99 matches
-
războaiele sale, cu cruzimea sa, cu frumusețea și durerea sa. Își înclină tot mai tare capul ca să nu-și arate lacrimile. Femeia se așază, gata să-și reia lectura. Și chiar înaintea primei fraze, el dă drumul, într-o șoaptă poticnită, cuvintelor: „De ce l-au ucis mitraliorii?“. Răspunsul femeii n-avea să vină imediat și, de la o sâmbătă la alta, avea să întârzie câteva luni. Ea avea să-i vorbească despre o familie în care, treptat, adolescentul îi va recunoaște pe
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
meargă mai departe de cafenea. Dar acum mergea cot la cot cu toată lumea. Era totuși ciudat că se apucase să conjuge În franceză: „Je tombe de la montagne, tu tombes de la montagne...“. Timp de aproape o oră, grupul Își continuă Înaintarea poticnită. Când ajunseră la un alt copac de tec căzut, Bennie le strigă birmanezilor din fața lor: —Hei, băieți! Nu ne-am putea opri puțin? Pată Neagră și Vaselină se Întoarseră. Fără griji, le strigă Pată Neagră folosind aceeași promisiune goală de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
soldații vânători de oameni erau leneși, se pregăteau pentru serbările de Ziua Independenței. Numărul soldaților se Împuținase Încă de anul trecut pe vremea asta, dar nu puteai niciodată anticipa acțiunile SLORC. Pată Neagră o luă Înaintea prietenilor mei care Înaintau poticnit, morți de oboseală. Încă o sută de metri și ajungeau la Locul Fără Nume. Mai devreme, cât ei se odihniseră pe copacul căzut, Vaselină o luase la picior și se dusese În tabăra tribului său să-i anunțe că Fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și ce-a fost frumos; ieri, știu, eram pe piscuri, în munți, un brad vânjos, azi, liniștit, la poale, ca un stejar sfătos; Și într-o clipă, totul s-a dus cum a venit, cărarea mi-e străină și pasul poticnit; îngemănat cu locul în care-am poposit, pe-o pajiște umbroasă cu verde ponosit. Dar când credeam că timpul e nadă fără rost, ai izvodit lumina ce este și a fost; împresurați de stele, cu ochi de ametist, ai dat
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
fiica ei a rămas acasă, sub oblăduirea rudelor. Pe femeie o seca dorul de copila lor. Cu ei aveau doar băiatul care, și dacă prindea ceva deprinderi rele, știa să le înfrâneze, nu ca acefalele de femei. Am vorbit lung, poticnit și dificil. Femeia era o comoară de cunoaștere a artei persane. Dar în rest, am vorbit de copii și de feluri de mâncare. Ea politică nu putea face (nici țipenie de televizor sau radio la reședință. Lucruri drăcești!!) și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Obiect gorful nostru a intrat în legătură cu Grimus. Și cu insula Calf. Vrând s-o analizeze fără să fie el însuși implicat, și-a Ordonat propriul corp respingător în așa fel încât să fie invizibil. Și a privit. în timp ce urmărea urcușul poticnit al domnului Jones și al lui Vultur-în-Zbor, simțea o emoție crescândă. Aura îi tremura pur și simplu de plăcere. Iată de ce: încă de când sosise pe insula Calf, sesizase o verigă lipsă, absența unui ingredient vital, care să stabilizeze structura locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Știrbei Vodă. Am coborât doar pe Bulevard, pe partea cu cinematografe, spre „Gambrinus“. Drum pe care îl făceam zilnic și care nu prezenta pentru mine nici un interes deosebit. Îl urmăream doar cu coada ochiului pe tatăl meu cum pășea greoi, poticnit, sprijinindu-se ușor de brațul meu, cercetând vitrinele, afișele și fotografiile cu scene din filme, atent la forfota mulțimii. I-am spus că acolo, sus, deasupra unui cinematograf, lângă farmacie, locuia o prietenă a mea. A încercat să privească într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aia, și nu s-a întâmplat?“. Mă întrebase, într-adevăr, dacă s-ar putea și la noi să se întâmple ceva care să-l schimbe pe Ceaușescu. I-am spus că nu. Mi-era teamă să-i spun altceva. Râd poticnit, scrâșnit: „Eram tâmpit să-ți spun ce credeam? Unui specialist?“. „Asta-i“, a oftat el. „N-ați avut încredere. Lipsa de încredere ne-a adus aici. Cu ce v-ați ales după scepticismul dumneavoastră? Al intelectualilor, în general? Ați împărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce voiam, privind doar acele afișe și fotografii. Când eram acolo, m-a sunat Conți pe mobil. Cred că de ani de zile nu-mi mai telefonase. Nici nu se aștepta să răspund. Am răspuns totuși. Cu vocea ei încurcată, poticnită, abia mormăind, m-a rugat: „Vino să mă iei. M-au... Ninge și io stau aci... M-au jicnit... Aproape în șuturi... N-auzi, de ce nu zici nimic?... Am... De ce nu vii să mă iei. Ninge și io...“. Am găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
căpitan - a răspuns Todiriță vioi. ― V ați făcut o pomană cu noi - a îngăimat Dumitru. ― Acum mergeți la poartă, unde veți afla la ce oră aveți trenul. Vă doresc drum bun. ― Mulțumim - au răspuns amândoi deodată. Un stânga-mprejur ușor poticnit și cei doi au pornit spre ușă, cu un „Să trăiți!” milităros, care părea nelalocul lui, pornit din gura celor doi îmbrăcați în sumane... Cum s-au văzut dincolo de ușă, au cercetat hârtiile, pentru a vedea unde se află unitatea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
păhăruț de rachiu, ca să fim „în formă”, cum se spune. După ce au gustat din rachiu, ofițerul l-a îndemnat : ― Acum abia aștept să aflu pățania lui Traistă. ― Traistă nu s-a lăsat rugat. A început să povestească. La început mai poticnit, dar pe urmă povestea a curs ca apa. „Apoi, după ce am deshămat caii de la tun, am plecat cu ei să-i omenesc. Era unde. Pădure întinsă, cu pășune, și simțeam eu că pe aproape trebuie să curgă și un pârâu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
apartamentele interioare ale castelului, unde el și cei mai de încredere vasali ai săi salutară victoria cu numeroase cești de sake. Peste câteva ore, Hideyoshi se ridică clătinându-se în picioare și le ură musafirilor noapte bună. Încet, se îndepărtă poticnit, pe culoar, un om scund cu față de maimuță, înconjurat de doamnele sale de onoare, aproape ascuns între mătăsurile colorate și foșnitoare ale kimonourilor lor cu multe straturi. Râsul femeilor continuă să se audă de-a lungul coridoarelor aurite, în timp ce făptura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la masă, mestecând în tăcere mâncarea și bând din vin, dar n-am de gând să le destăinui secretele noastre de familie. Nu pentru că mi-ar fi rușine, dar, Doamne, îmi spun, ce mai famlie! Ce adunătură pestriță de suflete poticnite și bătute de soartă. Ce dovezi desăvârșite ale imperfecțiunii umane. Un tată a cărui fiică nu mai vrea să știe de el. Un frate care nu și-a mai văzut sora și nu a mai primit nici o veste de la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de sportiv înnăscut. Vocea șuieră începutul melodiei: Ceata Domnului suntem... Acum! Sala râdea din nou, îngăduitor, fiindcă Alin Pivniceru, primul din șir, intrase în scenă săltăreț, așa cum de bună seamă cerea rolul, în timp ce Mirel Poenaru venea în urma lui cu pas poticnit, înghețat de trac, abia reușind, tras de Alin și împins de la spate de îngerul în galben, să pună un picior înaintea celuilalt. Ceata Domnului suntem.. Am venit în Noaptea Sfântă... Lângă voi să-ngenunchem... Pe când cerurile cântă. Se opreau alături de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
sociabili, ca să nu spun mai mult... Și adăugă cu un interes plin de însuflețire: și vasăzică așa, mama ta m-a remarcat în poză!... În ce fel m-a remarcat? Păi zicea că ai un... corp frumos. Paul o spusese poticnit și se grăbi să dreagă impresia de stângăcie: și cu asta cred că ți-am răspuns la întrebare. Ba nu cred că mi-ai răspuns, spuse Geta. Mi-ai spus părerea mamei tale, dar nu și pe-a ta. Se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
că acușica acușica ajunge la Crâșma din drum de unde trebuie s-o cotească la stânga pe șleau... De aici se vedea satul cu casele înșirate ca mărgelele pe firul văii... Inima îl îndeamna să grăbească pasul, dar cum? Continua să meargă poticnit. Dinspre fântâna cu răchiți s-a arătat un punct mișcător... „În sfârșit, voi întâlni primul om din satul meu! Și uite în ce hal arăt!” - s-a uitat la el cu deznădejde... Nu după multă vreme, a băgat de seamă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
însemna pentru mine “necunoscuta” pe care poate voi dezlega-o în timpul întâlnirii din astă seară cu bătrânul. Fără tragere de inimă, am pornit spre ușa chiliei călugărului... După răspunsul “intră”, am pășit pragul. Bătrânul s-a ridicat și, cu pas poticnit, a venit în întâmpinarea mea. ―Bine ai venit, fiule. Ia loc colo, pe fotoliu. ― Mulțumesc, sfințite, pentru primire și ospătare. ― Să-ți fie de bine - mi-a răspuns el, așezându-se cu greu în fotoliul din fața mea. Pentru câteva clipe
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
noaptea devenise atât de adâncă încât nu vedeam unde pun piciorul... Undeva în zare licărea un grăunte de lumină, care în bezna din jur a devenit izbăvirea mea... Doar dacă ajung acolo am să mă pot dumiri unde sunt... Mergeam poticnit, împiedecându-mă la fiece pas, dar bobul de lumină se depărta mereu... În orbecăiala mea, am călcat în gol, pornind într-o cădere fără nici o nădejde de oprire... Înspăimântat, am început să strig, cerând ajutor... ― Conașule, trezăști-ti, cî s-o făcut
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
vine și strigă la surioara lui care sta în picioare, rezemându-se cu mânuțele de pat: - Ola, vino la nenea! Hopa, fata! Hopa, la nenea! Ola se uită la el, clipi e câteva ori și, întinzând brațele, o porni, cam poticnit, spre frate-său. Ajunsă cu bine la destinație, o luai în brațe, o ridicai pe umeri și, ținând-o cu mâinile de pulpițe, pornii să galopez prin cameră. Ea se ținea de capul meu și țipa, fremătând toată. În cavalcada
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93450]
-
la marginea patului. Te-ajut și poate o să mă ajuți și tu, adică dumneata, se corectă el, pe mine, cândva. Dar io te-ajut oricum, pe gratis. Nicu avea gura ca atunci când înghiți cu greu o mbucătură și o simți poticnită undeva, în gât. — Cine te-a trimis? Întrebarea suna cam aspru. Băiatul se gândi puțin. — Zicea mamaia mea că Dumnezeu ne trimite și ne știe drumul la toți... Scrie în Universu’ despre tine, adică despre dumneata, mi-a citit nea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Chiar și domnul Popa, deși, dacă vă amintiți, era puțin morocănos... Nu din cale afară de sociabil. Dar mă tem că nu sânt prea politicoasă, căci desigur dumnealui nu înțelege un singur cuvânt din ce pălăvrăgesc eu. Continuă într-o engleză poticnită: ― Mi-ați face o marc plăcere, mister Stanley, dacă ați accepta să luăm ceaiul împreună. Sânt sigură că în scrinul meu se mai găsesc câțiva biscuiți și o felie de cozonac. Domnul Cristescu ne va însoți, fără îndoială. Maiorul începu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
era legată strâns la ochi și totul se cufunda în întuneric, înțelese că era ca și moartă. Simți un ghiont în mijlocul spatelui și se împiedică, cineva prinzând-o de braț că să nu cadă în dreapta. După câteva minute de mers poticnit, nici ea nu știa câte, își dădu seama că acustica se schimbase: nu se mai auzea ecoul pereților de stâncă masivă. Și umezeala rece a aerului se ridica, simțindu-se din ce în ce mai puțin. Oare se amăgea sau percepea într-adevăr, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lucru bun sau rău. Însă lucirea pe care a zărit-o În ochii sergentului nu părea atât de ostilă. Poate că-i plăcuse. Poate că avea să plece acum luându-și soldații cu el. — Hov-han-nes Stam-bou-li-an, a murmurat sergentul, rostind poticnit cuvintele. Ești un om Învățat, un om cu carte. Ești cunoscut și respectat de toată lumea. De ce ar conspira un om rafinat ca tine Împreună cu o mână de rebeli de cea mai joasă speță? Hovhannes Stamboulian a ridicat ochii lui negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Logon cu vorbe rostite. - Nu, nu. Krog nu lasă la mine asta. - Uhuu, păcat-păcat. Mai bine de jumătate din ei dus la fund, dacă luau după noi pe apa asta... Mi-am dat seama atunci că toți rostiseră cuvintele. Vorbeau poticnit și Încurcau câteodată vorbele, dar i-am ascultat cu atenție și am văzut că era un lucru bun. - Of, of. Hai că venit toți, am auzit un glas din spatele meu. Era Nunatuk, una dintre femeile Cipusik. Neamul meu făcut lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
trei cai albi și ne vom duce sus de vom strânge cuțitele și topoarele tocite... Unde ești, Maco... (Are impresia că l-a găsit; pipăie o umbră.) Zice că el are trei cai albi, pentru noi, sus... INAMICUL (Tot mai poticnit, chinuindu-se grozav pentru fiecare sunet.): Ttttrrreeeiii... Trei... Trei... (Contorsionat, încercând să ajungă la MACABEUS, în sfârșit, atingându-l pe MACABEUS.) Ce spune? Ce spune el? (Arată către PARASCHIV.) MACABEUS (Furios.): Nu știu! De unde să știu? Tot timpul vorbește... (Plângând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]