89 matches
-
existenței, catre conglomeratul sau amoral, catre universul dereglat, prin asumarea Râului sau intrinsec. Discursul liric, patetic an diformitatea lui secret-miloasă, functioneaza precum un filtru, reținând impuritățile spre a le neutraliză: "De-as avea și eu o traumă că pojarul,/ o răpăiala de ploaie de vară,/ o nevroza că o mătase,/ după care ești și mai iubita;/ o nevroza că un abur de mușețel,/ după care ești și mai buimaca,/ celesta,/ după care fluxul feminității tale asaltează lumea,/ o vindeca, ai da
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
adăpostul și-n semiîntunericul unei adîncituri în malul vertical pe care o săpaseră, lui Bruno i-a făcut plăcere să redevină actor pentru cîteva minute, reconstruind dialoguri învățate cîndva, rostindu-le curajos, sperînd ca vocea să-i fie acoperită de răpăială, de tunetele de-afară. Vatapi, al cărui har, permis de zeii din înalturi sau de demonii pădurilor, era acela de a reînvia întotdeauna, indiferent în cîte bucăți îi era tăiat trupul, a luat în acea după-amiază chipul lui Bruno, s-
Matei Brunul by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Journalistic/5257_a_6582]
-
prea cadențat, de după colțul clădirii și se îndreaptă, pe trotuar, catre majestuoasa poartă. Nimeni nu-i observa. În urma lor, ca la țară, vin leneși doi cîini vagabonzi, probabil amicii flăcăilor în răstimpul dintre schimbări. Dincolo, clădirea fostului CC, intactă după răpăiala regizată din decembrie ^89, conserva cîteva urme de gloanțe, ricoșeuri scăpate regizorului care ne-a păcălit șapte ani. Ce spațiu plin de spaime și de interdicții era piața asta, cînd în clădire dictau impostorii! Acum, chiar pe trotuarul de sub ferestre
Prin Bucuresti by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/17871_a_19196]
-
cu „muzică negrilor“ nu se opresc și nicidecum nu încep aici. Era Ceaușescu la apogeu, în 1985, cănd lui Ioan Gyuri Păscu îi venise o idee năstrușnica: „În viața mea, primul rap pe care l-am făcut eu, prima mea răpăiala, a fost în ’85, când făceam un spectacol după o piesă de teatru de-a lui Eugen Ionescu. Trebuia să intre-n scenă o familie și să spună « Bună seară, iubiți prieteni, iertați-ne că ne-ați așteptat atât de
Agenda2003-20-03-b () [Corola-journal/Journalistic/281029_a_282358]
-
nopții, de parcă un reostat i-ar fi reglat intensitatea până la străluciri orbitoare. se luase după miros până când ajunsese În fața blocului.Câinele se ridică pe labele din față, apoi nemaiputând suporta atâta lumină Își ascunse botul sub treptele spălate de nemiloasa răpăială a ploilor. Apoi simți deodată o căldură nefirească străbătându-i blana până În adâncul trupului, zbârlindu-l. Schelălăi și se ascunse și mai mult sub treptele de piatră. Alte chelălăituri se auziră prin tot cartierul străbătut deodată de atâta lumină. Scântei
Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
plângă sfâșietor. Roua lacrimilor se amestecă într-o clipită cu glodul drumului. Contrariată, strig spre monstru câteva cuvinte de reproș, dar mă aleg la rându-mi cu o cascadă de vorbe grele și renunț.. Mogâldeața stă prăbușită în drum, sub răpăiala rece, care îi îmbrățișează firavul trup, ca într-un gest de ocrotire matern, un gest pe care Roza l-a uitat demult. Plânge cerul. Simt că mă prăbușesc și eu. Închid poarta trântind-o cu furie aproape. În mine dialogul
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
se vor pierde spre asfințit printre alte vise noroioase și departe de casă”. Nostalgia normalității temperate și domestice? Doar acutizează vibrația, ca un vuiet, vaietul fără leac al elegiei sardonice: „De-aș avea și eu o traumă ca pojarul,/ o răpăială de ploaie de vară,/ onevroză ca o mătase”. Scrutând, „cu ochii Îngroziți”, degradarea, Mariana Marin aude și Înregistrează, cum doar marii privilegiați ai poeziei izbutesc, „scrâșnetul și mașinăria” traumei din care vor țâșni, Îndurerate și superbe, memorabilele metamorfoze metafizice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
să tresară. Cum este posibil? Sunt clopote, clopote adevărate, nu este nălucire. Abia acum îi înțelegea pe grecii din Istanbul care aud în vis, noaptea, într-o părere, bătând clopotele la Sfânta Sofia. Acum era chiar dangătul sfânt, și nu răpăiala seacă a toacei de lemn. Aici pe pământul împărăției otomane! Își aminti făgăduiala pe care creștinii cuceriți de Islam o făcuseră califului acum o mie de ani, făgăduială impusă și devenită lege: Când ați venit asupra noastră noi am cerut
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
dar nu m-am gândit niciodată că voi călători alături de el. Și nu mă deranjează sunetul trenului. Aduce cu ploaia pe un acoperiș de tinichea, noaptea, când e liniște și nu se mișcă nimic, iar tot ce poți auzi e răpăiala și tunetul. Dar am avut și eu trenul meu. Unul de jucărie pe care l-am primit de Crăciun când aveam trei ani. Asta se întâmpla pe când tata lucra în fabrică și noi locuiam în oraș într-o casă mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
dacă i-ar fi oferit din capul locului mai mult peste tarif, de bună seamă că ar fi acceptat... Mergea pe stradă ca și cum ar fi plutit pe adierile umede, răcoroase, însorite. Era pe la începutul unui iunie răcoros. Dimineață trăsese o răpăială de ploaie, după care se pusese un vânticel iute și curățase cerul de nori. Un miros îndepărtat de ierburi și de pământ reavăn îi deșteptă foamea. Intră într-o cofetărie și mâncă o prăjitură cu frișcă multă. O năpădi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
birou, se așeză, Își deschise laptopul și, căutând o evadare din realitate, Începu să scrie. Cei trei tineri stăteau În camera de zi ticsită de cutii și bagaje, concentrați, tăcuți, cu ochii În ecranele albastre ale laptopurilor lor, cufundați În răpăiala Înfundată a degetelor bătând În taste, cu gândurile concentrate asupra viitorului - o stație de autobuz din aglomerata capitală a lumii. 20 America vs Europa și o Formulă matematică a trădăriitc "20 America vs Europa [i o Formul\ matematic\ a tr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Atunci să vă cânt ceva nou. Este din... 1976!“. Pe Living in the Past, publicul îi e deja la picioare. Celebrul său dans într-un picior smulge țipete. Flautul sună minunat. După trei-patru cântece, cerul se rupe. Se pornește o răpăială puternică. Din miile de spectatori, cei din margine se adăpostesc pe sub streșini. Se deschid umbrele, concertul merge mai departe ca și când nimic nu s-a întâmplat. Spre deosebire de ceea ce credea Anderson, în piață sunt fani adevărați, care cântă și dansează chiar și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
se usuce, se descompunea sub aversă. Efigia stoică a santinelei de gardă postată În fața librăriei de distingea În zare. CÎnd m-am apropiat de ceasornicăria lui don Federico Flaviá, am băgat de seamă că ceasornicarul ieșise În prag să privească răpăiala. Încă i se vedeau pe chip cicatricele rămase În urma trecerii pe la chestură. Era Îmbrăcat Într-un costum impecabil din lînă cenușie și ținea În mînă o țigară pe care nu se deranjase s-o aprindă. L-am salutat cu mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care redactorii revistelor respective Îi telefonaseră ca să ceară informații și el făcuse pe misteriosul, zicând că deocamdată nu putea să dezvăluie primele zece titluri, care erau, de altfel, În curs de tipărire. Astfel, universul ocultiștilor, cu siguranță foarte agitat de răpăieli continue de tam-tam, era deja la curent cu Proiectul Hermes. „Să ne deghizăm În flori”, ne spunea domnul Garamond, care tocmai ne convocase În sala mapamondului, „și albinele vor veni”. Dar asta nu era totul. Garamond voia să ne arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
luă o cărămidă, și bătu de cîteva ori În plumb. Își ridică mîna. Altul strigă tare să se facă liniște. Micul generator fu oprit, scena căzu din nou În Întuneric și totul rămase așa, nemișcat. Desigur, se auzea zumzetul avioanelor, răpăielile mitralierelor din Hyde Park sau de aiurea, dar sunetele astea se auzeau aproape neîncetat de șase luni; le distingeai, Își dădu seama Kay, așa cum distingeai uruitul sîngelui În ureche. Omul cu cărămida spuse ceva prea Încet, iar Kay nu Înțelese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lui nu puteau desluși nici o nuanță în negrul înăbușitor, iar în urechi îi huruiau exasperant de uniform glasurile ploii, care înghițeau toate zgomotele vieții. Își simțea bătăile inimii, dar creierii parcă i se topeau, muiați de gânduri. Peste un ceas răpăiala mai osteni puțin. În același timp Bologa își dădu seama că mintea iarăși începe să frământe planuri și socoteli. Apoi se pomeni zicîndu-și: " Pe asemenea vreme poți trece la dușman fără frică". Cum pricepu rostul vorbelor, le curmă cu scârbă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
învăluindu-i toată ființa într-o mulțumire caldă... În mintea lui încercă să mai ridice capul un gând, să-i reamintească cuiul ruginit de ură, dar flacăra misterioasă nu-i dădu răgaz să se nască... Apoi i se păru că răpăiala picurilor de ploaie se mulcomește, treptat, prefăcîndu-se într-un zgomot dulce, fâșâitor, ca zborul porumbeilor, din ce în ce mai dulce, strecurîndu-i în inimă o vrajă dureros de alinătoare. Apoi deodată începu să se clatine și să se înalțe, purtat parcă pe aripi de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o secundă, și totuși parcă îi deschise larg porțile adâncimilor nepătrunse, unde clocotesc explicațiile tuturor tainelor vieții. Apoi vedenia spânzuraților pieri brusc, și în inima lui Apostol coborî o liniște mare. Privirile lui îmbrățișau munții, și văile, și cerul... Prin răpăiala motorului furios auzea limpede zumzetul frunzelor tinere de fag și clinchetul sec al acelor de brazi din depărtare. Verdele mohorât al pădurilor se îngîna într-o armonie caldă cu albastrul alburiu al văzduhului... 9 Automobilul opri scurt în fața unei ogrăzi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Motivul era simplu: nici o stea nu scânteia prin atmosferă pentru a-i nimba solul cu lumina ei slabă. Vântul bătea în construcțiile metalice dărâmate din Hadley, șuiera prin culoare și trântea ușile. Nisipul plesnea geamurile sparte ale ferestrelor, într-o răpăială neîntreruptă și angoasantă. În interior, toți așteptau începutul coșmarului. Iluminarea de rezervă funcționa încă în centrul de experimentare și în împrejurimi; supraviețuitorii istoviți și deznădăjduiți se regrupaseră pentru a studia posibilitățile care li se ofereau. Vasquez și Hudson tocmai efectuaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
impenetrabilă, clipea egal, degetele-i fugeau pe claviatură, măi să fie, chiar nici o reacție, exact atunci când trebuia, se oprea să prindă următoarea frază, unele litere scoteau zgomote, ca de clopoței dar, de cele mai multe ori, nici nu se oprea, auzea printre răpăielile literelor ce i se dicta, auzea fără greș, sprâncenele îi erau destinse, buzele i se mișcau doar când greșea vreo literă și se întorcea asupra ei, cu sunet de zurgălăi, s-o corecteze. În clipa aceea, își înfigea dinții în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ascundă totuși o rezervă în fața Carminei. Într-o zi, în timpul unei averse de ploaie le-a urmat în camera de dormit, cu paturi suprapuse, cu ștergătoare rotunde împletite din pănuși de porumb risipite pe ici, pe acolo. Veniseră fugărite de răpăiala ploii, acum se foiau printre paturi, își ștergeau părul, scormoneau printre bagajele lor puține, mirosea a veșminte umede, a transpirație, a sânge. Acolo, în casa cu plafonul scund muntencele își simțeau neputința de a se lupta cu imensitatea, cu necunoscutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
noastră viziune de război! Timp de 3 săptămâni avionul sanitar va fi locuința noastră. Dormim pe brancardă, ne spălăm la o fântână <...> și mâncăm în pădurice la cortul comandament. Noaptea ne trezim în zbârnâitul <deasupra, scrie: "vacarm infernal"> motoarelor și răpăielile mitralierelor <de pe avioane> cărora li se face proba înainte de plecarea fiecărui avion în misiune, în lumina reflectoarelor. Începem să facem cunoștința avioanelor inamice; le învățăm sgomotul motoarelor. Trec deasupra noastră desconsiderându-ne (suntem bine camuflați). Pe unele nu le-am
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
și nu i se dăduse voie să Înoate, a intrat În apă. Marea era caldă, atât de caldă, picăturile Îl loveau grele și reci În creștet, iar după ce Își băgase capul la fund clipocitul lor i s-a părut asemenea răpăielii de ploaie pe acoperișul de tablă zincată al orfelinatului, doar că ceva mai dulce. A Închis ochii. Capul Îi era plin de șuvoaie strălucitoare de ploaie multicoloră. Tâmplele Îi zvâcneau violent și stăruitor. Obrajii Îi ardeau, iar pe ceafă simțea
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
puterea pe care oamenii i-o dau asupra lor înșiși. Se uită la ceasul mic de mână. - Ar mai fi vreo trei sferturi de oră, zise. Să știi că eu nu stau târziu. Abia avură timp să deschidă umbrelele. O răpăială le inundă. - La Capsa! strigă Nory travcrsmcl. Mini avu o scurtă ezitare. Nu-i plăcea să intre în localuri publice, dar trebuia să se adăpostească. Când sosise atunci, pe iarna geroasă, în Cetate, dimpotrivă, era lacomă de zgomot, de mulțime
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cădea este ținut de lanțurile prinse de încheietura mâinilor. Merge împleticit, cu capul căzut în piept... „Oare ce a făcut bietul ca să merite asemenea soartă?” - mă întreb cutremurat. Răspunsul însă vine îndată din gura unui slujbaș domnesc, care - după o răpăială de darabană - a glăsuit cu voce ridicată: „Măria sa vodă împreună cu sfatul său a osândit la spânzurătoare pe Buzdug tâlhar de drumul mare! Cine a face ca el ca el să pățească!!! Mâine în zori va fi ridicat în ștreang!!!” Toți
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]