107 matches
-
întregii mass-media, zile la rînd, așa încât nu vom reveni asupra ei decît pentru a-i dezvălui dimensiunea geopolitică. Cum am arătat, linia telefonică secretă între statele membre ale Tratatulul de la Varșovia a fost utilizată intens de Iliescu, Militaru și ceilalți puciști din decembrie '89, cînd s-a ținut o permanentă legătură de la sediul M.Ap.N. cu generalul sovietic Piotr Lusev. Problema firului roșu cu Moscova nu este, desigur, aceea a unei legături telefonice interguvernamentale, oficiale, între România și Rusia, ci cea a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
Ceaușescu și întru totul obedient față de regim, în nici un caz dictatorul nu ar fi folosit termenul „trădător” pentru a-l caracteriza public pe unul dintre cei mai importanți colaboratori ai săi (decât dacă nu ar fi fost manipulat de eventualii puciști); dimpotrivă, moartea lui Milea i-ar fi putut servi foarte bine pentru ideea de lovitură de stat, căreia i-ar fi căzut victimă generalul; or, dictatorul știa că ministrul Apărării nu i-a ascultat întru totul indicațiile de reprimare a
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
ca alcătuind „coloana a 5-a sovietică” într-o „structură de putere pucisto-kaghebistă post-decembristă” (p. 21). Ofițerii patrioți care au încercat să se opună acestui plan au fost generalii Ștefan Gușe și Iulian Vlad, dar ei au fost neutralizați de puciștii kaghebiști, prin preluarea comenzii la nivelul MApN de către Nicolae Militaru și prin neutralizarea Securității. Dominată de kaghebiști era și Direcția de Informare a Armatei (DIA), singura, de pildă, consideră autorul, care avea în dotare simulatoare de ținte aeriene și arme
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
1989, conducători ai serviciilor de represiune, comandanți militari și alți apparatciki ceaușiști. Susținând teza unei lovituri de stat românești în primul rând, dar combinată cu logistica unui complot extern, Săndulescu vorbește despre o „structură autohtonă mixtă, militară și civilă, a puciștilor” (p. 16), un rol aparte avându-l, în decembrie 1989, agenții români ai Serviciului de spionaj al armatei sovietice (GRU) și ai KGB-ului. Încercând să schițeze un istoric al comploturilor anticeaușiste, Săndulescu consideră că primii gânditori puciști împotriva dictatorului
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
civilă, a puciștilor” (p. 16), un rol aparte avându-l, în decembrie 1989, agenții români ai Serviciului de spionaj al armatei sovietice (GRU) și ai KGB-ului. Încercând să schițeze un istoric al comploturilor anticeaușiste, Săndulescu consideră că primii gânditori puciști împotriva dictatorului român ar fi fost matematicianul Grigore Moisil și filosoful D.D. Roșca, la nivel de creiere spirituale (p. 17)!; la nivel militar, conducerea pucistă ar fi fost asigurată de generalii Ion Ioniță, Nicolae Militaru, dar un rol important a
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
declasate și foști deținuți de drept comun, unde vor avea loc ciocniri cu armata, vor fi ocupate sedii și șdictatorul, n.m.ț va fi obligat să fugă sau va fi prins și judecat” (p. 37). În opinia lui Șerban Săndulescu, puciștii de orientare pro-sovietică au apelat la varianta a treia, lovitura de stat, mizând pe revolta de stradă, dar și pe agenții GRU și KGB români ori pe „turiștii” sovietici care ar fi acționat masiv la Timișoara și București, intoxicând armata
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
fi trebuit să se revină la Constituția dinainte de 1948, când șeful statului era Regele - prin urmare, Ion Iliescu nu ar fi avut nici un drept să dispună execuția lui Ceaușescu și nu ar fi putut face acest lucru decât dacă era pucist (pp. 66-67). Ceea ce susține Șerban Săndulescu este că la 22 decembrie 1989 a început rekaghebizarea României, prin intermediul echipei conduse de Ion Iliescu (p. 68). Cartea lui Șerban Săndulescu nu izbutește să demonstreze teza loviturii de stat, dar folosește și transcrie
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
aflându-se în opoziție cu revoluționarii care luptaseră în Piața Universității în 21 decembrie 1989. Fără nici o explicație, Ion Iliescu a fost recunoscut ca lider, pentru a fi propulsat la conducere; echipa lui Iliescu a fost susținută nu doar de puciști, ci și de angajați ai Televiziunii, de bătrâni bolșevici anticeaușiști ori de civili anonimi, posibililor rivali ai lui Iliescu interzicându-li-se accesul în TVR sau în balconul Comitetului Central (pp. 147-148). Concluzia lui Călin Cernăianu este formulată în termeni
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
în care nu au murit militari); și 2) 22-28 decembrie (etapă în care au murit militari, tocmai din cauza inducerii psihozei legate de teroriști; această etapă este numită, ironic, „revoluția de stat” - p. 258). A doua etapă a fost reprezentativă pentru puciști, care au fabricat și un așa-numit război electronic: „«Teroriștii» și «războiul electronic» sunt două componente ale puciului din decembrie 1989. ș...ț Atât «teroriștii», cât și autorii «războiului electronic» au fost cadre militare românești, cu un rol unic: acela
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
misiuni explicite. De cele mai multe ori, victimele (militari sau civili) erau rănite sau ucise la întâmplare- căci, dacă ar fi dorit, presupușii teroriști ar fi putut face mult mai multe victime, dacă numărul lor nu ar fi fost limitat, totuși, de puciști. Iar generalii MApN și MI care au ordonat misiunile teroriste se aflau, la rândul lor, la ordinele echipei Iliescu, ajunsă la putere. În încheiere, să recapitulăm demonstrația lui Călin Cernăianu: la Timișoara a fost provocată o răzmeriță gândită de un
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
a fost provocată o răzmeriță gândită de un grup de înalți ofițeri din Armată și Securitate; revolta a evoluat singură de la un punct încolo și s-a dezvoltat ca mișcare de mase, fiind pigmentată cu victime inerente produse la ordinele puciștilor; s-a urmărit ca efectul Timișoara să se propage în toată țara, iar Bucureștiul, mai cu seamă, să se revolte la rândul său, puciștii având pregătită echipa Iliescu. Dacă se poate vorbi de „teroriști” (în sensul de militari care au
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
și s-a dezvoltat ca mișcare de mase, fiind pigmentată cu victime inerente produse la ordinele puciștilor; s-a urmărit ca efectul Timișoara să se propage în toată țara, iar Bucureștiul, mai cu seamă, să se revolte la rândul său, puciștii având pregătită echipa Iliescu. Dacă se poate vorbi de „teroriști” (în sensul de militari care au acționat la comandă, pentru a da senzația de război civil), atunci aceștia ar fi funcționat încă de la Timișoara, când s-a tras în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
stat, care, însă, au eșuat (pp. 175-177). În 1976 a fost gândit un prim proiect de lovitură de stat, ideea aparținându-i ministrului Apărării Naționale din acea vreme, generalul Ion Ioniță (s-a renunțat la punerea ei în practică, întrucât puciștii au considerat că atât clasa muncitoare, cât și populația în general nu erau pregătite psihologic pentru o asemenea încercare). Un al doilea proiect de lovitură de stat a fost gândit între 1983 și 1984, din cauza deteriorării grave a situației economice
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
din Decembrie 1989 că pe fondul unei revolte populare a avut loc o lovitură de stat, cu sprijinul Armatei, al Ministerului de Interne și al Securității. El vorbește despre existența unui „scenariu” și despre „jocul de-a războiul” oferit de puciști, afirmând că ceea ce s-a realizat în decembrie 1989 a fost un schimb între generații de comuniști (Săndulescu, 1997, pp. 401, 411-412). Nicu Ceaușescu mai afirmă că generalul Vasile Milea ar fi fost ucis de puciști tocmai pentru că îi era
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
a războiul” oferit de puciști, afirmând că ceea ce s-a realizat în decembrie 1989 a fost un schimb între generații de comuniști (Săndulescu, 1997, pp. 401, 411-412). Nicu Ceaușescu mai afirmă că generalul Vasile Milea ar fi fost ucis de puciști tocmai pentru că îi era fidel lui Nicolae Ceaușescu și de aceea coordonase represiunea de la Timișoara și cea din 21 decembrie, de la București. Unii foști apparatciki s-au pronunțat anonim asupra revoluției. Astfel, un fost nomenclaturist (mărturia lui este cuprinsă în
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
2002) consideră că în decembrie 1989 a avut loc o revoltă spontană și o lovitură de stat aparținând unor comuniști marginalizați de Ceaușescu. Cum masele nu aveau un plan și nu propuneau o nouă autoritate, nu a fost greu ca puciștii să preia puterea. Boia acceptă însă termenul de „revoluție”. Într-o carte anterioară (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr și ficțiune, 1998), Lucian Boia analizase felul în care teoria conspirației risca să sufoce revoluția reală, care avusese totuși loc: „Acțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
regimului Iliescu instalat după revoluție. Într-o altă lucrare pe care o coordonează (Revoluțiile din 1989. Între trecut și viitor, 1999), Vladimir Tismăneanu sintetizează duplicitatea revoluției române și a actorilor ei - însă nu despre revolta populară este vorba, ci despre puciști. Tismăneanu observă cum, pe de o parte, Armata și Securitatea au reprimat demonstrațiile anticomuniste din decembrie 1989, iar pe de altă parte, Ceaușescu a fost boicotat și în cele din urmă trădat de conducerea militară și de poliția secretă. Revolta
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
este aceea că decembrie 1989 a prilejuit un triptic sudat: o intervenție străină (a KGB-ului), o revoltă populară și o lovitură de stat. Revolta populară a fost secondată de o conspirație externă („intervenționiștii străini”) și de o trădare internă („puciștii băștinași”); eminențele cenușii ale întregului scenariu sunt numiți, cu un termen inventat, „bubulii” (între aceștia, se evidențiază Ion Mihai Pacepa, fost șef la Securității, care a cerut azil politic în SUA la sfârșitul anilor ’70, și Silviu Brucan). Devine deja
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
să continue „lupta de eliberare națională”! Ocupându-se, după cum era de bănuit, și de chestiunea „teroriștilor”, Coruț crede în existența acestora și îi numește teroriști fără ghilimele, în ipostaza lor de angajați ai artizanilor loviturii de stat: „Între teroriști și puciștii care au luat puterea a existat o înțelegere foarte clară: ce obiective militare trebuiau atacate pentru a ridica Armata împotriva Securității ș...ț; pe cine să ucidă pentru a provoca oroare; ce zvonuri să răspândească pentru a provoca panică în
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
tripticului hibrid, dar apare și nota de exaltare a virtualului rol benefic al Securității: „Revoluția curată a celor care ieșiseră în stradă să scape de dictatură a fost mânjită de intervenția străină, de puci și de teroriștii sângeroși conduși de puciști. Securitatea națională a fost distrusă de puciști pentru a-și ascunde urmele crimelor. Ea trebuie reabilitată și refăcută urgent” (p. 198 - s.a.). În Floarea de argint (1993), Pavel Coruț continuă teza din Fulgerul albastru, dar pedalarea pe teoria conspirației este
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
exaltare a virtualului rol benefic al Securității: „Revoluția curată a celor care ieșiseră în stradă să scape de dictatură a fost mânjită de intervenția străină, de puci și de teroriștii sângeroși conduși de puciști. Securitatea națională a fost distrusă de puciști pentru a-și ascunde urmele crimelor. Ea trebuie reabilitată și refăcută urgent” (p. 198 - s.a.). În Floarea de argint (1993), Pavel Coruț continuă teza din Fulgerul albastru, dar pedalarea pe teoria conspirației este și mai accentuată: evenimentele din decembrie 1989
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
decembrie 1989, 1994) nu are o demonstrație propriu-zisă; cartea sa este un pamflet coleric la adresa Puterii postcomuniste din România, reprezentată de Ion Iliescu și grupul său. Concluzia lui este că revoluția a funcționat până în momentul când a fost „asasinată” de puciștii care au restaurat, în mod camuflat, regimul comunist. Decembrie 1989 este pentru Frunză o piesă în două acte, o parte din ea jucată pe balconul-scenă din clădirea fostului Comitet Central: „Revoluția a fost a tinerilor. Contrarevoluția a fost a comuniștilor
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Revoluția a fost a tinerilor. Contrarevoluția a fost a comuniștilor” (p. 49). Autorul nu se ocupă în mod special de revoluție (tocmai fiindcă o recunoaște ca fiind nealterată în prima ei parte), ci de identitatea și prestația în paralel a puciștilor, aceștia fiind membri ai Securității pro-gorbacioviste și apparatciki marginalizați de Ceaușescu. Noul organism politic al României după căderea lui Ceaușescu, Frontul Salvării Naționale, este considerat un „cal troian” care i-a păcălit pe români, mimând democrația; pentru absența legalității acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
aliaților lor din cercurile conducătoare (aceștia fiind, la rândul lor, anticeaușiști, dar nu anticomuniști). Luptele de după 22 decembrie 1989 au fost instrumentate de noua Putere și au avut ca scop „intimidarea populației, mărind astfel șansele de acceptare a conspiratorilor și puciștilor” (p. 90). În concluzie, „schimbarea de la Ceaușescu la Iliescu poartă amprenta unui amestec enigmatic de revoluție, puci și revoltă de palat, neelucidat până în prezent” (p. 166). * Andrei Codrescu (Gaura din steag, 1997) creditează „revoluția copiilor” (16-22 decembrie), dar critică „revoluția-spectacol
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
și securitate” (p. 12). Gabanyi nu uită să amintească și contextul internațional favorabil căderii lui Ceaușescu, punctând apoi faptul că, dacă în celelalte țări comuniste, șefii de stat au fost înlăturați fără violență, în România el a fost executat (de către puciști) - printre altele, și fiindcă era comandantul suprem al Armatei. Analizând contextul românesc, autoarea discută diferitele fricțiuni care ar fi existat, cu mult înainte de decembrie 1989, între reprezentanți ai Armatei și Ceaușescu, dar și între Ceaușescu și o anumită grupare a
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]