106 matches
-
dar departe de centrul de putere, Carol a putut începe delicatele tratative cu adversarii. Suveranul a renunțat la toate propunerile Parlamentului și a decis să se alieze din nou cu scoțienii, în schimb le-a promis că va impune religia prezbiteriană, (de probă) ca religie oficială în Anglia, pentru trei ani. Astfel a izbucnit cel de-al doilea război civil: zece mii de soldați scoțieni, conduși de generalul James Hamilton, au invadat Anglia. Odată cu invazia scoțienilor, regiunile Kent, Essex și Cumberland s-
Carol I al Angliei () [Corola-website/Science/306452_a_307781]
-
mai multe librării și muzee: Seminarul Teologic Ebraic din America, din New York, Biblioteca Universității din Philadelphia, Biblioteca Universitară din Cambridge, The British Museum, Biblioteca Alianței Israelite Universale din Paris, Biblioteca de Stat din Frankfurt, Biblioteca Universității din Strasbourg, Biblioteca Colegiului Prezbiterian Westminster din Cambridge. Numeroase alte fragmente au intrat în posesia unor persoane particulare 2. În genizah de la Cairo s-au descoperit texte ale Vechiului Testament (în ebraică și în aramaică), texte din Midraș, Mișna, Talmud, scrieri liturgice, scrisori, liste etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de aleși ai contribuabililor, și trimitea pe toți membrii acestora în aziluri de săraci. 10. Biserica din Scoția (Church of Scotland) era Biserica Reformată de orientare calvină înființată în Scoția în 1560, care s-a scindat cu timpul în facțiunea prezbiteriană (Presbyterians) și facțiunea care recunoștea autoritatea instituției episcopatului (Episcopalians). În 1843 are loc o altă ruptură prin plecarea din sînul bisericii a 470 de preoți (din totalul de c. 1200) și a c. 40% dintre enoriași, care au format împreună
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
spună cineva unde naiba se găsește Transilvania asta?" 40. Andrew Bonar Law (1858-1923) a fost prim-ministru numai un an de zile (1822-1823) și primul premier non-britanic. S-a născut în provincia New Brunswick din Canada ca fiu al reverendului prezbiterian James Law și al Elisabetei Kidman, ambii părinți avînd o ascendență irlandeză. A urmat mai întîi școala Gilbertfield din Hamilton (Canada) pînă în 1870, apoi liceul din Glasgow (Scoția), fiind crescut în Scoția. Între 1900-1923 a fost membru al Partidului
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
persoana nu se mai poate căsători, a doua căsătorie este interzisă (Todoran, Zăgrean, 2003, p. 290). La catolici, celibatul preoțesc este impus obligatoriu (Todoran, Zăgrean, 2003). În literatura de specialitate au fost descrise mai multe forme ale conducerii bisericești: episcopală, prezbiteriană, congregațională și modelul absenței conducerii. Forma episcopală are drept caracteristică faptul că autoritatea aparține episcopului. Numărul verigilor episcopale poate varia, Biserica metodistă are un singur nivel, Biserica anglicană este ceva mai dezvoltată, în timp ce Biserica romano-catolică are cel mai complex sistem
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
o inițiativă considerabilă în această problemă. Există diverse obiecții aduse conducerii episcopale: sistemul este mult prea formalizat, există tendința de a pune un accent mai mare pe funcție decât pe persoana care o deține, obiecții la adresa teoriei succesiunii apostolice. Forma prezbiteriană consideră că autoritatea principală se află tot în cadrul unui oficiu special, însă accentul este pus pe o serie de organizații reprezentative. Există mai multe adunări cu rol de conducător. La nivelul bisericii locale, grupul care ia decizii este sesiunea (Biserica
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
consideră că autoritatea principală se află tot în cadrul unui oficiu special, însă accentul este pus pe o serie de organizații reprezentative. Există mai multe adunări cu rol de conducător. La nivelul bisericii locale, grupul care ia decizii este sesiunea (Biserica prezbiteriană) sau consistoriul (Biserica reformată). Toate bisericile dintr-o anumită zonă sunt conduse de prezbiteriu (Biserica prezbiteriană) sau classis (Biserica reformată), care este alcătuit dintr-un prezbiter laic din fiecare sesiune și toți slujitorii din zona respectivă (Biserica prezbiteriană) sau un
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
o serie de organizații reprezentative. Există mai multe adunări cu rol de conducător. La nivelul bisericii locale, grupul care ia decizii este sesiunea (Biserica prezbiteriană) sau consistoriul (Biserica reformată). Toate bisericile dintr-o anumită zonă sunt conduse de prezbiteriu (Biserica prezbiteriană) sau classis (Biserica reformată), care este alcătuit dintr-un prezbiter laic din fiecare sesiune și toți slujitorii din zona respectivă (Biserica prezbiteriană) sau un prezbiter laic și un slujitor din fiecare consistoriu (Biserica reformată). Următorul organ este sinodul, iar la
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
sesiunea (Biserica prezbiteriană) sau consistoriul (Biserica reformată). Toate bisericile dintr-o anumită zonă sunt conduse de prezbiteriu (Biserica prezbiteriană) sau classis (Biserica reformată), care este alcătuit dintr-un prezbiter laic din fiecare sesiune și toți slujitorii din zona respectivă (Biserica prezbiteriană) sau un prezbiter laic și un slujitor din fiecare consistoriu (Biserica reformată). Următorul organ este sinodul, iar la nivelul cel mai înalt se află o adunare generală. Prezbiteriile aleg atât reprezentanții pentru sinoduri, cât și pentru adunarea generală. Deciziile sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
reprezentanții pentru sinoduri, cât și pentru adunarea generală. Deciziile sunt luate de organul de conducere al fiecărui nivel, apoi sunt analizate și revizuite de nivelul imediat superior. Prerogativele fiecărui organ de conducere sunt descrise în statutul denominațiunii. Persoana-cheie a structurii prezbiteriene este prezbiterul. Există o deosebire între prezbiterii conducători (dintre cei laici) și cei învățători (preoțimea). Criticile acestui sistem vin din partea celor care pledează în favoarea unui tip mai individualist de conducere sau în favoarea sistemului congregațional. I se reproșează că își are
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Criticile acestui sistem vin din partea celor care pledează în favoarea unui tip mai individualist de conducere sau în favoarea sistemului congregațional. I se reproșează că își are rădăcinile într-o ierarhie despre care nu se spun prea multe în Scriptură, că strategia prezbiteriană nu dă fiecărui credincios în parte posibilitatea de a face parte din conducerea Bisericii, că multe decizii pentru care ar putea fi consultați toți membrii adunării sunt luate de către o minoritate. Forma congregațională pune accentul pe rolul individului și consideră
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
politicii internaționale care au fost deosebit de importante în epoca modernă. Importanța pe care o au în politica internațională conducerea charismatică și răspunsul la ea, manifestat prin atracția exercitată asupra celor guvernați, este revelată într-o scrisoare pe care John Durie, prezbiterian scoțian și militant pentru unitatea protestantismului, i-a adresat-o ambasadorului britanic Thomas Roe, explicând declinul puterii lui Gustav Adolph al Suediei, care lupta atunci pentru cauza Reformei în Germania: Sporirea autorității sale este baza loialității pe care o trezește
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
literar „Mihai Eminescu” și revista literară „Adusu-mi-am aminte”. În 1983 revine în țară, iar din 1986 lucrează la Sibiu ca secretar de redacție la „Telegraful român” și „Mitropolia Ardealului”. În 1988 călătorește în SUA, conferențiind în numeroase biserici prezbiteriene pe teme legate de cultura română și spiritualitatea ortodoxă. Între 1990 și 1993, face cursuri de doctorat la Universitatea Fordham din New York. În 1999 își susține teza pentru un al doilea doctorat, început la Facultatea de Teologie a Universității din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286668_a_287997]
-
conectare la energia vitală. Cu cine ar putea să se lupte un predicator alb în galbena Chină? Întâi de toate, cu alți predicatori albi. Există o sciziune a sectelor protestante, încât el are întotdeauna cu cine lupta. Doctrina sa de prezbiterian este doctrina predestinării. Disputele cu baptiștii se centrează pe dilema dacă botezul presupune imersiune în apă sau doar stropire cu apă. Se luptă cu tinerii din biserica sa, căci aceștia vor să-l expedieze în afara câmpului lor de influență sub
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
este cel de Bătrân Învățător. Îi apără pe chinezi de albii disprețuitori, îi ajută, îi înțelege. Nici urmă de iubire. Iubirea este o patimă, iubirea e pathologică, nu așa prevenise bătrânul Kant? Are un sistem de credințe bine articulat, specific prezbiterienilor: crede că se va mântui, că Iisus Hristos va veni a doua oară pe pământ, și că trupurile din mormânt se vor înălța în slava lui Dumnezeu. Își apără cu înverșunare acest sistem în fața oricărui adversar religios. Este singura lui
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
naștere puritanismului, și în Scoția, unde s-a transformat în prezbiterianism. În scurtă vreme, anglicanismul a devenit ținta atacurilor puritanilor deoarece, în ochii lor, nu era decât un catolicism deghizat. În al doilea rând, regele Iacob era la origine calvinist (prezbiterian), dar a îmbrățișat repede religia anglicană. El vedea în puritanism o primejdie la adresa autorității regale, motiv pentru care nu a dat curs cerințelor de reformă ale puritanilor și i-a obligat să practice anglicanismul 3. În al treilea rând, "începând
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
3. În al treilea rând, "începând din acest moment trebuie să se distingă în clerul englez trei grupări: o grupare a înaltei biserici, cea mai puțin îndepărtată de biserica romană și care acceptă ritualul impus de dinastia Tudor; o grupare prezbiteriană, neconformistă, care rămâne în sânul bisericii, dar dorește s-o reformeze; și o grupare independentă, sau "congregaționalistă", care condamnă în același timp episcopatul anglican și sinodul prezbiterian"4. În al patrulea rând, Iacob a intrat în conflict cu parlamentul pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
de biserica romană și care acceptă ritualul impus de dinastia Tudor; o grupare prezbiteriană, neconformistă, care rămâne în sânul bisericii, dar dorește s-o reformeze; și o grupare independentă, sau "congregaționalistă", care condamnă în același timp episcopatul anglican și sinodul prezbiterian"4. În al patrulea rând, Iacob a intrat în conflict cu parlamentul pentru că, fiind risipitor și dorind din ce în ce mai mulți bani, dorea să impună doctrina absolutistă a monarhiei de drept divin. Această teorie contravenea tradiției engleze care, de la Magna Carta 5
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
taxe căzute în desuetudine"20. În această perioadă a avut loc o represiune dură a puritanilor, orchestrată de Biserica Anglicană condusă de arhiepiscopul William Laud, o figură importantă a arminianismului. Momentul culminant l-a constituit tentativa de a impune scoțienilor prezbiterieni ritualul anglican, ceea ce a determinat o puternică rezistență din partea prezbiterienilor scoțieni și o radicalizare a rezistenței puritanilor englezi. Carol a încercat, în 1639, să înfrângă rezistența Scoțiană prin forța armelor, fără să convoace parlamentul, ceea ce a constituit "prima dată, după
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
loc o represiune dură a puritanilor, orchestrată de Biserica Anglicană condusă de arhiepiscopul William Laud, o figură importantă a arminianismului. Momentul culminant l-a constituit tentativa de a impune scoțienilor prezbiterieni ritualul anglican, ceea ce a determinat o puternică rezistență din partea prezbiterienilor scoțieni și o radicalizare a rezistenței puritanilor englezi. Carol a încercat, în 1639, să înfrângă rezistența Scoțiană prin forța armelor, fără să convoace parlamentul, ceea ce a constituit "prima dată, după 1323, când un monarh englez nu a convocat parlamentul în
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
schimb o armată mai bine organizată cu ajutorul căreia au abținut câteva victorii nedecisive. Treptat parlamentul a reușit să-și dezvolte forța militară, fiind ajutat și de trupele Scoțiene care au participat la război cu condiția acceptării de către parlament a Covenant-ului prezbiterian. Rolul principal i-a revenit lui Oliver Cromwell, reprezentant al noii nobilimi. Dotat cu deosebite calități militare și politice, el avea să devină cea mai însemnată personalitate a primei revoluții. Puritan, obsedat de ideea unei armate model 23, Cromwell a
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
rămâne tot rege, dar noi, dacă vom fi învinși, nu vom fi decât niște răzvrătiți și niște trădători"24. Pe măsură ce se desfășura războiul, era din ce în ce mai evident că partida puritană era de fapt divizată între moderați și radicali. Cei dintâi erau prezbiterieni, puritani atașați de ideea unei biserici naționale după model anglican, având respect pentru instituțiile anglo-saxone și pentru Prayer Book, deși erau adversari ai episcopatului; ceilalți erau puritani independenți și sectariști, animați de un spirit mistic, revoluționar și egalitarist. Dacă parlamentul
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
biserici naționale după model anglican, având respect pentru instituțiile anglo-saxone și pentru Prayer Book, deși erau adversari ai episcopatului; ceilalți erau puritani independenți și sectariști, animați de un spirit mistic, revoluționar și egalitarist. Dacă parlamentul era format în majoritate din prezbiterieni, "armata era formată în majoritate din independenți și sectari, oameni pasionați, inspirați, fiecare fiind un predicator și un profet, toți democrați care [...] nu mai respectau ierarhia [...]"25. Aceștia nu doreau nici religia anglicană, nici pe cea prezbiteriană, și nu aveau
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
în baza unei înțelegeri numite Engagement 26. Parlamentul și armata s-au unit din nou pentru al doilea război civil în care au învins repede, în bătălia de la Preston (1648). Din nou regele a fost arestat și, din nou, parlamentarii prezbiterieni au început negocieri cu regele. Cromwell a folosit armata pentru a epura parlamentul de noua partidă regalistă, reducându-l la jumătate, apoi s-a folosit de acest parlament pentru a deschide un proces public care să-l judece pe Carol
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
această chestiune a devenit de maximă actualitate, pentru că regii sau principii care trădau credința universală puteau fi asasinați cu aprobarea tacită a Bisericii. Ca urmare, catolicii englezi au tipărit o serie de cărți care legitimau rezistența față de regii eretici, iar prezbiterienii au produs și ei o doctrină care justifica rezistența violentă față de regii tiranici adversari ai religiei adevărate. Două dintre acestea, apărute în 1579, erau Vindiciae contra tyranos, de Stephanus Junius Brutus, care se referea la rezistența hughenoților din Franța, și
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]