517 matches
-
de-a doua clasă dezvoltă sensul de diateză dinamică în sintagme formate din patru termeni, reprezentând trei unități autonome lexical și sintactic: se + verb, precedat de un substantiv (pronume) și urmat de un alt substantiv (pronume). Dacă verbul își asumă predicația, primul substantiv (pronume) dezvoltă funcția de subiect, cel de-al doilea funcția de complement indirect. El se îngrijește de copil. șsubiectț șpredicatț șcompl. indirectț În dezvoltarea raportului semantic, pronumele-morfem se nu mai marchează, ca la diatezele reflexivă sau reciprocă, instituirea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe altul./ Un singur lucru îl deranja: ideea de a fi spălat de altcineva. „A se tăcea! A se asculta!” (I.L. Caragiale) Refuză opoziții categoriale substantivale: gen, număr, caz, determinare. În enunțuri specifice, își poate asuma funcția fundamentală a verbului - predicația: „A nu se lipi afișe și orice alte necurățenii.” (I.L. Caragiale) Intră ca regent în relații și construcții sintactice specifice verbului; poate avea, de exemplu, complement (direct sau indirect): „Tendința noastră este de a rupe floarea care ne place sau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sufixul tematic: „De uitat, n-am uitat nimica, tată.” (I. Creangă) SINTAXA VERBULUITC "SINTAXA VERBULUI" Identitatea specifică a verbului între celelalte categorii lexico-gramaticale (părți de vorbire) se întemeiază pe complementaritatea celor trei dimensiuni: • semantică - procesualitate/dinamism • deictică - temporalitate • sintactică - asumarea predicației Această complementaritate își are originea în modul specific în care se întrepătrund în planul semantic al verbului sistemul lexical și sistemul gramatical al limbii și determină gradul maxim de solidaritate (consubstanțialitate) morfologie-sintaxă, ceea ce face din verb „purtătorul de viață al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactică pe care o realizează; II. construcțiile sintactice pe care le generează și guvernează ca termen regent. VERBUL ȘI PREDICAȚIATC "VERBUL {I PREDICA}IA" În dinamica sistem lexical - sistem gramatical, verbul dezvoltă în sintaxa textului două variante, din perspectiva asumării predicației: • o variantă absolută, rămasă în afara opozițiilor categoriale determinate de desfășurarea actului de comunicare lingvistică: infinitivul; • o variantă relativă, dezvoltând diferite sensuri gramaticale specifice (diateză, timp-mod, persoană-număr), în raport cu factori și coordonate ale desfășurării actului de comunicare lingvistică: paradigma flexionară a verbului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
desfășurării actului de comunicare lingvistică: paradigma flexionară a verbului. Cele două variante generează două categorii de enunțuri: a. enunțuri infinitivale b. enunțuri verbale a. Enunțurile infinitivale au ca centru de organizare semantico-sintactică un infinitiv și ca modalitate de asumare a predicației - funcție fundamentală a procesului de comunicare: intonația: „A se tăcea! A se asculta!... Mâine vine dl. revizor: a se ști bine Mircea cel Bătrân!...” (I.L. Caragiale) b. Enunțurile verbale au ca centru de organizare semantico-sintactică un verb într-o variantă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
comunicare: intonația: „A se tăcea! A se asculta!... Mâine vine dl. revizor: a se ști bine Mircea cel Bătrân!...” (I.L. Caragiale) b. Enunțurile verbale au ca centru de organizare semantico-sintactică un verb într-o variantă temporal-modală, prin care își asumă predicația și determină generarea funcției sintactice de subiect: „Viața noastră e o ironie / Minciuna-i rădăcina ei.” (M. Eminescu) „Ne pierdem ca să ne-mplinim.” (L. Blaga) Caracterul consubstanțial al celor două dimensiuni definitorii ale planului semantic al verbului: procesualitatea/dinamismul - trăsătură
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexicală - și temporalitatea, trăsătură semantică gramaticală, impun ca imanentă verbului funcția de predicat. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Realizarea funcției de predicat este dependentă de conținutul lexical concret al verbului. Capacitatea acestuia de a realiza întreg conținutul predicației (care implică două componente semantice: una de esență lexicală, alta de esență gramaticală) în procesul de actualizare a planului semantic al termenilor inerenți comunicării lingvistice depinde de apartenența lui la clasa verbelor predicative. În desfășurarea predicației, verbele predicative actualizează concomitent
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a realiza întreg conținutul predicației (care implică două componente semantice: una de esență lexicală, alta de esență gramaticală) în procesul de actualizare a planului semantic al termenilor inerenți comunicării lingvistice depinde de apartenența lui la clasa verbelor predicative. În desfășurarea predicației, verbele predicative actualizează concomitent planul lor semantic, reprezentat de morfemul rădăcină (sau temă lexicală: a cânt-a/a descânt-a, a încânt-a), prin intermediul flectivului (complex de morfeme, purtător al sensurilor gramaticale implicate în predicație: cântase etc.) și planul semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
clasa verbelor predicative. În desfășurarea predicației, verbele predicative actualizează concomitent planul lor semantic, reprezentat de morfemul rădăcină (sau temă lexicală: a cânt-a/a descânt-a, a încânt-a), prin intermediul flectivului (complex de morfeme, purtător al sensurilor gramaticale implicate în predicație: cântase etc.) și planul semantic al termenului subiect, precum și al celorlalți termeni cu care intră în relații sintactice: Priveliștea l-a încântat. Verbele (locuțiunile, expresiile verbale) realizează predicate sintetice (cele două componente semantice ale predicației - de natură lexicală și de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al sensurilor gramaticale implicate în predicație: cântase etc.) și planul semantic al termenului subiect, precum și al celorlalți termeni cu care intră în relații sintactice: Priveliștea l-a încântat. Verbele (locuțiunile, expresiile verbale) realizează predicate sintetice (cele două componente semantice ale predicației - de natură lexicală și de natură gramaticală coexistă în structura aceluiași termen) cu diferite dezvoltări: • predicat simplu, realizat printr-un singur termen lexical: Femeia și-a ticăloșit proprii copii, și-a bătut joc de tot ce e mai sfânt în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai multe verbe în raport de coordonare copulativă, actualizare a sferei semantice a termenului subiect din mai multe perspective: Cine știe adevărul și îl calcă în picioare se așează definitiv de partea ticăloșiei. Verbele nepredicative nu își pot asuma, singure, predicația, întrucât planul lor semantic, 1. sau nu-și află determinarea necesară în raportul cu realitatea extralingvistică în procesul de actualizare a semanticii enunțului lingvistic, 2. sau reprezintă proiectarea enunțării (subiective) asupra enunțului (obiectiv). 1. Prima situație este reprezentată de verbele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin intermediul componentei semantice de natură gramaticală, concomitent cu planul semantic al adjectivului (substantivului etc.)-nume predicativ și planul semantic al substantivului (pronumelui etc.)-subiect: Omul acela este/a fost neliniștit. Verbele copulative lexico-gramaticale (a deveni, a părea etc.) participă la predicație, și prin conținutul lor lexical (insuficient, dar fundamental pentru orientarea actualizării semanticii enunțului), și prin componenta semantică de natură gramaticală, dezvoltată de flectiv: „Dan întoarse foile, șopti și umbra deveni om.” (M. Eminescu) În desfășurarea predicației, copulele lexico-gramaticale își actualizează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
părea etc.) participă la predicație, și prin conținutul lor lexical (insuficient, dar fundamental pentru orientarea actualizării semanticii enunțului), și prin componenta semantică de natură gramaticală, dezvoltată de flectiv: „Dan întoarse foile, șopti și umbra deveni om.” (M. Eminescu) În desfășurarea predicației, copulele lexico-gramaticale își actualizează propriul plan semantic, împlinit prin relația de complementaritate cu un nume (devine, pare + profesor) și împreună cu care actualizează planul semantic al termenului-subiect: Tânărul acela pare/devine profesor. Predicatul analitic se poate dezvolta ca: • predicat simplu: „Eu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poate dezvolta ca: • predicat simplu: „Eu sunt luceafărul de sus / Iar tu să-mi fii mireasă.” (M. Eminescu) • predicat dezvoltat, întemeiat pe reluarea aceluiași verb copulativ, printr-o relație de coordonare copulativă, pentru a se introduce în planul semantic al predicației dimensiuni aspectuale și modale: El a fost de la început și este și astăzi un om cinstit. • predicat multiplu; în structura lui intră două sau mai multe verbe copulative diferite: Numai cine a fost și a rămas om cinstit poate privi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propoziții complexe: „Lumea-i cum este.” (M. Eminescu) subiect predicat 2. Cea de a doua situație este reprezentată de verbele semiauxiliare (de modalitate, de aspect, de temporalitate). Expresie a interpretării subiective a planului semantic al verbului predicativ care își asumă predicația, aceste verbe realizează predicatul compus: • ca predicat sintetic (verbal): „Am fost totdeauna surprins că nu cunosc limba arabă. Trebuie s-o fi uitat.” (M.Eminescu) „Stânca stă să se prăvale / În prăpastia măreață.” (M. Eminescu) În patru ani avea să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tranzitive - verbe intranzitive Verbe personale - verbe impersonaletc "Verbe personale - verbe impersonale" De apartenența verbului la una din cele două categorii depinde dezvoltarea câmpului semantico-sintactic central, descris de nucleul predicațional, întemeiat pe relația predicat subiect. Verbele personale devin predicate în desfășurarea predicației, prin intrarea în relație sintactică de interdependență cu un nume (pronume, propoziție etc.), devenit(ă) subiect - expresie sintactică a cauzei/originii dimensiunii „procesuale”, proprie conținutului semantic al verbului, prin care se satisface valența lui liberă, obligatorie: a veni + cocoare ® Vin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interdependență cu un nume (pronume, propoziție etc.), devenit(ă) subiect - expresie sintactică a cauzei/originii dimensiunii „procesuale”, proprie conținutului semantic al verbului, prin care se satisface valența lui liberă, obligatorie: a veni + cocoare ® Vin cocoarele. Nucleul predicațional generat prin asumarea predicației de către verbe personale are structură bimembră: Predicat Subiect: „Privitor ca la teatru / Tu în lume să te-nchipui: Joace unul și pe patru, / Totuși tu ghici-vei chipu-i.” (M. Eminescu) În interiorul nucleului predicațional, dezvoltat de relația de interdependență, verbul-predicat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cel ce rămâne de partea adevărului. Supraviețuiesc ticăloșiei cei ce rămân de partea adevărului. Dacă propoziția-subiect are predicat multiplu, verbul-predicat al propoziției complexe se situează la singular: Cine cunoaște adevărul și-l tace se așează singur între ticăloși. În desfășurarea predicației, verbele (expresiile) impersonale absolute (a ploua, a însera, a-i fi dor etc.) își actualizează propriul conținut lexical, absolutizându-l în planul semantic al predicatului pe care îl realizează. Prin aceasta, verbele impersonale absolute generează nuclee predicaționale monomembre: „Afară târgul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de cel ce-am fost cândva. Verbele (expresiile, locuțiunile) impersonale relative intră în relație cu un subiect, care nu reprezintă, însă, originea/cauza planului lor semantic, ci expresia sintactică a unui conținut semantic supus modalizării în procesul de actualizare prin predicație: Nu-mi trebuie/nu-mi place/nu-mi convine această atitudine. Ca și verbele personale, verbele impersonale relative realizează nuclee predicaționale bimembre, care se înscriu, însă, în interiorul opoziției categoriale de persoană numai la persoana a III-a: „Timpul mort și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Zboară vecinic îngânându-l Valurile, vânturile.” (M. Eminescu) ș.a.m.d. II. Construcțiile sintactice generate de formele verbal-nominale depind de trăsăturile semantice lexico-gramaticale (personal-impersonal, tranzitiv-intranzitiv) în același mod în care depind verbele din care provin, cu deosebiri impuse de neasumarea predicației. SINTAXA INFINITIVULUITC "SINTAXA INFINITIVULUI" Caracteristicile nominale ale infinitivului îi asigură realizarea funcțiilor sintactice pe care le are în comun cu substantivul (subiect, complement, atribut etc.). Modul de realizare a funcțiilor sintactice și frecvența infinitivului depind de dominanta stilistică a textului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
analitic: Toți par a fi străini. SINTAXA GERUNZIULUITC "SINTAXA GERUNZIULUI" Lipsei de autonomie în sistemul lexical a formei absolute de gerunziu îi corespunde, în sistemul gramatical al limbii, lipsa de autonomie sintactică; în consecință, gerunziul nu-și poate asuma direct predicația; enunțuri cu centrul propozițional într-un gerunziu nu sunt posibile în limba curentă. Componenta adverbială din planul semantic al gerunziului impune ca definitorii două funcții sintactice: de circumstanțial și de complement predicativ (element predicativ suplimentar). Funcția de circumstanțial se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu) Asemeni infinitivului, gerunziul rămâne în mod frecvent în afara realizării autentice a unor funcții sintactice în enunțuri în care între gerunziu și verbul-predicat nu se instituie o relație de dependență/interdependență în plan semantic; fără să-și poată asuma predicația, gerunziul participă la dezvoltarea unor structuri care maschează o relație de coordonare copulativă în baza perspectivei de ‘simultaneitate’: „Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreții.” (M. Eminescu) șPătrunde luna și înălbește păreții.ț Aceste structuri caracterizează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt interpretate într-un subcapitol exterior categoriei Modului, suib denumirea de Forme verbale nepersonale. (Idem,pp.483-543) Funcția principală a verbului - de predicat, verbele predicative, de component al predicatului, verbele copulative - este condiționată de capacitatea lui de a-și asuma predicația, funcție fundamentală a actului de comunicare lingvistică, ceea ce implică: • înscrierea conținutului semantic al verbului (și, prin aceasta, a întregului câmp semantico-sintactic pe care îl guvernează) într-un raport cu temporalitatea comunicării, cu originea în eul locutor; • raportarea aceluiași conținut semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbe sunt defective de persoanele I și a II-a (verbe impersonale și verbe unipersonale) iar unele moduri verbale cunosc o singură persoană, a II-a (imperativul) sau au forme omonime pentru toate trei persoanele (conjunctivul perfect), ele își asumă predicația, - constituindu-se prin ele înseși în nucleu predicațional monomembru al unei propoziții suficiente semantico-sintactice: „Nu e nimeni... plouă... plânge-o cucuvaie.” (G. Bacovia) - prin dezvoltarea unei relații de interdependență cu un subiect sintactic, când se înscriu în structura unui nucleu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
are originea în propoziția (fraza) anterioară la care se raportează, în structura dialogală a textului. Adverbele modalizante nu pot realiza funcția de predicat întrucât nu pot participa la nucleul predicațional al unei propoziții cu niciuna din cele două componente ale predicației - lexicală și gramaticală; pe de o parte, aceste adverbe sunt lipsite de autonomie semantică lexicală; pe de alta, nu dispun de capacitatea de a actualiza, de a situa în timp „realități” aflate în afara timpului. Fără aceste două componente nu există
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]