595 matches
-
puțin unul tentat de execuții). Doar că nonșalanța cu care rețetele celor doi extrem de populari poeți sunt decriptate e de natură să le relativizeze, nu-i așa, tocmai inefabil. Mai mult, faptul că Eugen Negrici nu se agață de chichițe prozodice, ci proiectează, cum a și promis, narativ, în registru larg, biografic și bibliografic, face ca demonstrația lui să sune de-a dreptul inatacabil. Nu citează firoscos. Când e cazul, prezintă doar, unul sub altul, blocuri întregi de versuri. Și Nichita
Figura unui critic literar by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3915_a_5240]
-
beneficiat de contribuții comparabile, apariția unei istorii stilistice a literaturii române nu ar fi întîrziat așa de mult. Viziunea ingenioasă propusă de exegetul lui Dosoftei fixează o perspectivă fermă: pentru Mihai Dinu, explicația ultimă a acestei poezii rămîne de natură prozodică. Prozodia nu se limitează la condiționarea tehnică a versului, ca la aproape toți poeții, deoarece prozodia reprezintă aici baza întregii construcții; zonele imaginarului, zonele doctrinare, descriptive, imagistice ori teologale apar condiționate de prozodie, mai vizibil ori mai obscur. Ea comandă
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
ajunge, sub pana Mitropolitului, la 120 de versuri față de 84 ale precursorului). Poetul polonez urmărește sensul teologal și fuge de improvizație. Fără îndoială că specificul celor două limbi, româna și polona, atît de diferite una de alta, a comandat modelul prozodic profund. Kochanowski s-a atașat versului amplu de 13 silabe, un fel de alexandrin polonez cu rimă obligatoriu feminină: îl utilizează în majoritatea psalmilor săi. Uneori apelează la versul „nobil”, la endecasilab, ca o mărturie a trecerii sale prin lumea
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
al tradiției poetice locale. în schimb, exact ca la Dosoftei, rimele se prezintă și la Kochanowski aproape întotdeauna împerecheate - semn al unei faze incipiente de poezie. Ceea ce găsim din belșug la Kochanowski și rareori la Dosoftei vor fi anumite fantezii prozodice purtînd marcă italiană ori franceză. Unii psalmi ai polonezului combină endecasilabul cu pentasilabul (vezi Psalmii 16, 28, 35), cu aceeași preferință pentru metrii imparisilabici. Alteori versul de bază, pe care l-am numit alexandrin polonez (de 13 silabe), alternează cu
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
rezida în textul arhaic și s-a decis să îl transforme în poezie. Dar cum? Așa cum făcuse Kochanowski, fără a-l imita însă și luînd exercițiul pe cont propriu. Distanța pe care poezia lui trebuia să o parcurgă, cronologic și prozodic, față de original se configura enormă și paralizantă. Dosoftei avea obligația să acopere cei peste 2000 de ani scurși între lumea biblică și cea din secolul al XVII-lea, oferind cititorului un tablou comprehensibil al arhaității. Pe de altă parte, el
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
în Psaltirea în versuri, multă etalare de obiecte și frecvente defulări lirice ale celui care se simțea nedreptățit; dar toate acestea trec pe plan secund comparate cu poezia religioasă, veritabila vocație a autorului. Inovația fondatoare a lui Dosoftei rămîne cea prozodică. Dacă rudimente de limbă literară românească începuseră să se coaguleze în diversele provincii ale vechii Dacii, limba poeziei aștepta încă să se nască - și ea se naște cu Dosoftei. E uimitor faptul că, după cîteva naive încercări poetice, aproape toate
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
în memorie. Ținem să subliniem însă un fapt decisiv, și anume că receptarea unui poem, la fel ca și receptarea oricărei opere de artă, presupune o afinitate electivă, o potrivire genetică spirituală, cultivată apoi prin lecturi din marea poezie. Armonia prozodică Interacțiuni cu logica internă Având în vedere complexitatea acestei componente a poeziei, ne vom referi în primul rând la Eminescu, a cărui armonie prozodică este rezultanta unei construcții de rară știință și rafinament, angajând, practic, tot ceea ce se poate înscrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
presupune o afinitate electivă, o potrivire genetică spirituală, cultivată apoi prin lecturi din marea poezie. Armonia prozodică Interacțiuni cu logica internă Având în vedere complexitatea acestei componente a poeziei, ne vom referi în primul rând la Eminescu, a cărui armonie prozodică este rezultanta unei construcții de rară știință și rafinament, angajând, practic, tot ceea ce se poate înscrie în această sferă noțională. Vom relua unele considerente din capitolul închinat armoniei liricii eminesciene al lucrării "Spațiul poetic eminescian" (ed. Junimea, 1982). Armonia eminesciană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
său propriu, acest lucru ca realizare, pe de o parte, în sensul perfectei logici interne a ideaticei, valoarea acestui absolut crescând cu altitudinea gândirii, cu nivelul spiritual; pe de altă parte, o a doua armonie absolută, cea privitoare la realizarea prozodică. Pindar, Khayyam, Hölderlin, Eminescu, Baudelaire, Tagore exemple de excepție printre multe altele. Bucuria împlinirii unui asemenea imperfectibil, în îndoit absolut, este extraordinară, fapt exprimat de Hölderlin: Dacă într-o zi acest lucru sfânt în mine,/ Această inimă a inimii mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fango e noia noroi și urât, infinită zădărnicie este totul, "nimic altceva", iar Eminescu, în Rugăciunea unui dac aruncă "blestem mișcării prime, al vieții primul colț" care a fost motivația de a pune în versuri, în jocul sublim al formelor prozodice cât mai perfecte atâta dispreț și disperare? Voința esteticului estompează gravitatea ideației, transformă tragicul în "bucuria" nu doar a unui joc pur semantic, ci a creației, adică a descoperirii unui adevăr neschimbător al vieții, al lumii. Poetul filtrează tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o desăvârșită logică internă, coerența să fie perfectă precum a unui cerc. Iar prozodia, asemenea pătratului din geometrie, trebuie să rezolva la modul ideal armonia care face perceptibilă ideea poetică: figuri de stil, ritm, măsură, rimă. Amintim de asemenea formele prozodice fixe: sonetul, terțina, rondelul, glossa, catrenul, robaiyatul persan, gazelul, monorima, pentagrama. Și acum apare paradoxul: în condițiile în care cele două componente gândul orfic și structura prozodică conlucrează armonios, poemul dobândește capacitatea de dezvolta o a treia componentă care depășește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
perceptibilă ideea poetică: figuri de stil, ritm, măsură, rimă. Amintim de asemenea formele prozodice fixe: sonetul, terțina, rondelul, glossa, catrenul, robaiyatul persan, gazelul, monorima, pentagrama. Și acum apare paradoxul: în condițiile în care cele două componente gândul orfic și structura prozodică conlucrează armonios, poemul dobândește capacitatea de dezvolta o a treia componentă care depășește perfecțiunea și armonizarea dublului cadru "geometric": este deschiderea metafizică eliberatoare. Întâlnirea dintre cvadratura pitagoreică și deschidere metafizică reflectă și pune în acțiune caracterul antinomic al lumii noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
finitudine și nemărginire, reflectat și pus în acțiune la rândul său, de aspirația apriorică a spiritului omenesc de transcendere a limitelor, întru atingerea anagogică a libertății spirituale radicale. Această fenomenologie are loc, de pildă, în Luceafărul: în contextul unei armonii prozodice de excepție și a perfectei logici interne a desfășurării ideii poetice, are loc conflictul acut dintre ceresc și pământesc, finit și infinit, vremelnicie și vecinicie, creat și increat. Dar mai mult încă, Eminescu a fost nemulțumit de capodopera sa, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acest poem, care dezvoltă aceeași idee a imposibilității de a atinge o finalitate onto-axiologică la un poet hindus, a cărui filozofie reflectă prin excelență echilibrul uman-divin. Amintim deschiderea către eternul neînțeles al marilor creații, evocată de Eminescu în acea bijuterie prozodică Dintre sute de catarge: Nențeles rămâne gândul Ce-ți străbate cânturile, Zboară veșnic îngânându-l Valurile, vânturile. În poezia Peste vârfuri, ideea poetică a eliberării în inefabil pleacă de la o concretitudine a naturii, lunecarea lunii pe cer, se interiorizează apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Hafiz, cu impecabilă ritmicitate metrică, sonoră și ideatică; dar își încheie mesajul astfel: "Nu-ți pune istețimea să înțelegi ce-am spus,/ Căci pana-mi are-o taină și scrie cu nespus." Petrarca, cel care a instituit una din formele prozodice cele mai prestigioase ale liricii, sonetul, cu strictele sale rigori, ajunge și el la acea culminativă "deschidere" intercauzală către nimicnicie, definitorie pentru destinul uman: "dragostea învinge omul, virtutea învinge dragostea, moartea învinge virtutea, gloria învinge moartea, timpul învinge gloria; iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
două clipe. Este acea lume a radicalei eliberări atinsă doar de cei cu vocația zborului "intelectului eroic" invocat de Giordano Bruno, sau al lebedelor din amintitul poem tagorean. Dar pentru acest zbor, "cvadratura cercului" a poemului ideea poetică și arhitectura prozodică trebuie să înaripeze. Or, acest lucru este înlesnit de cele trei însușiri orfice discutate în alt capitol al prezentei cărți: melosul capacitatea de cântare; caracterul incantatoriu și caracterul inițiatic, transfigurator. Și, în mod aparent straniu, cu cât poemul este mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Un exercițiu uman al ordinei universale, al armoniei cosmice. Mai sus încă: o neo creare mirabilă a lumii. În această conștiință se scrie lirica autentică. Poezia nu este experiment lingvistic, elucubrații ale nonsensului. Nu putem ignora orice criteriu ideatic și prozodic și, făcând narcisism cu propriile producții, să sperăm că se va găsi cineva care să ne confere complezent certificat de bune intenții lirice. Actualmente producția de versuri este enormă. O zburdălnicie planetară. Dar faptul poate fi și benefic, în sensul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cel mai important al societății, intelectualul, "a murit", imposibilul nu mai este temă a artei, a culturii, ci arta, cultura au devenit o demonstrație a neputinței valorice. Prin urmare, iată pericolul pentru regina culturii Poezia: nu doar desființând orice regulă prozodică ritm, măsură, rimă, acestea reflectând nevoia ontologică apriorică a omului de armonie astfel că dintotdeauna poezia este cânt, ci mai ales, ignorând logica internă a ideaticei factor sine qua non pentru opera de artă, cu înșiruirea de imagini, asocieri incongruente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
stare 5 Poezia orfică 12 Fenomenologia creației poetice 23 Mărturii 23 Creatorul primește fulgerul 28 Mecanismul dicteului 31 Ochiul transcendental 34 Poezie și filozofie 45 Fenomenologia receptării poeziei 51 Armonia‚ condiția ontologică a lumii umane 51 Logica internă 53 Armonia prozodică 55 Interacțiuni cu logica internă 55 Eliberarea metafizică 61 Lectura cosmică a poemului 65 Homo cosmicus. Uomo universale 67 Cosmicul în creațiile de artă 67 Stare poetică și deschidere vizionară 77 Poezia și absolutul 86 Bucuria poeziei 94 Celebrarea bucuriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
E tranșant fără să fie agresiv și nu are grosolănia polemiștilor care atacă mai mult dintr-o tresărire temperamentală decît în virtutea unei arte a cuvîntului. Pe scurt, un spirit revărsîndu-și diatribele asupra celor pe care îi disprețuiește. Cu un simț prozodic spontan, știind cînd să oprească fraza și cînd s-o continue, Mircea Platon alternează savuros erudiția cu anecdota și cu ironia: "Diferența dintr SUA și UE a rămas, pentru mine, imortalizată într-o imagine prinsă la un buletin de știri
Un autor de viitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8775_a_10100]
-
dansul și muzica se îmbină într-o formă cît mai reușită este o făptură cu atît mai armonioasă. Asta înseamnă că este o greșeală să ni-l închipuim pe filozof ca pe mînuitor de abstracțiuni din a cărui minte știința prozodică și arta muzicală au fost șterse pînă la desființare. Orice filozof este poet și deopotrivă muzician. "Ceea ce-i unește pe poet și pe filozof este, pe de o parte, frumosul și adevărul divin care le sînt deopotrivă revelate, iar pe
Rețeta armoniei lăuntrice by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9797_a_11122]
-
cuvintele scriitorului, caz în care, în lipsa unei reprezentări directe a unui trup prin a cărui mișcare să se propage o emoție, imaginația cititorului trebuie atrasă prin ritmul și înlănțuirea unor imagini pe care nu trupul viu le iscă, ci dozajul prozodic pe care mintea scriitorului îl produce. (Spun dozaj prozodic și nu narativ, întrucît instinctul ritmic al fluenței lexicale nu ține doar de poezie, ci și de proză. Astăzi prozodia este epică, nu poetică.) După acest dozaj prozodic se poate măsura
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
a unui trup prin a cărui mișcare să se propage o emoție, imaginația cititorului trebuie atrasă prin ritmul și înlănțuirea unor imagini pe care nu trupul viu le iscă, ci dozajul prozodic pe care mintea scriitorului îl produce. (Spun dozaj prozodic și nu narativ, întrucît instinctul ritmic al fluenței lexicale nu ține doar de poezie, ci și de proză. Astăzi prozodia este epică, nu poetică.) După acest dozaj prozodic se poate măsura cultura scriitorului și puterea lui de a evita tonul
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
iscă, ci dozajul prozodic pe care mintea scriitorului îl produce. (Spun dozaj prozodic și nu narativ, întrucît instinctul ritmic al fluenței lexicale nu ține doar de poezie, ci și de proză. Astăzi prozodia este epică, nu poetică.) După acest dozaj prozodic se poate măsura cultura scriitorului și puterea lui de a evita tonul excesiv. Tocmai de aceea actorii de talent au o cultură modestă și, tot de aceea, dacă se apucă să scrie, forma de expresie literară la care ajung e
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
mijloacele celui dintîi, cel de-al doilea face pe viu exact impresia pe care o face actorul în scris. Pasolini se află undeva la mijloc. Are temperament de actor și cultură de scriitor. Și cu toate acestea îi lipsește dozajul prozodic. E o lipsă de măsură în ființa lui care răzbate în scrisul polemic al gazetăriei sale. Pasolini crede că e îndeajuns să-și strige în scris indignarea ca ea să pătrundă de la sine în sufletul oamenilor. De aici tonul excesiv
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]