113 matches
-
observase pe Diane în grădină dar, ca de obicei, nu schimbară nici un semn. Îl descoperi pe Rozanov discutând cu Eastcote, în același loc unde-l văzuse și George, care venise din direcția opusă, și se plantă în apropiere, cu picioarele rășchirate și mâinile împreunate, holbându-se la el. Se apropiaseră și alți câțiva cetățeni care-l recunoscuseră pe filozof, dar care nu îndrăzneau să-l abordeze. Oricum, John Robert nu o zărise și continua să discute cu Eastcote pe treptele uneia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Robert era comasată la capătul din față al patului, așa încât nu era prea dificil să ridice partea din spate. George văzu picioarele tubulare de oțel înălțându-se, mâinile lui încleștate pe ele, încheieturile degetelor albite din pricina efortului. Stând cu picioarele rășchirate și trupul încordat, se uita doar la ce era mai aproape de ochii lui. Deodată, se auzi o bufnitură și un puternic pocnet metalic când patul, eliberat de povara lui, scăpă din mâinile lui George și se răsturnă într-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
negru difuz și discret, și negru adevărat, negru-negru, înspăimântător, în colțul dintre pereți, unde cădea umbra manechinului. O femeie-manechin, parcă ușor înclinată înainte, făcea un gest de bun-sosit, cu o mână ridicată un pic mai mult decât cealaltă și degetele rășchirate și răsucite în chip perfid încât nu știai prea bine dacă are intenția să-ți dea ceva sau să-ți ia ceva, poate chiar viața. Perfid și pervers. Manechinul feminin afișa un zâmbet ademenitor cu privirea ațintită în josul scării. Nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
aminteam de pe vremea când mama îl folosea zilnic pentru gătit. Cu asta am început cu luciul. Rezervorul a redevenit nu doar rotofei și plăcut la atingere, ci și plin de prosperitate. Cele trei piciorușe de metal, scurte și ferme, stând rășchirate îl țineau la o distanță minimă de tăblia mesei. Cu câțiva ani în urmă, pe când încă mai folosea primusul, mama mă lăsa să dau la pompiță, și eu dădeam cu mult zel, până oboseam. Aerul sub presiune dinăuntru începea să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mai lipsește nimic ca să ne împlinim destinul! Ne-am despărțit de trecut și am pornit să ne construim un viitor nou! Cu mâinile noastre!... Dincolo de mulțime, doi băiețandri fără nicio treabă ședeau în tribună, cu coatele rezemate șleampăt de genunchii rășchirați, surâzând ironic. Lor chiar că puțin le păsa despre ce campioni vorbea domnul Mocanu și puțin le păsa de numele pe care avea să le citească de pe listuța pe care tocmai o scotea din buzunarul de la piept. Apostol Constantin! se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
primul val al unei evacuări în masă. Din minut în minut aterizează și mai multe păsări, înroșind văzduhul cu strigăte. Un gât se întinde prelung; picioarele flutură în urmă. Aripile se arcuiesc în față, lungi cât un stat de om. Rășchirate ca niște degete, penele înclină pasărea în unghiul vântului. Capul roșu-sângeriu se pleacă, iar aripile bat împreună, un preot înfășurat în mantie oferind binecuvântarea. Coada se face cupă și pântecul se încovoaie, surprinse de înălțarea pământului. Picioarele lovesc, genunchii întorși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
spunînd pe un ton de comandă: — Iar acum mi-e foarte frig și oarecum frică! Veioza se stinse. Lanark sări pe podeaua lustruită, alunecă, se părbuși și se tîrî spre patul bărbatului. O lumină perlată dinspre fereastră trecu pe deasupra corpului, rășchirat, pe jumătate dezvelit, capul și gîtul atîrnîndu-și dincolo de marginea saltelei, și cu un braț măturînd podeaua. O pată întunecată se lățea pe bandajul din care fusese smuls tubul de cauciuc. Lanark alergă spre patul lui, înșfăcă radioul și apăsă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
interior pînă... uită-te, o să vezi. întunericul în care stăteau era dens și deplin, dar curînd apăru un firicel strîmb de lumină stacojie. Acesta se contractă și crescu la ambele capete pînă cînd desenă forma unui dragon ridicat, cu picioarele rășchirate, brațele întinse, mîinile împungînd întunericul și capul imens clătinîndu-se într-o parte și alta. Lanark avea ciudatul sentiment că fiara stătea în fața lui în încăpere. Nu puteai s-o compari decît cu întunericul, și acesta părea nesfîrșit. Gesturile poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
invitară și pe vizitiu în casă. Și el voia să cumpere un clapon, să-l gătească de Anul Nou. Nea Cercel avea și un cocoș de sămânță, unul cu pieptul lat, ochi plini de foc, cu creastă mare și coadă rășchirată, care cânta des și scurma și avea alai de găini după el, așa că putea să-și vândă liniștit claponul. Nevasta trebăluia, cu părul legat într-o basma albastră, plină de făină pe mâini și pe șorț, încă nu terminase pregătirile
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Zamyatin spune că limbajul este un extraterestru superb, eșuat pe planeta noastră, care a fost capturat de maimuțe și hăcuit. Engleza e o bucățică din gît. Maggie și-l imaginează pe extraterestrul eșuat, o ființă pe bază de siliciu, poate, rășchirat ca un manechin dezmembrat. Doi saxoni și un gal Îi frîng gîtul și-l taie În bucăți, ca niște felii de pîine, pe care le halesc. Așa s-a născut limba engleză. Înțelege. E fată de la țară. Diavolul se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ce puneam la cale. - O vreme, o să le fie mai ușor, am spus. Mai ales dacă vor vorbi cu aceleași vorbe cu care vorbesc și ai noștri, sus pe munte. Vindecătorul zâmbi și Îmi arătă palma deschisă larg, cu degetele rășchirate. Am făcut și eu la fel și ne-am bucurat că am căzut la Învoială. - Ia spune-mi, mă Îmboldi Vindecătorul atunci. Știi tu ce e ăla vin? Nu știam, lucru care l-a mirat din cale afară. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
altceva dar, zău că te Înțeleg. Ce-ar fi dacă trimisul lui Moru ar fi, de fapt, un om bun? Un om bun la suflet? Încheie el și pufni din nou În râs. Apoi, mi-a arătat palma cu degetele rășchirate. I-am răspuns, pecetluind facerea noului cuvânt și asta a fost. Din ziua aceea, cred, a Început pervertirea prin cuvinte, căci niciodată n-am fost În stare să aflu dacă Într-adevăr merita să spunem și suflet pentru ceea ce gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am pornit cu toții la drum. - La drum? Clătină din cap, dar spuse, sigur pe el: - Da. M-a pufnit râsul când mi-am dat seama că făceau alte semne decât noi pentru da și nu. Am Întins spre el mâna rășchirată, În semn de bunăvoință. El făcu semn că da, dar Îmi spuse: - Nu. Vindecătorul spune că ești un porc de câine. Îmi arătă pumnul strâns, ca să-mi arate că refuza mâna mea rășchirată. - Aceasta este o mână, i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și nu. Am Întins spre el mâna rășchirată, În semn de bunăvoință. El făcu semn că da, dar Îmi spuse: - Nu. Vindecătorul spune că ești un porc de câine. Îmi arătă pumnul strâns, ca să-mi arate că refuza mâna mea rășchirată. - Aceasta este o mână, i-am spus, rămânând cu mâna Întinsă spre el. Este mâna lui Krog. El făcu semn că nu, dar zise da, și a trebuit să repet de mai multe ori jocul ăsta până ce Înțelese că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dacă m-aș apuca să vorbesc despre lucrurile care Îmi trec doar mie prin minte. Așa că, se posomorî el, ți-am spus despre stele doar ca să Înțelegi ce e spațiul, Încheie el și, zâmbind larg, Îmi Întinse mâna cu degetele rășchirate. I-am răspuns cu același gest. Spațiu, of, of. Alt cuvânt mort, deși nu la fel de mort precum unu doi trei patru cinci. Era un cuvânt la fel ca mișcare. 17. Enkim Începuse să se Întremeze, iar Selat Îi făcuse doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
om Întreg, am zis. Om dintr-o bucată. - Știu. Îmi pare rău de el, dar ce să fac. Sfatul a hotărât așa și tot așa voiam și eu: să Învețe toți să vorbească. Am Întins spre Minos palma cu degetele rășchirate, iar el și-a Întins palma spre mine, mai-mai să mă atingă pe față. - Ești odihnit? schimbă el vorba. Când am făcut semn că da, a continuat: Bine. Pândarii noștri spun că au văzut un pâlc de vreo cinci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din munții mei? - Două?! I-am arătat două degete. Cele două mâini. Cele două picioare. - Două, am zis. - Și acolo, În săculeț, ai două, Îmi făcu el cu ochiul, privind țintă Între coapsele mele. Apoi, Îmi Întinse palma cu degetele rășchirate. I-am răspuns cu același gest. Se uită peste brațul de mare. Luă o piatră de jos și-o azvârli Într-o maimuță care se cățăra pe stânca de la intrarea În peșteră. Maimuța chelălăi precum un câine și se strâmbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
apa și praful Într-o cochilie mare de melc În care Îndesase un snop de frunze de mentă. - O să te răcorească, Îmi zise Înainte să-mi Întindă cochilia. - Ție, Aban, am spus și am Întins spre el palma cu degetele rășchirate. - Ție, Krog, răspunse el și, În clipa aceea, femeile ieșiră din adăpostul lor. Începea să se răcorească, În sfârșit, dar trebuia să așteptăm ca luna să mai urce Încă două-trei degete ca să se facă frig de-a binelea. - Câtă apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
oued, orice ar fi! Dacă dați de belea și trebuie să vă Întoarceți, caută Ciobanul și vezi să-l ai mereu În dreptul ochilor, așa, ca și cum te-ai uita la un vânător puțin mai Înalt decât tine. I-am Întins palma rășchirată, dar el făcu atunci un gest pe care nu-l mai văzusem nicicând: Îmi strânse palma Într-a lui, cu putere. Apoi le făcu semn alor săi și făcură cale Întoarsă, fără să mai privească Îndărăt. 22. Am mers nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În apă. Să nu-mi mai ceri, că până una-alta asta-i tot ce-ți dau, Îmi zise omul, Întinzându-mi bucata de piele. Eu sunt Tuni. - Eu sunt Krog, am răspuns și i-am Întins mâna cu degetele rășchirate. Tuni a privit-o fără să Înțeleagă, după care a râs. - Noi facem așa, Îmi zise și-mi strânse mâna, după cum făcuse și Aban. Pielea ta albă nu prea ți-a fost de folos În inima nisipului. - Acasă, pe pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pese de ceva... - Enkim! Enkim! strigă Runa, alergând la omul ei cu Unu În brațe. - Afurisitul ăsta de Krog! M-a salvat din nou! Frate! - Îmi spuse Enkim, punându-mi o mână pe umăr. Îmi arătă cealaltă palmă cu degetele rășchirate. Râzând ca un prost, i-am răspuns gestului și ne-am Îmbrățișat. Cu coada ochiului l-am văzut pe Logon cum cască ochii, privind la mine cu tristețe. Se duse lângă bulboană și-și săltă sulița de jos, cu fereală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iar el... - De ce credeai că a venit cu tine, toiag al Tatălui? De ce? Ca să-ți stea În picioare și să spulbere În cele patru vânturi cele rămase de la Tatăl. - Da. Blestematul. Da. I-am Întins lui Logon mâna cu degetele rășchirate. El zâmbi, Îmi răspunse cu același gest și, deodată se posomorî. Ar fi vrut să mai spună ceva, dar Își Înghiți vorba și se ridică brusc de parcă Îi era rușine cu el. Apoi: - Dai voie la Logon să caute ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Însuși Krog. E bine și-așa. - Nu pot să-ți dau cinci de patru ori. Dar cinci de trei ori, pot! Oamenii vor fi cinci de două ori, iar femeile, cinci! promise el. I-am Întins palma deschisă, cu degetele rășchirate. A făcut și el la fel. Apoi, am luat-o Înapoi spre sat. Când să trecem peste un firicel de apă, am zărit pe un mal lespedea de pământ a lui Enkim. Avea cele patru pietre Înfipte În ea, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
jamo, iar semnele pe care le-am schimbat de fiecare dată, o să-i Încurce și mai și. Până se vor găsi cu Enkim, noi o să ajungem departe. - Of, of, măi Krog, mormăi Logon și-mi Întinse palma deschisă, cu degetele rășchirate. Tare rău cred că te-au durut vorbele pe care i le-ai spus lui Enkim. Era aproape la fel de trist ca și mine și se apucă să-mi povestească de tovarășii lui din sat. Îmi spuse de prietenii din copilărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
poate să Împuieze ce femeie vrea el, dar Krog nu vrea. Krog poate să bucure orice femeie, dar el, doar cu cele nebucurate de nimeni se ține, că așa e legat. Râse prostește apoi și-mi Întinse palma cu degetele rășchirate. Iar Krog: - Ia spune-mi... Aș fi dorit să aflu ce fel de om e Gau ăsta, dar m-am răzgândit. În ultimile zile n-ai dat de unul Enkim și de femeia lui, Runa? Unii care au un prunc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]