79 matches
-
Emanuel Chrysoloras) a fost dedicată Papei Alexandru al V-lea în 1409, de către Giacomo da Scarperia. Această lucrare a fost retipărită și actualizată după descoperirea Americilor, prin strădania lui Erasmus de Rotterdam în anul 1533. De remarcat faptul că Geografia Ptolemeică nu vine în contradicție cu portulanele. Faimoasa proiecție a lui Mercator (sec. al XVI-lea) care este utilizată și astăzi (vezi Peters), este probabil cea mai reușită sinteză între două exigențe din toată istoria cartografiei: aceea de imagine a lumii
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
a lumii (viziune) și aceea de instrument de măsură și control al teritoriului. Claude Raffestin afirma că „...în sec. XVII-lea principele simula pe hartă războaiele sale de cucerire, în timp ce, negustorul imagina viitoare beneficii în lungi itinerarii cartografice...”. Impactul Geografiei Ptolemeice este deosebit de important prin faptul că introduce mecanismul proiecțiilor cartografice explicitând tehnica de reprezentare cartografică. Proiecția nu este numai o cunoștință geografică. Proiecția este instrumentul pentru reprezentarea unui punct, a unei regiuni, independent de localizarea sau de mărimea ariei reprezentate
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
Terrarum” (în două volume). Prima parte a acestei lucrări includea o introducere sobră în cartografia matematică. De asemenea în această lucrare sunt bine reprezentate (pentru nivelul cunoștințelor acelor timpuri) regiunile polare. Sudul primește denumirea de Terra Australis incognita (păstrând tradiția Ptolemeică). Sunt bine reprezentate regiuni cum ar fi: America de Sud, Africa, Asia, Marea Roșie, insulele din Pacific, etc. Ediția din 1593 a atlasului devine foarte populară. Lucas Waghenaer, pilot și cartograf, publică în anul 1583 primul atlas nautic numit „Spiegel der Zeevaerdt”. Hendrick
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
dezvoltarea și perfecționarea instrumentelor de măsură, toate acestea alături de efortul uman, au condus în acest secol la rezultate care înainte nici nu puteau fi visate. Din punct de vedere conceptual, în acest secol, are loc o eliberare definitivă de influența Ptolemeică. În acest secol, arta cartografică devine știință cartografică. Încetul cu încetul, nu va mai fi permisă libertatea cartografilor de a improviza compoziții ornamentale care să estompeze lipsa cunoștințelor geografice (așa cum se proceda în perioada clasică a lui Ortelius). Cartografic vorbind
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
într-o "strategia" (greacă: "στρατηγεία"), teritoriu aflat sub administrația directă a unui general macedonean. După moartea lui Alexandru cel Mare, Abdera a trecut sub dominația succesivă a diferitelor state elenistice rivale întemeiate de diadohi: Macedonia antigonidă, Siria seleucidă și Egiptul ptolemeic. Recucerit de către regatul macedonean, orașul și-a redobândit independența pentru scurt timp, în 188 î.Hr, cu ajutorul romanilor. În 170 î.Hr., însă, el a fost asaltat și devastat de către trupele generalului roman Hortensius și ale regelui Eumedes al II-lea
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
lucrarea de bază a astronomiei în timpul Evului Mediu și cuprindea, pe lângă un catalog al stelelor cunoscute, o expunere amănunțită a reprezentării geocentrice a universului, prezentă deja într-o formă mai simplă în lucrările lui Hipparchus din Niceea, numită astăzi sistemul ptolemeic. Ptolemeu respinge astfel idea unui Univers heliocentric, expusă în lucrările lui Aristarchus din Samos și Seleukos din Seleukia, care abia 1300 de ani mai târziu avea să fie recunoscută prin contribuțiile lui Nicolai Copernic, Johannes Kepler și Galileo Galilei. După
Ptolemeu () [Corola-website/Science/298397_a_299726]
-
Apion că evreii ar participa la ritualuri sângeroase soldate cu sacrificii umane. „Contra Apion” mai analiza, parțial, mitologia lui Manetho, istoric și preot Egiptean din Sebennytos (în Egiptul Antic: "Tjebnutjer"), care a scris „Aegyptiaca”, "Istoria Egiptului" (a trăit în timpul dinastiei Ptolemeice, secolul III e.v.). Limba greacă era folosită frecvent de învățații evrei ca limbă de studiu a filosofiei laice, ne "Tanahice" încă din timpul cuceririlor lui Alexandru Macedon, dinastia hașmoneică venind la putere în urma Răscoalei anti-elenistice a Macabeilor tocmai pentru
Iosephus Flavius () [Corola-website/Science/319223_a_320552]
-
Potopului s-au apropiat de oraș: „Până aici (Ad ko) și nu mai mult”."עד כה תבוא ולא תוסיף" Grecii antici credeau că aici a găsit eroul mitologic Herakles niște ierburi tămăduitoare, adică Ἄκη Ake = „leac”. Când dinastia lagidă sau ptolemeica a cucerit orașul, numele i-a fost schimbat în Ptolemais sau Antiohia din Ptolemais (Αντιόχεια από Πτολεμαΐδα), probabil de către Ptolemeu al II-lea Filadelful. Arabii, care au cucerit localitatea în secolul al VII-lea i-au redat numele antic semitic
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
Josephus, la vremea să, l-a numit în transcipția să grecească "Akre". Numele orașului a fost schimbat în "Antiochia Ptolemais" la scurt timp după ce Alexandru cel Mare l-a cucerit. Denumirea "Ptolemais" este legată probabil de Ptolemeu lagidul și Dinastia Ptolemeica care a stăpânit în Egipt și în regiunile limitrofe după împărțirea regatului lui Alexandru. Începând din anul 261 î.H localitatea a devenit o colonie militară a Regatului ptolemeic egiptean. La finele veacului al II-lea î.H. s-a
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
cucerit. Denumirea "Ptolemais" este legată probabil de Ptolemeu lagidul și Dinastia Ptolemeica care a stăpânit în Egipt și în regiunile limitrofe după împărțirea regatului lui Alexandru. Începând din anul 261 î.H localitatea a devenit o colonie militară a Regatului ptolemeic egiptean. La finele veacului al II-lea î.H. s-a încheiat procesul de consolidare a așezării urbane în zona de șes dintre colina Tell Akko și coasta mării. Ptolemaida a devenit cel mai însemnat port al Palestinei (Iudeea) antice
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
bronzului devin adevărate industrii. Se stabilesc contacte cu grecii și evreii, care conduc la propagarea artei egiptene. A XXVI-a dinastie "saită" se încheie cu invazia persană, moment din care Egiptul antic își pierde definitiv independența. Totuși, ulterior, sub Dinastia Ptolemeică, ca și sub cea romană, modul de construire al templelor rămâne fidel arhitecturii tradiționale egiptene. În 332/331 î.Hr., Alexandru cel Mare întemeiază orașul Alexandria. Ulterior, aici construiește Farul din Alexandria, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. După
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
a Imperiului Roman, respectiv a Imperiului Bizantin. Capitala provinciei era Alexandria. În anul 30 î.Hr. Octavian (viitorul împărat Augustus) l-a învins pe rivalul său Marc Antoniu și a detronat pe iubita acestuia, Regina Cleopatra a VII, anexând astfel regatul ptolemeic al Egiptului și transformându-l într-o provincie a Imperiului Roman. Provincia cuprindea Egiptul de astăzi cu excepția Peninsulei Sinai. "Aegyptus" a fost delimitat de provinciile Creta et Cyrenaica la Vest și Iudeea (denumită mai târziu Arabia Petraea) spre est. Egiptul
Egipt (provincie romană) () [Corola-website/Science/316081_a_317410]
-
Egipt combinau responsabilitățile pentru securitatea militară (prin comanda legiunilor și cohortelor) cu activitățile de organizare a finanțelor și a impozitelor, precum și administrarea justiției. Resursele economice pe care acest guvern imperial dorea să le exploateze erau aceleiași încă din perioada dinastiei Ptolemeică, dar dezvoltarea unor sisteme de impozitare mult mai complexe și mai sofisticate a fost un semn clar al dominației romane. Taxele atât în numerar cât și și natură au fost evaluate pe teren, și o mulțime diversă de taxe mici
Egipt (provincie romană) () [Corola-website/Science/316081_a_317410]
-
au fost în cele din urmă majoritari. Structura socială în Egipt sub dominație romană a fost unică și complicată. Pe de o parte, romanii au continuat să folosească multe din aceleași tactici de organizare care au fost în loc sub Dinastia Ptolemeică. În același timp, romanii considerau grecii din Egipt ca fiind "egipteni", o idee pe care atât egiptenii nativi dar și grecii o respingeau. Evreii, care erau foarte elenizați în general, au avut propriile lor comunități, separate de greci și de
Egipt (provincie romană) () [Corola-website/Science/316081_a_317410]
-
prin înlocuirea construcției piramidelor cu construcția de temple funerare, temple de cult sau temple dedicate faraonilor zeificați. Vasta întindere și complexitate a sitului arheologic este rezultatul a două mii de ani de construcție, din timpul dinastiei a XII-a, până în perioada ptolemeică. Construcția a fost inițiată în perioada Regatului Mijlociu. În secolele al XVI-lea și al XV-lea (perioada Regatului Nou), faraonii dinastiei a XVIII-a, Amenophis I (Djeserkare), Hatșepsut și ai dinastiei a XIX-a, Sethi I, Ramses al II
Karnak () [Corola-website/Science/315357_a_316686]
-
în 323 î.Hr., la moartea lui Alexandru cel Mare, până în 63 î.Hr., când orașele intră în sfera de influență romană. Cu excepția Damascului ( cu o vechime de peste 9.000 de ani), celelalte orașe din Decapolis au fost fondate, unele în timpul dominației ptolemeice a regiunii, alte sub conducerea Imperiului Seleucid. În regiune au interacționat două culturi: cultura greacă și cultura semitică locală. Fiecare împrumutând celeilate diverse valori materiale și spirituale, elenii au adoptat unii zei fenicieni și nabatieni, în timp ce "Zeus" a devenit și
Decapolis () [Corola-website/Science/326912_a_328241]
-
peloponesiac, Cirene sprijină Liga peloponesiacă condusă de Sparta. Orașul este inclus mai târziu în satrapia ahemenidă Libia. În 331 î.Hr. Alexandru cel Mare a ocupat orașul iar la moartea sa, survenită în 323 î.Hr., Cyrene devine o parte a Egiptului Ptolemeic. Ofelas este generalul ce a preluat conducerea în polis în numele dinastiei ptolemeice și va stăpâni până la moartea sa. Succesorul său, Magas, (nobil macedonean), devine guvernator dar a fost învins în campania de cucerire a Egiptului. Cirenaica a rămas în componența
Cirene () [Corola-website/Science/326933_a_328262]
-
târziu în satrapia ahemenidă Libia. În 331 î.Hr. Alexandru cel Mare a ocupat orașul iar la moartea sa, survenită în 323 î.Hr., Cyrene devine o parte a Egiptului Ptolemeic. Ofelas este generalul ce a preluat conducerea în polis în numele dinastiei ptolemeice și va stăpâni până la moartea sa. Succesorul său, Magas, (nobil macedonean), devine guvernator dar a fost învins în campania de cucerire a Egiptului. Cirenaica a rămas în componența lumii elene până în 96 î.Hr., când a fost cedată Romei. În 74
Cirene () [Corola-website/Science/326933_a_328262]
-
pe basorelifurile care îl reprezintă pe Ramses al II-lea, fiind individualizați de coifurile cu coarne. ii celți au fost angajați de liderii lumii elene. Astfel se explică colonizarea de către celți a Galatiei (regiune din Anatolia). Conducătorii eleni ai Egiptului Ptolemeic au utilizat la rândul lor mercenari celți. O bună parte dintre aventurieirii care au fost descriși ca mercenari au fost de multe ori motivați din punct de vedere ideologic să sprijine un anumit guvern, nefiind intersați de plata unor sume
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
cu epicicluri; modelul la nevoie mărește numărul de sfere de rotație la mai mult de două pentru explicarea traiectoriei unui singur corp ceresc (la câte se limitase Aristotel), și a fost cunoscut pentru un mileniu și jumătate sub numele de ptolemeic, după numele lui Ptolemeu, un autor scriind în secolul II e.n., care în "Megali Sintaxis" a sistematizat toată astronomia greacă, aplicând teoria epiciclurilor la toate planetele cunoscute, la Soare și la Lună (Encicl. Britannica). A făcut-o la timp, întrucât
Geocentrism () [Corola-website/Science/327319_a_328648]
-
și a Universității Rochester din S.U.A, sub conducerea lui D.Edwards, Mordehay Aviam și D.Adan-Bayewitz. Arheologii au dezvelit urme mergând de la epoca elenistică și până în evul mediu.S-au găsit urmele unui zid de fortificație din epoca ptolemeică, precum și, la nord-vest, urmele unei rampe utilizate de romani în asediul din anul 67. De asemenea au fost descoperite dărâmături ale unor ziduri care par a fi fost parte din fortificațiile ridicate înainte de sosirea trupelor romane. Au fost găsite și
Yodfat (antic) () [Corola-website/Science/328675_a_330004]
-
securitate. În Egipt, cerealele precum grâul având o valoare intrinsecă, ca și aliment, funcționa în paralel cu metalele prețioase precum aurul și argintul, ca și bani. Grânarele regionale erau utilizate pentru a depozita și împrumuta cereale. Sub domnia dinastiei grecești Ptolemeică, aceste grânare răspândite prin Egipt au fost transformate într-o rețea de bănci, rețea centralizată în Alexandria, unde conturile principale de la celelalte grânare de stat erau înregistrate. Această administrare centralizată a fost prima bancă de stat (potrivit lui "de Soto"). Această
Istoria activității bancare () [Corola-website/Science/328793_a_330122]
-
despre continuitatea acestor sofisticate dispozitive mecanice care au apărut în Siria cu 200 de ani înainte ca ele să fie cunoscute în lume. Astronomii care au urmat, din Damasc și Cairo, nu par să fi fost interesați de modelul non Ptolemeic al lui al-Shatir, venind cu alte versiuni, însă, în forma sa originală, acest model a fost folosit în ambele orașe, timp de mai multe secole, aceste principale instrumente rămânând populare până târziu în Siria, Egipt și Turcia, cele trei centre
Ibn al-Shatir () [Corola-website/Science/330926_a_332255]
-
inspirat și alți geografi musulmani cunoscuți, ca Ibn Battuta și Ibn Khaldun. Harta lui, de asemenea, a constituit o sursă importantă de inspirație pentru Cristofor Columb și Vasco Da Gama. Tabula Rogeriana este împărțită în șapte zone climatice, conform modelului ptolemeic, fiecare fiind divizată în zece secțiuni și conține Eurasia și nordul continentului african.Textul conține descrieri exhaustive ale condițiilor naturale, culturale, politice și socio-economice din toate cele 70 de secțiuni componente. Informațiile au fost verificate cu acribie, fiind excluse din
Muhammad al-Idrisi () [Corola-website/Science/331921_a_333250]
-
construcția unei mari biblioteci. Dorința lui Alexandru a fost realizată mai târziu în 284 î.Hr. sub conducerea lui Ptolemeu I. Cea mai mare bibliotecă a antichității a fost Biblioteca din Alexandria, care s-a dezvoltat de-a lungul întregii dinastii Ptolemeice. Această bibliotecă a fost pierdută pentru umanitate. A fost considerată și un centru universitar în adevăratul sens al cuvântului, fiind considerată cel mai important punct de radiație științifică și artistică a vremii. În jurul anului 250 î.Hr. avea un număr aproximativ
Istoria bibliotecilor () [Corola-website/Science/337531_a_338860]