292 matches
-
Nicolescu, tânărul nostru cercetător imersează în mirajul ecumenist al transgresării/ dizolvării unor prejudecăți situabile în interpretarea așa-zis tradiționalistă a realității, în speță euclidiană și aristoteliană. După părerea noastră, cartea reprezintă un apel la o întoarcere a privirii hermeneutice spre presocratici, gânditori atât ai celor văzute, cât, mai ales, ale celor ghicite, și, poate mai important, ai relațiilor subtile dintre ele. Ar fi de adăugat că anumite fragmente care stabilesc superioritatea netă, indubitabilă a metodei expuse ne pot aminti de ceea ce
Modernitatea, cu suprarealiști și științe by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/3442_a_4767]
-
italian: Filelfo, Plethon, Valla, Ficino, Pico, Zambelli, Alessandri, a îndrăznit să privească dincolo de gardul filosofiei grecești, pana foarte departe, în cer. Ei au semnalat omului renascentist că genealogia înțelepciunii umane își are începutul mult mai departe de Platon și de presocratici, undeva în lumea barbara, în locurile spre care „Pythagoras, Empedocles, Democritus, Platon și mulți alți filosofi renumiți au călătorit pe mare pentru a învăța această artă și, întorcându-se ei, au anunțat acesta maximă virtute că pe cea mai prețioasă
Un get la Școala din Atena by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3719_a_5044]
-
din tristețea insomniacă aflată în primele două părți, ansamblul își dobândește greutatea sa de umanitate insolvabilă. Da, există mereu, orice am spune, un teritoriu unde „se sumețesc dinaintea ta munții ca să te salute”, după cum există și acest „ic al țapinarului presocratic/înfipt chiar în fibra destinului”, există această lume de dinainte de lume și de ironie , o țară de arbori, de pietre și de vânt a cărei simplitate, sărăcie, anulează însăși vanitatea existenței, vanitățile Istoriei. Și tocmai acolo, în memorie, în acest
„Lacrima întărește“ by Jean-Pierre Siméon () [Corola-journal/Journalistic/3505_a_4830]
-
pentru a-și reveni de pe urma tracasărilor îndurate în mediul academic, Nietzsche avea să citească în cerc restrîns - Erwin Rohde, Cosima și Richard Wagner - cîteva fragmente din plănuita Filosofie în epoca tragică a grecilor, un text de strictă exegeză a gîndirii presocraticilor. Filosoful avea 29 de ani și se străduia să uite trauma volumului de debut, Nașterea tragediei din spiritul muzicii, a cărui apariție însemnase caterisirea lui Nietzsche din lumea filologilor. Caterisirea îi fusese provocată de Wilamowitz- Moellendorff, al cărui articol („Filologia
Hybrisul grecesc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3602_a_4927]
-
se cu valorile unei lumi din care boala îl împiedica să facă parte. Dar la Bayreuth, în preajma Paștelui din 1873, în spiritul lui Nietzsche mocneau umori mai senine: la cererea Cosimei Wagner, filosoful pune pe hîrtie o lapidară istorie a presocraticilor, cu intenția de a face pe plac gusturilor lui Wagner, care vedea în greci apoteoza unui spirit pe care germanii nu-l pot concura decît într-un singur fel: prin muzică. Altfel spus, la pragul de eminență atins de greci
Hybrisul grecesc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3602_a_4927]
-
speculativ, un fel de Diogene Laertios mai talentat. Dar, în ciuda talentului, natura corcită, de amalgam al unor distincții, pe care le-a luat de la alții, e evidentă, și din acest motiv rangul lui Platon e sub treapta de valoare a presocraticilor. Mărimea exagerată pe care i-o atribuim azi vine dintr-un detaliu prozaic, aproape meschin: opera lui a avut norocul să se păstreze, spre deosebire de cea a predecesorilor. Echivocul din titlul cărții e cultivat anume de Nietzsche, căci „epoca tragică“ nu
Hybrisul grecesc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3602_a_4927]
-
pentru care nu pomenește nimic de el în Ecce homo, în capitolul în care își comentează ditirambic propriile volume. Publicarea lui se va face postum și deseori impropriu, prin colaționarea arbitrară a unor fragmente care au legătură prea vagă cu presocraticii. Dar recordul de ingerință îl ating editorii francezi, care înlătură echivocul titlului și-i tranșează în mod abuziv ambiguitatea în favoarea variantei Nașterea filosofiei în epoca tragediei grecești. Neîndoielnic, titlul e acum foarte clar, numai că e iremediabil banal, acesta fiind
Hybrisul grecesc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3602_a_4927]
-
vreme, după ce am ieșit de la închisoare, n-a vrut să mă vadă, fie pentru că se temea, fie pentru că era supărat pe mine din cauza morții lui Mihai Rădulescu. I-am cerut, printr-un prieten comun, să-mi împrumute ediția Diels-Kranz a Presocraticilor — era singurul care o avea, o adusese cu el din Germania — și mi-a trimis vorbă să nu-l caut. Între timp s-a îmblînzit, îi mai duc cărți și, nu-ți ascund, îi dau din cînd în cînd la
Alexandru Dragomir, destinul deturnat al unui filozof by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Memoirs/13242_a_14567]
-
ediția Glockner), Platon în „Belles Lettres“, un Aristotel bilingv și monografia lui Jäger, o ediție masivă în latinește a Summei lui Toma d’Aquino, Chamberlain, Die Grundlagen des XIXen Jahrhunderts, o ediție franceză în patru volume a Jurnalului lui Kierkegaard, Presocraticii în ediția Diels-Kranz, Leibniz, Jurnalul fraților Goncourt, cîteva dicționare și altele. Omul era slab, mărunt de statură, cu un cap mic și pielea pergamentoasă. Avea mîini fine, pe care și le trecea pe rînd prin părul mereu rebel, din cauza vîrtejului
Alexandru Dragomir, destinul deturnat al unui filozof by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Memoirs/13242_a_14567]
-
vocație clasicistă a culminat în studii dedicate culturii eline. Ce surprinde la armeanul născut în Constanța și școlit la Cernăuți și Paris e că interesul pentru Elada trece dincolo de Homer sau tragici (Eschil, Sofocle, Euripide) și se întinde pînă la presocratici (Empedocle sau Parmenide) și chiar pînă la gînditorii sceptici (Pyrrhon și Timon). E drept, atracția față de filosofi e hrănită de o motivație îndeosebi filologică, pe Frenkian preocupîndu- l acuratețea textelor rămase în urma lor, dar chiar și așa, coercițiile impuse de
Dublul aerian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4189_a_5514]
-
stătător pe care filosofia poate cel mult să-l nuanțeze, dar în nici un caz să-l adîncească. Blaga, pe urmele lui Spengler și Frobenius, a spus-o în chip explicit. Miturile homerice sau hesiodice nu sînt protofilosofii, cum nici filosofia presocratică nu este o deuteromitologie. Ele sunt lumi distincte al căror suflet nu ne mai este accesibil nici măcar prin subtilități etimologice, iar Frenkian, prin tot ce scrie în carte, împărtășește acest punct de vedere.
Dublul aerian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4189_a_5514]
-
prin trăirea sfințeniei. Astfel, ca teolog, propune imaginea creștinismului metafizic. El afirmă: „nu văd vreun interes al speculației metafizice, în afară de necesitatea aceasta de a ne găsi noi un loc în existență”. Iată că Nae Ionescu are atitudinea caracteristică adevăraților filosofi (presocraticii, Socrate, Platon), pentru care înțelepciunea trebuia să se transpună într-un mod de viață armonic și echilibrat, mod de viață care se găsește în plenitudinea lui, pe deplin concretizat în Ortodoxie. Fiind atașat de Ortodoxie, Nae Ionescu caută să-și
FILOSOFUL ŞI GÂNDITORUL CREŞTIN NAE IONESCU ?' ÎNTRE MĂRTURISIREA SPIRITUAL AUTENTICĂ ŞI PROPOVĂDUIREA CULTURALĂ IREPROŞABILĂ… PARTEA I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2308 din 26 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384836_a_386165]
-
apărători în cei ce speră să tragă foloase sub noile rânduieli.” - Niccolo Machiavelli Atât filozofia cât și literatura europeană s-au preocupat de opoziția dintre haos și ordine. Dacă ne gândim la vremurile de demult, în filozofia antică, filozoful grec presocratic Anaxagoras (500 i. H. - 428 i. H.), credea că rațiunea a transformat haosul într-o lume ordonată, că Universul este alcătuit din mici particule, eterne, antrenate într-o mișcare haotică, elemente primordiale care la început se aflau în neorânduială și
VAVILA POPOVICI [Corola-blog/BlogPost/383313_a_384642]
-
slabi apărători în cei ce speră să tragă foloase sub noile rânduieli.” - Niccolo MachiavelliAtât filozofia cât și literatura europeană s-au preocupat de opoziția dintre haos și ordine. Dacă ne gândim la vremurile de demult, în filozofia antică, filozoful grec presocratic Anaxagoras (500 i. H. - 428 i. H.), credea că rațiunea a transformat haosul într-o lume ordonată, că Universul este alcătuit din mici particule, eterne, antrenate într-o mișcare haotică, elemente primordiale care la început se aflau în neorânduială și
VAVILA POPOVICI [Corola-blog/BlogPost/383313_a_384642]
-
imposibil să fi fost opera sa, Opera Magna, doar rodul a ceea ce a învățat. Tot așa și eroul ca desprins din basm al disertației mele, a însumat talent și a curs spre desăvârșire. Precum Panta rei din logosul lui Heraclit, presocraticul mărturisitor al focului sacru, ce curăță și reînvie natură, oameni, locuri, trăiri, sentimente. Intuiția e trăsătura distinctivă a copiilor, în genere, purtând în sine scânteia predestinării, pe care, ulterior, o cultivă sau nu, fiind, aș crede, oarecum ”la mâna destinului
Artistul, între vocație și predestinare [Corola-blog/BlogPost/92804_a_94096]
-
Agora De la Orfeu, Hermes Arcadianul și Hermes Trismegistul la Vede și Upanișade, Mahabharata (una dintre cele mai eclatante epopei ale lumii, însumând aproape 100.000 de strofe, de opt ori mai mare decât Iliada și Odiseea la un loc), la presocratici, Dialogurile platoniciene, apoi la Aristotel și la toți urmașii lor, până la Philon din Alexandria, Clement Alexandrinul, de la pietre de hotar numite Vechiul Testament, Tora, Talmudul și Coranul, până la Tertulian și mai ales Origene, Augustin, Beda Venerabilul, ori de la arabul Butrus As-Sadamati
Lansări editoriale la Târgul de Carte GAUDEAMUS – Craiova, OVIDIU GHIDIRMIC – La sfântul botez al Academiei Române * [Corola-blog/BlogPost/93432_a_94724]
-
îngrijit, fără să se clatine. De altfel, cala corăbiei sale nu era umplută cu uleiuri, măsline, mirodenii, stofe, ori - pentru că tot veni vorba - puști, sânețe, ci cu ediții în piele, frumos stivuite, din tragici, din peripatetici, din satiricii latini, din presocratici, din neoplatonicieni, din Alixăndria sau din Organonul aristotelic, pe scurt o întreagă bibliotecă ambulantă din care Ianis împrumuta în țările dunărene pe grâu, orz, ovăz, rachiu de pere, icre de morun și miere de albine. Suntem deci pe mare, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de umbră și întrebările par mai numeroase decât cunoștințele clare și precise, informațiile sigure și adevărurile despre Anaxarh. Se știe că și el este originar din Abdera. Din câte se pare, a fost discipol al lui Democrit - așadar, încă un presocratic de ocazie! Și el l-a însoțit pe Alexandru în expediția de cucerire a Asiei, și el i-a întâlnit - dar cine va scrie într-o zi istoria acestor filosofi necunoscuți? - pe gimnosofiștii indieni, de la care a luat unele lecții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de moarte pentru filosoful cu sânge albastru. Versiunea platoniciană cu privire la sofiști a triumfat și multă vreme acestor filosofi li s-a contestat până și dreptul la titlul generic - ca și în cazul lui Democrit. Clasificarea convențională i-a transformat în presocratici - gânditori care anunță și pregătesc, încă incompleți, nedesăvârșiți, un fel de aperitiv filosofic. în realitate, și cronologiile o dovedesc, toți sofiștii gândesc și activează în calitate de contemporani ai lui Socrate: unii, ca Protagoras din Abdera î492-422 î.Hr.), Gorgias din Leontinoi î485-380
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
triști și constipați. Căci cum s-ar fi putut vorbi corect despre Aristip și ai săi dacă vreme de secole n-a existat o doxografie în limba franceză, până la cea stabilită de mine în 2002 în L’Invention du plaisir? Presocraticii, sofiștii, scepticii, epicurienii, stoicii și chiar cinicii dispun de ale lor, uneori încă de multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
jocului de cuvinte, vorbei de duh, provocării, gesturilor li se va contesta puterea de a învăța ceva pe cineva, vom fi condamnați să nu înțelegem gândirea cinicilor ori a cirenaicilor. Pentru că aceștia, numeroși totuși, descind în aceeași măsură din filosofia presocratică ca și sofiștii sau materialismul abderitan: contemporani ai lui Socrate, formând o școală, o sensibilitate coerentă, ei ar putea figura alături de filosofii certificați de doctori și de păzitorii templului ca fiind în regulă. în loc de asta, mici socratici, ei mucegăiesc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și a numerelor, la formele arhetipale explicitate de Platon în Timaios, la zeu și la alți demiurgi, la cauzalitățile transcendente, la explicațiile abracadabrante departe de orice știință, încă impregnate de mitologie sau chiar de teologia moștenită de la cei mai vechi presocratici. Pentru Epicur, care n-o spune în acești termeni, Platon gândește ca un Anaximandru sau ca un Xenofon, mai apropiați de o poetică decăt de o dialectică a evenimentelor... Propunerea fizică epicuriană oferă o globalitate conceptuală compactă: nu există loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
succint, dar permite o utilă vedere de ansamblu. Asupra eudemonismului antic, cu câteva pasaje extrem de cursive, din păcate inutil moralizatoare uneori, și asupra hedonismului lui Aristip, a se consulte Léon Robin, La Morale antique, PUF, 1963, îndeosebi paginile 32-33. * * * Pretinși presocratici. Introducerile în filosofii presocratici sunt întotdeauna succinte, fiindcă adună laolaltă o mulțime de filosofi care n-au mare lucru în comun în afară de faptul că sunt prezentați în mod greșit ca expunându-și ideile înainte de Socrate - când, de fapt, mulți dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
utilă vedere de ansamblu. Asupra eudemonismului antic, cu câteva pasaje extrem de cursive, din păcate inutil moralizatoare uneori, și asupra hedonismului lui Aristip, a se consulte Léon Robin, La Morale antique, PUF, 1963, îndeosebi paginile 32-33. * * * Pretinși presocratici. Introducerile în filosofii presocratici sunt întotdeauna succinte, fiindcă adună laolaltă o mulțime de filosofi care n-au mare lucru în comun în afară de faptul că sunt prezentați în mod greșit ca expunându-și ideile înainte de Socrate - când, de fapt, mulți dintre ei îi sunt chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a argumenta care, ducând o afirmație până la consecințele sale desigur false, duce, în cele din urmă, la necesitatea de a respinge acea afirmație. Primele exemple de metodă a demonstrației prin reducerea la absurd, au fost făcute de Zenon, filozoful grec presocratic. Când reducem la absurd o afirmație, în primul rând testăm limitele logice ale acesteia. Pozitivul acestei metode de raționa¬ment prin absurd este că se poate demonstra adevărul unei judecăți, prin falsitatea contra¬riului ei. Absurditatea condiției umane nu este
DESPRE ABSURD ŞI „BALLETUL PRELJOCAJ” – ADF 2014 de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1299 din 22 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349448_a_350777]