă din perioada colectivizării forțate a agriculturii, când se punea accentul pe teoria ascuțirii luptei de clasă, trăită și de autorul acestor rânduri. De
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]