KorAP: Find »[drukola/base=psihobiografie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

118 matches

Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691

competența igienei mintale. 5. Întreruperea activității și retragerea din viața profesională În plan teoretic, orice profesionalizare presupune ulterior desfășurarea unei activități profesionale în domeniul respectiv, de lungă durată. Aceasta va reprezenta, cum am mai spus, o dimensiune importantă înscrisă în psihobiografia oricărui individ. Sunt însă situații, de cele mai multe ori independente de voința individului, în care acesta trebuie să-și întrerupă sau să-și schimbe tipul de activitate profesională în care activa, pentru care se formase și pe care era obișnuit să

Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu (2004) [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
intensitatea și utilitatea variațiilor comportamentale, se disting reacții normale și reacții patologice. Pe aceste considerente, existența individuală ni se înfățișează ca fiind construită din hazard și întâlnire, istoria normală sau patologică a individului având un caracter evenimențial. Istoria unui individ, psihobiografia sa, are un sens, și acest proces este cel care creează istoria însăși. În virtutea acestui fapt, „sensul” istoriei individului, înscriindu-se „în intervalul” propriei sale psihobiografii, devine „psihoistorie individuală”. Individul ne apare în acest caz ca „promotor al propriei sale

Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu (2004) [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
întâlnire, istoria normală sau patologică a individului având un caracter evenimențial. Istoria unui individ, psihobiografia sa, are un sens, și acest proces este cel care creează istoria însăși. În virtutea acestui fapt, „sensul” istoriei individului, înscriindu-se „în intervalul” propriei sale psihobiografii, devine „psihoistorie individuală”. Individul ne apare în acest caz ca „promotor al propriei sale existențe, constructor sau deconstructor al propriei sale vieți” (Y. Pelicier). Acest aspect, legat direct de personalitate, implică din partea individului respectiv o „responsabilitate” a acțiunilor sale. Dar

Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu (2004) [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
creând condiții pentru aderarea la antimodelele devianței. Atât ambianța negativă, cât și absența modelului pozitiv vor avea o influență negativă importantă asupra personalității, în special în ceea ce privește rezolvarea situației oedipiene, cu carențe ulterioare severe pentru individ, care-i vor marca profund psihobiografia. Având în vedere cele de mai sus, se poate spune că procesul de instituționalizare generează, în mare măsură, un tip special de caracter și comportament, pe care majoritatea specialiștilor îl numesc „nevroza de instituționalizare” (P. Sivadon). Deși nu se poate

Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu (2004) [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
acestei categorii de indivizi va putea, în mare măsură, să compenseze frustrările și carențele acumulate. Unii, însă, datorită dificultățile de comunicare/relaționare și de adaptare, vor deveni personalități antisociale, dependenți sociali sau, cum spuneam, bolnavi psihic. La toți acești indivizi, „psihobiografia” le va fi marcată de „experiențele psihotraumatizante” din cursul perioadei de instituționalizare. O caracteristică a psihobiografiei acestei categorii de indivizi, studiată de psihanaliză și considerată ca având un rol major în formarea personalității, a Eului personal, este „traumatismul” sau „complexul

Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu (2004) [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
însă, datorită dificultățile de comunicare/relaționare și de adaptare, vor deveni personalități antisociale, dependenți sociali sau, cum spuneam, bolnavi psihic. La toți acești indivizi, „psihobiografia” le va fi marcată de „experiențele psihotraumatizante” din cursul perioadei de instituționalizare. O caracteristică a psihobiografiei acestei categorii de indivizi, studiată de psihanaliză și considerată ca având un rol major în formarea personalității, a Eului personal, este „traumatismul” sau „complexul originii” (S. Freud, M. Robert, O. Ranck). Nerezolvarea situației oedipiene datorită absenței modelului parental emoțional-afectiv va

Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu (2004) [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
față de care va dezvolta conduite de aversiune. Societatea va fi considerată ca „vinovată”, iar instituția un „loc al rușinii și dezonoarei”. Conduitele „pseudonevrotice” ale acestora trebuie înțelese ca fiind forme de „eliberare/compensare” a unor psihotraumatisme înscrise în propriile lor psihobiografii. Având în vedere aceste, aspecte va trebui să admitem faptul că „nevroza de instituționalizare” are un caracter cu totul special, fiind diferită de „nevroza-boală” din Clinica psihiatrică. 4. Nevroza de instituționalizare Nevroza de instituționalizare nu trebuie privită și înțeleasă ca

Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu (2004) [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
cu entitatea clinico-nosologică omonimă din psihiatrie. Ea trebuie înțeleasă ca fiind o structură caracterială a personalității celor instituționalizați, datorată frustrărilor, carențelor afective, situațiilor castratoare etc. Substituirea situației oedipiene cu complexe dintre cele mai diferite (inferioritate, rușine, vinovăție, inutilitate etc.) marchează psihobiografia acestor indivizi. În această situație, „nevroza de instituționalizare” apare ca o „reacție” a individului exprimată printr-o extrem de largă gamă de „tulburări-simptome” a căror semnificație simbolică vizează fie desprinderea, fie compensarea situațiilor complexuale, a frustrărilor etc. din trecutul acestei categorii

Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu (2004) [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

anormalitatea psihică este în corelație directă cu starea de normalitate, în interiorul căreia se dezvoltă, ca o variantă accidentală a acesteia; e) consideră boala psihică drept un fenomen psihic morbid, integrat experiențelor sufletești ale persoanei umane și, prin urmare, cuprinsă în „psihobiografia”, individului, privită ca o modalitate particulară a „istoriei sale interioare”; f) fiind un moment sau un fragment psiho-biografic, boala psihică din punctul de vedere al psihopatologiei va avea, dincolo de aspectele evoluției sale clinice, o semnificație ontologică; g) psihopatologia integrează datele

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
precum și clasificarea nosologică a manifestărilor clinice. 3) Psihopatologia nosologică studiază marile categorii clinico-psihiatrice din punct de vedere psihopatologic, natura și semnificația bolilor psihice, considerate din punct de vedere antropologic și ontologic ca experiențe sufletești morbide ale ființei umane raportate la psihobiografia acesteia. 4) Psihopatologia antropologică și socială este consacrată studiului modelelor de personalitate și psiho-biografice în psihopatologie, psihozelor experimentale și psihozelor colective, încheindu-se cu discutarea raporturilor psihopatologiei cu celelalte discipline umane. Din cele de mai sus se poate desprinde faptul

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
întotdeauna un caracter „patoplastic”. Cele mai semnificative, în sensul acesta sunt „crizele psiho-biologice” de dezvoltare (pubertate, adolescență) sau cele de involuție (menopauza, andropauza, involuția). Persoana umană nu este aceeași pe tot parcursul vieții sale. Istoria vieții individuale este reprezentată prin psihobiografia persoanei. Mecanismele echilibrului „normal/patologic” se modifică permanent, în sens calitativ, pe parcursul vieții individului. O analiză psiho-biografică a persoanei ne dezvăluie faptul că pe parcursul vieții sale există „momente de risc” pentru sănătatea mintală, precum și faptul că există în egală măsură

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
acesteia. Concepția antropologică asupra bolii aduce în discuție câteva teme principale: a) subiectivitatea bolnavului ca interioritate trăită a suferinței; b) suferința înțeleasă ca experiență de viață cu un caracter particular, dramatic, reprezentând dimensiunea ontologică a bolii; c) Caracterul specific al „psihobiografiei” bolnavului în raport cu boala considerată ca un accident ontologic. Aceste aspecte subliniază caracterul specific al antropologiei medicale care îi dau un caracter de „antropologie fenomenologică”, având ca obiect de studiu transformările survenite în existența bolnavului. De aici rezultă faptul că, dincolo de

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
aspecte: a) o cauză care o produce (etiologia); b) o anumită formă de manifestare clinică, care-i conferă identitatea, făcând-o „clasificabilă” într-o anumită ordine a gândirii medicale (diagnosticul); c) un anumit tip de evoluție clinică, expresie medicală a „psihobiografiei individului” (evoluția bolii); d) anumite consecințe asupra structurii și dinamicii personalității bolnavului (prognosticul), e) posibilitatea medicului de a acționa asupra evoluției bolii cu anumite remedii, în scopul eliminării sau atenuării cauzelor care o produc, în scopul restabilirii stării de echilibru

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihice, „descoperirea” și „înțelegerea” mecanismelor de acțiune ale acestora, s-a realizat treptat în etape succesive, conform cu procesul de formare și evoluție al gândirii psihiatrice. Psihopatologia care are ca obiectiv înțelegerea semnificațiilor fenomenelor psihice morbide, interpretează boala psihică în contextul psihobiografiei persoanei bolnavului, scoțând în relief dimensiunea ontologică a acesteia, spre deosebire de psihiatria care se interesează de tablourile clinice sau de „speciile medicale” ale suferinței psihice. În contextul acestui model de gândire psihopatologic, cauzele bolilor psihice apar ca „accidente” care întrerup și

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
medicale” ale suferinței psihice. În contextul acestui model de gândire psihopatologic, cauzele bolilor psihice apar ca „accidente” care întrerup și modifică evoluția personalității individului, realizând un alt tip de existență reprezentată prin modelul bolii mintale care înlocuiește evoluția normală a psihobiografiei acestuia. Evoluția bolilor psihice Interpretarea „evoluției clinice” a bolilor psihice reflectă modalitatea de gândire și de înțelegere a dinamicii acestora. În sensul acesta avem două tipuri de „modele de evoluție”: modelul clinico-psihiatric și modelul psihopatologic. 1) Modelul clinico-psihiatric În conformitate cu acest

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
c) grav, sau sever, cu evoluție clinică cronică, progresivă, urmată de degradarea sau deteriorarea ireversibilă a sistemului personalității. 2) Modelul psihopatologic Acest model propus de K. Jaspers are la baza lui tipul de evoluție al vieții individuale, considerată ca o „psihobiografie” a individului în interiorul căreia „boala psihică” se înscrie ca un „accident ontologic”. Pentru K. Jaspers, personalitatea umană este un sistem dinamic complex aflat într-o continuă transformare. Această transformare se manifestă printr-o serie de „vârste-epoci” în condiții normale și

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Semiotica diacronică este o semiologie a evoluției, care ne revelează faptul că boala psihică are un caracter de procesualitate. Ea reconstituie „istoria bolii” iar prin aceasta ne dezvăluie dimensiunea ontologică a bolii psihice care, în felul acesta, se înscrie în „psihobiografia” bolnavului. Semiologia psihiatrică are ca scop să reconstituie sau, mai exact, să construiască domeniul „cunoașterii clinice” sau „epistemologia psihopatologică”. Este absolut clar faptul că sfera „cunoașterii psihiatrice” își trage substanța din „semiologia clinică”. În sensul acesta, G. Lanteri-Laura, parafrazându-l

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
7) Modelul psihanalitic (S. Freud) reprezintă un moment esențial în evoluția metodologiei clinice și a modului de a gândi suferința psihică și bolnavul psihic. Modelul psihanalitic se bazează în principal pe analiza contextului narativ al bolnavului, din care este reconstituită „psihobiografia” sau „istoria vieții interioare” a bolnavului cu toate evenimentele vieții acestuia, insistându-se pe situațiile psihotraumatizante. 8) Modelul de evaluare criteriologică statistico-diagnostic al bolilor psihice are caracter de „inventar clinic”. El este un sistem de definiție, descriere și clasificare al

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihic morbid, în care este subliniată natura subiectivă și interioară a suferinței, ca formă și dimensiune antropologică a ființei umane. Considerând normalitatea psihică drept stare de echilibru sufletesc interior al persoanei, boala apare ca un „accident” ontologic, fiind astfel integrată psihobiografiei interioare a individului (L. Binswanger). În plan cultural „nebunia” este percepută ca o schimbare a spiritului, ca o îndepărtare a persoanei de la normele morale și sociale. Nebunul este o ființă care nu-și mai aparține. El este „stăpânit” sau „posedat

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihiatric și ea constă în regruparea, interpretarea și înțelegerea simptomelor culese în cursul dialogului dintre medic și bolnav. În sensul acesta va trebui ca să ținem seamă de următoarele aspecte: a) Este imposibil de separat istoria bolii de istoria vieții individuale (psihobiografia) bolnavului. Fiecare element biografic poate avea o semnificație favorabilă sau nefavorabilă în geneza tulburărilor sale clinice, în procesul de dezorganizare a sistemului personalității, a relațiilor sale cu ceilalți, a conduitelor etc. b) Anamneza trebuie să fie cât se poate de

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
nesemnificative, anecdotice, colecționând și reținând numai datele reale. Culegerea datelor anamnestice constă în a preciza și a ordona relatarea (narațiunea) spontană a bolnavului, căutând să i se completeze „golurile”. Principalele aspecte care trebuie urmărite sunt: - istoria vieții personale a bolnavului (psihobiografia); - istoria tulburărilor psihice; - istoria medicală a cazului (examene medicale anterioare, diagnostice, tratamente, modele de evoluție, vindecări, recăderi, ciclicitatea evoluției clinice etc.); - cadrul familial, socio-cultural și profesional al acestuia. Asupra tulburărilor psihice se vor avea în vedere două aspecte: a) antecedentele

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cu copiii și adolescenții, are un caracter particular. De regulă este necesară și participarea altor membri ai familiei la anamneză. Anamneza psihiatrică Anamneza psihiatrică urmărește reconstituirea „istoriei bolii” pe care medicul o va integra în „istoria vieții bolnavului” sau în „psihobiografia” acestuia. În acest caz se au în vedere următoarele aspecte: a) existența unor afecțiuni psihiatrice sau neurologice; b) suferințele sau reacțiile emoțional-afective ale bolnavului; c) tentative sau idei de suicid în antecedente; d) natura relațiilor sociale ale bolnavului; e) potențialitatea

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
originale, distincte și ireductibile, pentru a putea răspunde la problemele ridicate de prezența bolii”. Vom prezenta, în continuare caracteristicile principalelor „modele ale bolii” expuse mai sus. 1) Modelul ontologic presupune faptul că boala este un „accident ontologic” în existența sau psihobiografia persoanei umane. Orice boală are o cauză care alterează substratul anatomic și care este însoțită de tulburări funcționale din care se constituie tabloul clinic al bolii respective. 2) Modelul relațional implică o tulburare a raportului „normal/patologic” și el se

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
fenomenelor psihice morbide”. Ea studiază modalitățile patologice ale proceselor psihice, considerate individual, după o ordine sistematică, sindroamele psihopatologice, precum și nosologia psihiatrică. Este analizată dinamica proceselor psihopatologice, formele lor de manifestare individuală sau „complexe de simptome”, semnificația acestora în raport cu persoana și psihobiografia bolnavului. 10. CERCETAREA ȘTIINȚIFICA ÎN PSIHOLOGIE ȘI PSIHOPATOLOGIE Cadrul general al problemei Cercetarea științifică în psihologie și psihopatologie are caracteristici proprii, specifice, datorate atât naturii „obiectului” acestor discipline, cât și „metodologiilor” utilizate în activitatea de cunoaștere. Psihiatria, ca oricare altă

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
este și rămâne exterioară obiectului, fixându-și atenția asupra manifestărilor persoanei bolnavului, psihopatologia caută ca să treacă dincolo de cadrul empiric al faptelor clinice și să înțeleagă natura ființei umane bolnave psihic. Obiectivul psihopatologiei este de a fixa alteralitatea psihică în contextul psihobiografiei sau al istoriei vieții interioare a persoanei bolnavului, de a-i înțelege și, în felul acesta, de a-i explica natura și semnificația acesteia. Pe aceste considerente, cercetarea atât în psihologie, cât mai ales în psihopatologie, diferă de metoda clinico-psihiatrică

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]