94 matches
-
cea Răsăriteană au avut numeroase conflicte terminate cu pace, în timp ce a 3-a zonă, cea din Orientul Mijlociu, începea să se destrame. Apoi au apărut numeroase alteprobleme: Erau problemele legate de Doctrina Trinitară a Creștinismului, modul de facere a Sfintei Cruci, purcederea Duhului Sfânt și altele. Această problemă s-a accentuat grav, așa se face că Biserica Apuseană a adoptat mai târziu dogma filioque. Problemele Cristologice erau probleme legate de natura lui Iisus Hristos . Prima menționare a unei astfel de probleme datează
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
care totul era putred, iar șiretlicul, sofisma și neadevărul se introdusese în locul sentimentului înnăscut de dreptate și de adevăr. [11 octombrie 1878] ["ERA LESNE DE PREVĂZUT... Era lesne de prevăzut că acel compromis din Senat, ce formează astăzi puntul de purcedere al multor articole politice în ziarul "Presa" să fie o ocazie binevenită pentru organele radicale de-a se bucura de închipuita dezbinare în partidul conservator și de-a ironiza slăbirea acestuia. {EminescuOpX 139} Noi din parte-ne credem că o
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
împăratului-la recepții, nu erau dintre cele mai de onoare. La 9 aprilie, în Miercurea Mare, au început solemn ședințele commune ale delegațiilor latină și greacă. La început, s-a hotărât să fie supuse unor discuții preliminare chestiunile cele mai controversate: purcederea Duhului Sfânt, euharistia, Purgatoriul și primatul papei-și, totodată, să fie așteptați reprezentanții celor de la Basel și ai suveranilor occidentali laici. Pentru elaborarea unor poziții, acceptabile pentru ambele părți, delegația catolică și cea ortodoxă au ales comisii din zece ierarhi
Ioan al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317744_a_319073]
-
ales ultimul antipapă din istoria Bisericii -Felix V.) Sinodul și-a continuat ședințele la 8 octombrie 1438, într-o atmosferă de neîncredere reciprocă și de exacerbare a prejudecăților. De data aceasta, drept punct de plecare pentru deliberări a servit problema purcederii Duhului Sfânt. Grecii au propus să se discute nu formula Filoque, ci în general, legitimitatea completării aduse simbolului credinței, care fusese stabilit de primele sinoade. Latinii pretextau că ,și de la Fiul’’ nu este un adios, ci o interpretare. Disputele au
Ioan al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317744_a_319073]
-
critica (parte primă, firește, de "trecere în revistă" și de "luare de distanță" față de cercetătorii barbianismului de până în "timpul prezent" -, în douăsprezece capitole "cu interpretări de nerespins", sugerând / stabilind, poate, conexiuni cu cabalistica zodiacală a "operei deschise": 1. Punct de purcedere, 2. Călătorie printre contemporani: E. Lovinescu, 3. În oglinda altor contemporani, 4. Tudor Vianu, 5. G. Călinescu, 6. "Impasul poetului" și al criticii, 7. În cvasi-postumitate, 8. Viziunea cosmologică, 9. De la canonul matematic la cel poetic, 10. Alchimie și poetică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
într-un tot organic, nedisonant, pe teme barbiene derivând din sau consonante cu temele majore ale culturii române. Și pentru a crea această consonanță, deschiderea însăși, în prima parte, intitulată Înfruntând critica, se realizează printr-un capitol numit Punct de purcedere, pentru ca cea de-a doua, Ermetismul canonic, să se încheie cu un capitol 19, reluând titlul părții și completându-l cu sintagma Final contrapunctic. Rare asemenea demersuri în critica și eseistica românească (am mai întâlnit, de pildă, compoziție contrapunctică în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Augustin se sărbătorește și în Biserica Ortodoxă la 15 iunie în fiecare an”. I.1.1. Erorile dogmatice ale Fericitului Augustin În privința doctrinei, în învățăturile Fericitului Augustin s-au strecurat trei erori eterodoxe. Astfel, în lucrarea De Trinitate se afirmă purcederea Duhului și din Fiul (Filioque), idee reluată și de Fericitul Ieronim. Acest adaos inexact a fost introdus în crezul atanasian (și apoi în cel niceean) în Galia de Sud pentru a contracara modalismul (sabelianismul) care reînviase în Galia și Spania
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
filosofice neoplatonice de care Fericitul Augustin nu s-a putut dezbăra pe deplin. Aspectele sus amintite sunt aprofundate de părintele francez ortodox Patric Ranson în studiile sale. Teoria supremației harului în actul mântuirii și predestinației absolute, precum și concepția eronată despre purcederea Duhului de la Tatăl și de la Fiul au determinat Biserica Ortodoxă să nu-l socotească sfânt, ci numai fericit. I.1.2. Fericitul Augustin - apărător al Creștinismului Ca episcop, Augustin s-a luptat pentru păstrarea dreptei credințe. În momentul în care
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
fundamentul doctrinei trinitare occidentale: nici măcar Toma din Aquino nu a marcat un progres în această privință, în raport cu Augustin. Și discuțiile care au dus în secolul al XI-lea la separarea Bisericii din Orient și contradicțiile dintre Orient și Occident în privința purcederii Duhului Sfînt au avut ca punct de pornire teologia lui Augustin; chiar teologii orientali, atît de reticenți în privința operelor scriitorilor latini, au făcut o excepție în cazul lui Augustin, considerat de ei o autoritate; în sfîrșit, De Trinitate a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
alții). în sfîrșit, s-au păstrat și alte scurte fragmente atribuite lui Ghenadie: despre cunoaștere și discurs (cu siguranță un comentariu la 2 Cor. 11,6, unde Pavel afirmă că e neiscusit în cuvînt, nu însă și în cunoaștere); despre purcederea Sfîntului Duh; și unele versuri a căror autenticitate e foarte discutabilă. Bibliografie. Ediții: PG 85, 1613-1733 este completat pentru Vechiul Testament de R. Devreesse, Les anciens commentateurs grecs de l’Octateuque et des Rois, Biblioteca Apostolica Vaticana, Città del Vaticano, 1959
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Treimii, care au toate una și aceeași natură, cea divină. Ipostasul Logosului este definit tocmai ca reunirea proprietăților Logosului în cadrul naturii divine: faptul că este născut (în timp ce Tatăl dă naștere, iar Duhul Sfînt purcede), faptul de a nu fi începutul purcederii Duhului Sfînt etc. Problema constă atunci în transferarea noțiunii de ipostas în planul întrupării (sau al „economiei”): în ce mod, în individul Cristos, e posibilă o natură umană, adică o reunire a proprietăților umane, fără ca al doilea ipostas, cel uman
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
grație perspectivei predominant religioase adoptate de reflecția filozofică, o caracteristică specifică desăvîrșirii divine. Această desăvîrșire a lui Dumnezeu, fără să sufere nici o modificare, se revarsă, ca să spunem așa, provocînd emanația mai multor ființe care se găsesc într-un raport de purcedere descendentă. Progresiva lor îndepărtare de izvorul divin se configurează ca o degradare de la unitate către pluralitate și diferențiere. Degradarea are trei trepte precise: Intelectul, Sufletul universal și lumea sensibilă, ce atinge capătul acestui transfer acolo unde intră în contact cu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
orice nivel al lanțului: orice realitate e identică cu sine și rămîne ceea ce este, deși, revărsîndu-se în afara sa, produce o altă entitate. Cele trei faze ale acestui proces dialectic sînt, pentru Proclus, monê, adică persistența ființei în Unul; proodos, adică purcederea care produce altceva; epistrophê, reîntoarcerea în sine. în concluzie, fiecare ființă este părtașă, întrucît propria ființare provine din alta; neîmpărțibilă, pentru este și rămîne unu; însă este și împărtășită, deoarece în virtutea proodos comunică și alteia proprietatea sa. Acest principiu face
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unul. Structurarea ierarhică a universului pornind de la Dumnezeu elaborată de Pseudo-Dionisie se întemeiază pe dialectica lui Proclus, cu cele trei etape: monê, proodos și epistrophê. în raport cu Tearchia, monê și proodos sînt redefinite ca unitate și diferențiere: „Numim diferențiere (diakrisis) divină purcederile (proodoi) din Tearchie corespunzătoare bunătății sale” (Numele divine 2, 11: 649B). Făcînd toate ființele părtașe la propriile bunuri, pe care le revarsă asupra lor, Tearchia „se diferențiază rămînînd unită, se multiplică rămînînd una și capătă nenumărate forme fără să iasă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cosmică de a purta influența Lumii Inteligibile în Lumea Sensibilă, descinderea este o "consumare" a Universului, o necesitate, fără ea corpul inert nu ar putea fi animat, coeziunea Întregului nu s-ar produce, este în acord cu teoria procesiunii sau purcederii, prin urmare cu o lege universală. Ascensiunea sufletelor, revenire la unitate inițială, aduce cu sine echilibru în hypostasul Sufletului. Descinderea și ascensiunea se încadrează în legile cosmice: Universul primește formă, în ansamblu, prin iluminarea Sufletului Universal, iar, în detaliu, prin
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
perspectivei predominant religioase adoptate de reflecția filosofică, o caracteristică specifică a perfecțiunii divine. Această perfecțiune a lui Dumnezeu, fără să sufere nici o modificare, se revarsă, ca să spunem așa, provocând emanația mai multor ființe care se găsesc într-un raport de purcedere descendentă. Progresiva lor îndepărtare de izvorul divin se configurează ca o degradare de la unitate către pluralitate și diferențiere. Degradarea are trei trepte precise: Intelectul, Sufletul universal și lumea sensibilă care atinge capătul acestui transfer acolo unde intră în contact cu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
al lanțului: orice realitate e identică cu sine însăși și rămâne ceea ce este, deși, revărsându-se în afara sa, produce o altă entitate. Cele trei faze ale acestui proces dialectic sunt, pentru Proclus, monê, adică persistența ființei în Unu; proodos, adică purcederea care produce altceva; epistrophê, reîntoarcerea în sine. În concluzie, fiecare ființă este părtașă, pentru că propria ființare provine din alta; neîmpărțibilă, pentru este și rămâne unu; însă este și împărtășită pentru că în virtutea proodos comunică și alteia proprietatea sa. Acest principiu face
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unu. Structurarea ierarhică a universului pornind de la Dumnezeu elaborată de Pseudo-Dionisie e întemeiată pe dialectica lui Proclus cu cele trei etape: monê, proodos și epistrophê. În raport cu Tearhia, monê și proodos sunt redefinite ca unitate și diferențiere: „numim diferențiere (diakrisis) divină purcederile (proodoi) din Tearhie corespunzătoare bunătății sale” (Numele divine 2, 11: 649B). Făcând toate ființele părtașe la propriile bunuri pe care le revarsă asupra lor, Tearhia „se diferențiază rămânând unită, se multiplică rămânând una și capătă nenumărate forme fără să iasă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
urma de aici înainte, până la ultima pagină din Baltagul: „Având într-însa știința morții lui Nechifor Lipan și crâncenă durere, se văzu totuși eliberată de întuneric”; eliberare care o scoate pe munteancă la o „lumină” a hotărârii și a purcederii la împlinirea ei. Nu o răceală a sufletului, ori cine știe ce rece iscusință a minții se află la temelia „hotărârii”, a căutărilor și a „anchetei”, ci o investire, altfel, a puterilor iubirii și datoriei: în fapte, în înfăptuirea „hotărârii”. „Semnele” timpului
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
vânt”. 47. Arta de a se face înțeleși De altfel, sunt puțini aceia care cunosc arta de a se face înțeleși. Nu este simplu să expui cu claritate învățătura dogmelor Preasfintei Treimi, a Întrupării, a Euharistiei. Vorbim cu ușurință despre purcederea Persoanelor divine, a Cuvântului Întrupat, a Transsubstanțiațiunii (Sf. Euharistie), a Carității, dar cine poate să spună câte persoane nu vor confunda toate acestea cu procesiunile liturgice, cu verbele gramaticii, cu gara, iar caritatea cu pomana? Este jalnică apropierea acestor ciudățenii
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
după obicei, fără mai multă mărturisire de iubire, ca și când nu l-ar fi văzut numai de ieri.“ Marele logofăt, răsturnat pe un divan și răsucindu-și mereu mătăniile, se interesează dacă fiu-său s-a întors „mai cuminte decât înainte de purcedere“ și-i adresează sfaturi care sună mai curând a amenințări. Formalitatea odată îndeplinită, capul familiei se retrage în vederea siestei, „condus de subsuori, mai mult pe sus, de vro doi feciori. Toată casa deveni tăcută, ca și când ar fi fost nelocuită. Iancu
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
cât și Biserica Catolică se pricepeau bine să facă o politică de atragere a românilor la catolicism, dovedind o remarcabilă flexibilitate: ele nu cereau o convertire integrală, ci numai acceptare a patru puncte considerate esențiale - 1.recunoașterea supremației papale; 2. purcederea Sfântului Duh și dela Fiul(filioque), nu numai dela Tatăl; 3.recunoașterea existenței purgatoriului și 4. folosirea pâinii nedospite la euharistie - cei «uniți» astfel cu Roma urmând să păstreze riturile și datinile practicate dintotdeauna. În schimbul acceptării unirii cu Biserica Romei
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
-l cunoști ce ales om e acela! Și doar unul dintre toți care au iubire de neam și râvnă călduroasă de a aduce pe soiul nostru la oarecare rânduială. Acesta mi-a deschis ochii întru multe, iar mai vârtos pentru purcederea noastră, căci au fost născut și crescut acolo"157. După ce, pe 14 noiembrie, Balș a prezentat personal memoriul contelui Anton Hadik, în calitatea sa de șef al Consiliului Aulic de Război din Viena, în a cărui subordine se afla teritoriul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
acestei chestiuni, important este faptul că tensiunile au apărut atunci când Varlaam a început să se pronunțe în chestiuni teologice. A făcut-o pe de o parte atât pentru a respinge demersurile gnoseologiei teologice apusene, cât și pretenția de a demonstra purcederea Duhului Sfânt de la Fiul, a latinilor, iar pe de altă parte ca respingând în genere posibilitatea cunoașterii lui Dumnezeu să suspende orice controversă pe tema filioque. Era o soluție pentru unirea Bisericilor. Această atitudine a trezit însă reacțiile celor care
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
apoi a fi puternic, a fi creditat, recunoscut ca puternic, a avea un sens, o semnificație; a avea o valoare; a fi ridicat sau purtat; putere de a susține ceva: Dionisie Areopagitul folosește termenul dându-i înțelesul de „ieșiri”, de „purcederi”, exprimând viziunea conform căreia, dumnezeirea în transcendența luminii celei neapropiate, învăluit în întu¬nericul cel supraluminos, dincolo de toate prin hyper-esența sa, dincolo de afirmație și negație, iese din sine, iese necon¬tenit din sine, din retragerea sa, prin raze supraluminoase, înțelese
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]