117 matches
-
românesc, războiul mondial. Versiunile din volumul Traduceri (Victor Hugo, André Chénier, Alfred de Vigny, Leconte de Lisle, J.-M. de Heredia, Teocrit) sunt deocamdată exerciții de școlar silitor, însă mai târziu experiența își spune cuvântul, încât tălmăcirea integrală a epopeii provensale a lui Mistral este meritorie. SCRIERI: Phidias și Parthenonul, Iași, 1911; Idealismul și realismul în artele plastice, Iași, 1912; Impresionismul și neoimpresionismul, Iași, 1912; Însemnătatea culturii artistice, Iași, 1912; Poezii, Iași, 1915; Ritmuri și rime, Iași, 1915; Rugăciune în codru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288376_a_289705]
-
ca traducător de excepție al Sonetelor lui Shakespeare (1974; Premiul Uniunii Scriitorilor), traducere integrală care încearcă să restituie în românește nu numai sensurile originalului, dar și culoarea lexicului și plasticitatea versului. O a doua transpunere, la fel de izbutită, este Poezia trubadurilor provensali, italieni, portughezi, a truverilor și minnesängerilor (1980). Volumul este alcătuit în juxtă, punând în paralel originalul și traducerea. Lucrarea oferă o imagine de ansamblu a fenomenului poetic medieval din Provența, Italia, Franța, Germania. B. nu s-a mărginit la traducerea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285821_a_287150]
-
-i de prisos, București, 1963; Dănilă o ia razna, București, 1963; Judecata, București, 1964; Curcubeul negru, București, 1969. Traduceri: Frederik Antal, Clasicism și romantism și alte studii de istoria artei, București, 1971; Shakespeare, Sonete, ed. bilingvă, Cluj-Napoca, 1974; Poezia trubadurilor provensali, italieni, portughezi, a truverilor și minnesängerilor, ed. bilingvă, Cluj-Napoca, 1980. Repere bibliografice: Mircea Tomuș, Cronică teatrală - „Curcubeul negru”, „Facla” (Cluj), 1969, 7145; Liviu Petrescu, Geometrii imaginare - Monument Shakespeare, TR, 1974, 22; Marian Papahagi, O antologie de poezie medievală, TR, 1980
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285821_a_287150]
-
atribuită în secolele următoare. Am spus că e un termen impropriu pentru că susținătorii acestui antiaugustinism nu se revendică niciodată de la Pelagius, ci, eventual, de la învățații greci din secolul al patrulea. Așadar, nu fără motiv Tibiletti preferă să vorbească despre „maeștri provensali” și nu de „semipelagieni”, iar Pricoco subliniază și el inexistența „semipelagianismului”. Dezbaterea despre semipelagianism constituie una din manifestările cele mai vii ale vieții intelectuale din secolul al cincilea în care sunt implicate mai ales cercurile din Galia, dar și cele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
referire la invazia alanilor din acea vreme ne face să ne gândim la primele decenii ale secolului al cincilea; sublinierea importanței liberului arbitru pentru oameni îl plasează în același cadru cronologic care e acela al dezbaterilor dintre augustinieni și Maeștrii Provensali. De altfel, potrivit lui Ghenadie, ar fi trăit sub împărații Theodosius al II-lea și Valentinianus al III-lea, adică în prima jumătate a secolului al cincilea. Este autorul unui poem în hexametri, compus din trei cărți, intitulat Adevărul (în grecește
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
grup de presiune numit Mișcarea pentru Libertate Lingvistică, a cărui principal obiectiv era eliminarea obligativității învățămîntului în limba gaelica. În noul context comunitar, limba gaelica s-a găsit în aceeași postura că alte limbi minoritare, periferice, precum bretona, corsicana și provensala în Franța, basca, catalona 195 și galiciana în Spania, sau sarda în Italia. În ciuda temerilor euro-scepticilor irlandezi, care se temeau că gaelica va dispărea ca urmare a aderării, transformările care au avut loc în Uniunea Europeană nu au avut ca obiectiv
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
aspectul influențărilor unilaterale, fără a le exclude pe cele bilaterale. Se poate întîmpla ca, pe parcursul istoriei, influența dintre două culturi și două limbi să-și schimbe, o dată sau de mai multe ori, sensul. Astfel, francezii au cunoscut o puternică influență provensală la sfîrșitul Evului Mediu și o însemnată influență italiană îndeosebi în perioada Renașterii, pentru ca apoi influența franceză să se exercite deosebit de intens, aproape devansator, asupra provensalilor și într-un mod pronunțat asupra italienilor. În istoria culturală, a apărut problema dacă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
aceste dialecte sînt mai apropiate de neerlandeză decît de dialectele germane de sud. Pe de altă parte, dialectele franco-provensale din centrul Franței sînt considerate numai variante locale, iar nu o limbă, deși repartizarea lor la limba franceză sau la limba provensală este discutabilă. De aceea, situația limbilor care se vorbesc astăzi în Europa și teritoriile pe care sînt ele răspîndite reprezintă un rezultat al istoriei sociale și culturale a continentului, iar nu al istoriei proprii fiecăreia dintre ele. Unele dintre aceste
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în latina literară, deși pare sigur că ele au existat în latina populară, și, în acest caz, metoda comparativ-istorică poate contribui la reconstituirea acestor corespondente. Astfel, în română există verbul a îngîna, căruia îi corespunde italianul ingannare, vechiul francez enjener, provensalul enganar, catalanul enganyar, spaniolul și portughezul enganar. Aceste cuvinte se aseamănă foarte mult din punctul de vedere al formei și al conținutului, iar fenomenul nu poate fi explicat decît de faptul că pornesc de la același element latin, care, potrivit regulilor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
-lea), au ajuns vorbitori ai unor dialecte germane cu trăsături specifice pronunțate. Pe de altă parte, substratul a putut fi uneori element unificator, inițiator de fenomene similare, căci substrat celtic, de exemplu, se întîlnește în cazul limbii franceze, al limbii provensale, al italienei de nord și, zonal, al portughezei și spaniolei. Tot substrat celtic se întîlnește apoi și în cazul unor limbi germanice, precum engleza (britonica, într-o zonă franceză bretona), neerlandeza (deopotrivă în zonele flamandă și olandeză). Acțiunea substratului în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
diferențierile locale. Dintre influențele germanice de adstrat, mai importante au fost cea ostrogotă, cea lombardă și cea francă. Italiana are trei grupe mari de dialecte: nordice (din care un subgrup îl reprezintă dialectele galo-italice, apropiate sub unele aspecte de limbile provensală și franceză), centrale (din care face parte și dialectul toscan) și meridionale (acestea avînd multe asemănări cu limba română). Limba italiană este, alături de română, mai conservatoare decît alte idiomuri romanice, fiindcă păstrează, în mai mare măsură, elementul latin, aproape de forma
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
avînd ca nucleu Parisul, a început însă o expansiune a domeniului regal, expansiune care a avut loc în intervalul dintre secolele al XIII-lea și al XVIII-lea și a cuprins în sud teritoriul pe care s-a format limba provensală (occitană). Statul centralizat francez a dus permanent o politică de unificare lingvistică, printr-o ordonanță din 1539 interzi-cîndu-se folosirea latinei sau a limbilor regionale în redactarea actelor oficiale și impunîndu-se franceza ca limbă oficială unică. Deși dialectele franceze se deosebesc
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
adverbe, mult mai expresive, care au fost preluate și continuate de limbile romanice. Adverbul de cantitate cu care se formează comparativul este urmașul lui magis, în română, spaniolă și portugheză, și al lui plus, în italiană și în franceză, limba provensală uzînd de ambele: rom. mai înalt, sp. más alto, pg. mais alto it. più alto, fr. plus haut prov. mai aut sau pu aut. Superlativul relativ se realizează prin articularea formei de comparativ, în limba română cu articolul demonstrativ-adjectival, iar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
atît prin intensitate și consecințe, cît și prin sursa germanică, adică prin limba sau varianta germanică din care au pătruns împrumuturile. Cele mai numeroase cuvinte de origine germanică există în graiurile galo-romanice, adică franceze, unde predomină elementul franc, urmează graiurile provensale, cu predominarea elementului vizigot, și cele franco-provensale, cu numeroase elemente burgundice. După aceea, vin graiurile italiene, în special cele nordice, care posedă cuvinte ostrogo-tice și lombardice și, în sfîrșit, cele iberoromanice, cu elemen-te vizigote, vandalice și suebice. În afară de cuvinte propriu-zise
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
are împrumutul realizat pe cale cultă, fiindcă acesta a asigurat în mod deosebit o creștere a coeficientului de apropiere dintre limbile romanice, a căror afinitate și deschidere una față de alta erau asigurate prin originea comună. Astfel, datorită culturii înfloritoare în limba provensală, franceza a fost intens influențată, în secolele al XII-lea și al XIII-lea, de această limbă, din care a preluat numeroase elemente lexicale: amour, asperge "sparanghel", aubergine "pătlăgică vînătă", ballade, cabane, cadeau, cade-nas "zăvor", cigale "greier" etc. Printr-un
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
păstrată ca marcă de feminin în codul scris, nu se pronunță, încît există un sincretism de gen la peste 50 % dintre adjective. În asemenea condiții, numărul și genul sînt marcate în general exclusiv prin acord. Situația este aceeași în limba provensală, însă aici desinențele care nu se mai pronunță nu se mai notează nici în scriere. Franceza folosește pentru adresarea reverențioasă pro-numele personal de plural vous [vu:], dar prin folosirea lui frecventă, această valoare a pronumelui și-a pierdut relevanța. Cu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
decît în cazul spaniolei. După eliberarea Lisabonei însă, în secolul al XIII-lea, dialectul sudic a început să se afirme și el tot mai mult în scris, dar dialectul galiciano-portughez nordic crease deja o tradiție în perioada trubadurescă, de inspirație provensală, încît a continuat să-și mențină un oarecare ascendent. Treptat, pe parcursul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, s-a produs o unificare a variantelor limbii literare și, prin scriitorii clasici care s-au impus în această perioadă, s-
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
persoane. Era sâmbătă după amiaza și cei mai mulți lipseau din colonie. Nea Fane Vlădoianu, care era foarte miop (12-13 dioptrii), repartizat permanent la bucătărie și magazie, citea sub frasinii uriași din parcul castelului. Cunoștea perfect limba franceză, cu dialectele normand și provensal și jargoanele pariziene și traducea atunci din Baudelaire. Încă nu terminase de tradus Les fleures du mal; prima poezie din volum, Cititorului, n-are egal în alte traduceri, și cred că și Baudelaire și-ar revendica traducerea. Nea Fane asimilase
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
discreditate decât cu fapte. Într-o scrisoare către A. Gorovei mărturisește: „J’ai mis dans mon livre tout mon amour pour Creangă et pour la Roumanie et j’espère que beaucoup de lecteurs le sentiront.” B., directorul Institutului de Studii Provensale și al Institutului de Studii Romane de la Sorbona, atras de toate limbile romanice, manifestă, într-adevăr, o preferință aparte față de limba română, cu un interes special pentru „chestiunile folclorice”. Astfel, acordă în monografie cel mai mare număr de pagini Poveștilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285846_a_287175]
-
lui Creangă, stăruie asupra faptelor de limbă și stil, bazându-se pe studiul riguros și precis al vocabularului. De altfel, filologul a luat-o mereu înaintea istoricului literar: a colaborat regulat la revista „România”, a editat texte vechi franceze și provensale, a participat la congrese de lingvistică, la unul dintre ele cu un studiu despre limba română, Quelques observations sur les cartes léxicologiques de l’Atlas linguistique de la Roumanie, publicat în volumul Études romanes dédiées à M. Roques (Paris, 1946). Chiar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285846_a_287175]
-
o manieră pozitivistă, adecvată scopului urmărit, acela de informare și promovare. Deosebită - prin informația utilizată și metodă - este teza de doctorat, Cântecele de cruciată ale lui Walther von der Vogelweide, o cercetare de literatură comparată aplicată producțiilor similare din „mittelhochdeutsch, provensală, flamandă și latină medievală”. Autorul pleacă de la infrastructura ideologică proprie spiritului religios-cavaleresc, pentru a stabili „ideile care alcătuiesc fondul comun” ce a determinat cruciadele, percepția generală a fenomenului, precum și literatura din epocă. Face o clasificare a acestor cântece, evidențiază legăturile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290131_a_291460]
-
alături de portocali și de măslini, formează bogăția insulei. Odată florile de portocal dispărute, văzduhul nu mai miroase decît a cimbru. Așa cum Provența franceză are văzduhul încărcat de parfumul lanurilor de lavandă, Creta miroase a cimbru, doar că acesta, spre deosebire de lavanda provensală, este în devălmășie cu florile de cîmp și foarte rar cultivat. Așa am făcut cunoștință cu mierea de cimbru, specifică Cretei. Miere doar de cimbru, provenită din rarele culturi de cimbru, evident foarte scumpă, mai ales la magazinele grecești de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
în anul următor, tipărirea Țiganiadei a continuat, realizându-se astfel prima editare a epopeii. Au mai colaborat cu versuri și proză D. Gusti, Gr. S. Stamatin și I. Buttă, iar Fr. Damé cu un Studiu comparativ între limbele românească și provensală. R.Z.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285889_a_287218]
-
304); vezi și E. Stein, Histoire du Bas-Empire (trad. în franceză de J.-R. Palanque), Desclée de Brouwer Paris, 1949-1959, vol. I: De l’état romain à l’état Byzantin (284-476), p. 276. 21. Ennodius provenea dintr-o familie aristocratică provensală. S-a stabilit în Italia de Nord în 490, când era tânăr. La 20 de ani intrase în rândurile clerului din Pavia, apoi a plecat la Milano. Și-a sfârșit cariera ca episcop de Pavia. Renumele de cărturar i l-
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în afara mănăstirii. Era un model răspândit. Cassian procedase la fel. După ce trăise în Orient ca anahoret, s-a întors în Franța și a întemeiat la Marsilia mănăstirea Saint-Victor11. Iar prezența acestui ilustru călugăr i-a inspirat și pe alții. Monahismul provensal a luat un avânt neobișnuit. Cassian i-a cerut episcopului Castor din Apt, fratele lui Leontius din Fréjus, să întemeieze și el o mănăstire la Ménerbes. Tot el l-a lăudat pe Honoratus 12 și, probabil, l-a sfătuit să
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]