KorAP: Find »[drukola/base=pulsional & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...14 >

338 matches

Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716

știința modernității. Perioada de sfârșit a Renașterii trăiește sub spectrul a două mari forme de cenzură: cea realizată de către raționalitatea vechilor imagini, rămase încă imagini oficiale ale bisericii și cea a noilor imagini raționale care vor constitui începutul modernității. Între pulsional și rațional Renașterea rămâne cea mai frământată perioadă din istoria gândirii occidentale de până acum. 1.5.2. Renașterea și redescoperirea antichității Contactul continuu care a existat între filosofia antică și gândirea occidentală face ca ceea ce se dezvoltă la nivel

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
antichitatea descoperită în Renaștere vorbim despre "o lume și de un timp, de un univers: întreaga antichitate, nu doar greacă și romană, ci și egipteană și caldeeană, ebraică și persană"155. Sinteza aceasta este fundament pentru o dezvoltare a imaginarului pulsional dispărând prin diversitate ideea unei unități a adevărului, sau a imaginii asupra universului. Această situație sincretică este și sursa pentru popularizarea culturii, în limitele permise de epocă. Treptat se constituie dincolo de bibliotecile mănăstirești sau ale universităților și cele personale. În

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
o formă de dezvoltare a imaginarului. În totalitatea sa imaginarul Renașterii se dezvoltă folosind drept sprijin antichitatea, dar nefiind sub nici o formă o copie a acesteia. Aceasta l-a ajutat să se dezvolte într-un mod specific atingând maximul său pulsional și datorită sincretismului epocii. 1.5.3. Metafora și componenta pulsională a imaginarului Renașterii Atunci când este analizată perioada Renașterii primele elemente care apar ca evidente sunt reprezentate de opoziția dintre ceea ce se numește știință în respectiva perioadă și știința modernă

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
se dezvoltă folosind drept sprijin antichitatea, dar nefiind sub nici o formă o copie a acesteia. Aceasta l-a ajutat să se dezvolte într-un mod specific atingând maximul său pulsional și datorită sincretismului epocii. 1.5.3. Metafora și componenta pulsională a imaginarului Renașterii Atunci când este analizată perioada Renașterii primele elemente care apar ca evidente sunt reprezentate de opoziția dintre ceea ce se numește știință în respectiva perioadă și știința modernă. Această opoziție a scos în evidență o altă modalitate de a

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
face știință, una care propagă o imagine diferită de cea cu care modernitatea era obișnuită. A existat tendința de contrabalansare a dezvoltării teoretice privind Renașterea și de la o filosofie premergătoare a modernității, s-a ajuns la descrierea unei epoci a pulsionalului dominată de magie și metaforă. În acest context aproape toate elementele ce aparțineau raționalității au trecute în umbră subliniindu-se aspecte pur metaforice. Totuși elementele de raționalitate pură au fost destul de puține în această perioadă și ele reapar abia în

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
sau semne. Mesajul nu era prezentat sub forma unui adevăr explicit, clar, ci într-o formă metaforică semiocultată, prin imagini ce trebuiau asimilate și interpretate ca atare. De aceea, universul imaginar renascentist trebuie considerat în cvasi totalitatea sa a fi pulsional. Elementele raționale erau puține ca număr și aveau o relevanță scăzută. De aceea putem într-o anumită măsură să aderăm la concluzia lui Eugenio Garin: "știința pur cantitativă n-a învins decât foarte târziu și foarte greu magia Renașterii"174

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
Eugenio Garin: "știința pur cantitativă n-a învins decât foarte târziu și foarte greu magia Renașterii"174. Dar asta nu înseamnă că raționalitatea nu exista în diferite forme, dar acestea au fost doar insule într-un univers metaforic și, implicit, pulsional. 1.5.4. Giordano Bruno și sinteza metaforică a Renașterii În întregul univers imaginar al Renașterii există un personaj care a adunat totalitatea elementelor specifice acestei perioade preluând: magia naturală cu elementele atracției erotice specifice, imaginea universului infinit și a

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
un personaj care a adunat totalitatea elementelor specifice acestei perioade preluând: magia naturală cu elementele atracției erotice specifice, imaginea universului infinit și a heliocentrismului, o tehnică a memorării adaptând sistemul lullian, o filosofie a omului axată pe posibilitățile raționale și pulsionale de cunoaștere. Toate acestea au fost exprimate în cel mai pur limbaj metaforic. Fiind mai profund decât Ficino, mai acid decât Erasmus, cu un sistem memnotic mai eficient decât a lui Lullus și cu un limbaj mai dificil de decriptat

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
analizeze pe sine și să-și identifice simbolul. Așa cum Bruno a fost sinteza unei epoci prin călătoriile și încercările sale de a se identifica cu libertatea de spirit ce-i părea specifică, el a sintetizat și toate curentele unei filosofii pulsionale specifice epocii. El este simbolul metaforei renascentiste prin toate componentele sale. Mesajul este transmis prin metafore ocultate, având o încărcătură simbolică care depășește posibilitate neinițiaților de a o pătrunde. În acest spirit putem să cităm versurile din poezia de deschidere

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
O altă concepție reprezentată metaforic este cea privind cunoașterea. În cazul acesteia fantasma joacă un rol central, indiferent dacă aceasta are rol mnemotic sau de integrare existențială. Metafora Dianei este una prin care sunt reprezentate raporturile dintre raționalitate și cunoașterea pulsională a lumii. Vânătorul vânat de proprii câini arată neputința și circularitatea cunoașterii ca ansamblu, și faptul că cunoscătorul devine obiectul de cunoscut. În analiza pe care o realizează Ioan Petru Culianu 179 identifică trei imagini distincte pentru zeița vânătorii: natura

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
și secolul al XVII-lea care îi urmează este unul al cenzurii, pregătind o mare reformă a imaginarului prin reintroducerea raționalității ca principală formă de cunoaștere. 1.5.5. Noua raționalitate a Renașterii Renașterea este o perioadă dominată de imaginarul pulsional în majoritatea momentelor sale culturale. Dar acesta se află în conflict cu două forme ale imaginarului rațional. Cel mai important este cel specific perioadei scolastice, care își manifestă capacitățile de cenzură prin intermediul autorității inchiziționale și a tradiției ortodoxe a bisericii

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
moderne până în secolul al XX-lea. Raționalitatea nouă ce se dezvoltă la sfârșitul Renașterii reprezintă fundamentul științei moderne. Nu putem să vorbim despre această epocă fără a aminti dezvoltarea raționalității chiar dacă în principiu și în majoritatea imaginilor proiectate domină imaginarul pulsional. Cenzura imaginarului științific începe prin proiectarea acestui nou limbaj și nouă imagine. El reprezintă acel început necesar unei noi forme de imaginar ce va domina spațiul occidental următoarele trei sute de ani. Capitolul 2 Cenzura imaginarului în secolul al XVII-lea

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
Tridentino (de la Trento)1 prin care biserica avea singurul rol în stabilirea adevărurilor și a propozițiilor care nu contrazic prevederile Bibliei, indiferent de natura acestora, științifice sau religioase. În evoluția ciclică a imaginarului există variații ale acestuia de la rațional spre pulsional și invers. Relația directă este asigurată de o dezvoltare organică a acestuia, dar întoarcerea spre o formă de imaginar rațional se realizează prin intermediul cenzurii. Atunci când imaginarul atinge perioade de dezvoltare maximă, în care fantasticul domină imaginea asupra lumii, intervine tendința

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
puritatea imaginilor inițiale, evoluând printr-o raționalizare și dezvoltare rațional-metodică a acestora, construindu-se o structură rațională bine închegată, pentru ca în cele din urmă prin interpretarea metaforizarea și reanalizarea respectivelor imagini să se ajungă la o nouă formă de dezvoltare pulsională a imaginarului. Această evoluție descrisă aici nu este una strict temporală, ci de ordin axiologic prin acceptarea și reordonarea valorică a anumitor tipuri de imagine. Exemplificând această tendință de dezvoltare a imaginarului pe perioada apropiată de secolul al XVII-lea

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
de secolul al XVII-lea putem urmări următoarea evoluție. După ce în Evul Mediu s-a dezvoltat o imagine rațională asupra universului pornind de la simplitatea inițială a creștinismului și de la tradiția Greciei antice, acesta s-a dezvoltat ajungându-se la imaginarul pulsional specific Renașterii. Acesta domină gândirea Occidentală timp de trei secole, dar, în această perioadă, asupra lui acționează cenzura raționalității spre a-l aduce la un echilibru. Această cenzură a acționat din două direcții: prima cea a vechii raționalități manifestată prin

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
la o anumită imagine standard. Efectul acestui gen de cenzură este o tendință naturală de ocultare, de sintetizare, metaforizare și simbolizare a mesajului astfel încât percepția mesajului să fie limitată. Efectul ei este opus scopului declarat, pentru că în loc de limitare a imaginarului pulsional se realizează o amplificare a acestuia. Cea de-a doua formă de cenzură este a noului mod de a raționa, care constă într-o modificare metodică, de imagine sau metafizică. Această nouă formă de cenzură trebuie să fie declarativă și

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
două tipuri de raționalitate: cea nouă reprezentată de către Galilei sau Descartes și vechea formă reprezentată de către Inchiziție. De remarcat este dialogul dintre Galilei și părintele Belarmin, care refuză să privească prin telescop datorită unor motive ce au drept sursă imaginarul pulsional al epocii: nu privesc prin instrumentul creat de către tine pentru că aș putea fi înșelat, proiectându-se asupra mea o imagine falsă. Acest dialog ne ajută să observăm diferențele majore dintre cel două tipuri de raționalitate: cea medievală și cea modernă

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
incapabilă să suporte modificările radicale de imagine (Socrate, Isus, Bruno, Galilei). Interesant este că Giordano Bruno nu reprezenta o imagine opusă imaginarului renascentist, ci o sinteză a acestuia, astfel că procesul acestuia este un simbol al conflictului de imagine dintre pulsionalul și raționalitatea regresivă specifică epocii. În cadrul acestui proces se întâlnesc toate argumentele și imaginile specifice acelui secol. El este simbolul cenzurii specifice pe care Inchiziția ca instituție a Bisericii Catolice l-a practicat asupra imaginarului timp de peste trei secole. 2

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
Imaginarul s-a dezvoltat, readucând în interiorul său un număr mare de tradiții filosofice, îndepărtându-se de direcția tomistă a bisericii. Au apărut în această perioadă lucrări ample care în contextul epocii aduceau prejudicii imaginii promulgate de Biserică. Imaginarul de origine pulsională atinge apogeul, ajungând la acele manifestări în care metafora era cea care domina imaginea asupra universului. În aceeași perioadă direcțiile protestante ale creștinismului nu mai erau privite ca erezii decât în interiorul Bisericii Catolice, ele luând un avânt important și instituționalizându-se

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
mai fideli reprezentanți ai bisericii. Cu toate acestea, un proces împotriva lui părea puțin probabil, fapt care determină considerarea că există o opoziție între cele două procese pe care le analizăm. În primul rând discursul lui Bruno era de natură pulsională și în opoziție flagrantă cu raționalitatea teologică, pe când discursul lui Galilei era de natură rațională, ușor de acceptat pentru biserică, care era integrată în discursul științific al vremii. În al doilea rând era o diferență de atitudine și personalitate, astfel încât

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
de posesiuni și a unui ascetism religios au fost principiile călugărilor: dominicanii, franciscanii și mult mai târziu a iezuiților. Această cenzură a fost realizată pentru a nu permite dezvoltarea imaginarului religios într-un mod incontrolabil devenind astfel dominat de natura pulsională. 2.2.2. Reforma lui Martin Luther 30 și reușita cenzurii religioase După ce imaginarul religios dezvoltat de biserică atinge apogeul său, depășind normalitatea rațională a acestuia, a intervenit o formă prin care s-a încercat limitarea sa. Problemele ce au

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
asimilarea filosofiei aristotelice, prin interpretarea și adaptarea celei platonice, prin atomismul democtritian, prin asimilarea presocraticilor, prin asimilare metodică a lui Arhimede, Hipocrate, Galen, Euclid), continuând cu dezvoltarea unei noi raționalități în Evul Mediu și finalizând cu o hermeneutică de natură pulsională. Secolul al XVII-lea se regăsea în fața unui sincretism metodic din care trebuia să fie realizată o selecție sau dacă nu, o cenzură prin care să fie eliminate metodele deja existente, pentru a fi înlocuite cu un număr limitat, dar

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
și viziunile de bază asupra universului, urmează o reconstrucție rațională paradigmatică în care științele își dezvoltă imagini proprii asupra naturii. Aceasta este perioada rațională a modernității, dar după aceasta, odată cu începutul secolului al XX-lea, se dezvoltă și o formă pulsională a imaginarului specific. Fizica relativistă cu toate consecințele sale reprezintă o formă a pulsionalității imaginarului, prin însăși dezvoltarea sa teoretică, dar și prin imaginile pe care le dezvoltă adiacent. Momentul de la începutul secolului al XXI-lea reprezintă un moment de

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
de cercetat, fiind o lume a noastră, palpabilă prin cogito. Concluzii Bucla modernă a imaginarului Imaginarul este ciclic, existând după perioade de cenzură și puritate metodică, perioade de dezvoltare ale unei componente raționale a acestuia și perioade în care imaginarul pulsional domină. După o astfel de perioadă este necesară o nouă cenzură astfel încât să se realizeze o reîntoarcere spre simplitatea imaginii și a potențialității maxime. În această lucrare am încercat să surprindem un astfel de ciclu imaginar, început odată cu decăderea Imperiului

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-lea astăzi el atins maximul posibil și se pregătește o cenzură a acestuia. Acțiunile de cenzură descrise din care am putea să amintim lucrările lui Lyotard, David Bohm sau Feyerabend nu fac altceva decât să dezvolte și mai mult imaginarul pulsional al noii perioade. Urmează o perioadă de cenzură. Când și cum nu putem spune, dar putem preciza că perioada pulsională a imaginarului a ajuns la cea mai amplă dezvoltare cunoscută. Dar chiar dacă putem să urmărim aceste cicluri de imagine și

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]