280 matches
-
tărie, Despre-o speranță care-a ars mai domol Decât o buturugă-n vatră. Păstrează-i pudra după oglinjoară Atunci când tot ce e lumină se va stinge, Hora drăcească se va înteți Și-un Lùcifer posomorât va coborî pe-o proră A Tamisei, Hudsonului, Senei Scuturându-și aripile de bitum, pe jumătate Rupte de-osteneală, să-ți spună: e ceasul. Nu e o moștenire, o amuletă Care să poată îndura asediul musonului Pe firul de păianjen al memoriei, Dar o istorie
Eugenio Montale () [Corola-journal/Journalistic/5733_a_7058]
-
grea trădare că mesagerii...nu s-au mai întors și am rămas pe arca de-o vecie, bătuți și duși și-ntorși de-un veșnic val. debusolați de-atâtea echinoxuri noi niciodată n-am ajuns la mal. mumificat stă-n prora - căpitanul. din pipa lui nu mai duhnește fum. ne înmulțim incestuoși, ca melcii iar pe cei morți îi devoram, pe drum. cred c-a ajuns la țărm ornitorincul. el este semnul nostru cel perplex care și astăzi se mai demonstrează
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
Eu am consemn să nu dorm în cuvinte Și să împușc cu stele vârcolacii! NAȘTEREA AFRODITEI Trec ciobani pe-oglinda Lunii, Lupii-nchid poartă pășunii, Bacii mulg uger de noapte Și-n cer crește drum de lapte, Marinării pun la prora Cap-compas pe aurora; Dorurile de fecioare Vin din stele căzătoare, Visele-adunate-n prove Sparg furtunile de slove, Iar în somnul lor, matrozii Trec prin sabie irozii. Un poet în cart de câine Duce navă către mâine, Cu tăișul cârmei crapă Noaptea
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
dr. Pompiliu Manea, care recent a făcut înconjurul lumii în jurul lumii nu e nicăieri. pornești cu barca și o ții spre aștri. după lung timp te-ntorci acasă...ieri și-n prag te-așteaptă ochii ei albaștri. am stat în prora și-am privit delfini. ce calm trăgea din pipa căpitanul! zeul Neptul și sfinții serafimi suceau prin porturi troliul, cabestanul siajul mă fură din amintiri și altele năștea mai viitoare. carnetul meu de bord, printre psaltiri a strâns chiar aurore
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
prin reci bordeie, Coboară-mi-te-n suflet, fi-mi scânteie, Răscumpără degrabă vocea spumii. O, tu-nflorești precum pescarul marea și ochii tăi îmi lănțuie mirarea Că altuia-i vei da poveri să ducă! și tot aștept... De cart eu stau la proră, Năvodul ceții scot din auroră: De n-ai să-mi vii, prefă-mi-te nălucă! într-o scrisoare primită prin poșta electronică de la un cunoscut intelectual roman*, acesta îmi relata o interesantă constatare a domniei sale și surprinderea care a avut
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
învierii sinistrei formațiuni v-ați trimis „consiglierul”, cum deloc întâmplător i se spune fostului om de casă PSD-ist al lui Adrian Năstase, apoi PNL-ist, al lui Crin Antonescu, pe faimosul Dan Mihalache, să vă reprezinte alături de figura de proră a antenelor voiculesciene. Pe lângă neinvitatul predicator Gâdea, directorul televiziunii lui Felix, infractorul securist aflat acuma după gratii, conul Mihalache Dan, ce vă conduce cabinetul și deci vă reprezintă, s-a afișat la München, la o întrunire a conaționalilor dvs. sași
Deutsche Welle: Adio şi nu mai am cuvinte, Klaus Iohannis [Corola-blog/BlogPost/92927_a_94219]
-
să urce la bord. Amândoi se aruncară În apa scăzută, făcându-și loc cu forța printre fugari, strivind și călcând În picioare trupurile celor ce alunecaseră pe fundul mocirlos. Înaintară cu dificultate până când ajunseră În dreptul flancului, chiar sub sculptura de la prora. Vârful unei lăncii le trecu primejdios pe lângă creștete, printre strigătele de amenințare. Nu vrem să urcăm! Dar luați asta, pentru numele lui Dumnezeu! strigă cel mai vârstnic dintre cei doi, În timp ce tânărul ridica pe creștet caseta, cu forța pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
faptul că ar fi putut exista, În el, măcar o scânteie de viață. Mâinile legate de stâlp și rigiditatea stratului de tencuială, care se Întărise, Îl mențineau Într-o poziție dreaptă, puțin aplecat În față, aidoma unei macabre statuete de la prora unei corăbii. Caron, luntrașul umbrelor, s-ar fi putut folosi de el ca ornament pentru barca lui, se gândi. — Înțelegi acum de ce ar fi oportun să se ocupe autoritatea supremă a Comunei. Ar trebui să chemăm... ar trebui chemată Sfânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pietrari de renume. Și Arnolfo di Cambio se folosise de ei, pentru toate construcțiile sale din Florența. Mai exista un amănunt, observă el, În timp ce le poruncea polițailor să adune materialul și să Îl transporte la San Piero. Pe cer, deasupra prorei, era vizibil un mic semn. O minusculă stea cu cinci colțuri și un cuvânt: Venus, steaua Venerei, planeta luminoasă care stăpânește cel de-a treilea dintre cele nouă ceruri cristaline. Împături la loc pergamentul cu grijă, Încercând să facă astfel Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
voastre și aveți mereu nevoie să le umpleți cu semne. Vă osândiți sufletul ca să descoperiți un mic adevăr inutil, ca bătrânul acela. El studiase În profunzime obiceiurile popoarelor de la Răsărit. În lungile nopți de navigație, În fața sobei din castelul de proră, Îmi povestea ceea ce Învățase despre religiile lor și despre demonii pe care știau să Îi invoce. Culte stranii care au ajuns și la noi, În traistele pelerinilor, ca niște semințe de lepră. Sunt popoare care adoră pietrele, mândri de convingerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se opri cu degetul Îndreptat spre masca lui Ambrogio care urla Împotriva morții, la picioarele lui. Mi-ai destăinuit-o dumneata. — Eu? Dumneata, cu vorbele dumitale. Mi-ai povestit cum, pe vremuri, oameni În carne și oase erau legați la prora corăbiilor, ca jertfă, pentru câștigarea bunăvoinței zeilor În privința călătoriei. Și oare nu se obișnuiește, pe mare, să se ungă trupul condamnaților cu bitum, pentru a-i păstra spre Învățătura de minte a celorlalți? Acesta e șirul de gânduri care m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ființelor mediocre. Numai ele umblă În siguranță. Dante observase o mică variație În tonul glasului său, ca o notă concluzivă. Cu siguranță, se pregătea să Îl lovească. Cine știe dacă nu urma să expună și trupul lui, ca figură de proră pe corabia sa, se Întrebă În timp ce se gândea agitat la ce era de făcut. Simțea greutatea dăgii În buzunar. Poate că ar fi izbutit să ajungă la ea Înainte ca celălalt să se fi repezit la dânsul. Plonjă În față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
piciorul iepei și el se duce cu găleata în pivniță. Iapa, cum mă simte, unde nu-mi dă una cu copita drept în frunte, c-am zăcut cu unchiu tot Postul Paștelui. De-atunci urăsc toate femeile. Episodul 96 LA PRORA Câtă vreme spătarul Vulture și Cosette ședeau la pupa și încercau să treacă prin vorbe peste osebita lor origine socială, Barzovie-Vodă și tăcutul Broanteș stăteau la prora aplecați peste bord, aruncând pradă peștilor tot amarul și toată fierea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu unchiu tot Postul Paștelui. De-atunci urăsc toate femeile. Episodul 96 LA PRORA Câtă vreme spătarul Vulture și Cosette ședeau la pupa și încercau să treacă prin vorbe peste osebita lor origine socială, Barzovie-Vodă și tăcutul Broanteș stăteau la prora aplecați peste bord, aruncând pradă peștilor tot amarul și toată fierea pe care o adunaseră în cursul acelor năcăjite zile de când umblau să fie repuși în drepturi. Cu osebire Barzovie-Vodă, ca un om căruia fosta domnie nu-i sporise numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
voastre. După câteva ore bune de zbucium, Marea Neagră, asemeni unei țări ce se trezește brusc învecinată cu un imperiu barbar de care era până atunci depărtată printr-o mare cultură, se potoli. Cei trei moldoveni și cu țigăncușă stăteau pe prora în niște jilțuri de răchită, privind visători jocul leneș al valurilor. — La ce te gândești, spătare? - sparse tăcerea glasul cald al țigăncii. Spătarul Vulture se scărpină agale în barbă, părând că picotește. — Doar aparent picotesc - răspunse el cu blândețe. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nimic - se justifică matelotul de sus. — Bine, hai jos - răspunse Ianis, apoi întorcându-se spre moldovenii care se ridicau scuturându-și hainele: Domnilor, ați ajuns acasă! Spătarul Vulture merse clătindu-se până la balustradă, se aplecă și se uită: într-adevăr, prora corabiei stătea înfiptă adânc în pământul scump al țării. Episodul 133 PE MAL Plătiră cât se cuvenea bravului căpitan Ianis, apoi, pe o punte de lemn trecută peste bord, cei trei moldoveni și țigăncușa Cosette coborâră pe mal. Malul natal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și la asuprirea turcilor. După ce-și curăți hainele și ațipi vreme de vreo trei sferturi de ceas, Metodiu ieși pe punte. Soarele trecuse de crucea amiezii, coborând spre Habsburgi. Vasul luneca încet pe Dunăre la vale, înspre Buda. La proră stătea cel ce părea a fi stăpânul corăbiei și căpitanul ei, decojind o portocală. Pești nenumărați, lăhămețiți de un veac de aprig pașalâc, se azvârleau după cojile aruncate în apă. La un moment dat, după o coajă mai mare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mă rog, chestiuni ce se discutau atunci pe Dunăre. Insă tocmai când Metodiu abordase cu aplomb problema general-umană a asupririi turcești, iacătă că la un cot, de după un pâlc de sălcii impasibile, pletoase, le tăie calea un masiv caiac la prora căruia stătea în picioare - nu mai încăpea nici o îndoială - un otoman. Grecul se pregăti să-l salute cu un gest larg și-un zâmbet respectuos pe față, dar osmalâul făcu un semn îndreptându-și cu fermitate arătătorul în jos, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
PRESIUNI MORALE — Să trăiască Imperiul Otoman! - spuse turcul, ridicând plosca adusă de grec. — Să trăiască și să înflorească - zise repede Georgios, înclinându-se. — Matale, părintele, nu ești pe-o vorbă cu mine? - spuse turcul către Metodiu, care rămăsese tăcut la proră. — Cu mine vorbiți? - păru că se trezește călugărul nostru. — Da, cu matale. — Nu eram atent la ce-ați rostit - zise Metodiu. — Să trăiască Imperiul Otoman, asta-am zis! - făcu turcul. — Frumos spus - zise Metodiu. Iat-o vorbă simțită. Turcul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ținea mereu un ochi deschis, cu schimbul, când stângul, când dreptul, așa încât nu te puteai împiedica să nu admiri acest somn de campanie, vigilent, pe care-l practicau de altfel și ceilalți trei ieniceri. Cu înfiorare, Metodiu, care stătea la proră, își spuse că până când turcii se vor dezobișnui să doarmă astfel, veghind mereu cu un ochi la ce se întâmplă în jur, va fi foarte greu să-i învingi și să dezmembrezi Imperiul Otoman. Observă că numai ienicerul cel chior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dacă la mijloc era Într-adevăr diavolul, cel puțin avea să-l vadă la față. - Nu se vede nimeni la bord. Pare abandonată, observă unul din străjeri. - Da, nu e nici urmă de viață, confirmă poetul, scrutând pustietatea de la castel prora. Pe Îngustul coridor central nu se zărea nimeni, după cum nimeni nu ținea cârma. Corabia părea În perfectă stare, ca și când abia ar fi tras În port, cu marea velă latină Înfășurată frumos pe catarg. Simți cum un fior Îi străbate șira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
jumătate ascuns În noroiul albiei. Un bâzâit stăruitor răsuna În aer. Insectele, care Îi chinuiseră de-a lungul Întregului marș, păreau acum Încă și mai numeroase și mai agresive. Se roteau asemenea unui nor grețos În jurul capului acestei sculpturi de la prora. - Belzebut, Împăratul muștelor, șopti Dante, alungându-le Îngrețoșat. O adiere de vânt mătură văzduhul, aducând cu sine o duhoare cumplită de putrefacție. - Trebuie să urcăm la bord, hotărî priorul după o clipă de șovăială. La prora, de la gura ancorei, atârna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
capului acestei sculpturi de la prora. - Belzebut, Împăratul muștelor, șopti Dante, alungându-le Îngrețoșat. O adiere de vânt mătură văzduhul, aducând cu sine o duhoare cumplită de putrefacție. - Trebuie să urcăm la bord, hotărî priorul după o clipă de șovăială. La prora, de la gura ancorei, atârna o scară de frânghie. Dante Își Înfășură gura și nasul cu vălul beretei, iar apoi se ridică pe rămășițele vârfului retezat, iar de acolo Începu să urce anevoie de-a lungul bordului. La jumătatea urcușului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
anevoie de-a lungul bordului. La jumătatea urcușului se uită Îndărăt, Îndemnându-l pe bargello, care continua să se zgâiască la statuetă cu o expresie năucită. Îl așteptă să Își Înceapă urcușul și, cu un ultim efort, sări pe castel prora. Șeful gărzilor ajunse și el pe punte, gâfâind. Se apropie să se uite și dânsul, iar apoi Își duse mâna la gură, cu un sughiț. - Dar sunt... - Sunt morți. Cum au spus oamenii dumitale. Zeci de vâslași, aliniați pe băncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
batjocorind cu simbolurile lui popoarele care locuiau acolo, murmură Marcello. Dar ai trecut peste omul cu două fețe. El scapă de ascuțimea minții dumitale? - Nu știu, poate... Începu să spună Dante. Apoi se opri, amintindu-și de strania statuetă de la prora galerei. - Dar domnia ta știi să Îi dai În vileag sensul ascuns? - Nu tot ce adăpostea mintea Împăratului poate fi Înțeles. Dante pricepu că nu va mai adăuga nimic. Era inutil să mai pună și alte Întrebări. Trebuia găsită nu cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]