74 matches
-
măsură, și o dialectică a elementelor. Acelea ce definesc sentinela romană, mitul, cu alte cuvinte, al trăiniciei hotarelor și al eternității ființei naționale, vin din lumea simbolurilor consistente și grandioase: falnic, tare ca un leu, stînca naltă, glasul ei tună, prăvălită - ea rumpe și zdrobește etc. La aceste imagini ale durității și forței, se asociază altele venite din aceeași sferă a maiestății triumfale: vulturul ce se rotește deasupra eroului și poartă cu el un memorabil dialog, calul magnific care „turbă, mușcă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
primitoare, acum știa că nu mai poate fugi, nu poate să se cuibărească undeva, trupul adevărat era închis într-un alt trup, neîntregit. Golea avea, probabil, dreptate, atunci când spunea că e doar un trunchi. Lipsit de rădăcini, de-a dreptul prăvălit. Tatăl lui adevărat, pe care nu-l cunoscuse, împrumutase un nou chip. Golea striga în camera de alături, fără să știe că vocea lui nu e a lui, ci cea de demult, care tulburase apele hrănitoare, și că pe umeri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
abia se țineau să nu se prăbușească. „Or să se întoarcă“, bâiguiseră unii, înainte ca ușile să se închidă, băgând de seamă cu groază că, deși aceia plecaseră, umbrele lor rămăseseră, ca niște frontiere întunecate. Întinderea aceea de trupuri, unele prăvălite și gemând, altele încercând să se sprijine pe încheieturile mai puțin vătămate, altele lipindu-se de perete, de parcă ar fi căutat adăpost, arăta cenușie. Marginile colcăiau, dar întregul era nemișcat. Nu era nevoie de zăbrele, căci nu aveau unde fugi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lui Noica a luat Premiul Scriitorilor pentru debuturi în 1934. Șanta e o grupare de cinci-șase vile din lemn, iar cea a Cioranilor, care fusese așezată chiar în buza pădurii, nu mai există. Ne așezăm să mâncăm în jurul unui trunchi prăvălit, pe locul vechii ogrăzi. Noica e într-o dispoziție de pițigoi încălzit de soarele obosit al după-amiezei și toamnei, pitoresc la culme cu paltonul lui fără un nasture și pălărie englezească sport, cadrilată. Ne recită poeziile lui Sighireanu ("moment tantric
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
înaltă tensiune)"; imaginația infantilă proaspătă, ingenuă, nestrunită, transcende în fabulos: "Lecțiile s-au suspendat. / învățătorul R.M. / ne-a aranjat în rând / și ne-a dus să-l vedem / (ca într-o excursie, cântând). Semăna cu un salcâm înflorit / în glodul prăvălit..." Un patetism în spiritul lui Ion Barbu (cel din După melci) merge la țintă: "Eram copii proști și tehui / și am început să bocim în jurul lui..." Poet al înmuguririi și al dimineților sufletului, un Nicolae Dabija grațios se copilărește intenționat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
iar buzele murmurau frânturi de rugăciuni fără cuvinte. Plecă înainte pe cărare, cu inima ostenită de bucurie. Peste câțiva pași se împiedică într-un trunchi putred, răsturnat parcă dinadins de-a curmeziș. Îl ocoli. La zece metri însă alt copac prăvălit închidea drumul. Apoi puțin încolo se izbi de niște sârmă ghimpată, întinsă și împletită între tulpinele brazilor. Încercă să se strecoare prin gardul de sârmă. Nu izbuti. Vrând să ocolească, o luă în stânga. Făcu vreo treizeci de pași și găsi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu gîndirea-i temerară Piatra rece. Neted iese de sub mînă-i un întreg, Ce la lume își arată palida-i, eterna-i fire, Stabilă-n a ei mișcare, mută-n cruda ei simțire - O durere-ncremenită printre secolii ce trec. Iar pe piatra prăvălită, lângă marea-ntunecată Stă Orfeu - cotul în razim pe-a lui arfă sfărâmată... Ochiu-ntunecos ș-ntoarce și-l aruncă aiurind Când la stelele eterne, când la jocul blând al mării. Glasu-i, ce-nviase stânca, stins de-aripa disperărei, Asculta cum
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cutreer-nebuni Și bate în vânturi, pe nori răsturnată, Ea stîncile-ndoaie și grindină fată, Amestecă lumea, frământă furtuni. De-asupra-i pe bolta albastră, senină, Cald soare lucește și îmblă cu drag. Pe-a muntelui streșnă de stânci în ruină, Pe-o stea prăvălită, cu cartea în mână, Adânc se gândește puternicul mag. "Părinte - el zice - și-adînc i se-nchină, Bătrânul meu tată aici m-a trimis ". "Venit-ai? - bătrânul răspunde - suspină, Pe fața lui trece zâmbire senină, C-o mână el cartea cea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Am ajuns, strigă. Și într-adevăr în spatele ei se afla o construcție, un zid roz, vechi, care nu părea să aparțină unei case în picioare încă. Se întoarse către zidul acela. Era o locuință autonomă, un soi de vilișoară minusculă, prăvălită exact sub picioarele viaductului. Am coborât printre mărăcinii prăfuiți, apoi am urcat două trepte până la ușa din doage verzi ca fusta ei. Întinse mâna spre cărămizile de deasupra ușii desprinzând o cheie lipită acolo sus cu gumă de mestecat. Deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se pun pe săpat, curățat, îndepărtat cărămizi și bucăți fierbinți de beton. Broboane de sudoare se adună la rădăcina părului dar se usucă repede sub dogoarea flăcărilor din jur. Mâinile sângerează lovite de fiarele armăturilor, unghiile se rup în zidurile prăvălite. După o muncă epuizantă, din spatele unui uriaș morman de moloz apar scările unui beci. Brusc, dintre dărâmături, se dezvăluie corpul metalic, uriaș, al unei bombe rămasă neexplodată. Soldatul a cărui lopată se oprise lângă detonator, nici măcar nu tresare când o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
absolut nimic scump pe lume, așa încât e chiar imposibil să le câștigi cu ceva. Cu siguranță, la mijloc mai era și altceva, se subînțelegea o oarecare acreală a sufletului și inimii, ceva de genul unei indignări luate de prin romane, prăvălite Dumnezeu știe asupra cui și de ce, un sentiment de dispreț nesățios, care depășise absolut orice limită, într-un cuvânt, ceva cu desăvârșire ridicol și nepermis între oamenii cumsecade, un lucru care pentru orice om cumsecade e cea mai curată pedeapsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
c) Floarea se cațără pe gard; floare cățărată pe gard Ion se cațără pe gard ca să culeagă vișine; ?om cățărat pe gard ca să culeagă vișine (d) Ion se prăvălește pe covor de oboseală/Stânca se prăvălește peste doi copaci; om prăvălit pe covor, stâncă prăvălită peste doi copaci Ion se prăvălește cu mare naturalețe, este un actor foarte bun; *actor prăvălit cu mare naturalețe. Multe dintre verbele de mișcare nu au, în niciun context, comportament inacuzativ: a alerga, a călători, a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
SE PRĂBUȘI Ion se prăbușește în prăpastie tranz.: Ioana îl prăbușește pe Ion de pe cal part. prăbușit, -ă nom. prăbușirea, prăbușitul A SE PRĂVĂLI Stânca se prăvălește la vale tranz.: Ion prăvălește stânca la vale part. prăvălit, -ă nom. prăvălirea, prăvălitul A SE ROSTOGOLI Împiedicându-se de o piatră, Ion se rostogolește tranz.: Ion rostogolește o piatră peste casa Ioanei part. rostogolit, -ă nom. rostogolirea, rostogolitul A SE ROTI Ion se rotește în jurul casei Ioanei tranz.: Ion o rotește pe Ioana
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
bej calculat din lumina de vecernie dinăuntru, halta Tarcău două gîlme urcă sania, pîrtie, îi dă bani cînd să mărită, de-a lu' Lupaș după deal, n-au putut să se cunune, rude! Lunca de Mijloc, la primărie da! brădui prăvăliți, nu e bradul, e mulțimea lui, Valea Rece deschizătura în secundar, Ghimeș palimpsest prin istoriile șterse mergi înainte la și 52 și acu' e și 20 abea! stă mai bine de juma' de oră aicea, crai nou între nori, brazi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
mașinile din sens invers. Dacă ar fi fost mașina mea aș fi riscat chiar și vreo două-trei zgîrieturi. Așa însă trebuia să merg cu patru roți pe o singură sîrmă. Orele erau lungi și kilometrii interminabili. În fundul prăpăstiilor, sate minuscule, prăvălite haotic, își tîrau existența de secole. Dintr-un perete drept ca un zid monstruos de mare și mai înalt decît pot urca avioanele, printr-o gaură cît un tunel țîșnea un șuvoi de apă care se prăvălea fabulos în prăpastie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
societățile utopice. El a smuls pădurea toată/ Și s-o are începu./ Și-a arat pădurea toată/ Însă n-a găsit-o, nu.// Și-a cosit pădurea toată/ Din grâu azime-a gătit/ Și-o corabie-și cioplise/ Din stejarul prăvălit". La prima lectură am fost tentat să cred în lașitate, în părăsirea ideii de încercare a obținerii dreptului de trăire în paradis, în Olimpul dominat de iubită. Nu. Fuga e continuarea mitului, e diversiunea înaintea luptei care nu mai poate
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
societățile utopice). El a smuls pădurea toată/ Și s-o are începu./ Și-a arat pădurea toată/ Însă n-a găsit-o, nu.// Și-a cosit pădurea toată/ Din grâu azime-a gătit/ Și-o corabie-și cioplise/ Din stejarul prăvălit". La prima lectură am fost tentat să cred în lașitate, în părăsirea misiunii de a încerca să obțină dreptul de a accede în paradis, în Olimpul dominat de iubită. E o sintagmă răsturnată. Nu e Noe, nu e Orpheu pe
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989, p. 446</ref> Infernul lui Orfeu începe odată cu ieșirea din Infern. Cântecele sale devin și mai triste și mai sfâșietoare. Marele Eminescu îi evocă imaginea în Memento mori astfel: „Iar pe piatra prăvălită, lângă marea ntunecată Stă Orfeu-cotul în reazim pe-a lui liră sfărămată ......................................................... De-ar fi aruncat în haos arfa-i de cântări umflată, Toată lumea după dânsa, de-al ei sunet atârnată, Ar fi curs în văi eterne, lin și-ncet
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
conjunctură favorabilă, de maximă focalizare mediatică, pentru ca primarul Sibiului să declanșeze, în mintea milioanelor de telespectatori, declicul că el este "neamțul de care avem nevoie", cel care prin rigoarea, cinstea și farmecul personal ar putea fi, în ciuda hârdaielor de lături prăvălite imediat, la comandă, de singura televiziune aservită președintelui, personajul providențial care să scoată țara din impas. Chiar dacă niciunul dintre liderii partidelor care s-au folosit acum de politicianul german nu are înțelepciunea de a vedea că domnia sa este singurul care
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
schimbată mereu, pentru că atunci nostalgia crește. Bucuria Crăciunului n-o poate stinge nimeni, căci licărește ascuns în sufletul fiecăruia. Și, în ciuda timpului care trece, ea nu și-a pierdut încă lumina. Crăciunul va rămâne pentru mine totdeauna casa țărănescă și prăvălită parcă de vreme, unde am simțit cu adevărat bucuria zăpezii și a gusturilor abia scoase de mama din cuptor, prunele și merele împăturite cu grijă în coli albe de hârtie, borcanele de dulceață și murături, șirurile de cârnați atârnate de
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
schimbată mereu, pentru că atunci nostalgia crește. Bucuria Crăciunului n-o poate stinge nimeni, căci licărește ascuns în sufletul fiecăruia. Și, în ciuda timpului care trece, ea nu și-a pierdut încă lumina. Crăciunul va rămâne pentru mine totdeauna casa țărănescă și prăvălită parcă de vreme, unde am simțit cu adevărat bucuria zăpezii și a gusturilor abia scoase de mama din cuptor, prunele și merele împăturite cu grijă în coli albe de hârtie, borcanele de dulceață și murături, șirurile de cârnați atârnate de
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
armatelor lui Batu-khan și Subotai. Pornind de pe baza de plecare din Țara Haliciului, la data indicată mai sus, Cadan și Buri au izbutit cu greu să străpungă prin pasurile munților, încă acoperite de zăpadă, complet blocate de pietroaiele și arborii prăvăliți, și bine apărate de români, secui și sași, și să ajungă la Rodna, tocmai în 31 martie 1241. Mai ușor le-a fost să pustiască Podișul Transilvaniei și să înainteze pe un front de circa 100 de km, pe două
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
pricepere?”). 300. DESPRE CEA DE-A DOUA APARIȚIE. MC. 16,1-11. 1. Primul. Maria Magdalena, șMaria,ț mama lui Iacob și Salomeea merg foarte de dimineață la mormânt, spunând: („Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea mormântului?”) 2. Văd piatra prăvălită și un înger spunând: („Îl căutați pe Isus Nazarineanul, cel răstignit? A înviat, nu este aici”). 3. I s-a arătat Mariei, care stătea lângă mormânt, după ce au plecat celelalte. 301. DESPRE CEA DE-A TREIA APARIȚIE. MT. 28. 1
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
a uitat niciodată; mă suspecta că nu aș fi "iubitor al lașului". Nu avea dreptate, dar nu conta, el avea totdeauna dreptate. Cultul lașului se menține, dincolo de mizeria orașului. Din Ciric, din Galata, Tătărași, Sărărie și Țicău, din toate străzile prăvălite ale vechiului Iași, de peste tot, răsare acest cult. Până și bucureștenii, mai snobi, mai cârcotași, mai subțiri, mai intelectuali, cum or fi, mai șmecheri, mai Mitică (cei mai mulți mitici din lume sunt concentrați la București), deci până și bucureștenii au acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]