125 matches
-
voi uita niciodată ritmul cantat, cristalin și melodios al vocii distinsei artiste! Nu voi uita niciodată atingerea aceea divină! Nu voi uita niciodată diafana îmbrățLșare! Nu voi uita niciodată jucăXșul ei râs! Pianul, acel „idol cu gura imensă, cu dinții rânjiți, cu picioarele scurte, corcitură între șoricar și buldog” (Milan Kundera), trona încăperea. O adiere peste clape încă răsună-n toată ființa mea. în acest an, 2012, se împlinesc 125 de ani de la nașterea marii artiste care a fost CELLA DELLAVRANCEA
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
odată, într-un trecut natural-istoric. În vremuri străvechi pumnul strâns era un simbol pentru izbitura ce putea să urmeze prin consecință, la fel cum părul zbârlit venea să-l înspăimânte și mai mult pe adversarul apărut în față. La fel rânjitul dinților, umflarea penelor anunțau atacul sau fuga. Erau reacții adaptative decisive în supraviețuire și reproducere. Aceleași reacții apar însă și la omul de astăzi, cu deosebire în situațiile de tensiune și conflictuale, când organismul se supune legilor de organizare biologice
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
primind căldare după căldare de parcă s-ar fi scurs în fundul pământului. Deodată, gaura la care "lucram" n-a mai primit apă: se umpluse. În aceeași secundă, primul dintre locuitorii subterani, ud ciuciulete, s-a repezit spre picioarele mele cu botul rânjit, hotărât să-și vândă scump pielea. M-am speriat teribil și, ferindu-mă de mușcătura lui periculoasă, am alunecat pe pământul mocirlos și am căzut, nu înainte de a-i aplica o lovitură de băț, dar nu mortală. Chițcăia revoltat, nervos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Noroc de Vlad! Cât despre Mateiaș, îi e a se război precum câinelui a linge sare; e taman în călduri din cele grozave... spune Duma și rânjește cu subînțeles. Adică? Adică, ia cuvântul Mihail, cu un zâmbet nu mai puțin rânjit, se gătește de nuntă mare și de soi cu prea frumoasa Beatrice de Aragonia, fiica regelui Neapolului. Buda e în dârdora pregătirilor de nuntă... Nuntă? murmură Ștefan cu un surâs amar. Îi arde de petrecanie. Și noi ne gătim de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu e departe să se plinească... Isaia, cu un rânjet schimonosit, înfricoșător: Stafia mea noapte de noapte te va bântui, de groază sângele-ți va îngheța în vine și părul măciucă ți se va face! Ștefan izbucnește într-un hohot rânjit: Țopăie cât pohtești. De-aș lua aminte la toți strigoii ce-mi bântuie nopțile... Ajunge!! poruncește scurt. Luați-i!! Gâdea, oștenii îi înșfacă, îi târăsc, ei se zbat, strigă, scuipă cu clăbuci. Te blestem!!! urlă Isaia ca o fiară. Sângele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
împușcat un hrăpariț 133 de lup, talpa pădurei, bătrân, colțos și care, desigur, a călcat multe poieți și stâni, căci era gros în ceafă ca un vlădică. De la cel întâi foc a rămas mort ca toți morții, înțepenit cu dinții rânjiți, de parcă-ți era încă frică de el. Apoi, fiindcă în ziua aceea căzuse mult vânat, de nu mai încăpea în căruța noastră, ne-am hotărât să jupuim toate vulpele, și toți lupii împușcați, ca să le ducem numai pieile acasă. Unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mari să se descurce singuri și să vedem cum ne vom descurca noi. Ceva este sigur: nu vom putea para criza mistificând realitatea, venind cu paleative și dând vina pe alții. Suntem față-n față cu criza, cu colții ei rânjiți, gata să se înfigă și mai adânc în scheletul economiei românești. Cea mai mare nedumerire și curiozitate vine de acolo că, deși nu avem economie, totuși avem criză; e o criză de import, prin ricoșeu, ieșită dintr-un capitalism cu
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
de speriat” este un scenariu care implică mai multe elemente: o mătură, un șervet, o cană cu apă. Cana cu apă o pui jos, iar mătura, șervetul le agiți ușor peste pacient și ce zice: „Cucoș negru, ponegru cu dinții rânjiți! Cu ochi păienjeniți, cu ițari crușiți, Nu te face, nu te coace, înapoi te-ntoarce, Cu dinții rânjiți, cu ochii beliți, cu ițari crușiți” Vindecarea avea loc nu atât descântecului de alungare a forțelor răului, care avea rolul său, cât
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Cana cu apă o pui jos, iar mătura, șervetul le agiți ușor peste pacient și ce zice: „Cucoș negru, ponegru cu dinții rânjiți! Cu ochi păienjeniți, cu ițari crușiți, Nu te face, nu te coace, înapoi te-ntoarce, Cu dinții rânjiți, cu ochii beliți, cu ițari crușiți” Vindecarea avea loc nu atât descântecului de alungare a forțelor răului, care avea rolul său, cât administrării unor iruri, unsori, legături cu sămânță de in și lapte dulce și săpun. Acestea se fierb și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de spume ce fierbeau la arsura focului... în fine, un cap de mort schilod care-și îndrepta ochii săi, ce părea a vorbi cu toată cumplenia faptelor, către acei oameni ce râdeau și cari-n tâmpirea lor nu puteau înțelege rânjitul cel sec al mortului. - Hehe! zise Ianoș, voi râdeți de popa, eu de fata popei. Ce, crezi că moartă a scapat de mine?... Nu, nu, nu! Ehei, fată, scoli, că Ianoș vrea sa te sărute. Și cu asta, [o duse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
adânc în creieri. Un urlet înfricoșat, iată tot. Ușa se deschise și înăuntru intrară, de-ai noștri cu torțe aprinse. Ioan căzuse peste maghiar, de care mă apropiai cu una din torțe. Mortul prezinta un aspect înfricoșat. Gura întredeschisă, dinții rânjiți și preparați pentru mușcat... grima vânătă, înfricoșată, cu trăsurile coprinse de turbăciunea rumperei creierilor... măselele părea că râșnise spuma vânătă și-nveninată ce se scurgea prin colțurile gurei. Mă uitam c-o ură nespusă la omul ce-mi luase tot și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și o ladă plină de cele mai frumoase mărgăritare... Atotputernicia omenească era strînsă[-n] suterană... Mai deschise o ușă și... și găsi un sicriu acoperit c-o pânză albă... El dete pânza într-o parte. O țeastă goală cu gura rânjită se strâmba parecă la el.. "Ce te strâmbi, gândi el mânios. Ca și când eu nu știu că ăsta-i sfârșitul omnipotenței omenești? -- Simțiri întunecate îi turburau pieptul... O imensitate de dorințe îi mișca inima și toate... toate realizabile. - Ah, zise el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
femei mă duc! E bine? Unde, dracului, pot să mă duc dăcât la doctor, la urgență?" "Păi, mai bine dăm telefon la salvare", oferi o alternativă femeia. Până vine ăia, după șapte ore, dau colțu' și mă găsește cu dinții rânjiți, nespovedit și neîmpărtășit. Las-o în sângele ei să o bată dă salvare, că dacă mor acu', nici bani dă o înmormântare ca lumea n-ai, gușpeniță ce ești!" Asta cam așa era, socoti în sinea ei nevastă-sa. Se
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Amanta voastră? Nu vă știu nici ochii./ Eu să fi fost vreodată stăpînită?/ Doar praful mi-l lingeați din tivul rochii!/ Jignită? Nu! Doar nici măcar rănită.// De ani de zile că vă stau alături/ Nu vi-am văzut nici gurile rînjite./ Iar vorbele: doar un gunoi ce-l mături,/ Să nu-ți stropească zile nemînjite.// Nu vă gîndiți să mă puteți atinge./ Prea multe străluciri răsfrînge viața-mi/ Ce din suflarea voastră nu se stinge./ Sunteți meniți să-ngenuncheați în fața-mi
Prințesa poetă și spioană by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2527_a_3852]
-
lui în cîteva dintre cele mai expresive fragmente, destinate să evoce slăbiciunea ontologică a omului, precaritatea definitorie a ființei noastre. „ Giuncii și cu tauri mă-mpresoară, Cu căscate guri, să mă omoară, Ca leii ce apucă și zbiară, Cu gurile rînjite, pre hiară. Și ca apa fui vărsat afară, Și oasele mi să rășchirară. Inema-n zgău mi să veștezește, Ca o ceară cînd să răstopește. Mi-i vîrtutea ca hîrbul de sacă, Limba-n gingini lipită să-neacă. Și m-
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
țara. Singurul dintre ei care umbla cu mașina prin oraș era primarul, care se îndrăgostise de jucăria lui decapotabilă. Îi făcuse garaj, să n-o rușineze vrăbiile și guguștiucii în curte. Buick-ul judecătorului avea ceva amenințător, mare și cu botul rînjit cum era. Să zicem, comenta observatorul lui, doctorul Tefik, că de cînd nu mai avea cîinii lupi cu care ieșea la plimbare magistratul voia să arate că nu se teme de nimic și că alții ar fi trebuit să se
Buick de holtei by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7723_a_9048]
-
pământ în fața lui, își desfăcu picioarele: Hai, câine, fă-o din nou! Bărbatul nu știa ce să mai creadă. Făcu un pas înainte și se puse pe vine în fața ei. Cuibul cald al sexului fetei îi sugera acum o gură rânjită și amenințătoare. - Hai, îl îndemnă ea cu un gest vulgar. El o privi debusolat, parcă regretând ceva, dar nu putea, nu mai putea face nimic. Chiar vocea ei care îl invita îl transformase într-un eunuc nenorocit. Se ridică cu
Fahri Balliu - Panteonul negru by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/6702_a_8027]
-
acest top al topurilor? Că de ei a auzit și cine n-are chef să audă. Nu deplîng lipsa scriitorilor pentru că m-ar zgîndări orgoliul de breaslă. Văd în ea un simptom de pauperizare culturală din ce în ce mai periculoasă. Și întrevăd dinții rînjiți ai mitocăniei ajunse la butoanele de comandă în mass media. Dar de vină pentru această situație sau mai degrabă explicție fără precedent în România, că scriitorii nu prea mai contează pentru opinia publică sînt și redactorii departamentelor de cultură de la
Topurile anului 2005 by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10995_a_12320]
-
și își foșneau veșmintele înnegrite, țineau cuvântări lungi și sălbatice și își holbau orbitele goale, pline de viermi, unii la alții. Și la-nceputul iernii, de ziua sfinților mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pe la scăpătat, o oaste putredă, pleșuvă și rânjită și-a croit drum către lumea albă. Erau morți bătrâni, cu oasele galbene ca ale vitelor, care nu mai știuseră să-și numere bine ciolanele, așa că-și lăsaseră fie niscai degete, fie falca de jos în străvechiul copârșeu, erau și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
încă acolo după douăzeci și opt de ani), spre mașina de calculat primitivă, cu suluri de hârtie pentru bonuri, de la casierie, spre rafturile cu conserve și macaroane abia lucind în penumbră. Vânzătoarea încă se afla acolo, mumificată, cu nasul mâncat, cu dinții rânjiți, înfășurată în halatul ei numai zdrențe. Pretutindeni foiau păianjenii, în pânzele lor atât de dese, încît păreau, prinse între străvechi pungi de făină viermănoasă și de zahăr pietrificat, niște bucăți de pâslă sau vatelină. Pe mâinile negre și uscate ale
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
bluziței. Dar dulapul nu adăpostea decât uniforme! Erau uniforme negre, de ofițeri SS, din cei pe care-i vedea zilnic prin cafenelele Bucureștiului, sau străbătând străzile în automobile negre. Deasupra erau aranjate 5-6 șepci înalte, cu emblema înfățișînd un craniu rânjit, iar sub uniforme luceau perechi de cizme lăcuite. Doar în spatele cizmelor se aflau îngrămădite câteva boarfe de damă, un fel de dominouri de carnaval și măști. Maria se-nfășură cu un soi de mantie șofranie care ar fi putut trece
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
partid" (avea vreo cinci-șase ani și familia se mutase deja la blocul din Ștefan'cel Mare, încă nefinisat și cu schele pe toată fațada), a desenat cu pixul, în ovalul înfășurat de broboadă, o oribilă față cu nasul strâmb, dinții rânjiți și ochi ca de craniu. Pe spate scria cu creion chimic, cu felul acela înflorat de a face literele de mână pe care puii de țăran îl învățau păziți cu nuiaua de Doamna, înainte de război: "Mămica la Nunta noastră 1955
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
săriră-n picioare (căci uitaseră cu totul unde se aflau și ce așteptau), privindu-l cu ochi rotunzi pe bărbatul în sutană violetă, cenușiu la față și cu pleoapele înroșite. De oboseală, carnea feței îi devenise aproape străvezie, ivind scheletul rânjit, iar țeasta cheală din mijlocul tonsurii vădea circumvoluțiile ușor pulsînde ale creierului. Fratele se trânti pe banchetă, sprijinindu-se cu spatele de lambriuri. "Va trăi", zise ca pentru sine, cu glas stins. "I-am mai dat zece ani." Apoi continuă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cauciucată, luam în picioare prezervative râncede, mă opream mi-nute-n șir să citesc compuneri scrise strâmb în caiete de școală, scorojite de intemperii, și alte minute ca să citesc alte litere ciudate: mațele sleite curgând din burta unei pisici moarte, cu dinții rânjiți. Cioburi de sticlă prezervau în carnea lor de meduză eșantioane de înserare, mici focuri albăstrii, triunghiulare văpăi indigo. Le culegeam uneori și, mai târziu, pe masa mea de lucru, le aranjam în șiruri evolutive, ridicîndu-l pe primul ca să văd în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o prigoană asupra celor aleși cum nu se mai pomenise din vremurile fiarei cu număr de om. Fiecare scopit pe care cătanele puneau mâna era îndată rupt de viu în bucăți, și ciozvârte de coastă, de șold, capete cu dinții rânjiți, ficați verzui și prapur împuțit erau țintuite pe ușile bisericilor din sătucuri, de-a lungul și de-a latul țării. Când să pună cătanele mâna și pe el, Selivanov se înălțase la cer, sub ochii multor învățăcei care dădeau mărturie
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]