375 matches
-
al singurătății cristice. Desigur, se evocă frecvent ideea solitudinii lui Hristos în pătimirea calvarului final, dar cu referire la părăsirea, la abandonul său de către adepții lui. Abandonul sau părăsirea, rămânerea întru solitudine, ideea de a fi ajuns singur ține de procesualitatea unei aruncări, unei proiecții într-un deschis ce lasă în spate coprezențele anterioare. Ai devenit singur, adică exilat de ceilalți într-o extensie anonimă, într-un câmp al nimănui și al nicăieriului. Deși cunoști poate unde te afli în parcursul
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
reconfigurează tensiunea și nivelul credinței în raport cu ceea ce începe să vadă. Aici eu nu văd imaginea Apocalipsei, ci mă văd pe mine în ropotul atot-răsturnător al Apocalipsei, mă simt cum voi fi un dezrădăcinat de fire și un spirit aruncat în procesualitatea unei schimbări eidetice, unei metamorfozări ce va atinge, va invada și ocupa deplin fiecare particulă a ființei mele. În acest nou context, nu mai aparțin unui grup ce s-ar așeza în dreptul viziunii apocaliptice, ci sunt doar eu, inițial, față
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
aș putea fi deplin implicat, se poate începe prin a sesiza că adesea natura este definită ca un dar pe care omul trebuie să-l întrețină întru păstrare, să-l valorifice sub semnul echilibrului și chiar să-l susțină în procesualitatea sa constitutivă. Conform acestei perspective, din natură ființa umană își extrage fiecare componentă a progresului său civilizator. Absența naturii echivalează cu absența vieții și implicit a omului. Dinspre acest raport, se utilizează, adesea, formularea prin care sunt descrise o prezență
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
unei părți importante din aceste conflicte, urmează o perioadă de pace mesianică, eliberarea secvențială a demonului și lupta finală în urma căreia forțele negative sunt definitiv zdrobite împreună cu adepții lor. La finalul acestei bătălii, intervine a doua fundamentală etapă constitutivă din procesualitatea acestei versiuni a Sfârșitului de lume: apariția divină apoteotică și finalizarea absolută a temporalității. Timpul se stinge, iar zeul mă fixează din priviri. El fixează cu privirele siderale pe toți oamenii, indiferent dacă aceștia s-au ridicat din morți sau
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
fie compromisă; consecințele - reflectă situația de după soluționarea conflictului sau după suprimarea lui, efectele pe care conflictul le-a produs și se referă în special la relațiile dintre părțile aflate în conflict (suportive sau, dimpotrivă, dușmănoase) (Gordon, 1987). Ken Thomas descrie procesualitatea conflictului diferit de cea a lui Gordon, stabilind patru stadii de manifestare a conflictelor: frustrarea - un grup nu-și poate îndeplini sarcinile sau obiectivele propuse; conceptualizarea - indivizii implicați în conflict percep existența conflictului și formulează idei asupra problemelor pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
în conflict percep existența conflictului și formulează idei asupra problemelor pe care le întâmpină; comportament - cei afectați răspund situației conflictuale; rezultat - conflictul este rezolvat sau frustrarea continuă și generează un nou episod conflictual (Thomas, apud Gordon, 1987). Acest tip de procesualitate aduce o idee foarte importantă, și anume caracterul ciclic al conflictului, în sensul că dacă acesta nu a fost soluționat corespunzător, adecvat, nu „se stinge” de la sine, ci apare din nou în prim-plan. 5. Tehnici de prevenire și soluționare
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
excepționale, după cum s-a dovedit a fi contopirea lor ulterioară prin punerea conștientă în aplicare a metodologiei de cercetare. Această metodologie a avut un rol esențial nu numai în înțelegerea și decelarea semnificației creativității pentru existența omenirii, ci și prin procesualitatea și cauzalitatea fenomenelor istorice. Înțelegerea acestor principii ar trebui să ne poată ajuta la recunoșterea a trei aspecte istorice ale creativității. Primul se referă la importanța determinării fenomenelor istorice de cadrul temporal și de conținutul lor. „Când” determină „ce anume
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
de cunoscut. Când vorbim de adevăr obiectiv avem în vedere numai conținutul lui pentru că, ținând seama de faptul că adevărul este dobândit în cadrul social-istoric și al experienței umane, el nu poate exista în afara omului. Obiectivitatea adevărului trebuie înțeleasă prin prisma procesualității complexe a cunoașterii. CARACTERUL PROCESUAL al surprinderii devenirii adevărului unei cunoștințe rezultă din caracterul contradictoriu al cunoașterii. Cunoașterea umană este cuprinsă între polii unei contradicții: 1. Tendința și posibilitatea subiectului de a cunoaște în mod complex și definitiv totul, 2
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
cultură evaluativă 15 1.2. Școala și examenele ei 19 1.3. Precizări terminologice 22 1.4. Importanță și perspective în teoria și practica evaluării 33 1.5. Statutul evaluărilor naționale 45 1.6. Examenele și învățământul paralel 50 2. Procesualitatea evaluării. Ipostaze, funcții, caracteristici 55 2.1. Niveluri și ipostaze ale evaluării 57 2.2. Operații și momente ale evaluării 66 2.3. Funcțiile evaluării 72 2.4. Obiectivele evaluării 78 2.5. Evaluarea internă și evaluarea externă 81 2
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
ultimul moment. De ce să nu acordăm o șansă tuturor, printr-o evaluare hic et nunc? Temă Avansați o serie de propuneri pentru reorganizarea instituțională, curriculară și procesuală, astfel încât să nu mai fie nevoie de „industria” preparării înaintea unor examene. 2. Procesualitatea evaluării. Ipostaze, funcții, caracteristicitc "2. Procesualitatea evaluării. Ipostaze, funcții, caracteristici" 2.1. Niveluri și ipostaze ale evaluării 2.2. Operații și momente ale evaluării 2.3. Funcțiile evaluării 2.4. Obiectivele evaluării 2.5. Evaluarea internă și evaluarea externă 2
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
o șansă tuturor, printr-o evaluare hic et nunc? Temă Avansați o serie de propuneri pentru reorganizarea instituțională, curriculară și procesuală, astfel încât să nu mai fie nevoie de „industria” preparării înaintea unor examene. 2. Procesualitatea evaluării. Ipostaze, funcții, caracteristicitc "2. Procesualitatea evaluării. Ipostaze, funcții, caracteristici" 2.1. Niveluri și ipostaze ale evaluării 2.2. Operații și momente ale evaluării 2.3. Funcțiile evaluării 2.4. Obiectivele evaluării 2.5. Evaluarea internă și evaluarea externă 2.6. Ipostaze ale rezultatelor școlare 2
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
viață. Nimic mai fals! Criteriile se schimbă în chip obligatoriu, pentru că avem de-a face cu referențialuri de întemeiere valorică diferite. Se știe că cele două realități (școala și viața) sunt registre de manifestare a omului ce presupun scopuri, dinamici, procesualități, regii specifice. Școala are rolul ei și constituie o secvență, desigur, a vieții. Uneori, ea se opune acesteia, neluând-o în seamă sau substituind-o cu o viață secundă, ireală, utopică. Școala nu-i ca viața, după cum nici viața nu
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
idee” lexicală, prin perspectiva pe care o introduce în desfășurarea funcției denominative a cuvântului finit: statică, la substantivul luptă, care definește ca ‘substanțialitate’ o realitate extralingvistică reflectată în conștiința vorbitorului ca substanță, dinamică la verbul luptă, care o definește ca procesualitate: E o luptă cu morile de vânt. vs El luptă cu morile de vânt. Substantivul izolează în sine, închide, absolutizează conținutul lexical. Verbul îl raportează la un substantiv sau la un substitut. În complementaritate cu aceste sensuri lexico-gramaticale, care condiționează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categorii morale) etc. Prin aceasta se manifestă cea de a doua trăsătură semantică definitorie, prin care substantivul se distinge de verb: substantivul interpretează static realitatea extralingvistică, denumește substanța fixată, „imobilizată”, închisă în „obiecte”; verbul interpretează realitatea dinamic, denumește substanța în procesualitate: M-a prins o ploaie strașnică. vs M-a plouat strașnic. Perspectiva dinamică este prezentă în planul semantic al substantivelor postverbale (plecare, renaștere, citire, mers, stins etc.) sau al substantivelor exprimând acțiuni (luptă, bătălie etc.) dar coexistă aici cu perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu, P.L., p. 12); • temporalitatea: „...La lucru-i osândiră/ Și le subjugă munca vieții lor întregi (M.Eminescu, I, p. 56). Când relația sintactică dintre cei doi termeni ai grupului nominal are caracter intrinsec, genitivul dezvoltă alte valori semantice: procesualitatea, caracterizarea, calificarea, identificarea. Procesualitatea, proprie sintagmelor în care regentul este un substantiv postverbal, se manifestă prin două variante: • genitivul subiectiv; sintagma maschează nominal o relație de interdependență, în care determinantul este elementul activ (subiect, în sintagma propozițională corespunzătoare) în desfășurarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caracterizarea, calificarea, identificarea. Procesualitatea, proprie sintagmelor în care regentul este un substantiv postverbal, se manifestă prin două variante: • genitivul subiectiv; sintagma maschează nominal o relație de interdependență, în care determinantul este elementul activ (subiect, în sintagma propozițională corespunzătoare) în desfășurarea procesualității, caracteristică planului semantic al regentului: „De treci codri de aramă, de departe vezi albind/ Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.” (M.Eminescu, I, p. 85); • genitiv obiectiv: sintagma maschează nominal o relație de dependență verbală, în care determinantul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
departe vezi albind/ Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.” (M.Eminescu, I, p. 85); • genitiv obiectiv: sintagma maschează nominal o relație de dependență verbală, în care determinantul este elementul pasiv (complement direct, în sintagma verbală corespunzătoare), în desfășurarea procesualității conținută în planul semantic al regentului: „Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării/ Și ridică mii de umbre după stinsul lumânării.” (M. Eminescu, I, p. 136) Caracterizarea se realizează prin trei variante: • genitivul însușirii; se dezvoltă într-o sintagmă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sensului dinamic, procesual, într-un sens static; termenii nu mai exprimă acțiuni încheiate, ci însușiri: glas ascuțit, vârful ascuțit al săgeții, voce ruginită, frunze ruginite, arme ruginite etc. Sunt participii verbal-nominale termenii care păstrează în planul lor semantic sensul de procesualitate, concretizat în sensul de „pasiv” sau numai de „acțiune încheiată”: „Cu perdelele lăsate/Șed la masa mea de brad.” (M. Eminescu, I, p. 105)1 Clase semantice de adjectivetc "Clase semantice de adjective" Prin sensul lor lexical, adjectivele se înscriu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcția denominativă a limbii, proprie unității fundamentale de la nivel lexical: cuvântul și funcția predicațională, proprie unității fundamentale de la nivel sintactic: enunțul. Gradul maxim de complementaritate denominativ-predicațional își are originea în componenta semantică (lexicală și gramaticală/sintactică deopotrivă) definitorie a verbului - procesualitatea. Din perspectivă logico-semantică, prin funcția denominativă, în desfășurarea raportului la nivel lexical, verbul, reprezentat, în ansamblul nedeterminat al vocabularului, prin infinitiv, este alături de substantiv, cea de-a doua categorie lexico-gramaticală (parte de vorbire) care exprimă noțiuni și care, pe această
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verb nu au alte raporturi între ele: a călători - călători etc. Când, însă, termenii corelativi au aceeași origine, opoziția este relativă: a pleca - plecare, a sosi - sosirea etc.; substantivul provenit din infinitivul lung păstrează în planul său semantic dimensiunea verbală ‘procesualitate’: „Tu nici nu știi a ta apropiere Cum inima-mi de-adânc o liniștește, Ca răsărirea stelei în tăcere.” (M.Eminescu) La nivel sintactic, verbul este, prin înscrierea raportului limbă gândire ¬ lume într-un act de comunicare om-limbă-lume, centrul predicațional
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al discursului și aceasta face din el un element esențial al construcției frazei.” (O. Jespersen)3. Acest rol central al verbului în dezvoltarea discursivă a limbii în procesul de comunicare lingvistică este ca și impus de trăsătura lui semantică definitorie: procesualitatea/dinamismul, care implică: • aflarea unor limite între care să se fixeze conținutul lexical concret al verbului; verbul impune/generează structuri sintagmatice în măsură să dezvolte componente semantice - expresie sintactică a acestor limite: a vedea Ț cineva Ț cineva + a vedea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se întrerupe, a repeta, a se porni, a se apuca etc.; • verbe meteorologice: a ploua, a tuna, a fulgera, a se însenina etc. La cel de-al doilea nivel, verbele se diferențiază, (a) în funcție de specificitatea, determinată ontologic, de desfășurare a procesualității, (b) și, în strânsă legătură cu acest specific dar dintr-o altă perspectivă, în funcție de desfășurarea raportului dintre subiect și dinamica planului semantic al verbului. Raportul dintre conținutul semantic-concret al verbului și natura procesuală a acestui conținut impune constituirea a cinci
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Verbe existențiale; procesul se desfășoară în interiorul subiectului; se disting de verbele de stare, cu care sunt în mod curent grupate de lingviști, prin aceea că „procesul” interpretat verbal nu își are cauza în exterior, ci în interiorul subiectului; trăsătura semantică definitorie - procesualitatea este asigurată la aceste verbe mai ales gramatical - prin categoria gramaticală a timpului: a fi (considerat de T. Cipariu, verb substantiv), a exista, a se afla, a trăi, a muri etc. • Verbe de relație; procesul se desfășoară, de asemenea, în interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de relație; procesul se desfășoară, de asemenea, în interiorul subiectului dar, spre deosebire de verbele de stare, cu care sunt, de asemeni, în mod curent grupate, ele implică un „obiect” exterior căruia procesul i se circumscrie; ca și la verbele de existență (existențiale), „procesualitatea” își are originea în categoria gramaticală a timpului: a avea, a poseda, a aparține, a semăna, a simboliza, a reprezenta etc. • Verbe de devenire; procesul implică existența a doi poli temporali în interiorul subiectului; subiectul trece printr-un proces de transformare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbe nepredicative • verbe personale • verbe impersonale Structura enunțului lingvistic care realizează predicația prin intermediul unui predicat se întemeiază pe un nucleu central, construit de verbul care își asumă funcția de predicat sau care participă la structura analitică a predicatului. Definită prin procesualitate, semantica verbului se desfășoară (înscrie) între două limite: • un punct de plecare: cauza, originea acțiunii, stării etc.; • un punct de sosire: rezultatul acțiunii etc. Prima limită (originea, cauza, punctul de plecare) a (al) procesualității introduce în conținutul semantic al verbului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]