124 matches
-
America (1973) și figurează printre primele antologii ample din poezia americană publicate sub comunism. După 1970 scrie mai cu seamă poezii, proză și însemnări de călătorie. Câteva traduceri au rămas în manuscris. De la versurile de început, care anunță o poetică postromantică minoră, la Poezii (1945-1986) (1988), lirica e dominată la S. de tema timpului, de sentimentul perisabilității ființei, contrabalansat de nevoia de a privi materia aflată în această trecere-pierdere. Poemele sunt descrieri, mici scene, înrămări ale unor fragmente de realitate în
STERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
între membrii Societății Scriitorilor Români. A mai semnat, în periodice, Cauciuc, Cocoșu, Icsochix, Iksohic, Lemn, Romimam. Robii pământului e o povestire de dragoste din care nu lipsesc accentele de critică socială. Scrisă la persoana întâi, narațiunea are o compoziție vizibil postromantică (textul conține chiar și o convorbire pe tema ruinelor), iar vocabularul este impregnat de cuvinte și expresii eminesciene („visare dulce” etc.). Subiectul - meditatorul sărac îndrăgostit de o fată bogată - permite o serie de observații ironice și autoironice, cărora nu li
TODIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290205_a_291534]
-
negativă a criticii, care i-a reproșat lui T. manierismul, superficialitatea, inflația metaforică, imixtiunile licențioase, melodramatismul. Doar Lorelei, cu un epic de structură poematică idilică, are un sunet autentic, recuperând pentru proza românească un gen de roman consacrat în faza postromantică de Al. Dumas-fiul. Întrucâtva diferit este romanul, apărut postum, Să vie Bazarcă! (1971), al cărui motiv central este prietenia între bărbați, tulburată de apariția unei femei. T. dă bune pagini de analiză psihologică în definirea personajului principal, ale cărui porniri
TEODOREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290136_a_291465]
-
chiar a tentativelor de a compune poeme dadaiste (Dicteu, 1916) și futuriste (Îngerul a strigat, 1923) - este supremația ideii privind autonomia esteticului, fundamentală pentru modernism. Opera sa, aparent contradictorie și nu rareori dificilă, marchează efortul de asumare a tensiunilor erei postromantice și de înscriere a liricii noastre pe orbita „modernismului înalt”, însumând, ca într-o reluare cadru cu cadru, „miracolul arghezian”, bacovian ori barbian. Într-o literatură în care simbolismul, parazitat de elemente tradiționale, poartă epigonic pecetea romantismului eminescian și macedonskian
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
nu are o finalitate exterioară lui. Deși se poate uni cu binele și adevărul, frumosul nu se confundă cu ele, dar are și el un rol determinant în educația omului. Frumosul înseamnă armonie și, de aceea, e condamnată poezia modernă postromantică, pe care teoreticianul nu o înțelege. A acordat, în studiile sale, o mare însemnătate raportului dintre artă și știință, relevându-se ca un adversar al celor care susțineau incompatibilitatea acestora. O importanță deosebită acordă și folclorului, pe care îl consideră
STRAJANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289967_a_291296]
-
de o pronunțată factura neosămănătoristă, pigmentata de elemente ale noii realități sociale postbelice și nesemnificativă valoric. În ultimii doi ani de apariție încep să fie perceptibile totuși semne ale unui lirism autentic, ce tinde să recupereze, desi cu dificultate, teritorii postromantice sau neosimboliste, ceea ce dă posibilitatea exprimării mai libere a vocilor și tehnicilor poetice. Fără să fi lansat nume semnificative și beneficiind doar sporadic de colaborări prestigioase, T.s. rămâne oglindă unei generații critice și literare, a unei formule literare cu o
TANARUL SCRIITOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290048_a_291377]
-
literar - sociopolitic, adică teoretic, literar și din nou teoretic, literatura dobândește o forță surprinzătoare pentru prejudecățile curente. Ipoteza e cu deosebire fertilă pentru literatura română, care ilustrează ceea ce N. numește „răzbunarea idilismului”, în romantismul întârziat, necanonic, și unde, în perioada postromantică, idilismul supraviețuiește, pierzându-și semnificația estetică și primind un caracter accentuat sociologic. Printr-o serie de obsesii structurante, cartea anunță argumentul de unitate al tuturor scrierilor teoretice, comparatistice sau memorialistice viitoare, publicate de teoretician în țară sau peste ocean. Nexul
NEMOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
de personalitatea artistului). Câteva studii ample, solide, sistematice ilustrează în istoria literaturii universale și românești evoluția și filiația unor motive specifice, bunăoară tema istorică în romantism, care capătă cu totul alte semnificații decât în epocile anterioare ori decât în perioada postromantică, precum și destinul unor motive literare privilegiate, cum ar fi avariția sau seducătorul, ori al miturilor moderne despre viteză și mașinăriile inventate de tehnica deplasării. Fără intenția unor exemplificări exhaustive, dar cu o erudiție susținută agreabil, eseurile din cartea Despre timp
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
și al eticii imperativului categoric. Pentru Kant, individul, ca ființă emancipată prin exercițiul rațiunii, era cetățean al lumii (Weltbürger). El aparține epocii și unei anumite colectivități mai mult prin determinările contingente ale existenței sale. Din perspectiva particularismului istorist romantic și postromantic, indivizii ne apar, dimpotrivă, drept ramuri ale trunchiurilor care sunt popoarele, națiunile. Accentul cade asupra constatării că modul lor de a gândi și de a simți este înrădăcinat în forme istorice de viață, care vor fi caracterizate drept configurații unice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
neapărat îmbucurătoare, că mesajul luminării, cu deosebire în forma exemplară pe care i-a dat-o Kant, nu a lăsat urme adânci și statornice în cultura, în opinia cultă dominantă și în mentalitatea populară românească. Preferința pentru tradițiile romantice și postromantice în raport cu formele de gândire și expresie ce stau sub semnul luminării și al liberalismului este evidentă în procesul receptării culturii occidentale deja în secolul al XIX-lea. Influența spirituluui romantic se făcea simțită atunci îndeosebi prin preocupările unor mari personalități
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care o simți și somnul care avea să vină mai tîrziu, peste cîteva ore, rămînea un gol mare, adînc, Întunecos... Și Julius n-avu Încotro și trebui să-l umple cu un plîns prelung și tăcut, năpădit de Întrebări. Poet postromantic spaniol, autorul unor scurte poeme narative (Doloras, Humoradas) care s-au bucurat de mare succes În mediile populare. În engleză În original, cu sensul: Acesta este un tort adevărat. Ceva ce se numește clasă, aristocrație (engl.). Grădiniță (germ.). Monedă divizionară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
în artă, pe care îi situează sub denumirea generică de avangarde. Diferența dintre mediul de formare academică al lui Maiorescu și cel al lui Mihail Dragomirescu dă măsura unei schimbări de paradigmă: între atmosfera culturală dominată de pozitivism și atmosfera postromantică marcată de spiritul nietzscheano-wagnerian al Decadenței, distanța este marcată. Postjunimistul dogmatic va deveni, în deceniile care vor urma, o béte noire pentru moderniștii autohtoni; în mod ironic însă, tot el se va număra printre cei dintîi susținători ai lui Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și impuritatea eclectică a „importurilor” artistice (fenomene specifice unei culturi de sincronizare periferică) fac irelevantă viziunea progresivă, teleologică asupra evoluției formelor și a succesiunii școlilor artistice din Occident (mai ales a celor din Franța, cu tradiția ei „revoluționară”). Doctrinele estetismului postromantic apărute între 1870-1890 au, în general, denominații „retro” sau neutre: Prerafaelitismul englez al lui John Ruskin și Dante Gabriel Rosetti, Simbolismul, Decadentismul. După 1890, e tematizată ruptura: la 1892, un grup de artiști plastici din München intră în conflict cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
politicului - ideea autonomiei esteticului și resuscită ideea „angajării” militante, pedagogic-mesianice a intelectualilor în politica națională și/sau socială; ideologizarea cîmpului cultural se manifestă și în cazul adepților - denunțați drept „înstrăinați” - ai „artei pentru artă”, altminteri eterogeni ca opțiuni politice. Tradiționalismul postromantic, ilustrat mai întîi de Vatra lui G. Coșbuc, Caragiale și Slavici, de săptămînalele Floare albastră, Pagini literare și Povestea vorbei, de Curentul literar, apoi de Sămănătorul și de sateliții săi din provincie (Făt-Frumos, Ramuri, Revista noastră, Drum drept ș.a.m.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poemul în proză din aceeași perioadă, „Chronique villageoise“: „Literatura mă persecută. Îmi e realmente antipatică”, în Cronica, an I, nr. 28, 21 august 1915). Poemul „Salomeea“ al lui Adrian Maniu e citit în cheie imagistă, pornind de la ideea istoricizării estetismului postromantic: „Reluarea temelor legendare și ironizarea sentimentală a eroilor umanizați - Hamlet, Lohengrin, Salomeea - e astăzi un obicei trecut, după cum și ironia în ironie e floarea de foiță a stilului din 1885 (...) Trecem peste motive și fapte. Și atunci, Maniu e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
este discutabil însă că o propoziție precum: „Poemul e rezultanta tuturor artelor: muzica, plastica, literatura, - sunetul, materia, verbul - se rezolvă în poezie” ar trimite doar la sincretismul wagneriano-simbolist, cum afirmă în competenta sa monografie Simion Mioc. Există un întreg complex postromantic - din care fac parte și unele avangarde istorice - care așază poemul în centrul tuturor artelor și cultivă aspirația către sincretismul originar; idealul „poemului total” e constitutiv mai ales suprarealismului; Principiile... sintetizează, de fapt, reluînd pe alocuri aproape ad litteram un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
impulsivitate nesocotită, brutală, barbară, de casseurs de vitres, ceva antipatic, ca de prusianism trecut în literatură, uitînd că temperamentul latin, oricît de vioi ar fi, știe să pună în manifestările lui măsură, tact, să evite grotescul”. Influența „barbară” a iraționalismului postromantic german - cu trimitere directă la conflictul franco-prusac și cu trimitere indirectă la filozofia lui Nietzsche - este respinsă vehement, împreună cu epifenomenele sale estetice. Am văzut însă că un Ramiro Ortiz susținea contrariul: futurismul italian nu ar fi fost posibil fără influența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al crizei genului, resimțită cel mai acut de către avangardiști: vezi, bunăoară, gustul pentru „instantaneu”, pentru viteză (inclusiv a lecturii), pentru concentrarea mesajului și sabotarea așteptărilor „burgheze” sau efortul de a aboli frontierele dintre roman și poem (ultimul fiind - în linie postromantică - „genul esențial”). O „poveste de dragoste” în decor de circ („Povești pentru bolnavii de ochi“, de F. Brunea) devine pură halucinație urmuziană, imaterialul materializîndu-se aberant: „ceea ce-mi amintesc e un parfum în formă de șolduri și o privire deasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cel formulat de către B. Fundoianu, într-un comentariu pe marginea lucrării lui G. Ibrăileanu, „Spiritul critic în cultura românească“, în Sburătorul literar, 10 noiembrie 1922. Contestînd ideea purității folclorului autohton - și, ca atare, „specificul românesc” al inspirației autorilor romantici sau postromantici -, poetul „Priveliștilor“ consideră că, la fel ca în cazul Rusiei din secolul al XIX-lea, „aportul personal european” al României rămîne un deziderat. Pe urmele lui Jules de Gaultier, el vede în statutul de „colonie a Franței” efectul pozitiv al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
linia valorizării artei primitive și „negre”, chiar dacă filozofia lui „depărtată de materialism și raționalism” este „discutabilă, firește”. În finalul articolului este citată o „exclamație” a lui Ion Vinea: „Mă! Toți artiștii Europei sînt niște ratați în fața primitivilor arcași africani!”. Fascinația postromantică a avangardiștilor (dadaiști, constructiviști, expresioniști sau suprarealiști) pentru spiritul popular, „originar” al artei primitive consună cu elogiul substratului arhaic din filozofia lui Lucian Blaga sau cu antieuropocentrismul concepției asupra fenomenului religios elaborată de Mircea Eliade. Regăsim aici, în forme diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și „reintegrarea textului în sacrele sale drepturi”, reprezentarea „integrală” a operei avînd loc cu respectarea cît mai fidelă a partiturii dramatice. Primul spectacol - un „spectacol-rodaj”, grevat de stîngăcii regizorale (cf. Sașa Pană, op. cit., p. 148) - a fost cel cu feeria postromantică Legenda funigeilor a lui D. Anghel și Șt.O. Iosif (singura piesă originală), precedată de Prologul la Cometa (monolog performat de Armand Pascal). Au mai avut loc reprezentații după Vicleniile lui Scapin, Medicul nestatornic și În fața porților de aur, alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ei” (ibid., p. 216). Critica înțeleasă ca formă de artă, abolirea discriminării între „maeștrii criticii” și „critica maeștrilor” prezidează și la alcătuirea antologiei de critică franceză De la Chateaubriand la Mallarmé (1938). Volumul are ca obiect critica scriitorilor francezi romantici și postromantici, iar eșantioanele sînt extrase, adesea, din chiar operele literare ale acestora. Deloc întîmplător, cartea e dedicată memoriei recent dispărutului Albert Thibaudet. Referințele la critica modernă franceză - cu deosebire la Rémy de Gourmont și Thibaudet - apar cu deosebire în situațiile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
intrată tîrziu în modernitate, marcată de clivaje identitare și de necesitatea autodefinirii. Dacă în cazul romantic-clasicizantului Vasile Alecsandri conștiința apartenenței la „ginta latină” impulsiona activitatea de mediator a acestuia între cultura franceză și cea română (fără deschideri, însă, către modernitatea postromantică), la antiacademistul Alexandru Macedonski, nevoia afirmării în Occidentul latin modern (Valonia, Franța, Italia) devine obsedantă și nevrotică, eforturile sale nefiind - după cum se știe - încununate de succesul scontat. Sub patronaj macedonskian, în cadrul revistei și al cenaclului estetizant Literatorul (dar și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Integral - din „pastișul etern natural”. Altfel spus, „construcția” poetică Își mărturisește insubordonarea față de logică și gramatică În măsura În care se dorește independentă deopotrivă față de realitatea externă și față de discursul neutral-conceptual, non-poetic. Este vorba, În fond, de o deplasare - În acord cu orientările postromantice ale liricii - a accentului de pe semnificat pe semnificant, de pe „idee” pe cuvînt. O propoziție mai tîrzie a lui Voronca, din eseul-confesiune Între mine și mine, ni se pare a clarifica deplin sensul acestei schimbări: „Devierea gîndului prin cuvînt, (s.n.) - afirmă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sau Patmos; tot atîtea redescoperiri ale lumii În conjuncție cu starea de spirit frenetică a eului peregrin, În care se poate afirma năzuința, caracteristică atitudinii avangardiste, de transmutare, În Înțeles alchimic, a evenimentelor universului imaginar. Tendință - cum s-a observat - postromantică, vizînd „redefinirea lumii, reconsiderarea ei”, prin obligarea, ca să spunem așa, a obiectului de a intra Într-o rețea de raporturi inedite, spărgînd tiparele admise, În spectacolul mereu reînnoit al unei ars combinatoria niciodată satisfăcută de propriile performanțe. Programul anticonvențional transpărea
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]