72 matches
-
3%). Pentru 2,18% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Infrastructura de transport în comuna Gura Teghii este bazată pe drumul județean 203K, ce leagă satele Nemertea, Furtunești și Păltiniș cu DN10, cu care se intersectează în satul Lunca Priporului din orașul Nehoiu. De la Nemertea, drumul județean continuă spre Brăești, nefiind însă foarte practicabil. De la Nemertea, pe valea Bâscăi Roziliei, un drum comunal de 5,7 km duce la satele Gura Teghii și Varlaam. De la Varlaam, în satele Vadu Oii
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
în întregime actuala comună Siriu și câteva sate din nordul actualului oraș Nehoiu), aflată în plaiul Buzău al județului Buzău. Ea era alcătuită din cătunele Arsele, Bădârlegiu, Bâsca Rozilei, Bonțu, Broasca, Cașoca, Gârboiu, Gura Siriului, Înșelata, Jețu, Muscelușa, Nehoiașu, Lunca Priporului, Pițigoiu, Prundu, Puricoasa, Ruptura și Vinețișu, având în total 3030 de locuitori care locuiau în 675 de case. În comuna Nehoiașu funcționau o școală la Lunca Priporului, frecventată de 45 de elevi, 4 biserici la Nehoiașu, Jețu, Bâsca Rozilei și
Nehoiașu, Buzău () [Corola-website/Science/300832_a_302161]
-
Bâsca Rozilei, Bonțu, Broasca, Cașoca, Gârboiu, Gura Siriului, Înșelata, Jețu, Muscelușa, Nehoiașu, Lunca Priporului, Pițigoiu, Prundu, Puricoasa, Ruptura și Vinețișu, având în total 3030 de locuitori care locuiau în 675 de case. În comuna Nehoiașu funcționau o școală la Lunca Priporului, frecventată de 45 de elevi, 4 biserici la Nehoiașu, Jețu, Bâsca Rozilei și Cașoca, 58 de fierăstraie, o moară de apă, 16 făcae, 4 pive și o cășerie pe muntele Siriu. În 1908, satul Nehoiașu a devenit capătul de linie
Nehoiașu, Buzău () [Corola-website/Science/300832_a_302161]
-
4 pive și o cășerie pe muntele Siriu. În 1908, satul Nehoiașu a devenit capătul de linie al căii ferate Buzău-Nehoiașu, creată pentru a deservi întreprinderea de prelucrare a lemnului de la Nehoiu. În 1925, reședința comunei fusese mutată la Lunca Priporului, dar comuna își păstrase în mare parte componența, fiind arondată aceleiași plăși Buzău, având 4028 de locuitori. Comuna a fost inclusă în 1950 în raionul Cislău al regiunii Buzău și apoi (după 1952) al regiunii Ploiești. În 1968, reorganizarea administrativ-teritorială
Nehoiașu, Buzău () [Corola-website/Science/300832_a_302161]
-
fiind arondată aceleiași plăși Buzău, având 4028 de locuitori. Comuna a fost inclusă în 1950 în raionul Cislău al regiunii Buzău și apoi (după 1952) al regiunii Ploiești. În 1968, reorganizarea administrativ-teritorială a dus la transferarea satului Nehoiașu (împreună cu Lunca Priporului și Vinețișu) la comuna Nehoiu (restul comunei fiind denumită Siriu, și stabilindu-i-se reședința la Lunca Jariștei) din județul Buzău, reînființat. Comuna Nehoiu a fost declarată oraș în 1989.
Nehoiașu, Buzău () [Corola-website/Science/300832_a_302161]
-
obște liberă a moșnenilor de aici, a fost transformat în sat de clăcași ai Mănăstirii Cozia, pe aproape jumătate din hotarul său. Tăranii (moșneni) dețineau terenul situat pe Valea Satuluim, înspre miazăzi, adică proprietățile cuprinse între "Ulița Popii" și "Ulița Priporului", cu locurile din jur. Proprietatea Mănăstirii Cozia se situa în partea dreaptă a Văii Satului, spre Bumbuiești, după cum reiese din planul întocmit de locotenentul Condeescu, în anul 1865. Nu se cunosc împrejurările prin care această parte a satului a devenit
Bratovești, Vâlcea () [Corola-website/Science/301990_a_303319]
-
Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 084), localitatea apare sub numele de „Sz. Miklos”. Numele localității provine de la Sfântul Nicolae (Nicoară), a cărui denumire populară este Sânnicoară. Vechimea așezării este atestată prin fragmente neolitice de silex găsite în locurile ”Pripor” și ”La Țigla” . În Lab s-a găsit un mormânt din epoca bronzului cu vase de lut și ceașcă de cultură Otomani. Pe porțiunea de drum roman care trece pe contrapantele Tarcei Mici s-au găsit urme ale așezării romane
Sânnicoară, Cluj () [Corola-website/Science/300353_a_301682]
-
piatră din Budeasa. Încă înainte de a se fi terminat lucrul la biserică, Mareș Băjescu, printr-un act datat 15 martie 1666, înzestrează schitul cu satul Copăceni și munții Sașa și Cornetu (cumpărate cu nici o lună înainte de danie) precum și ocini în Pripoare, Titești, Ostrov. În anul 1761, în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, un anume "Alecse căpitan za Loviște" pune să se refacă pictura altarului de către zugravii Mihai, Radu și Iordache așa cum rezultă dintr-o altă pisanie situată în colțul de sud-est al
Mănăstirea Cornetu () [Corola-website/Science/302116_a_303445]
-
lor de renumiți crescători de vite, racovicenii s-au îngrijit întotdeauna de asigurarea unor terenuri cât mai întinse și cât mai adecvate pășunatului. Ele au fost obținute prin lăzuirea succesivă a unor păduri, ultimele care au căpătat acest statut fiind ""Priporul"" și ""Arinii"". Ca și fânețele, pășunile au fost și au rămas până azi slab productive și terenurile de pășunat au fost suplinite deseori cu pășunatul pe miriști, pe ogoare, prin porumbiștile culese iar în situațiile de secetă chiar și prin
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
tindă, o cameră și o cămară. Acoperișul este înalt, construit în patru ape, având învelitoare din draniță de brad bătută în rânduri suprapuse pe fiecare dintre acestea și o fumătoare pe tabla din față. Casa de locuit din cătunul Bâtca Pripor aflat în comuna Dorna Candrenilor, zona etnografică Dorna, datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ultimul său proprietar fiind Gavril Candrea. Ea a fost descoperită în timpul unor campanii de cercetare efectuate în anii 1975-1976, dar achiziționarea imobilului s-a realizat
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
este un oraș în județul Buzău, Muntenia, România, format din localitatea componentă (reședința), și din satele Bâsca Rozilei, Chirlești, Curmătura, Lunca Priporului, Mlăjet, Nehoiașu, Păltineni, Stănila și Vinețișu. Este situat în zona montană a județului, pe cursul superior al râului Buzău. Are o populație de locuitori (2011). În afara centrului urban Nehoiu, din componența unității administrative fac parte satele: Vinețișu, Bâsca Rozilei, Lunca
Nehoiu () [Corola-website/Science/297049_a_298378]
-
Mlăjet, Nehoiașu, Păltineni, Stănila și Vinețișu. Este situat în zona montană a județului, pe cursul superior al râului Buzău. Are o populație de locuitori (2011). În afara centrului urban Nehoiu, din componența unității administrative fac parte satele: Vinețișu, Bâsca Rozilei, Lunca Priporului , Stănila, Chirlești, Curmătura, Mlăjet, Nehoiașu, Păltineni. Accesul către oraș se realizează pe DN 10 și pe calea ferată Buzău-Nehoiașu. Prelucrarea lemnului este activitatea economică de bază a orașului, dezvoltarea turismului montan fiind în stadiu incipient. Orașul se află în valea
Nehoiu () [Corola-website/Science/297049_a_298378]
-
lemnului este activitatea economică de bază a orașului, dezvoltarea turismului montan fiind în stadiu incipient. Orașul se află în valea râului Buzău și este traversat de șoseaua națională DN10, care leagă Buzăul de Brașov. Pe teritoriul orașului, în dreptul satului Lunca Priporului, se ramifică din DN10 șoseaua județeană DJ203K, ce leagă orașul de Gura Teghii. Pentru transport feroviar, orașul este punctul terminus al căii ferate Buzău-Nehoiașu, pe care diversele localități componente ale orașului sunt deservite de stațiile Șețu, Păltineni, Nehoiu și Nehoiașu
Nehoiu () [Corola-website/Science/297049_a_298378]
-
de apă, 2 făcae, o stână la Fundu-Nehoiului, 3 biserici (la Păltineni, Nehoiu și Curmătura) și o școală cu 28 de elevi în Păltineni. Reședința comunei era încă de pe atunci cătunul Nehoiu. Satele din extremitatea nordică a orașului (Nehoiașu, Lunca Priporului, Vinețișu și Bâsca Rozilei) făceau parte din comuna Nehoiașu (care cuprindea și teritoriul actual al comunei Siriu). Școala cu 45 de elevi din comuna Nehoiașu funcționa în satul Lunca Priporului. Satele din zona sudică a orașului (Stănila, Mlăjet, Chirlești) alcătuiau
Nehoiu () [Corola-website/Science/297049_a_298378]
-
cătunul Nehoiu. Satele din extremitatea nordică a orașului (Nehoiașu, Lunca Priporului, Vinețișu și Bâsca Rozilei) făceau parte din comuna Nehoiașu (care cuprindea și teritoriul actual al comunei Siriu). Școala cu 45 de elevi din comuna Nehoiașu funcționa în satul Lunca Priporului. Satele din zona sudică a orașului (Stănila, Mlăjet, Chirlești) alcătuiau comuna Mlăjetu, formată din cătunele Chirlești, După-Piatră, Între Sibice, Mlăjet, Păcura, Stănila, Topilele, Trestioara, Valea Lupului, Valea Rea și Valea Sibiciului, având în total 3150 de locuitori ce trăiau în
Nehoiu () [Corola-website/Science/297049_a_298378]
-
2011 de un investitor american. În ce privește infrastructurile publice, Nehoiu este dotat cu un spital, unitate de poliție, sală de spectacole, stadion, și sală de sport. În orașul Nehoiu se află biserica de lemn „Sfinții Împărați” (cu clopotnița) din satul Lunca Priporului, datând de la începutul secolului al XIX-lea, monument istoric de arhitectură de interes național. Alte trei obiective din oraș sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Buzău ca monumente de interes local. Două sunt clasificate ca situri arheologice: situl
Nehoiu () [Corola-website/Science/297049_a_298378]
-
dă și numele acestei culmi. La nord de Culmea Tamașului se face trecerea între Depresiune Arefului și Depresiunea Sălătrucului printr-o culme mai joasă și cu numeroase șei create prin împingerea izvoarelor cât mai aproape de cumpănă. La nord-vest de Dealul Priporul (934 m) limita nordică și cea vestică a Subcarpaților Argeșului se intersectează. Structura geologică a Subcarpaților Argeșului pare complicată la prima vedere dar printr-o observare atentă a hărților geologice și printr-o documenatre bibliografică susținută precum și prin anumite observații
Muscelele Getice (Muscelele Argeșului) () [Corola-website/Science/327398_a_328727]
-
la 2 km nord-vest de acesta, pe "Vârful Cămării". Actual distrusă de cutremure, era reprezentată de o singură încăpere. Sunt elemente de datare pentru secolele XVI-XVII. Se află în arealul satului Nehoiașu din orașul Nehoiu între pârâul Siriu și lunca Pripor într-o fostă peșteră naturală amenajată, la 1,5 km de cătunul Jetu. Este obturată parțial și amenințată de prăbușiri. Sunt elemente de datare pentru secolele XVI-XVII. Se află în arealul satului Mlăjet din orașul Nehoiu. Ar fi avut inițial
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
Pe de altă parte, tot aici ei sunt excelenți păstrători ai muzicilor bătrânești și în același timp agenți ai unor înnoiri care conduc câteodată la dizolvarea specificității locale. Așa se explică de ce lăutarii din Godinești (mai precis satul Pârâu de Pripor) sunt bine reprezentați. Ceilalți, care nu sunt de altfel mai prejos, provin din localități în care au existat cândva nuclee lăutărești relativ puternice: Târgu Cărbunești, Tismana, Runcu, Bălești, Motru, Târgu Logrești și Brădiceni. Lăutarii satelor gorjene satisfăceau nevoia țăranului de
Folclorul muzical din Gorj () [Corola-website/Science/327640_a_328969]
-
Iordan, Mirela Radu și Costin Moisil de la Muzeul Țăranului Român. Înregistrările albumelor au fost realizate de către Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, de către cercetătorii de la Muzeului Țăranului Român din București și de la Institutul de Folclor din Geneva. Pârâu de Pripor este un sat în care majoritatea locuitorilor sunt muzicanți profesioniști. E locuit de câteva clanuri familiale: Argint, Călău, Enoiu, Muscurici, Pobirci, Rap, Zlătaru. Muzicanții schimbă uneori un instrument cu altul, după împrejurări: la masa mare a nunților spre exemplu, acordeonistul
Folclorul muzical din Gorj () [Corola-website/Science/327640_a_328969]
-
de prietenii și dușmănii (legate deseori de împărțirea banilor proveniți din bacșișuri), de disponibilități și indisponibilități de cooperare. Dimpreună, toate acestea creează un climat de emulație benefic pentru profesionalismul muzicanților săi. Un sat de lăutari - așa cum este și Pârâu de Pripor - este întotdeauna și oriunde în România locul în care îi poți întâlni pe cei mai buni muzicieni populari din regiune; și locul în care muzica se înnoiește cel mai radical, dar în același timp își conservă, cu surprinzătoare fidelitate, straturi
Folclorul muzical din Gorj () [Corola-website/Science/327640_a_328969]
-
și cu unele cântece de petrecere din alte zone folclorice. Cele mai cunoscute formații actuale din Peșteana-Jiu sunt: formația vioristului Emil Mihu (n. 1960), formația vioristului Dumitru Mihu zis Titi (n. 1959), formația vioristului Nicu Drulă, originar din Pârâu de Pripor, formația vioristului Stelu Lăcătușu, formația lui Ion Gicu (interpret de orgă) și formația vioristului Grigore Ciucu.
Lăutarii de pe Valea Jiului () [Corola-website/Science/335340_a_336669]