218 matches
-
măsură în raportarea la ea fiind excluse. Interpretarea teologală poate gravita in jurul unui astfel de atom, poate să înflorească conceptual-cromatic sau să fie restrânsă, dar nu deține capabilitatea de a-l modifica sau înlocui. Acest atom este aserțiunea, declararea postulării doctrinare a existenței ascunse a zeului venerat în preajma omului și a revelării întru credință a acestei existențe. El reprezintă proto-începutul ce face posibil aici exercițiul credinței religioase. Fără enunțarea inițială a unei astfel de teze-fundament și a pretenței sale de
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Divinității el, se întâlnește cu taina Divinității și identifică individualitatea divină cu misterul total, această individualitate fiind cunoscută de mistic drept necunoscutul, fiind înțeleasă ca un suprem neînțeles, drept indecriptibilul Cineva, eterna prefacere în ne-răspuns a interogării primordiale Cine?, postularea acestei întrebări drept propria ei soluție. În mâna dreaptă a acestei entități atotputernice misticul observă prezența unei cărți deplin-scrise care este ferecată cu șapte peceți. Și, inițial, nimeni din planurile terestre sau din sferele angelice nu pare a deține capabilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
scoatere dură și nemijlocită în prim-plan, o expunere fără menajamente prin decopertare, prin ridicarea oricărui voal, maramă ce disimulează menținând un adevăr în secret. Mărturisirea înseamnă depunerea unei mărturii pe o masă așezată în văzul liber, la vedere și postularea unui martor, garant al veridicității, al realității celor așezate și propuse pe o astfel de masă a oferirii, a expozeului întru detaliu. În demersul mărturisirii iubirii către persoana de care m-am îndrăgostit, eu suport operarea unei incizii în propria
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
valorile terestre este contrabalansată, în paroxismul trăirii, cu revolta - de-a dreptul ascetică! -împotriva cărnii. La fel, personajele lui Gala Galaction sunt profund antinomice: temperamente aprinse, aspru cenzurate de normele eticii creștine, ele nu-și găsesc decât rareori liniștea interioară. Postulările de tipul "la mijloc de Rău și Bun" (Ion Barbu) sau "nici în rai și nici în iad" (George Magheru) sunt grevate de această relație în care vocabula între dobândește conotații diferite în raport cu cele geopolitice. Nu e de mirare că
[Corola-publishinghouse/Science/85095_a_85882]
-
la reprezentanții idealismului clasic german. Evoluția și rafinarea intelectuală a eului i-au permis lui Blake să imagineze comportamentul eului în viziune, care este convertit într-o autoritate înzestrata cu o facultate de cunoaștere transcendență, legată de prezență sacrului. Totuși, postularea existenței eului este doar începutul a ceea ce se dezvăluie a fi o problemă dificilă a artei vizionare. Unitatea acestui eu cu acces la gnoza absolută poate fi un deziderat în teorie; în practică însă, lucrurile stau cu totul altfel. Asupra
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
este cel ce percepe universul înconjurător (datele problemei se vor schimba abia în secolul al XX-lea, odată cu apariția științelor cognitive, dar ele nu mai au relevanță pentru cazul lui Blake). Totuși, pentru a îndepărta contradicțiile care se ivesc din postularea unui eu monolitic și pentru a aplica în chip coerent conceptul la procesul creației artistice (fenomen care implică trăsături epistemice și estetice), ar trebui să facem distincție între două tipuri de eu. Distincția în cauză este crucială din perspectiva unei
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
sarcina unui subiect uman, a unui eu creator care își asumă sarcina de a elabora opera și al carui rol nu poate fi nici macar relativizat, necum eliminat. Din nou, singurul mod în care se poate evita acest paradox este prin postularea unei conjuncții multietajate, deja menționate, între agenții inspirației și imaginație 152. Mai mult, aici rezidă paradoxul spațiotemporal radical al viziunii. Experiență vizionara transfera eul creator la nivelul unei noi scări ontologice, susținute de Eternitate. Dar, în acest caz, artistul nu
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
pe baza acestui tip de afirmații despre viața politică. Citându-l pe Einstein, se poate spune că ipoteza lor epistemologică e următoarea: „Experiența este alpha și omega tuturor cunoștințelor noastre despre realitate”35. La nici unul dintre ei nu este evidentă postularea unor categorii teoretice, legate intern între ele prin deducții, cu un conținut predictibil, în genere. În marea dialectică dintre cunoașterea „empirică” și cea „rațională” de care Einstein vorbea deseori, realiștii tradiționali sunt adepții metodologiei primeia 36. Deoarece nevoia determinării, a
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
din comparații, lucru incompatibil cu reprezentarea 148 plastică. Desigur, această relație este conformă cu relația caracteristic homerică dintre sfera nimicirii și sfera duratei calme și eterne a vieții și a lumii, în statornicia și în primenirea ei, și ca atare postularea ei nu poate fi arbitrară. Dar socotesc că tot atât de puțin arbitrară este punerea Scutului în relație cu însuși Ahile. Cum am arătat, Ahile se situează, prin tot ce este el, simultan sau succesiv, și în lumea războiului și în aceea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
a organizării meritocratice a societății este asimilată de cele mai multe societăți moderne și trebuie adăugat performante. Orice societate care se îndepărtează de acest adevărat comandament și de rigorile care decurg din funcționarea sa va avea costuri ușor de sesizat. Considerăm că postularea nevoii de a organiza administrația publică a unei țări în jurul valorilor și criteriilor meritocratice și, în general, plasarea administrației publice drept prima prioritate a unui stat reprezintă o idee asupra căreia lumea contemporană ar trebui să mediteze mai mult. Direct
by Paul Dobrescu [Corola-publishinghouse/Science/1096_a_2604]
-
bănuiască cineva, se rotesc și În jurul limitei de la care fantasticul (indian) devine sau poate deveni arbitrar. Proximitatea lui silențioasă dar imposibil de negat, ca și acumularea lui insesizabilă până la inundarea vieții naratorului, conduc - mai ales În cazul lui Zerlendi - la postularea unei legături artificiale Între experiența yoghinică și realul casnic citadin, așa cum pare el la Început, abia punctat de austeritatea unei case vechi, foarte puțin vizitată, din care până la urmă cineva dispare, iar cel care descoperă resorturile dispariției se Îndepărtează, la
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
trăsătura cea mai profundă care caracterizează evoluția istoriei gândirii europene, care este așadar istoria unei decadențe: actul originar al unei astfel de decadențe este deja prezent în întemeierea doctrinei celor două lumi de către Socrate și Platon, cu alte cuvinte în postularea unei lumi ideale, transcendente, în sine, care în ipostaza de lume adevărată este supraordonată lumii sensibile, considerată în schimb ca lume aparentă. De ce toate acestea? Deoarece nu peste mult timp lumea suprasensibilă, ca lume ideală, se va dovedi inaccesibilă, iar
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
otrăvită asupra realității", "marea seducție care duce la nimic"94. Devalorizarea valorilor supreme, așadar nihilismul, începe deja de aici, așadar cu platonismul, care distinge între două lumi și introduce astfel o fractură, o dihotomie în ființă. Nihilismul, ca istorie a postulării și a destrămării progresive a lumii ideale, este celălalt chip al platonismului, iar "nihilistul este cel care, pornind de la lumea așa cum este, consideră că nu ar trebui să existe și, de la lumea așa cum ar trebui să fie, consideră că nu
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
asemenea evaluare. Abordarea clasică a sociologei pare în acest context a fi devenit nesatisfăcătoare. Sociologia a fost tentată să scape de problema evaluării cognitive fie prin pasarea problemei - calitatea strategiei este problema actorilor sociali sau a disciplinelor sectoriale -, fie prin postularea corectitudinii garantate de prestigiul instituțiilor care au elaborat-o. Ea este însă tot mai mult presată să-și asume ca necesară examinarea, cu instrumentele sale specializate, a calității cognitive a strategiei tranziției. Sociologia actuală prezintă un deficit major în tratarea
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
individuale. Cu atât mai mult pentru activități mai complexe și subtile. Pe de altă parte, grupurile de lucru sunt o realitate frecventă a zilelor noastre și multe sarcini nu se pot îndeplini decât în cadrul lor. Abordarea clasică era înclinată înspre postularea unei dinamici de grup utopice și idilice: însușirea fără prea mari probleme a interesului comun, colaborare nedistorsionată, echitate în distribuirea sarcinilor și a recompenselor, dar și absența relațiilor conflictuale, a rolului de catalizator al conducerii etc. Or, după cum vom vedea
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
Între oameni. Numai că la Lévinas este vorba de o asimetrie tranzitivă, generată de poziția Întotdeauna. IV. Pentru o etică a responsabilității Responsabilitatea - principiu fondator al unei noi etici privilegiată a celuilalt În raport cu subiectul responsabil, În timp ce la Jonas asistăm la postularea și demonstrarea unei asimetrii În planul unei diacronii temporale: subiectul responsabil care Își asumă datoria - deci și culpabilitatea - pentru actele comise În trecut nu are aceeași poziție cu cea a celui care Își asumă responsabilitatea repercusiunilor celor mai Îndepărtate În
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
a relației dintre persoană și situațietc "8.3. Modelul conducerii ca funcție a relației dintre persoană și situație" Cum cele două modele anterioare erau antitetice, exclusiviste, într‑un sens sau altul (acceptarea rolului persoanei și negarea rolului situației și, invers, postularea rolului determinant al situației și ignorarea rolului persoanei), era firesc să se ajungă la depășirea lor prin considerarea relației dintre cele două variabile. Noua paradigmă integrează persoana și situația într‑un raport unitar: C = f(P*S) Din perspectiva noului
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
a managementului și, invers, a managementului când acesta este parte componentă a leadership‑ului). Dacă nici una dintre cele trei situații tipice nu este acceptabilă, atunci care ar fi soluția optimă și autentică? Noi credem că o asemenea soluție o constituie postularea unor relații de coincidență parțială a sferelor celor două noțiuni. Aceasta ar însemna că leadership‑ul și managementul, liderii și managerii au, fiecare, elemente proprii, specifice, care le asigură individualitatea și relativa autonomie, dar și o serie de elemente comune
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
sociali și psihosociali (facilitatea, lenea, compararea socială, conformitatea, gândirea de grup etc.) în raport cu deciziile care se iau în grup. Ultima secvență a lucrării insistă asupra rolului unor fenomene cu impact în procesele decizionale (cum ar fi : supraîncrederea, profeția autoîmplinită ș.a.). • Postularea deciziei ca factor de eficiență a echipelor de muncă Ideea este mai veche. De exemplu, S. Gellerman arăta încă din 1968 că orice decizie are un „cost motivațional”, în sensul că unele decizii pot crește motivația oamenilor, altele în schimb
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Faptul că angajații sunt satisfăcuți nu înseamnă că vor produce mai mult. Nu există nici un argument teoretic care să susțină că satisfacția trebuie să cauzeze performanța, mai ales dacă aceasta nu este recompensată. În felul acesta s-a ajuns la postularea celui de al treilea punct de vedere care interpune recompensele între satisfacție și performanță. Porter și Lawler au fost cei care au considerat că satisfacția nu generează performanță și nici performanța nu cauzează satisfacție decât dacă sunt reunite o multitudine
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
probabilitate egală de a se manifesta este total eronată, deoarece apariția nevoilor și modul lor de funcționare depind de o multitudine de factori, cum ar fi starea individului, gradul de satisfacere a altor nevoi etc. Apoi, listele implicau izolarea motivelor, postularea apariției lor distincte în diverse conduite, fapt iarăși inexact, deoarece în conduite particulare nevoile se contopesc, se amestecă unele cu altele. În fine, listele de nevoi erau construite prin observarea comportamentului exterior; or, fenomenele motivaționale sunt intime, dinamice, fluctuante. Așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
imposibile compromisurile; strategiile de negociere nesincere conduc la rezultate suboptimale ale negocierii); redimensionarea locului și rolul mediului și mijlocului de comunicare în procesul negocierii (comunicarea face to face se dovedește a fi mai eficientă decât orice altă formă de comunicare); postularea rolului diferențelor interculturale în negociere, care, de cele mai multe ori, este negativ (diferențele dintre scenariile cognitive ale negociatorilor ce aparțin unor culturi diferite se regăsesc în procedurile de la masa negocierilor, iar prețul plătit este foarte mare); evidențierea efectelor aparente ca urmare
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
fiecare dintre agenții stresori luați separat. Dacă diferența dintre stresul legat de locul de muncă și cel produs de viața cotidiană se estompează, mai poate fi susținută acțiunea singulară (izolată) a unui agent stresor sau mult mai nimerită ar fi postularea acțiunii conjugate a agenților stresori ? Răspunsul vine de la sine : acționând împreună, în interacțiune unii cu alții, agenții stresori produc efecte distincte. Dacă n-ar fi așa, n-am înțelege de ce unul și același agent stresor generează efecte diferite la persoane
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Atunci va pricepe omul că nu iaste departe de Dumnezeu...”, dar „depărtarea de lume”, moment de maximă altitudine spirituală, nu este propusă ca soluție unică și obligatorie. „Scara” care trebuia să ducă spre vederea „luminii de pe muntele Tabor” începe prin postularea opțiunii în afara oricăror presiuni: „Cine vrea la aceste virtuți să ajungă...”. Alegând „calea de mijloc” (Antonie Plămădeală), traseul ghidat de măsura obișnuită a lucrurilor, străin de exaltările ascetice, dar condamnând vehement - cum face o superbă „cuvântare” intitulată Spunere și încredințare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
ceea ce este mundan sau omenesc, Eliade transferă această discontinuitate la nivelul relației dintre sacru și profan. Pentru Eliade, sacrul se manifestă ca fiind ra dical diferit de profan. Această înțelegere, mult mai nuanțată, nu reușește, totuși, să se desprindă de postularea, chiar și ne-voită, a unei „obiectua lizări“ a sacrului, care, în manifestările lui, poate fi decupat, spațial și temporal, interior și exterior, față de profan. în acest punct, asumarea proiectului fenomenologic de către Eliade nu este riguros consecventă, cedând ispitei de
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]