77 matches
-
apa se scursese imediat și cabina nu avusese chiar atât de mult de suferit. Slavă Domnului, scrisorile Stăpânului nu se udaseră. Samuraiul străbătu culoarul în care apa era încă până la glezne și coborî la etajul de dedesubt unde negustorii zăceau prăvăliți unii peste alții, de nu aveai loc să arunci un ac. Unii îl vedeau pe samurai, dar nu aveau puterea să se ridice și să-l salute cu o plecăciune. Unii dormeau buștean, alții se uitau pierduți într-un punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Tayyib TayyibTayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Ta... Era ziua morții lui Leovigildo. Capul lui se rostogolise în praf. Și, cum despre Musa nu s-a mai știut nimic, trupul fără de viață, prăvălit, da, chiar pe treptele unei biserici a devenit al lui. Ironic, nu? Istoria l-a măturat din poveste. I-a șters ochii verzi și țeasta pe care în zadar a încercat s-o zdrobească de pereții palatului său din Damasc
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Am ajuns, strigă. Și într-adevăr în spatele ei se afla o construcție, un zid roz, vechi, care nu părea să aparțină unei case în picioare încă. Se întoarse către zidul acela. Era o locuință autonomă, un soi de vilișoară minusculă, prăvălită exact sub picioarele viaductului. Am coborât printre mărăcinii prăfuiți, apoi am urcat două trepte până la ușa din doage verzi ca fusta ei. Întinse mâna spre cărămizile de deasupra ușii desprinzând o cheie lipită acolo sus cu gumă de mestecat. Deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se Încrucișeze cu aceia ai lui Nizam, dar roșii de oboseală și de nesomn. În spatele lui, un secretar ține un teanc de documente strânse Într-o legătură mare de piele de Cordoba. Privilegiu al vârstei, marele vizir stă așezat, chiar prăvălit. Veșmântul Îi e cenușiu, barba Încărunțită, fruntea pergamentoasă, numai privirea Îi pare tânără și vie, aproape scânteietoare. Îl Însoțesc doi dintre fiii săi, care aruncă de jur-Împrejur expresii de ură sau de sfidare. Foarte aproape de sultan stă Omar, pe cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
astfel, soțul martir! Un moment de șovăială, apoi veni sentința. Mă felicitau, Îmi lăudau curajul, ca și pe acela al protectoarei mele. Într-adevăr, În fața unei situații atât de lipsite de cuviință, explicația ei era singura plauzibilă. Chiar dacă postura mea prăvălită, În mijlocul andarun-ului, era oarecum compromițătoare, ea se putea explica lesne prin nevoia de a mă ascunde privirilor. Onoarea era salvată, așadar, dar, În ceea ce privea viitorul, era limpede că trebuia să plec. Mi se ofereau două căi. Cea mai vădită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
-i de dreptate Sfințește-a ta vieață de tină și păcate; Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vîndut! Scânteie marea lină și placele ei sure Se mișc-una pe alta ca pături de cristal Prin lume prăvălite; din tainica pădure Apare luna mare câmpiilor azure, Împlîndu-le cu ochiul ei mândru, triumfal. Pe undele încete își mișcă legănate Corăbii învechite scheletele de lemn; Trecând încet ca umbre - țin pânzele umflate În fața lunei care prin ele atunci străbate, Și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pământene, Cu babele lor albe, cu ochii stinși sub gene, Preoți bătrâni ca iarna, cu gângavele glasuri. O duc cântând prin tainiți și pe sub negre bolți, A misticei religii întunecoase cete, Pe funii lungi coboară sicriul sub părete, Pe piatra prăvălită pun crucea drept pecete Sub candela ce arde în umbra unui colț. II În numele sfântului Taci, s-auzi cum latră Cățelul pământului Sub crucea de piatră. Arald pe un cal negru sbura, și dealuri, vale În juru-i fug ca visuri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de copil. Era greu să ghicești în pădure de unde vine un sunet, dar eu învățasem de la Baci cum să nu mă las păcălit de ecou. Nu departe de mine, la vreo douăzeci de pași, după un trunchi imens de stejar prăvălit, un cățelandru își tremura piciorul rănit. Sângele năclăit i se închegase pe blană arătând ca o rană imensă. Nu pricepeam cine-l putuse lovi, poate că ceva îl sfâșiase sau poate că se prinsese în vreo capcană pusă de braconieri
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
de apă din care gârlița, culcând la pământ mirosurile iuți ale buruienilor, evada, poposind pe ulicioara Sfinților, scăpa în Pescăria Veche (mai târziu strada General Florescu), lingând, ca pe acadele, fundațiile hanului Berevoiești (niște căsoaie țestoase, amarnice, fără multă carte, prăvălite ca din ceruri ori smulse cu echipajele de catâri de prin pietrăriile altor tărîmuri). Cotea pe dinapoia altarului bisericuței Răzvan, mânând, de la coadă, flotilele de gâște, peste zona străzilor Stelea Spătaru, Decebal, Armenească, Paleologu și bulevardul Hristo Botev. Secționând Podul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu Dimensiunile Exterioare, nu putea intra pe câmpul de luptă. Virgil Jones stătea nemișcat, cu capul plecat, brațele întinse și mâinile desfăcute, ca un om care împinge o ușă foarte grea. Apoi s-a prăbușit fără de veste. O materie inertă prăvălită grămadă la pământ, în pădure. Vultur-în-Zbor se repezi înainte. Virgil Jones își revenea încet. — N-ar fi trebuit să-mi bat capul, spuse el. N-a fost de fapt nici o confruntare. N-aveam nici o șansă. Un purice care vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu gîndirea-i temerară Piatra rece. Neted iese de sub mînă-i un întreg, Ce la lume își arată palida-i, eterna-i fire, Stabilă-n a ei mișcare, mută-n cruda ei simțire - O durere-ncremenită printre secolii ce trec. Iar pe piatra prăvălită, lângă marea-ntunecată Stă Orfeu - cotul în razim pe-a lui arfă sfărâmată... Ochiu-ntunecos ș-ntoarce și-l aruncă aiurind Când la stelele eterne, când la jocul blând al mării. Glasu-i, ce-nviase stânca, stins de-aripa disperărei, Asculta cum
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cutreer-nebuni Și bate în vânturi, pe nori răsturnată, Ea stîncile-ndoaie și grindină fată, Amestecă lumea, frământă furtuni. De-asupra-i pe bolta albastră, senină, Cald soare lucește și îmblă cu drag. Pe-a muntelui streșnă de stânci în ruină, Pe-o stea prăvălită, cu cartea în mână, Adânc se gândește puternicul mag. "Părinte - el zice - și-adînc i se-nchină, Bătrânul meu tată aici m-a trimis ". "Venit-ai? - bătrânul răspunde - suspină, Pe fața lui trece zâmbire senină, C-o mână el cartea cea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
strânge legăturile cu foștii săi supuși și a le putea curând cere să contribuie la cheltuielile curții sale, încercarea se termina printr-un dezastru. Unul în plus. Ochii lui cătau cu disperare spre ușă, însă trupul prea greoi îi stătea prăvălit. Să fi fost din milă, lehamite sau pur și simplu din întâmplare că Astaghfirullah s-a hotărât deodată să-și întrerupă violenta critică pentru a-și relua rugăciunile? Unchiul meu a văzut aici intervenția Providenței. Astfel că, de îndată ce șeicul rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mare calitate, pentru că nu fusese inventat încă implantul cu silicon și până la picioare, pe care le purta cu ea cât putea de neacoperite. Dar învățasem anatomia doar din priviri, din mers, pe casa scărilor, pe stradă și, uneori, când stătea prăvălită provocator în fotoliul din sufrageria Ninetei. Când își ținea pruncul în brațe, mă uitam fix în ochii ei și-i spuneam: "Doamne, ce copil frumos ai!" Liz zâmbea cu subînțelesuri și, cu gesturi studiate, mima că-și mai acoperă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
n-o să stea cu mâinile În sân ca să vă spuneți voi tot ce-ați făcut de când nu v-ați mai văzut! Se ridică și-o pornirăm, cu ea În frunte. Ne cățărarăm precum caprele pe un morman de stânci uriașe, prăvălite unele peste altele. Ajunserăm Într-o viroagă adâncă, străjuită de un fel de copaci subțiri și Înalți, după care dădurăm Într-o potecă de mistreți ce șerpuia prin pădure, urcând spre munții pe care Îi văzusem din peștera unde mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care Vinas să nu-l dibuiască nicicum. - Acolo, spuse Runa deodată și ne arătă o stâncă găunoasă și mare, pe care abia dacă se putea urca un om Întreg, darămite unul ca Enkim. Numai că peste stâncă zăcea un copac prăvălit, găunos și uscat. - Zi-i lui Tatăl cum știi tu, mă Îndemnă Enkim. Zi-i ca atunci, În apa cea mare! Hai, Krog! Of, of, Tată! N-am să fiu țanțoș și n-o să spun tocmai acum că nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne urcăm pe stâncă. Grăbiți, am Început să azvârlim din culcuș tot ce adusesem cu noi, dar apa prinse să ne răsucească, așa că am lăsat blănurile și sulița cea mică În culcușul lui Enkim și ne-am agățat de copacul prăvălit. Copacul prinse a pârâi și Începu să se clatine ca o măsea stricată, așa că dădurăm drumul la vale bulumacului și culcușului. Cu chiu cu vai, izbutirăm să ne cățărăm pe stâncă, târându-l pe Enkim după noi și, odată ajunși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nou. L-am bătut pe Enkim pe spinare: - Am scăpat, prietene. - Bine. Ce-ar fi atunci să ne vârâm și noi În vreo gaură? ne potoli el veselia. N-am căutat mult. Puțin mai jos, am dat peste doi copaci prăvăliți, acoperiți cu un pământ sfărâmicios din care răsăreau lăstari tineri. De jur Împrejur crescuseră frunze grase de brusture, iar sub copacii prăvăliți se Întindea o limbă de mușchi răcoros ce ieșea dintr-o vizuină scundă. Ne-am adăpostit cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vreo gaură? ne potoli el veselia. N-am căutat mult. Puțin mai jos, am dat peste doi copaci prăvăliți, acoperiți cu un pământ sfărâmicios din care răsăreau lăstari tineri. De jur Împrejur crescuseră frunze grase de brusture, iar sub copacii prăvăliți se Întindea o limbă de mușchi răcoros ce ieșea dintr-o vizuină scundă. Ne-am adăpostit cum am putut mai bine și am adormit de cum am pus capul jos. 15. Ploaia se oprise cu mult Înainte de a se crăpa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-se cu umbrele pâcloase ale copacilor. Nu trecu mult și Logon dispăru din vedere. Am privit la ceilalți. Dormeau buștean. M-am ridicat din culcuș și am luat-o după Logon. L-am găsit așezat pe un trunchi de copac prăvălit. Arunca În apă cu pietricele. - Nu poți vorbă deloc? Începu el. - Doar așa, i-am răspuns cu vorbe rostite În minte. - Dar poți vorbă În minte fără să te audă? - sopti el, privind cu Înțeles spre tabăra noastră. Am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
câteva ori și tot de atâtea ori îl reaprinsese, ba să refacă un calcul salvator, ba să controleze un preț al zilei, ba să observe un amănunt pe fotografia Nadinei, care, din perete, deasupra patului, îl urmărea cu ochi galeși. Prăvălită, trei sferturi goală, pe o blană de urs, cu brațul rezemat pe capul fiarei, sânii ei mici păreau încremeniți într-un spasm voluptos, iar șoldurile-i calde se alintau cu îndemnuri, în vreme ce întreaga-i figură surâdea, cu o candoare virginală
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
primitoare, acum știa că nu mai poate fugi, nu poate să se cuibărească undeva, trupul adevărat era închis într-un alt trup, neîntregit. Golea avea, probabil, dreptate, atunci când spunea că e doar un trunchi. Lipsit de rădăcini, de-a dreptul prăvălit. Tatăl lui adevărat, pe care nu-l cunoscuse, împrumutase un nou chip. Golea striga în camera de alături, fără să știe că vocea lui nu e a lui, ci cea de demult, care tulburase apele hrănitoare, și că pe umeri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
abia se țineau să nu se prăbușească. „Or să se întoarcă“, bâiguiseră unii, înainte ca ușile să se închidă, băgând de seamă cu groază că, deși aceia plecaseră, umbrele lor rămăseseră, ca niște frontiere întunecate. Întinderea aceea de trupuri, unele prăvălite și gemând, altele încercând să se sprijine pe încheieturile mai puțin vătămate, altele lipindu-se de perete, de parcă ar fi căutat adăpost, arăta cenușie. Marginile colcăiau, dar întregul era nemișcat. Nu era nevoie de zăbrele, căci nu aveau unde fugi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
conjunctură favorabilă, de maximă focalizare mediatică, pentru ca primarul Sibiului să declanșeze, în mintea milioanelor de telespectatori, declicul că el este "neamțul de care avem nevoie", cel care prin rigoarea, cinstea și farmecul personal ar putea fi, în ciuda hârdaielor de lături prăvălite imediat, la comandă, de singura televiziune aservită președintelui, personajul providențial care să scoată țara din impas. Chiar dacă niciunul dintre liderii partidelor care s-au folosit acum de politicianul german nu are înțelepciunea de a vedea că domnia sa este singurul care
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
măsură, și o dialectică a elementelor. Acelea ce definesc sentinela romană, mitul, cu alte cuvinte, al trăiniciei hotarelor și al eternității ființei naționale, vin din lumea simbolurilor consistente și grandioase: falnic, tare ca un leu, stînca naltă, glasul ei tună, prăvălită - ea rumpe și zdrobește etc. La aceste imagini ale durității și forței, se asociază altele venite din aceeași sferă a maiestății triumfale: vulturul ce se rotește deasupra eroului și poartă cu el un memorabil dialog, calul magnific care „turbă, mușcă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]