KorAP: Find »[drukola/base=propozițional & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...25 >

613 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

de expresie verbală impersonală, dacă subiectul se realizează prin infinitiv: E necesar a studia limbile clasice. • verbe întrebuințate impersonal: nu importă + (că), (nu) merge + să, (nu) face + să, rămâne + să, urmează + să, (nu) merită + să; se construiesc cu subiecte realizate propozițional: Nu importă că ai muncit cinstit. Rămâne să vedem urmările. Nu merita să te sacrifici pentru asemenea oameni. Ajunge că ai venit tu. Când se realizează în interiorul propoziției, foarte rar, subiectul se exprimă prin pronume (substantiv + adjectiv pronominal) cu sens

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
III-a. Verbele intranzitive stau întotdeauna la persoana a III-a singular: Se doarme bine acolo. Verbele tranzitive realizează opoziția singular/plural când al treilea termen al sintagmei este un substantiv (pronume) și rămân la singular dacă acesta are dezvoltată propozițională: Se spune ceva./ Se spun multe. Se spune că va fi eclipsă de lună. Diateza dinamicătc "Diateza dinamic\" Statutul diatezei dinamice este mai complex decât al celorlalte diateze; (a) unele verbe pot dezvolta diateza ca o categorie lexico-gramaticală; (b) altele

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în structura lui intră două sau mai multe verbe copulative diferite: Numai cine a fost și a rămas om cinstit poate privi lumea cu ochii deschiși. Când verbul copulativ intră în raport de complementaritate cu un nume predicativ cu dezvoltare propozițională (propoziția predicativă din gramaticile curente), predicatul dezvoltă nucleul unei propoziții complexe: „Lumea-i cum este.” (M. Eminescu) subiect predicat 2. Cea de a doua situație este reprezentată de verbele semiauxiliare (de modalitate, de aspect, de temporalitate). Expresie a interpretării subiective

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
interdependență verbul-predicat se află între ele în relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), ele reprezintă dubla (multipla) realizare a funcției de subiect; în consecință, verbul-predicat rămâne la singular: „Va pleca Maria sau Ioana.” Când subiectul are dezvoltare propozițională se realizează o propoziție complexă: „Ce e val ca valul trece.” (M. Eminescu) Verbul-predicat din structura nucleului predicațional (complex) se orientează în interiorul opoziției de număr (și gen, dacă se află la diateza pasivă) după nucleul predicațional al subiectivei (pronume relativ

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Înviați-vă dar graiul / Ruginit de multă vreme.” (Al. Mateevici) • dezvoltat: Nu are pe cine chema. • multiplu: „Ei doar au stele cu noroc / Și prigoniri de soarte Noi nu avem nici timp, nici loc / Și nu cunoaștem moarte.” (M. Eminescu) • propozițional: „Nu credeam să-nvăț a muri vrodată.” (M. Eminescu) „Aștept să îmi apună ziua și zarea mea pleoapa să-și închidă și să răsară-n mine stelele...” (L. Blaga) Verbele cu tranzitivitate indirectă determină împlinirea câmpului semantico-sintactic pe care-l

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
este determinat: Îmi place că tu călătorești. E bine a studia/ E bine să studiezi. Când determină verbe tranzitive, infinitivul este o variantă de realizare a complementului (direct, indirect, comparativ), alături de realizarea nominală (prin substantiv sau pronume) și de realizarea propozițională - cu predicatul verb la conjunctiv. Alegerea între infinitiv și conjunctiv este prin excelență liberă când regent este verbul a putea: Pot merge/să merg. În structurile cu infinitiv, determinările acestuia intră în relații sintagmatice, de vecinătate doar, cu verbul a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
fi străini. SINTAXA GERUNZIULUITC "SINTAXA GERUNZIULUI" Lipsei de autonomie în sistemul lexical a formei absolute de gerunziu îi corespunde, în sistemul gramatical al limbii, lipsa de autonomie sintactică; în consecință, gerunziul nu-și poate asuma direct predicația; enunțuri cu centrul propozițional într-un gerunziu nu sunt posibile în limba curentă. Componenta adverbială din planul semantic al gerunziului impune ca definitorii două funcții sintactice: de circumstanțial și de complement predicativ (element predicativ suplimentar). Funcția de circumstanțial se realizează cel mai frecvent prin

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și copacii clipind din pleoapele verzi.” (L. Blaga) În mod excepțional, gerunziul poate realiza și funcția de subiect; planul său semantic se apropie atunci de infinitiv, iar predicatul are caracter analitic, cu nume predicativ de identificare sau calificare cu dezvoltare propozițională: Plecând acum înseamnă să te recunoști învins. „Eu cred că ar fi să te scobori prea jos primind să te bați cu un om ca GheorgheNeagu.” (E. Gârleanu) Seria funcțiilor sintactice se amplifică prin construcțiile gerunziale absolute (în termenii Gramaticii

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Să-i plâng?” (M. Eminescu) sau cu sens hortativ: „De te-ating, să feri în laturi, / De hulesc, să taci din gură.” (M. Eminescu) În interiorul relației de dependență (sau interdependență), conjunctivul caracterizează verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii (subiectivă, nume-predicativ propozițional, completivă directă, indirectă, comparativă) sau ale unor compliniri semantice facultative. Ca verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii, conjunctivul poate fi singura variantă modală compatibilă cu verbul regent, cel mai adesea și pentru că acesta, verbul (termenul) regent, asigură dezvoltarea conținutului semantic

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-i un secol cu sori înflorit,/ Când viața-i un basmu pustiu și urât.” (M.Eminescu, I, p. 38)$adverbul când - aici este conjuncție - instrument al unei relații sintactice de dependență și marcă a funcției de circumstanțial de opoziție, realizat propozițional$$. Sub aspect sintactic, este definitorie pentru adverb, dar nu generală, poziția de termen dependent; complement semantic al verbului, adverbul îi particularizează sfera semantică subordonându-i-se, printr-o relație de dependență facultativă. În continuarea distincției de adjectiv, adverbul se diferențiază

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
certitudine-probabilitate, posibilitate și adverbe de modalizare emfatică. Adverbele de modalizare subiectivă se situează în planul enunțării (al producerii textului lingvistic) ca proiecție a enunțării asupra enunțului. Adverbele interogative dubitative (au, oare) marchează situarea sub semnul îndoielii a unui anumit conținut propozițional afirmat explicit într-un enunț anterior sau rămas implicit: „Putut-au oare atâta dor/ În noapte să se stingă/ Când valurile de izvor n-au încetat să plângă?” (M. Eminescu, I, p. 186) Adverbele de infirmare (nu, ba nu) și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
anumite condiții sintactice): „Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi Idolul lor închină, numind mare pe-un pitic.” (M. Eminescu) „Danțul, muzica, pădurea / Pe acestea le-ndrăgii.” (M. Eminescu) 3. marcă a funcției sintactice de complement direct (realizată și propozițional), aparținând genului personal (și concomitent morfem de acuzativ al pronumelui relativ): „Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă.” (M. Eminescu) 4. modalizator; printr-o schimbare în plan semantic, prepoziția pe rămâne în sistemul sintactic al limbii nu ca element de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
corelativ de excepție/cumulativ pe lângă - compl. corelativ cumulativ din cauza - circumstanțial de cauză în caz de - circumstanțial condițional în ceea ce privește - circumstanțial referențial etc. Prepoziția în structura frazeitc "Prepozi]ia în structura frazei" În enunțurile în care funcțiile sintactice se realizează prin constituenți propoziționali, prepozițiile preced pronumele sau adverbele relative pe baza acelorași exigențe ale continuității (compatibilității) semantice; prepoziția este cerută de funcția sintactică a propoziției și nu a termenului - pronume sau adverb în propoziția pe care o introduc: S-a întors de unde puțini

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
relațiilor sintactice între termeni echivalenți sintactic: Ion și Ioana au venit cu trenul. șsubiectț Nu a venit Maria ci Cornelia. șsubiectț șsubiectț Vine sau se duce? șpredicatț șpredicatț b. prin capacitatea de a asigura desfășurarea unor relații sintactice între constituenți propoziționali: Nu se știe dacă va veni. șpredicatț șsubiectț Toți au dreptul să cunoască/să apere adevărul. șpredicatț șatributț c. prin capacitatea de a asigura multiplicarea funcțiilor sintactice sau numai a conținutului semantic al funcțiilor sintactice: Nu a venit Andra ci

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
diferite în interiorul sintagmei: un termen regent și un termen dependent: El n-a știut că Mihaela vine cu trenul. (termen regent) (termen dependent) Din acest punct de vedere, conjuncțiile corespund, la nivelul frazei (rezultat al realizării funcțiilor sintactice prin constituenți propoziționali) prepozițiilor de la nivelul propoziției (în structura căreia se realizează funcțiile sintactice). Această corespondență este revelată adesea și de structura celor două categorii de elemente de relație: prepoziție - conjuncție din cauza - din cauză că Din cauza întârzierii trenului, Tudor n-a mai ajuns la examen

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
fără să greșească / fără să facă nici o greșeală. Observații: În generarea funcției sintactice de circumstanțial temporal, elementul de relație până prezintă: • valoare de conjuncție (printr-o întrebuințare eliptică a sintagmelor până ce, până să, până când), când funcția se realizează prin constituent propozițional: Până a venit Mihai a fost liniște. • valoare de prepoziție, în structuri paralele/alternative în interiorul propoziției: Până la venirea lui Mihai a fost liniște. Până a (nu) veni Mihai a fost liniște. sau în structuri distincte: Rămâne acolo până joi. Conjuncția

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de complementaritate sunt variante de întrebuințare ale unor conjuncții de subordonare, în enunțuri în care cel de-al doilea component - purtătorul conținutului semantic-ontologic - din structura constituentului analitic prin care se realizează unele funcții sintactice (predicat, cel mai frecvent) are dezvoltare propozițională: Ideea lui a fost să urcăm mai întâi Rarăul. Adevărul este că toți acești ticăloși și-au găsit adăpost în minciună. * Din punct de vedere semantic, în funcție de situarea între abstract și concret, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) sunt polivalente sau monovalente, când

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
că toți acești ticăloși și-au găsit adăpost în minciună. * Din punct de vedere semantic, în funcție de situarea între abstract și concret, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) sunt polivalente sau monovalente, când se constituie în mărci ale unor anumite funcții sintactice cu realizare propozițională: • conjuncții polivalente: că, să, ca...să, de: A uitat că e luni. (compl. direct) Gândul că luni va pleca îl neliniștește. (atribut) Greșeala lui a fost că nu a mers până la capăt. (nume predicativ) Era atât de uimit că n-

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sintactică. În modul acesta, vol.II din Gramatica limbii române, intitulat Enunțul, dă o interpretare complexă, coerentă, sintaxei limbii române prin abandonarea distincției dintre sintaxa propoziției și sintaxa frazei; funcțiile sintactice se realizează, fie ca /prin "părți de propoziție", fie propozițional. La fiecare dintre nivelele de organizare a limbii ca sistem sunt identificabile două categorii de unități, reprezentând două perspective: a specificului funcțional al nivelului (unitatea fundamentală) și a structurii interne (unitatea minimală). Specificul nivelului sintactic își află întemeierea în exigențele

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
al cuvântului (sau grupului de cuvinte), dar numai în interiorul raportului cuvânt-enunț. Când termenul-funcție este o unitate sintactică: ‘Plec la Veneția.’, planul său semantic global primește, la acest al doilea nivel, al frazei, un alt strat semantic, corespunzător funcției sintactice realizate propozițional: Vreau să plec la Veneția. Expresie lingvistică a interpretării și a reacției la realitatea extralingvistică, pe care se întemeiază „obiectul” comunicării sau atitudinea locutorului față de interlocutor, enunțul este dezvoltarea sintagmatică în care se realizează concret, prin includerea nivelului lexical, funcțiile

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
mai deștept ca mine, s-a coborât întâi din vagon.” (I.L. Caragiale) • complement predicativ (element predicativ suplimentar): „Luna pe cer trece-așa sfântă și clară.” (M. Eminescu) Dezvoltă o funcție specifică, apoziția, termenul secund al relației de apoziție care reia propozițional, prin pronumele relativ compus ceea ce, planul semantic al primului termen: A fost înconjurat de la vârsta de opt ani numai de ticăloși și ticăloșie, ceea ce l-a făcut insensibil și refractar la adevăr. Elemente lingvistice fără funcție sintactictc "Elemente lingvistice f

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și constituerntul sintactic, structură de diferite dezvoltări prin care aceasta se realizează ca sens sintactic, am abandonat în mod firesc distincția Sintaxa propoziției - Sintaxa frazei. Spre deosebire de edițiile anterioare, noua ediția a Gramaticii Academiei renunța la acest model, vorbind de "realizarea propozițională" a complementului, circumstanțialului, pe lângă alte forme de realizare. etc. în subcapitolele consacrate acestor funcții.tc " Realizarea func]iilor sintactice" Abstracte și virtuale în sistemul limbii, funcțiile sintactice devin reale în actul lingvistic, când se realizează în mod concret prin unități

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
grupurile de termeni (de diferite dezvoltări) primesc calitatea de constituenți sintactici ai unui enunț. Specificul dezvoltării planului semantic al funcției sintactice și/sau al relației sintactice în care își are originea funcția determină dezvoltarea și structura constituenților sintactici (infrapropozițională și propozițională): • simplu; Funcția sintactică se realizează printr-o singură unitate lexicală. În enunțul „Iubirea noastră a murit aici.” (T. Arghezi), toate funcțiile sintactice se realizează prin câte un singur termen lexical (constituent sintactic simplu): a murit - predicat; iubirea - subiect, noastră - atribut

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
I, p. 22), circumstanțialul de mod este realizat prin sintagmele ca zeul nemurirea, ca preotul altarul etc.; în interiorul acestora s-ar putea interpreta sintactic zeul ca subiect al unui predicat subînțeles (iubește), iar nemurirea, complement direct. - alte tipuri de sintagme • propozițional; Funcția sintactică se realizează printr-o propoziție. În enunțul Cel ce intri în această casă, citește și te cutremură, dacă mai crezi în frumusețea ființei umane., au dezvoltare propozițională funcțiile: 1. subiect: Cel ce intri în această casă 2. circumstanțial

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
predicat subînțeles (iubește), iar nemurirea, complement direct. - alte tipuri de sintagme • propozițional; Funcția sintactică se realizează printr-o propoziție. În enunțul Cel ce intri în această casă, citește și te cutremură, dacă mai crezi în frumusețea ființei umane., au dezvoltare propozițională funcțiile: 1. subiect: Cel ce intri în această casă 2. circumstanțial: dacă mai crezi în frumusețea ființei umane • multiplu; Funcția sintactică se realizează prin doi sau mai mulți termeni înscriși într-o relație de coordonare (cel mai frecvent, copulativă); termenii

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]