118 matches
-
competența igienei mintale. 5. Întreruperea activității și retragerea din viața profesională În plan teoretic, orice profesionalizare presupune ulterior desfășurarea unei activități profesionale în domeniul respectiv, de lungă durată. Aceasta va reprezenta, cum am mai spus, o dimensiune importantă înscrisă în psihobiografia oricărui individ. Sunt însă situații, de cele mai multe ori independente de voința individului, în care acesta trebuie să-și întrerupă sau să-și schimbe tipul de activitate profesională în care activa, pentru care se formase și pe care era obișnuit să
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
intensitatea și utilitatea variațiilor comportamentale, se disting reacții normale și reacții patologice. Pe aceste considerente, existența individuală ni se înfățișează ca fiind construită din hazard și întâlnire, istoria normală sau patologică a individului având un caracter evenimențial. Istoria unui individ, psihobiografia sa, are un sens, și acest proces este cel care creează istoria însăși. În virtutea acestui fapt, „sensul” istoriei individului, înscriindu-se „în intervalul” propriei sale psihobiografii, devine „psihoistorie individuală”. Individul ne apare în acest caz ca „promotor al propriei sale
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
întâlnire, istoria normală sau patologică a individului având un caracter evenimențial. Istoria unui individ, psihobiografia sa, are un sens, și acest proces este cel care creează istoria însăși. În virtutea acestui fapt, „sensul” istoriei individului, înscriindu-se „în intervalul” propriei sale psihobiografii, devine „psihoistorie individuală”. Individul ne apare în acest caz ca „promotor al propriei sale existențe, constructor sau deconstructor al propriei sale vieți” (Y. Pelicier). Acest aspect, legat direct de personalitate, implică din partea individului respectiv o „responsabilitate” a acțiunilor sale. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
creând condiții pentru aderarea la antimodelele devianței. Atât ambianța negativă, cât și absența modelului pozitiv vor avea o influență negativă importantă asupra personalității, în special în ceea ce privește rezolvarea situației oedipiene, cu carențe ulterioare severe pentru individ, care-i vor marca profund psihobiografia. Având în vedere cele de mai sus, se poate spune că procesul de instituționalizare generează, în mare măsură, un tip special de caracter și comportament, pe care majoritatea specialiștilor îl numesc „nevroza de instituționalizare” (P. Sivadon). Deși nu se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
acestei categorii de indivizi va putea, în mare măsură, să compenseze frustrările și carențele acumulate. Unii, însă, datorită dificultățile de comunicare/relaționare și de adaptare, vor deveni personalități antisociale, dependenți sociali sau, cum spuneam, bolnavi psihic. La toți acești indivizi, „psihobiografia” le va fi marcată de „experiențele psihotraumatizante” din cursul perioadei de instituționalizare. O caracteristică a psihobiografiei acestei categorii de indivizi, studiată de psihanaliză și considerată ca având un rol major în formarea personalității, a Eului personal, este „traumatismul” sau „complexul
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
însă, datorită dificultățile de comunicare/relaționare și de adaptare, vor deveni personalități antisociale, dependenți sociali sau, cum spuneam, bolnavi psihic. La toți acești indivizi, „psihobiografia” le va fi marcată de „experiențele psihotraumatizante” din cursul perioadei de instituționalizare. O caracteristică a psihobiografiei acestei categorii de indivizi, studiată de psihanaliză și considerată ca având un rol major în formarea personalității, a Eului personal, este „traumatismul” sau „complexul originii” (S. Freud, M. Robert, O. Ranck). Nerezolvarea situației oedipiene datorită absenței modelului parental emoțional-afectiv va
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
față de care va dezvolta conduite de aversiune. Societatea va fi considerată ca „vinovată”, iar instituția un „loc al rușinii și dezonoarei”. Conduitele „pseudonevrotice” ale acestora trebuie înțelese ca fiind forme de „eliberare/compensare” a unor psihotraumatisme înscrise în propriile lor psihobiografii. Având în vedere aceste, aspecte va trebui să admitem faptul că „nevroza de instituționalizare” are un caracter cu totul special, fiind diferită de „nevroza-boală” din Clinica psihiatrică. 4. Nevroza de instituționalizare Nevroza de instituționalizare nu trebuie privită și înțeleasă ca
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
cu entitatea clinico-nosologică omonimă din psihiatrie. Ea trebuie înțeleasă ca fiind o structură caracterială a personalității celor instituționalizați, datorată frustrărilor, carențelor afective, situațiilor castratoare etc. Substituirea situației oedipiene cu complexe dintre cele mai diferite (inferioritate, rușine, vinovăție, inutilitate etc.) marchează psihobiografia acestor indivizi. În această situație, „nevroza de instituționalizare” apare ca o „reacție” a individului exprimată printr-o extrem de largă gamă de „tulburări-simptome” a căror semnificație simbolică vizează fie desprinderea, fie compensarea situațiilor complexuale, a frustrărilor etc. din trecutul acestei categorii
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
ei tematică, cât și prin abordarea interdisciplinară, menită să tulbure multe instanțe critice încremenite în judecățile lor comode, partizane sau ex-cathedra. Este vorba de Cioran în oglindă încercare de psihanaliză (Editura Trei, 2003), un opus pilduitor fie prin impostația științifică (psihobiografia) și seriozitatea lecturilor (peste 200 de surse consultate, între care, spre mirarea noastră, n-am găsit volumul Martei Petreu " Un trecut deocheat sau Schimbarea la față a României"), fie prin calitate scriiturii, ca să nu mai vorbim de necruțătorul rechizitoriu moral
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Românească Emilian Galaicu - Păun, Țesut viu, 10 x 10, Cartier Marta Petreu, Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, Polirom Octavian Soviany, Viața lui Kostas Venetis, Cartea Românească Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, Polirom Alexandru Vlad, Ploile amare, Charmides III. CRITICĂ Corin Braga, Psihobiografii, Polirom Constantina Raveca Buleu, Paradigma puterii în secolul al XIX-lea, Ideea Europeană Nicolae Mecu, George Călinescu față cu totalitarismul, Dacia XXI Angelo Mitchievici, Decadență și decadentism, Curtea Veche Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, Cartea Românească
Nominalizări la Premiile USR pe anul 2011 () [Corola-journal/Journalistic/4662_a_5987]
-
Les antiutopies classiques, Edit. Garnier, Paris, 2012. Corin Braga este cunoscut în mediul universitar și intelectual românesc ca decan al Facultății de Litere clujene, director al Centrului Phantasma de Cercetare a Imaginarului, autor al unor volume cu titluri hibride, precum Psihobiografii sau De la arhetip la anarhetip ș.a. și al câtorva romane (cel mai recent, Luiza Textoris, 2011). Puțini știu însă că este autorul a patru cărți scrise în limba franceză și publicate, într-un interval de opt ani, la edituri pariziene
O utopie atinsă: un cercetător român, acasă, în Europa by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/3005_a_4330]
-
simte atrasă Chasseguet-Smirgel i se revelează prin prisma câtorva teme importante: înțelegerea psihanalitică a operei de artă (și ambiția elaborării unei metodologii în sprijinul acestei înțelegeri), aplicarea experienței terapeutice la diferite domenii culturale, rolul sublimării în munca analistului - precum și prin psihobiografiile unor autori ca August Strindberg și Patrick Modiano, ori prin analiza unor domenii foarte ofertante (dar, din acest motiv al unei relative facilități simbolice, și periculoase) cum este filmul. Chasseguet-Smirgel argumentează pentru unitatea naturală dintre terapie și aplicațiile culturale. Autoarea
De ce psihanaliza aplicată? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15150_a_16475]
-
sfântul luptă pentru impunerea valorilor morale și spirituale și pentru triumful lor apoteotic, ceea ce reprezintă, de fapt, tot o formă sublimată a unor creații și aspirații utopice. 21 MODELELE PSIHOBIOGRAFICE ȘI SEMNIFICAȚIA LOR MORALĂ Biografie și existență Psihologia generală Înregistrează psihobiografia persoanei ca succesiune de „etape de dezvoltare” sau ca „etape de viață”, raportate atât la profilul psihologic al vârstei respective, cât și la evenimentele exterioare care-l determină. Prin aceasta, ea are, În primul rând, un caracter descriptiv extern. În
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
succesiune de „etape de dezvoltare” sau ca „etape de viață”, raportate atât la profilul psihologic al vârstei respective, cât și la evenimentele exterioare care-l determină. Prin aceasta, ea are, În primul rând, un caracter descriptiv extern. În psihologia morală, psihobiografia individului capătă semnificații noi, extinse. Ceea ce interesează În cazul acesta din biografia unei persoane este nu numai aspectul său psihologic, ci și cel moral, cu accent pe valoarea vieții și a persoanei. Dacă biografia este descrierea vieții individului, cu caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
capătă semnificații noi, extinse. Ceea ce interesează În cazul acesta din biografia unei persoane este nu numai aspectul său psihologic, ci și cel moral, cu accent pe valoarea vieții și a persoanei. Dacă biografia este descrierea vieții individului, cu caracter curricular, psihobiografia morală este o analiză și un comentariu al existenței acestuia, În care sunt reunite mai multe aspecte. Trebuie să facem de la Început diferența Între biografie și existență. Biografia este un „inventar” al vieții individuale, prezentat În ordinea cronologică a desfășurării
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
alții, este egală sau inegală etc. Toate aceste aspecte pledează pentru faptul că În organizarea și dinamica vieții individuale se discută intervenția unor „factori” de modelare psihobiografică. Cunoașterea lor este esențială În Înțelegerea naturii și a dinamicii existenței și a psihobiografiei individului. Înțelegem prin factorii modelatori ai existenței acele influențe care, exercitându-se asupra persoanei, fac ca viața sa să se desfășoare după un anumit plan, Într-o anumită direcție, să aibă o anumită configurație și, În final, un anumit destin
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
are În primul rând un caracter interior, reprezentând „viața trăită de individ” În planul conștiinței sale, cu succesele și eșecurile sale. Cele mai complete studii În această direcție au fost Întreprinse de Ludwig Binswanger și de K. Leonhardt. Binswanger consideră psihobiografia unei persoane ca o „istorie a vieții interioare” a acesteia, strict personală și individuală. Este viața trăită de persoana respectivă. În acest sens, autorul citat distinge următoarele patru modele de existență: modul de a fi prin iubire, modul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
tipul pragmatic este extravertit. Primul este meditativ, intelectualist, al doilea este realist, Înclinat spre acțiuni practice, lucrative, mai puțin reflexiv-meditative. Acest tip este dominat de pulsiunile și nevoile imediate ale inconștientului; că tipul nostalgic este specific modelului de persoană și psihobiografiei acesteia caracterizate prin tendința de „Întoarcere către trecut”. Este tipul nostalgic care cultivă valorile tradiționale, dar și regretul. Acest tip, cu o tentă de „reverie melancolică”, are tendința de a se refugia și de a trăi În trecut, refuzând realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cu tendințele sale. Sentimentele morale caracteristice sunt revolta, ura, răzbunarea. Toate cele patru tipuri de personalitate și modelele lor psihobiografice corespunzătoare se manifestă În exterior prin felul de a fi al eului personal al individului, care-și pune amprenta asupra psihobiografiei acestuia. Dincolo de dimensiunea trăsăturilor psihologice specifice acestor modele de personalitate și a tipurilor lor de existență, trebuie să vedem și valorile morale specifice fiecăruia dintre acestea. În schema următoare ilustrăm distribuția tipurilor de personalitate și a modelelor psihobiografice ale acestora
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
acestora: Tipul idealist Aspirații morale Tipul nostalgic Întoarcere În trecut Eul personal Tipul revoltat Proiectare către viitor Tipul pragmatic Pulsiuni primare Se poate totuși observa În schemă că există o anumită corespondență echilibrată Între modelele de personalitate și tipurile de psihobiografii. Mai mult decât atât, se poate recunoaște și faptul că fiecare dintre aceste tipuri-modele au o dublă semnificație, atât psihologică, cât și morală și că aceste două laturi ale lor sunt inseparabile. Ființa umană nu poate fi considerată exclusiv ca
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
timpul În cetate sunt corespunzătoare imaginii spațiale pe care omul o are despre el Însuși, iar durata cetății, ca istorie a acesteia, corespunzătoare sentimentului timpului trăit de om. Din aceste motive, istoria cetății se va structura după același model ca psihobiografia persoanei. Din momentul În care omul a Început să construiască cetatea, s-a identificat cu ea. El nu mai poate părăsi acest spațiu care Încorporează umanul, Întrucât este „replica” acestuia. Din acest moment, totul se va desfășura În interiorul cetății, cetatea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care doresc și fac Răul, este un Eu pervertit. El trebuie considerat ca instrument al realizării pulsiunilor negative care vin să se descarce la nivelul său prin acte imorale, din sfera Inconștientului și a supraeului acestuia. Persoana agresivă are o psihobiografie semnificativă În direcția unei dezvoltări de factură perversă. Ea are carențe emoțional-afective sau de educație, este frustrată, s-a format sub influența unor modele negative și a interiorizat antivalori care au dus la formarea unui supraeu slab sau imoral, fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
pe care victima o resimte. Frustrarea victimei va fi condiția unei traumatizări afective și morale, pe care acesta o va resimți, În mod dureros, multă vreme. Frustrarea și actul xxxx vor constitui o experiență psihomorală traumatizantă, care poate marca chiar psihobiografia acestei persoane. Prejudiciul poate declanșa reacții psihice dintre cele mai diferite din partea victimei, dezvoltări patologice sau chiar stări nevrotice. Psihotraumatismul frustrării sau situația castratoare sunt resimțite de aceasta În mod dureros, ducând la tulburarea echilibrului psihic al personalității. Pot apărea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
durere, de eșecul care Închide persoana și viața acesteia. În ambele situații trebuie să vedem atât aspectele de ordin psihologic, cât și pe cele de ordin moral. 32 ÎNCHEIEREA EXISTENȚEI Cadrul problemei Orice existență este o istorie psihobiografică a individului. Psihobiografia persoanei umane, fiind interioară acesteia, reprezintă o istorie a Eului personal. Eul este cel care percepe și gândește propria sa istorie, Întrucât la nivelul său se Întâlnesc și fuzionează obiectul cu subiectul. El este „subiectul care face din el Însuși
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
unei realități, sau, mai exact, al unei vieți a persoanei umane. Din acest motiv, nu greșim dacă afirmăm că realitatea ultimă, care este destinul, reprezintă pentru o persoană fie realizarea, fie epuizarea tuturor posibilităților sale de viață. Privită din perspectiva psihobiografiei sale, ca istorie personală, viața oricărei persoane se descarcă sau se Încarcă până În clipa finală, când se epuizează orice energie sufletească. Numai În momentul acela se poate vedea cu adevărat cine a fost persoana respectivă și cum s-a realizat
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]