96 matches
-
monotoniei compoziționale. Senzația de stereotipie, de mecanică improvizație persistă, ca în fragmentul ce ilustrează stângaci, în maniera rezolvării unei teme pentru acasă, toposul ubi sunt?, fără a izbuti să trezească în conștiință înfiorarea legitimă: Dar unde sunt acum Nereu și Proteu? Unde e Amfitrite, "zeița ilustră ce nutrește o mie de monștri la sânul său, zeița bocitoare ale cărei valuri se sfarmă cu zgomot de stâncă"? Unde e Triton, cântărețul maestru din concă, ce a rostogolit în valuri pe Misenus pentru că
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
îl lungește decât cu inversiunea care îl încurcă; fidel rimei, această sclavă regină, această supremă grație a poeziei noastre, acest generator al metrului nostru; inepuizabil în varietatea formelor sale, de negăsit în secretele sale de eleganță și factură; luând, ca Proteu, mii de forme fără a-și schimba tipul și caracterul, evitând tirada: distrându-se în dialog; ascunzându-se mereu în spatele personajului; preocupat înainte de toate să fie la locul lui, iar când i s-ar întâmpla să fie frumos, nu ar
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
autorul volumelor Ariel (1900), În care propune idelismul spiritualist ca armă de apărare culturală a țărilor ibero-americane În fața politicii invazioniste a S.U.A., El mirador de Próspero (Foișorul lui Próspero, 1914), și Nuevos motivos de Proteo (Noi motive ale lui Proteu, 1927), două culegeri de eseuri despre scriitori de limbă spaniolă. Romance. Poem epico-liric scurt, recitat pe muzică sau cântat; majoritatea specialiștilor consideră că Își are originea În vechi fragmente de cântece de gestă, anterioare secolului al XV-lea. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
apoi îl urmărește pe personaj de la locuința sa londoneză la un loc de muncă strict secret, unde se intersectează mai multe personaje, inclusiv personajul central, ofițerul american Tyrone Slothrop. Acesta din urmă este un fel de picaro combinat cu un Proteu postmodern, ale cărui istorisiri, aventuri și metamorfoze ating limitele credibilității și verisimilitudinii. Slothrop își asumă mai multe identități (Ian Scuffling, Rocketman, Schwarzknabe, Max Schlepzig), urmărind fantomatica rachetă a viitorului precum și elucidarea propriului trecut. Personajul este la rândul său urmărit de
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
Paris, 1969. Gerard Genette, Figures II- La litérature et l'espace, Éditions du Seuil, Paris, 1969 Gibson, Walter S., Pieter Bruegel and The Art of Laughter, University of California Press Berkeley and Los Angeles, California, 2006. Glodeanu, Gheorghe, Măștile lui Proteu, Fundația Culturală Libra, București, 2005. Glück, Gustave, Peter Brueghel the Elder, Thames and Hudson, Londra, 1958. Goodman, Nelson, Languages of Art, The Bobbs-Merrill Company, Indianapolis & New York, 1968. Grigorescu, Dan, Povestea artelor surori: relațiile dintre literatură și artele vizuale, Editura Atos
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
București, 1987, p. 135. 26 Marian Papahagi, "Imposibilitatea refugiului", volumul Cumpănă și semn, Editura Cartea Românească, București, 1990, p. 95. 27 Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. IV, Editura Litera, București-Chișinău, 2002, p. 150. 28 Gheorghe Glodeanu, Măștile lui Proteu, Fundația Culturală Libra, București, 2005, p. 251. 29 Idem, p. 253. 30 Rămâne interesant de urmărit jocul vizual la care recurg editorii romanului. A doua ediție apărută în 2005 renunță la Parabola orbilor și utilizează o supracopertă care reproduce tabloul
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
în arta lui multiplicarea eretică a sufletelor, dezmățul de emoții, pretenția scandaloasă a unui spirit care refuză să trăiască doar un singur destin și care se lasă pradă tuturor exceselor. Ea proscria în actor gustul pentru prezent și triumful lui Proteu, negația întregii ei învățături.16 Eternitatea nu-i un simplu joc. Un suflet îndeajuns de nesăbuit ca să-i prefere o comedie își pierde mântuirea. Între "pretutindeni" și "totdeauna" nu există compromis. Iată de ce această meserie atât de puțin prețuită poate
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
a devenit nepăsător față de strigătele iubitei Echo, simbol al alterității, al lumii supuse timpului istoric, timp semnificat de reflexia sonoră (ecoul), pe când Narcis este pură reflexie spațială" (p. 93). Marele poet... minor G. Topîrceanu este plasat, surprinzător, între Narcis și Proteu: " G. Topîrceanu ar fi putut fi una dintre marile șanse ale spiritualității românești dacă ar fi fost înzestrat cu puterea sintezei dintre Proteu și Narcis, cum s-a întâmplat cu Eminescu sau Caragiale" (p. 112). Liviu Rebreanu este fixat cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este pură reflexie spațială" (p. 93). Marele poet... minor G. Topîrceanu este plasat, surprinzător, între Narcis și Proteu: " G. Topîrceanu ar fi putut fi una dintre marile șanse ale spiritualității românești dacă ar fi fost înzestrat cu puterea sintezei dintre Proteu și Narcis, cum s-a întâmplat cu Eminescu sau Caragiale" (p. 112). Liviu Rebreanu este fixat cu dreptate între marii romancieri europeni: "Din alchimia "obiectivității" de formulă balzaciană cu pluralitatea polifonică dostoievskiană s-a născut un nou tip de obiectivitate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în realitate este rezultatul unui evident miticism literar (combate bine Theodor Codreanu!). Reținem în treacăt o idee prețioasă a criticului: "cel ce se angajează a spune adevărul e prizonierul unei iluzii (al unei singure măști în care ar fi încremenit Proteu)" (p. 53). lată un subiect de meditație pentru oamenii politici de la noi și de pretutindeni. În amplul capitol V, Poetica oglinzilor sferice, Theodor Codreanu își organizează strălucita sa demonstrație, pe șapte despărțituri: 1. "Teoreticianul", 2. Obiectivitatea, 3. Talentul, 4. Ființa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
doilea strat prin care "devine un scriitor abisal", prin aceasta atingându-se "maximum de obiectivitate", zonă în care ajung geniile (p. 52). Și aici găsește autorul o apropiere dintre Eminescu și Caragiale, cel de-al doilea "suferind" de complexul lui Proteu, care, "metamorfozându-se" rămâne el însuși, dar în cazul lui Caragiale, raportarea arhetipului se face "cu diferență" (p. 53), încât autorul se întreabă "dacă nu cumva e un mod de a-l confunda pe Nenea Iancu cu autorul și pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care, "metamorfozându-se" rămâne el însuși, dar în cazul lui Caragiale, raportarea arhetipului se face "cu diferență" (p. 53), încât autorul se întreabă "dacă nu cumva e un mod de a-l confunda pe Nenea Iancu cu autorul și pe Proteu cu ipostazele sale" (p. 56). Dialectic procedează autorul eseului și când pune în discuție problema adevărului; potrivit lui Caragiale, "cel ce se angajează să spună adevărul e prizonierul unei iluzii" (p. 58), citând în acest sens un text caragialian: "Adevărul... omul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu e această lipsă de noroc". Norocul ține de darurile pământești, pe când talentul vine din cer. Talentul și norocul au un punct comun, "sunt rare și imprevizibile. Norocul e prea puțin și lume prea multă. Norocul e mai schimbător ca Proteu..." (p. 133). Dincolo de aceste speculații mai mult sau mai puțin mitologice, există în opera lui Caragiale suficiente momente când motivul norocului este evocat. Cetățeanul turmentat își aruncă norocul în gârlă; pe Cațavencu îl părăsește norocul, acesta trecând de partea Zoei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că, în tinerețe, a dat curs atracțiilor unei vieți dezordonate, răspunsul spre care înclini e că nu. Poate fi religios un discipol al lui Macedonski, autorul „Imnului la Satan”, în care prima strofă (plină de admirație) e: „Satan, fermecător Satan, proteu ce ești ascuns în toate,/ în iadul tău primesc să ard, fiindcă altfel nu se poate;/ Te ador, Satan, fiindcă tu ești zîmbet, rază și coloare,/ Ești cugetări și ești simțiri, ești aur, vin, cîntare, floare,-/ Ești tot ce e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Politicieni și politicieni... După 1989, lichelismul din România are și explicații istorice - scria Octavian Paler. Nu uitați că noi am fost pe rând „turciți”, franțuziți”, „germanofili” și „rusofili”. Acum, suntem „americanofili” și „eurofili”. În mitologia greacă există un zeu numit Proteu, care își schimba înfățișarea de câte ori i se punea o întrebare de care vroia să scape. În principiu, zeul acesta ar merita un bust pe undeva prin București, prin Piața Charles de Gaule. izvorâtă din nesiguranța de-acasă și atractivitatea comodității
Caleidoscop by P.D. Bâlbă () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93254]
-
ca o pierzanie vine desăvârșirea, vol. Arie și ecou (1991), în Ștefan Aug. Doinaș, op. cit., III, p. 28. 44 Invizibilul care sporește, vol. Lamentații (1993), în Ștefan Aug. Doinaș, op. cit., III, p. 136. 45 Elegie IX - Ființa, vol. Aventurile lui Proteu (1995), în Ștefan Aug. Doinaș, op. cit., III, pp. 312-314. 46 Lumină fără capăt, vol. Arie și ecou (1991), în Ștefan Aug. Doinaș, op. cit., III, p. 96. 47 Elegie IX - Ființa, în op. cit., III, p. 314. 48 Tărâmul de mijloc, în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Îl doare și Îi reamintește o vîrstă cînd n-avea trecut. Alerga odată cu timpul, cu părul În vînt. Acum e Îmbibat de memorie. Dar cel puțin a Învățat să nu mai creadă În ceea ce nu exista. E pustiu și liber. Proteu Acest zeu se metamorfoza, după cum se știe, În foc, pămînt, apă sau În diverse animale ori de cîte ori voia să se sustragă Întrebărilor puse de muritori. Ni se povestește În Georgicele că putea fi silit să răspundă numai dacă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
că, de fapt, nu Încîntarea de moment mă interesează, cît bucuria de a-mi enumera certitudinile. Să izbutesc să văd același lucru cu o emoție mereu nouă, iată Începutul unei Înțelepciuni anevoioase căreia aș vrea să-i epuizez toate resursele. Proteu mi se pare un zeu trist. Fiecare formă nouă a sa se sustrage unei Întrebări, e o fugă din fața sfinxului. Abia trăiește un timp liniștit și simte din nou răsuflarea sfinxului pe urmele sale. Trebuie să fugă. E osîndit să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
În insula unde dormea Într-o grotă, putea să-i vorbească astfel... (...PÎnă și marea are o limită, un loc unde goana valurilor Încetează, unde poate crește o floare și poți săpa un mormînt: țărmul. Dar tu ce speranță ai, Proteu? Truda de a face ceva care să dureze abia Începe acolo unde tu renunți și pleci mai departe. Privește afară. Pe țărm exista toate lucrurile ce te-ar putea Împinge să ridici o piramidă. Nisipul, soarele și singurătatea În care
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Te voi strînge Însă pînă Îmi vei răspunde. Nu e firesc să se Întîmple astfel lucrurile Între un muritor și un zeu, dar tu nu ești un zeu obișnuit...) Valurile Înspumate lovesc În continuare țărmul. Țărmul, eșecul mării, ar spune Proteu. El e profund anticlasic. Fuge pe o elipsă și de aceea vom Întîlni În acest vagabond un zeu baroc. (...Alergătura mea continuă pornește, de fapt, din oroarea ce mi-o dau lucrurile care mor. Simt cum fiecare clipă moare În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
moare mă urmărește ca o fiară, gata să mă sfîșie dacă aș renunța la alergătura mea. Mă tem să-mi privesc Îndelung chipul În apă. Mă tem să nu observ și pe fața mea timpul...) Iată deci condiția eternității, spune Proteu. Schimbarea perpetua este soluția, nu piramida. Nemurirea lui este o eternă succesiune de măști. Se neagă pe sine tot timpul și se hrănește din această negație. Și, dintr-un punct de vedere, pare chiar să aibă dreptate. Nu este infinitul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
vedere, pare chiar să aibă dreptate. Nu este infinitul o negație continuă a finitului? Din ce este compus acest infinit care ne obsedează dacă nu din nesfîrșite lucruri finite? Dintr-un număr nesfîrșit de morminte și nașteri. Dar eternitatea lui Proteu e o sumă nesfîrșită de renunțări. Destinul său se apropie numai aparent de cel al lui Sisif. În timp ce la Sisif a trăda Înseamnă a se opri, la Proteu muntele s-a născut din trădare. Fuga nu este stînca sa, ci
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
finite? Dintr-un număr nesfîrșit de morminte și nașteri. Dar eternitatea lui Proteu e o sumă nesfîrșită de renunțări. Destinul său se apropie numai aparent de cel al lui Sisif. În timp ce la Sisif a trăda Înseamnă a se opri, la Proteu muntele s-a născut din trădare. Fuga nu este stînca sa, ci prețul plătit pentru că nu crede În nimic. Fugarul se odihnește puțin În pielea sa nouă și apoi constată că trebuie s-o părăsească și pe aceasta. Se aud
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
plătit pentru că nu crede În nimic. Fugarul se odihnește puțin În pielea sa nouă și apoi constată că trebuie s-o părăsească și pe aceasta. Se aud pașii sfinxului. Și e din ce În ce mai evident că, spre deosebire de Sisif care-și rămîne credincios, Proteu va rătăci continuu În această trădare de sine. Locuința lui va fi tot timpul provizorie pentru a putea fugi fără păreri de rău. Iar fiecare plecare e o mască aruncată pe un mormînt; după care va Începe o nouă existență
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de sine. Tezeu? Nu, lui Tezeu nu i se poate imputa totuși decît gustul aventurii și lipsa de pasiune pentru trecut; În schimb acest zeu șiret și versatil face cu ochiul ca un cabotin de cîte ori Își schimbă masca. Proteu se dezice de orice amenință să devină statornic. După el pericolul este „a crede”. Iată scepticul perfect și mizerabil. Cred că și oțetani din fața casei sînt Îmbibați de sare. Atît de mult totul Îmi reamintește vecinătatea mării. Și totuși cea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]