453 matches
-
grozăviile trecutului, s-a transformat la maturitate întrun sentiment profund de însingurare, melancolie și ură. Din noaptea aceea, orice zgomot, fie el și subliminal, îmi părea suspect, mă înfricoșa, apucându-mă un tremur delirant de necontrolat în patul din dormitorul pustiit. Umbra legănată de vânt a liliacului din dreptul ferestrei, pe care o vedeam cu ochii închiși dincolo de perdea și draperie, mă înspăimânta, acaparatoare și hidoasă, provocându-mi dese coșmaruri până adormeam. Aceste închipuiri de teamă m-au urmărit multă vreme
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
și se Împrăștia pretutindeni, ca o cenușă Împrăștiată după un ritual de Înmormântare. Cuprins din nou de valul acela de greață, se ghemui bicisnic și vomită de mai multe ori, electrizat, cu ochii ieșiți din orbite, privind Întrebător spre niciunde, pustiit. Se afla de vreme neștiută În scaunul său, cufundat Într-o adâncă toropeală. Nu putea spune dacă trecuseră ore, zile sau eternități de când zăcea așa. După ce se adună din reverie, Începu să-și pipăie suspicios membrele uscate, ca de hârtie
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ca în acest fel să i devină soție, chiar înainte ca partenerul să consimtă să intre în jocul ei, îl ofuscase pe Alex, umplând cum se spune paharul. Din clipa aceea, deși se aflau două personaje în incintă, scena rămase pustiită. Olga simți prin toate fibrele ființei sale că se afla în postura unei rătăcite la răscruce de vânturi. Intuia că ceva grav se întâmplă. Dar dacă se înșela? * Un timp, se așternu în încăpere o liniște grea. Gândul Olgăi alergă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
va rămâne pentru totdeauna Închisă pentru ea. Își ascunse ochii plini de lacrimi și coborî grăbită în stradă. Alex se oferi să o conducă măcar până la stația de autobuz. Refuză. Cum păși dincolo de pragul casei lui Alex, Olga se simți pustiită, golită de tot ce crezuse că acumulase ca zestre a dragostei ei. Ea dorise să-i arate că îl iubea cu adevărat și nu înțelegea de ce el nu pricepea acest lucru. Epuizase toate argumentele în măsură să-l convingă. Așa
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
amintească de puzzle-ul ei cu New York. Era apoi împins într-o parte și-n alta până la scaunele de plastic, unde rămânea s-o aștepte pe Moni. Știa prea bine că-și pierde vremea, că va ieși afară cu sufletul pustiit, fără să fi fost fericit în puzderia de lume de acolo. OCHELARII DOAMNEI OLGA Ne-am mutat de curând la etajul patru al unui bloc de pe strada Cuza Vodă. Cele trei camere au fost umplute până la refuz cu mobilă veche
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
cel pe care îl știm cu toții: un text compact de o inerție cadaverică, în fața căruia mintea cititorului reacționează prin singura forma firească de protest intelectual: plictiseala. De acest lucru îți dai seama nu atît contemplînd mostrele unor astfel de peisaje pustiite, cît mai degrabă procedînd prin contrast: le compari înțepeneala lexicală cu curgerea vie a unor texte ce reușesc să prindă ritmul gîndirii autorului. De data aceasta, în locul grinzilor moarte ale edificiilor golite de suflu, dai peste autentice nuclee de sinceritate
Un rebel conservator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9177_a_10502]
-
după-amiază, Sanda coborî să aducă fetița acasă și Luana se apropie de fereastră s-o urmărească cu privirea. Întinse mâna și-o lipi de sticla transparentă, să atingă umbra copacilor goi, dezgoliți de frunze, imagine în oglindă a sufletului ei pustiit. Se întrebă ce va face. Pe ce drum va apuca și care era calea cea mai bună de urmat. În ciuda prezenței permanente a Sandei, a prieteniei devotate a Iulianei Darie, se simțea singură, dezorientată și părăsită. Se gândea tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
a porumbului și să se aplece crengile pline de roade a nucilor bătrâni. Ea s-a ivit pe culmi ca ,,Zână a melopeelor Spaima florilor și Doamna curcubitaceelor.” Toamna își continuă drumul mai departe fluturându-și haina iluzorie peste cărări pustiite, dealuri, câmpii și livezi. În grădini, de emoție florile se agită în straturi, legumele s-au copt, de furie floriisoarelui îi cad dinții de mizerie, iar buruienile îngrozite se îngălbenesc. Gâzele își încep fără frică idilele, iar o libelulă și-
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
da seama. După câteva momente de tăcere, ea strânse laptopul lui Nimeni, îl puse pe umăr și spuse Trebuie să încep. După care se întoarse și plecă, ieșind pe ușă și străbătând coridorul fără să se uite înapoi. Nehotărât și pustiit, am rămas o vreme în fotoliul lat, ascultând liniștea cărților din pereți. Trecu ceva timp. În cele din urmă, am observat cușca deschisă și goală în mijlocul camerei. Ian. Nu-l mai văzusem de când îl urmasem pe Fidorous în camera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
voiam să aud, pentru a vă demonstra că, urmînd maximele voastre, el face exact contrariul: cucerirea îl costă foarte mult, dar el distruge după aceea singura țară care l-ar putea despăgubi pentru pierderile suferite. Veți recunoaște că o țară pustiită, fără locuitori, nu va putea să-l facă mai puternic pe principele care-o stăpînește. Cred că un monarh care ar stăpîni întinsele deșerturi din Libia și Barca n-ar fi prea redutabil, iar un milion de lei și de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și de trist, și fix el însuși era unicul răspunzător pentru asta, încât deseori îi venea să-și taie mâna cu care spărsese oglinda! Iar astfel, în zbuciumul unor asemenea frământări, nu după mult timp, Anton muri, sfârșit de singurătate, pustiit fiind de dorul oglinzii... Și cititorul trebuie să știe acum că atât eroul povestirii, cât și faptele ce s-au țesut în jurul neobișnuitei sale persoane, mi-au parvenit întocmai în forma în care, după umilele mele puteri creatoare, luminate miraculos
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
și a banalității vieții cotidiene. Dublat de motivul oglinzii, motivul dedublării capătă dimensiuni hiperbolice, personajul ajungând adesea să se privească enigmatic în oglindă, având halucinații terifiante. Zbuciumul personajului este descris gradat până în pragul decesului, când acesta moare „sfârșit de singurătate, pustiit fiind de dorul oglinzii”, cea pe care tocmai o spărsese într-un acces de nebunie. Majoritatea personajelor prozei lui Rareș Tiron sunt indivizi măcinați de contradicții interioare, preocupați de întrebări la care nu reușesc să găsească răspuns deloc. Prozatorul își
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
se auzi primul cântat al cocoșilor. Amaterasu își aminti atunci, fără să știe de ce, că se născuse din apa cu care tatăl său își purificase ochiul stâng. În fața intrării începuseră să se adune cele opt milioane de zei. Pe câmpurile pustiite, oamenii mureau chiar în această clipă. Nu era nimeni pe umărul căruia ar fi putut plânge. Își spuse că, fără îndoială, lacrimile sunt prea puțin vrednice pentru Cea-Care-Strălucește-pe-Cer. Peștera i se păru dintr-o dată neîncăpătoare. Afară, Ama-no-Uzume își începu dansul
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Astfel am identificat frecvent în declarațiile privind motivele pentru adopție sintagme de tipul: "Simțim un sentiment de privațiune datorat neputinței de a avea un copil..." "...ducem dorul unui copil în viața noastră..." "...simțim un gol în suflet..." "...avem un suflet pustiit..." "...viața fără copii este lipsită de strălucire și fericire..." În aceste cazuri, pierderea capacității de procreare, pierderea unei ființe proiectată/imaginată sau chiar pierderea unei ființe reale (în cazul celor care pierd una sau mai multe sarcini sau pierd un
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
deosebit era de celălalt Filip al IV-lea, cel pe care eu Însumi aveam să-l escortez treizeci de ani mai târziu, văduv și cu copiii morți sau slăbănogi și degenerați, Într-un cortegiu lent de-a lungul unei Spanii pustiite, devastate de războaie, foamete și mizerie, printre uralele anemice ale puținilor țărani nenorociți care mai rămăseseră, adunați la marginea drumului! Îndoliat, Îmbătrânit, cu capul În piept, Îndreptându-se spre granița de pe fluviul Bidasoa ca să sufere umilința de a-și oferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
adaugă un romantism acid, împrumutat din versurile lui Swinburne și din plăcerea pamfletara a întregului deceniu galben englezesc. De aici vor derivă și meritele, si slăbiciunile cărții. Acțiunea demarează energic, într-o întrețesere de voci și imagini - ca în Tărâmul pustiit al lui Eliot - însă efectul nu e neapărat cel scontat de autor. Ne plasăm, prin dialogurile între personajele aduse de hazard în același tren, într-o situație dostoievskiana. Cu o diferență notabilă: dramatismul întâmplărilor e analizat în sine, si nu
Primul Faulkner (I) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6859_a_8184]
-
sensul dramei lui Tolstoi), Donald Mahon navetează între două lumi: lumea celor încă vii și lumea celor ce n-au murit de tot. Sau, mai bine, spus, încă nu își dau seama că sunt morți, că locuiesc într-un tărâm pustiit, că viețile lor nu au nici un sens în afară de cel dobândit prin cuvinte. Iar cuvintele nu sunt decât ecourile unor existențe fără sens, dovezile materiale care le atestă moartea spirituală. Charlestown devine astfel emblema unei lumi muribunde, o așezare la fel de "nereală
Primul Faulkner (III) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6818_a_8143]
-
ca în Divina Commedia unei experiențe fundamentale a înțelegerii arhitecturii divine. Pe de o parte, avem Infernul definit ca spațiu concentraționar unde umanitatea apare supliciată dement, Purgatoriul îl constituie perioada eliberării din spațiul carceral și a vagabondajului într-un oraș pustiit, bântuit de grupuri rătăcitoare de orbi în căutare de hrană, iar Paradisul intervine ca o retragere a grupului în spațiul protector al casei doctorului și soției sale unde toți încearcă un sentiment de grație, de fericire fără obiect. Scena elocventă
Orbitor by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7324_a_8649]
-
cu atîta intensitate o viață socială -în fond, secundă - atunci cînd - în realitate - „dezamăgirea", „melancolia orientală" îi umbreau inima? Tudor Vianu reprezenta, atunci, o victorie a valorilor culturii noastre. Dar și, dincolo de aparențe, o adîncă enigmă. 14. În „inima sa pustiită" - scrie Ion Vianu, folosind un cuvînt greu - apăruse remușcarea. În timp ce el putuse alege un „exil mascat", un fel de a trăi care-l scotea, fie și numai puțin, din strînsoare, alții erau în închisoare (p. 373). Era vorba de I.
Vianu și Vianu (II) by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/6047_a_7372]
-
XVI, desfășurând ghemul poveștii sale simultan în mai multe direcții, dar pe o axă comună: dinspre margini spre centru, orientând călătoria mamei dinspre marginea sălbatică (Transilvania) înspre centrul civilizat (Viena), și apoi din nou dinspre centrul vienez (de astă dată pustiit de ciumă) înspre extremitatea portugheză, prin călătoria copilului elefant spre turnul de la malul mării. Se pot spune multe despre referințele (José scriind călătoria elefantului este înghițit în „dulcea” poveste, nu lipsesc fascinația buzzatiană a deșertului, personajele feminine erotizate à la
Călătoriile pe hârtie ale elefanților by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5395_a_6720]
-
aș râde. Doar că, din păcate, stropi din jetul acid au căzut peste toată România, otrăvind și viețile milioanelor de români care nu l-au votat niciodată pe TB. Și care se trezesc acum, după un deceniu, cu o țară pustiită și o societate în colaps: neîncredere totală în justiție, lipsă cronică de autoritate a instituțiilor statului, conflicte acute ilogice între componente ale comunității, deznădejde și resemnare în fața “blestemului” de a se naște pe acest pământ".
Vedetă RTV: "Băsescu a făcut pipi cu boltă" by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/51421_a_52746]
-
că eram și eu tot o rătăcitoare, fără casă, întocmai ca neguțătorii și cei care lucrau prin bâlciuri; nu-mi imaginam ce altceva ar fi putut avea în minte. După plecarea lui, ne-am simțit toate lipsite de chef și pustiite; căci nu adesea ni se oferea nouă, celor din încăperile din spate sau din dependințe, o ocazie ca asta, să admirăm lucruri frumoase, să râdem și să ne veselim în miezul zilei. Rochia a ieșit foarte bine, iar pentru că în loc de
Alias Grace () [Corola-journal/Journalistic/4738_a_6063]
-
la trecerea Rubiconului (Viețile celor doisprezece Cezari, Caesar, XXXII), marchează hotărârea drumețului trezit de sforăitul Aniței de a ieși din adăpostul său nocturn spre a înfrunta primejdia necunoscută (200). Două versuri din Tristele lui Ovidiu amintind spaima fugarilor din Troia pustiită (I. 3, 25- 26) servesc ca reper al iureșului furnicilor din bucata de pâine scuturată la masă (Așa de spărieți și nedumeriți mi-nchipui că trebuie s-o fi împuns de fugă troienii lui Priamus, când îi luă Achile cu
Un călător „anacronic” by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4403_a_5728]
-
că mai toate pachetele, pungile și plasele pentru care ea stătea ore de-a rîndul la coadă, în ploaie, arșiță sau ninsoare, noi le spulberam fără ezitare la o masă cu amicii. Când venea, săraca, a doua zi și vedea pustiite rafturile frigiderului, se albea la față și se clătina pe picioare. Cum să-i explici că, trezindu-ne aseară cu un cuplu de viitori debutanți (aveam, ca orice eminescofil, „mania vânătorii de oameni”, cum îi zicea Noica) am ras într-
Convorbiri cu Dan C. Mihăilescu by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3739_a_5064]
-
printr-o avalanșă de imagini negative: „trist apus de lume”, „agonicele zvârcoliri”, „astre năprasnice”, „satanică beție”, „meschină Judecată d-Apoi”, „Pământul ajuns morman de gunoi”. „Țara veche”, învecinată altădată „cu basmul și balada” apare acum, în Cerșetorul, ca un ținut pustiit, atacat de sălbăticiuni și colindat de un Dumnezeu cerșetor: „Ca să-ți încerce multa-ți bunătate, / O, țara mea, mâncată de jivine, / Pe drumurile-ți albe-n triste sate, / Cu traista de cerșetor în spate, / Azi iar colindă Dumnezeu prin tine
Calvarul lui Vasile Voiculescu by Nicolae Oprea () [Corola-journal/Journalistic/3626_a_4951]