304 matches
-
și perceptive ale actorilor sociali. Prototip: categorizare reperată de Eleonor Rosch (1973), cu un statut intermediar între clasele supraordonate și eterogenitatea elementelor aparținînd unui ansamblu sau altul. Grupul social, puternic diversificat, al "ca-drelor" se potrivește în mod util la analiza prototipică (Boltanski, Desrosières, Goubert-Seca, Thévenot). Acest tip de categorie este caracterizat prin frecvența mare de citare într-un test asociativ (Vergès, 1992). Este vorba despre o "sinteză cognitivă", cu contururi vagi, care reflectă, prin precizia sa relativă, dar efectivă, pluralitatea cazurilor
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
sociale, culturale și politice. ÎI.4.b.1. Doi "lupi" politici românești Cele două instanțe metafictive politice constituie reprezentarea nonverbală și verbală a contracandidatului, fiind transferul semiotic de la extensiunea către intensiunea conceptului de lup: * pe de o parte, este imaginea prototipica a lupului politic generic, adaptată la contextul spațial și temporal cultural (campania electorală din 2000 pentru funcția de primar al capitalei; creator Corneliu-Vadim Tudor); * pe de altă parte, este imaginea semnului-ocurență lup politic, specifică unui singur politician, si anume Ion
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
poate spune despre sărăcie. Această neagă "o componentă fundamentală a existenței umane" (Voicu, Voicu 2007: 185), si anume familia. Provenind dintr-o familie formată dintr-un "tata calic" și "o mamă vitregă [...] bețiva", Ileana pare să întrupeze imaginea (post)modernă prototipica a copilului pentru care valorile parentale lipsesc. Visul este singura alternativă de evadare dintr-o realitate socială deprimanta: "căci dacă n-ar fi visat, ar fi trebuit să vadă că tatăl ei e calic, măi calic că toată lumea; că mă-
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
semi-realizarea fiind punctul de început (virtualizarea) al celui de-al doilea simulacru. Însă modalizarea deontica autoritara este întărită de o modalitate epistemică a judecaților de valoare, exprimate de "ghicitorul din Măgura" și de "babele înțelepte". Aceste două personaje sunt întrupări prototipice ale credinței românilor în practici sociale populare oculte sau în instanțe ale spiritului satului. Determinarea Ilenei se regăsește de asemenea în cel de-al doilea simulacru, cănd "încheie" un contract cu un participant abstract, "viață" ("[...] s-a învoit cu viața
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
de France în perioada 1981-1982, Hautes Etudes-Gallimard-Seuil, 2001 ștrad. rom. Bogdan Ghiu, Hermeneutica subiectului, Polirom, Iași, 2004 - n.tr.ț. Pierre Hadot face frecvente trimiteri la două cărți majore conținând idei excelente, din păcate prost servite de o expunere universitară prototipică: André-Jean Vœlke, La Philosophie comme thérapie de l’âme. Etudes de philosophie hellénistique, și Juliusz Domanski, La Philosophie, théorie ou manière de vivre? Les controverses de l’Antiquité à la Renaissance. Amândouă sunt prefațate de către Pierre Hadot la Editions universitaires
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ale narațiunii cu modelul celor trei situații narative (narațiunea la persoana întîi, narațiunea auctorială și narațiunea personală) și să deschidă astfel o perspectivă istorică, ilustrată de cercul tipologic. Cu aceasta Stanzel urmărește spre deosebire de ceea ce face Genette mai tîrziu un demers prototipic, holistic, morfologic în sensul lui Goethe (Darby 2001), în care iluzia naratorului absent din romanul cu narațiune personală trebuia pusă în acord cu intermedierea povestirii. În timp ce Genette descrie romanul cu narațiune personală numai ca rezultat al perspectivei narative, al unui
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cognitive din secolul XXI. În timp ce critica recentă despre Stanzel s-a referit la presupusa lui rămînere în urmă față de naratologii francezi (mai ales Darby 2001), accentul principal din critica de după publicarea studiilor din anii '60 și '70 cădea pe caracterul prototipic al situațiilor narative, pentru că majoritatea comentatorilor doreau o categorizare fără echivoc a textelor narative, ca la Genette. Abia noile evoluții ale lingvisticii cognitive din anii '80 și '90 au permis recunoașterea faptului că demersul lui Stanzel ar fi trebuit să
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
persoana, implicată în acord? În teoria generativistă de dinaintea apariției programului minimalist, cazul era atribuit în anumite configurații sintactice de verb, prepoziție, adjectiv (acestea atribuind cazul regim 12) și de Flexiune, adică de Acord + Timp (care atribuie cazul nominativ). Este situația prototipică, dar care nu acoperă toate situațiile existente: în islandeză nominativul este atribuit complementului, iar subiectul are cazul dativ (vezi (3), reluat mai jos); în portugheză, verbul la infinitiv se acordă cu subiectul, care are cazul nominativ; în grupurile nominale posesive
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sau activată de caracteristica tranzitivă a verbului, mai precis, de trăsătura Caz conținută de informația lexicală a verbului tranzitiv. Această activare poate fi analizată ca rezultatul unei operații de verificare implicând ridicarea verbului-centru la AcordO (Acord Obiect). Structura unei propoziții prototipice se considera a fi următoarea 13: (26) GAcordS 14 subiect GAcord' GAcordo GTimp Timp' Timpo GAcordO AcordO' AcordOo GV GAcordS și GAcordO nu sunt singurele proiecții ale acordului propuse în studiile minimaliste. Pentru acordul participiilor trecute din franceză și italiană
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Acest acord nu este direct, prin raportare la obiectul descris, ci mediat de substantivul vază, care este de genul feminin. Acordul nu este niciodată pur semantic, ci mediat de sintaxă. Dată fiind natura relațională a adjectivului și a verbului, care, prototipic, "exprimă ceva despre o entitate desemnată de un nume", valorile trăsăturilor lor sunt întotdeauna dependente de valorile trăsăturilor unui nume. Acordul se face în primul rând pe baza trăsăturilor morfosintactice ale numelui. În absența acestora sau în anumite condiții, el
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Se observă că, în plus față de ceea ce recomandă normele pentru acordul predicativ al adjectivului propriu-zis, sunt posibile și alte realizări ale acordului, toate vizând înlocuirea masculinului cu femininul. Acest lucru susține ideea că neutrul (omonim cu femininul) este genul inanimatelor, prototipic, în limba română. Este interesant că și acordul demonstrativului postpus se face tot pe baze semantice, nu pe baze formale. Aceasta este o diferență față de acordul demonstrativului determinant, care este de tip formal. Vom reveni mai jos asupra acestei diferențe
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
fără brațe", "cu un singur loc", "cu patru picioare", "din material rigid", se pot totuși imagina scaune cu un singur picior, cu brațe sau taburete cu spătar. Din acest motiv, este preferabilă o definiție a scaunului pe baza prototipului: scaunul prototipic are patru picioare, un spătar, nu are brațe și este din material rigid, dar dacă un obiect pe care se stă seamănă cu un scaun și nu are decît un singur picior sau are brațe, el este clasificat drept scaun
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
teste asupra vorbitorilor sau pe experimente centrate pe percepția referentului. Analiza definițiilor obținute prin anchete a pus în evidență existența, în categorizările lingvistice, a unor reprezentări stabile reperate în forma unor trăsături recurente articulate între ele, care realizează o figurare prototipică ce corespunde unui tip primar și apare spontan în spirit atunci cînd se apelează la memoria lexicală. O analiză mai detaliată relevă însă existența unor variații individuale ale referinței directe, care face ca ea să fie greu aplicabilă la cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cînd se apelează la memoria lexicală. O analiză mai detaliată relevă însă existența unor variații individuale ale referinței directe, care face ca ea să fie greu aplicabilă la cuvintele abstracte și la cuvintele instrumente gramaticale, deși au și acestea întrebuințări prototipice. G. Kleiber a elaborat o semantică a prototipului, prin care urmărea configurarea unei imagini mentale, determinate statistic, care să indice condițiile necesare și suficiente ale uzului și să explice întrebuințarea unităților lexicale de către locutor. O altă interpretare însă face din
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
explice întrebuințarea unităților lexicale de către locutor. O altă interpretare însă face din prototip nu numai cel mai reprezentativ exemplar al realului, ci și un model abstract, caracteristic categoriei, și, în acest caz, obiectele individuale categorizate au unele trăsături ale modelului prototipic, fără a le avea totuși pe toate. Cert este că această concepție a prototipurilor introduce în înțelegerea lexicului o perspectivă ce depășește principiul binar al incluziunii și al excluderii din clasificarea în condiții necesare și suficiente, care a dominat semantica
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
teoria praxemului prin opțiunea realistă și prin principiul care face din practică fundamentul programelor de sens și al reprezentărilor cu care se asociază. Prin noțiunea "punct de vedere" de la nivelul nominației, se ține cont de variațiile observate în construirea modelului prototipic, în funcție de circumstanțe și de percepțiile individuale. De asemenea, actualizarea permite explicarea relațiilor speciale întreținute, pe planul limbii, prin trăsăturile care constituie prototipul ce se manifestă, pe planul discursului, sub forma recurențelor care produc stereotipiile discursive. Deși semantica prototipului nu a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
determine ipoteze și problematizări suplimentare, atunci cînd, de exemplu, textul povestire este considerat mod, iar romanul gen, chiar dacă transgresarea genurilor și modurilor este habituală. În orientările de tip cognitivist, care propun modele de analiză modulară, se consideră îndreptățită identificarea secvențelor prototipice narative, descriptive, argumentative, explicative și dialogice (instructive, procedurale etc.), constituite pe baza unor reguli compoziționale de tip secvențial, demers destul de dificil datorită constatării faptului că, într-o tipologie textuală globală, este aproape imposibil de aplicat o grilă unică secvențelor textuale
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
analiză exhaustivă a fenomenului (și cu atât mai puțin una a textemelor însele), ci doar să traseze un cadru conceptual util pentru viitoarele explorări în domeniu. De aceea, lingvistul de origine română s-a referit în primul rând la realizările "prototipice" ale categoriilor pe care le-a avansat, fără a epuiza întreaga sferă a conceptelor respective și fără a mai lua în calcul diverse situații problematice. Prin urmare, e necesar să delimităm cu mai multă precizie domeniul textemelor prin discutarea anumitor
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
idiomatice, putem afirma cu certitudine că nucleul textemelor îl constituie proverbele și "citatele celebre", pe care, de altfel, Coșeriu însuși le menționează în taxonomia sa. În privința încadrării, proverbele nu ridică probleme deosebite; dimpotrivă, ele ar putea fi considerate drept realizări "prototipice" ale clasei textemelor. Mai complicată e situația "citatelor celebre". În pasajele pe care le-a consacrat acestui fenomem, Coșeriu citează frecvent trei formule arhi-cunoscute: nel mezzo del cammin di nostra vita... (Dante, Divina Commedia), en un lugar de la Suabia, de
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
de "solidaritate" în cadrul căreia relația sintagmatică de tip AB devine o relație propozițională de tipul "A este B". În funcție de particularizările acestei relații, textemele pot fi împărțite în două mari categorii. 5.1. În textemele eventive ("dinamice"/contingente/ ternare), afirmarea predicației prototipice "A este B" conține o trăsătură semantică suplimentară cu caracter "tranzitiv"345. Mai exact, structura "A este B" apare, în cazul textemelor eventive, sub forma "A devine B" sau "A (se) face B". În această categorie de texteme intră, de
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
C). Tocmai din acest motiv textemele de acest tip sunt eventive (dinamice): pentru că, în urma acțiunii subiectului (A), ele produc, cu ajutorul obiectului (B), o modificare radicală a stării beneficiarului (C). 5.2. Textemele descriptive ("statice"/generice/ binare) mențin, în schimb, schema prototipică "A este B". Spre deosebire de textemele eventive, ele nu mai transferă un obiect (o acțiune sau o calitate) B asupra unui beneficiar C, ci îl prezintă ca pe un atribut definitoriu al termenului A, chiar și atunci când verbul care realizează predicația
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
atâta timp cât analiza subsecventă se bazează pe un corpusul de referință virtual ilimitat (i.e., "discursurile" individuale). Pe de altă parte, incertă e, la cei doi cercetători, și concluzia potrivit căreia conceptul de FURIE se organizează, în "engleza americană", după un "model prototipic" în cinci pași: (a) evenimentul ofensator, (b) declanșarea furiei, (c) încercarea de a controla furia, (d) pierderea controlului și (e) izbucnirea furiei 356. Acesta e mai degrabă un model psihologic (= designațional) al furiei, și nu unul lingvistic, iar valabilitatea lui
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
care a sesizat că, în limba japoneză, există denumiri specializate pentru trei părți ale corpului (hara - abdomenul, honne - toracele și tatemae - capul), cărora le corespund emoții diferite și, prin urmare, expresii diferite. Mai mult, cercetătoarea niponă a identificat un "scenariu prototipic" al FURIEI, care constă în "contaminarea" progresivă (în ordinea amintită) a celor trei "zone"ale corpului de către această emoție. 2.2.2.1. Chiar dacă limba română nu dispune de termeni la fel de specializați precum japoneza, putem identifica și în cazul ei
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
la o parte caracterul lor lexical (și nu textemic), precum și gradul lor variabil de "specializare" (a se înnegri denotă FURIA, dar a se înroși denotă orice emoție puternică, inclusiv rușinea sau iubirea), asemenea verbe sunt greu de situat în "scenariul prototipic" al furiei, deoarece ele pot fi localizate atât în zona "extremităților" corpului (ca manifestări epidermice), cât și în punctul culminant al procesului (ca manifestări faciale). 2.3.1. "Scenariul prototipic" descris mai sus necesită încă două observații. Prima dintre ele
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sau iubirea), asemenea verbe sunt greu de situat în "scenariul prototipic" al furiei, deoarece ele pot fi localizate atât în zona "extremităților" corpului (ca manifestări epidermice), cât și în punctul culminant al procesului (ca manifestări faciale). 2.3.1. "Scenariul prototipic" descris mai sus necesită încă două observații. Prima dintre ele vizează proiecția sistematică a FURIEI într-un alt câmp idiomatic. Astfel, există numeroase expresii care, deși nu pot fi situate cu exactitate în traseul ascensional amintit, indică cu certitudine o
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]