405 matches
-
în apropierea Adrianopolului, apoi a așteptat sosirea restului armatei, și a cerut și ajutorul cumnatului său, Conrad de Montferat, comandant cruciat aflat în drum spre Țara Sfântă. Aflat încă în tabără, împăratul s-a îndreptat apoi spre Stara Zagora, iar răsculații români și bulgari, împreună cu aliații lor cumani, i-au atacat pe bizantini. După o luptă sângeroasă, bizantinii au obținut o victorie scump plătită și, fără a-i urmări pe răsculați în retragerea lor, împăratul a revenit la Adrianopol. Luptele au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care însoțea trupele) afirmă că Asan, fratele lui Petru, era foarte capabil și inventiv "să născocească ceea ce era de folos în situațiile fără ieșire" (Choniates, p. 519, în Fontes, III, p. 265). Împăratul Anghelos, încercând să dea o lovitură decisivă răsculaților, a hotărât să atace părțile apusene ale ținutului răsculat și, plecând din Philipopol, în toamna 1187, s-a îndreptat spre Triadița (Serdica), dar, la apropierea iernii, el a lăsat armata pe loc și s-a întors la Constantinopol.25 În
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apropierea iernii, el a lăsat armata pe loc și s-a întors la Constantinopol.25 În primăvara 1188, împăratul a reluat expediția și a ajuns sub zidurile cetății Lovitzon (Lovec), pe care a încercat în zadar s-o cucerească. Rezistența răsculaților l-a silit să revină în Constantinopol, însă ducea cu el, ca prizonieri, pe soția lui Asan și pe Ioan, fratele său mai mic (Ioniță). Succesele militare ale răsculaților în lupta cu Bizanțul au dus la consolidarea puterii Asăneștilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Lovec), pe care a încercat în zadar s-o cucerească. Rezistența răsculaților l-a silit să revină în Constantinopol, însă ducea cu el, ca prizonieri, pe soția lui Asan și pe Ioan, fratele său mai mic (Ioniță). Succesele militare ale răsculaților în lupta cu Bizanțul au dus la consolidarea puterii Asăneștilor și la constituirea instituțiilor sale statale. Petru și Asan și-au ales drept capitală a noului stat (țarat), Târnovo, o localitate aflată pe stâncile abrupte ale râului Iantra. Faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
căutau să-l legitimeze ca pe o continuare a primului țarat bulgar, să intre toate ținuturile care aparținuseră acestuia. Pentru moment, forța lor militară nu le permitea să-și îndrepte atenția și spre răsărit și spre apus, o tentativă a răsculaților de a-și extinde autoritatea și asupra Dobrogei putea eșua. Teritoriul fostei provincii Scythia Minor era bine apărat de garnizoanele și flota bizantină de pe Dunăre. Prezența bizantinilor în Dobrogea, în acești ani, este dovedită de izvoarele literare, dar și de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din sudul provinciei se aflau sub stăpânire bizantină, or, Varna a fost pierdută de bizantini în 1201, împreună cu Dârstor. În aceste condiții, Asăneștii au urmărit extinderea statului lor spre regiunile apusene ale Peninsulei Balcanice, în Macedonia. Prin recucerirea acestor regiuni, răsculații urmăreau să rupă orice legătură pe uscat între bizantini și aliații lor, ungurii. Bizantinii au încercat să ocupe regiunile balcano-dunărene, pentru consolidarea frontierei lor nordice, dar armata imperială era tot mai slăbită, prost aprovizionată, iar soldele nu mai erau plătite
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la scurt timp după aceea, noul strateg s-a ridicat împotriva lui Anghelos, ușurând acțiunea românilor și bulgarilor, care au început să atace Philipopol, Serdica și Adrianopol. În sfârșit, în 1195, împăratul bizantin a pornit încă o dată în persoană, împotriva răsculaților, el contând și pe sprijinul ungurilor, care urmau să ajungă la Vidin. Dar și această nouă campanie militară a eșuat, iar la scurt timp după aceea, Isaac Anghelos a fost detronat, iar împărat a fost proclamat fratele său mai mic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Sebastocrator era predicatul unei dignități mari pentru prinții de sânge, care prin aceasta câștigau oarecari prerogative, de-a purta d. ex. o coroană mică. 88 {EminescuOpXIV 89} Lățindu-se știrea despre moartea lui Asan, crescu așa de mult și numărul răsculaților încît putură să reziste bine și energic lui Petru, care venise asupra lor, din care cauză acesta hotărî să-l încunjure pe Ivanco și prin aceasta să-l ostenească și să-l mistuie. Tot atât de neputincios se simțea și Ivanco de-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a măreției regimului său. După cum se Întâmplă adesea În cursul operațiunilor de modernizare autoritare, și În acest caz gusturile politice ale conducătorului au trecut uneori Înaintea intereselor pur militare și funcționale. Străzile rectilinii nu numai că serveau de minune reprimării răsculaților de către armată, dar ele aveau să fie flancate de fațade elegante și străjuite de clădiri impunătoare care să Îi impresioneze pe vizitatori. Construcțiile moderne uniforme ridicate de-a lungul noilor bulevarde puteau părea locuințe mai confortabile, dar uneori erau numai
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
smintitul“ Ștefan Rareș, în limitele unor „glume și persiflări“, iar represiunea din vremea lui Gheorghe Duca nu a avut decât un caracter conjunctural. Hasdeu nu a insistat însă asupra cauzelor care i-ar fi îndemnat pe armeni să se alăture răsculaților 11. Oricum, pretextul religios al represiunii îndreptate împotriva lor după revenirea lui Gheorghe Duca pe tronul Moldovei nu a mai putut fi invocat, în lipsa susținerii acestuia pe baza informațiilor vremii. Dimitrie Cantemir scria în legătură cu armenii din Moldova că „au și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
43. Negustorii implicați în acest gen de comerț nu reprezentau însă decât o mică parte a locuitorilor armeni trăitori în Moldova; de aceea ne întrebăm ce i-ar mai fi îndemnat pe târgoveții din breslele armenești să simpatizeze cu cauza răsculaților. Pentru persecuția din vremea lui Ștefan Rareș, Grigore M. Buicliu, traducătorul Cântului de jălire asupra armenilor din Țara Vlahilor, găsea câteva explicații valabile pentru gesturile de intoleranță îndreptate împotriva unei comunități greu de asimilat. Între aceste cauze autorul amintea: organizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
au descris evenimentele. Spaima populației, deci nu numai a armenilor, nu a fost cauzată doar de revenirea domnului, ci și de intensificarea jafurilor chiar de la începutul tulburărilor, în contextul lipsei autorității 35. În plus, întoarcerea lui Duca la Iași, înfrângerea răsculaților și pedepsirea celor învinuiți de ațâțarea revoltei nu a coincis cu pacificarea țării 36. Neistovirea fărădelegilor a avut o altă sursă și a lovit în special zona de nord a Moldovei. Republica nobiliară, amenințată de iminenta campanie otomană, nu a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
coincis cu pacificarea țării 36. Neistovirea fărădelegilor a avut o altă sursă și a lovit în special zona de nord a Moldovei. Republica nobiliară, amenințată de iminenta campanie otomană, nu a găsit forța unei reacții hotărâte de sprijinire fățișă a răsculaților, dar le-a oferit găzduire celor care s-au retras peste Nistru din fața trupelor turco-tătare37. Regrupându-se sub oblăduirea tacită a polonilor, susținătorii lui Hâncu vor efectua câteva incursiuni în nordul țării, contribuind astfel la prelungirea ostilităților 38. Transformarea zonei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
II, București, 1901, p. 22-24, nr. CCIV. • N. Grigoraș, Marea răscoală populară din Moldova, p. 232-233. • Ilie Corfus, Documente privitoare la istoria României culese din arhivele polone, p. 298-299, nr. 150. • Ibidem, p. 298-299, nr. 154, nr. 301-302. Prezentarea atacurilor răsculaților aflați sub protecția Poloniei la N. Grigoraș, Marea răscoală populară din Moldova, p. 232-233. • N. Iorga, Armenii și românii: o paralelă istorică, extras din „Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Istorice“, seria II, tom XXXVI, 1913, p. 31; idem, Despre țările locuite
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
îngroșare până la violență a mesajului. Încrâncenarea de a spune apăsat adevărul despre anomaliile unui sistem politic opresiv crește, și romanele pot funcționa, în acest sens, ca niște documente epice. Maniera de construcție epică reflectă însă același calapod maniheist. În Umbra răsculatului (1996), bunăoară, este surprins momentul sistematizării satelor românești, locul ales și personajele fiind edificatoare pentru ideea unei iminente răsturnări a regimului. Atunci când nu mai simte nevoia să plaseze ideologia în scenarii epice, L. o prezintă direct. Cuvânt despre Transilvania (1982
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
București, 1982; Eclipsă de soare. Drumul câinelui, București, 1982; Vocația constructivă, București, 1983; Toamnă fierbinte, București, 1986; Lostrița, București, 1990; Omul de sub munte, Alba Iulia, 1990; Cum mor țăranii, București, 1991; Coridorul puterii, vol. I: Suburbiile vieții, Deva, 1994; Umbra răsculatului, București, 1996. Repere bibliografice: Perpessicius, Tinerii noștri scriitori, „Flacăra roșie” (Arad), 1955, 3429; Nicolae Manolescu, „Cordovanii”, CNT, 1963, 36, 37; Eugen Simion, „Cordovanii”, GL, 1963, 39; Dumitru Micu, O epopee a satului contemporan, VR, 1963, 10; Ion Lungu, Itinerar critic
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
mărgărite” ș.a.). Rubricile „Știri din toată lumea”, care relevă demersurile politice și culturale ale românilor exilați, și „Știri din țară”, semnalând dezastrele în plan social, economic și cultural (Familii de săteni ridicate în timpul nopții de organele de securitate, Noi atacuri ale răsculaților ș.a.), sunt realizate de Nello Manzatti, care semnează, de asemenea, tableta umoristică „Gâgă”, ca și alte numeroase note (Românii din America Latină, Românii în lume, Prima editură românească, Cartea românească în exil ș.a.). Fiind și o revistă de propagandă culturală, R.
ROMANIA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289345_a_290674]
-
al său, Răscoala, îi studiază manifestarea plurală, având drept erou nu o singură persoană, ci mulțimea, „gloata”. Este iarăși o vastă pânză epică, de astă dată a evenimentelor din 1907. Autorul respectă faptele și fuge de ideologizarea pronunțată. Dă dreptate răsculaților, dar, credincios principiilor sale artistice, își stăpânește orice inflexiune lirică participativă. De altfel, a abandonat o versiune inițială, care fusese de la un capăt la altul „un strigăt de revoltă”. Romanul se mulțumește să vorbească exclusiv prin scene și întâmplări, nu
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
strigăt de revoltă”. Romanul se mulțumește să vorbească exclusiv prin scene și întâmplări, nu ascunde atrocitățile, chiar și acolo unde autorii acestora sunt țăranii, purtați de furia răfuielii cu asupritorii lor. R. are convingerea că va pleda mai bine în favoarea răsculaților înfățișând lucrurile cu un realism aspru, uneori însă de-a dreptul halucinant, lăsând să se vadă originile exploziei sociale, multiplele ei motivări individuale, cum ia naștere și crește ura oamenilor împotriva moșierilor, arendașilor și autorităților complice cu ei. Dat fiind
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
senzația de precipitare amețitoare a faptelor. Impresia e - scrie Eugen Ionescu - „de furtună, de vuiet asurzitor, urmat de o liniște mortuară”. Mulțimea e aici personajul principal. Dar și figurile care o alcătuiesc, inclusiv flăcăul Petre, o căpetenie ivită din rândurile răsculaților, sunt schițate cu o mână sigură. Oriunde zăbovește ochiul este surprinsă o întrețesere minuțioasă de existențe, toate cu firul lor propriu, împletit în soarta comună. Nici epica nu cedează ispitei de a concura istoria și urmărește un subiect bine închegat
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
și satisfacție totodată despre existența unei numeroase elite românești existentă între anii 1877 și 1946, trecută apoi prin sabia nemiloasă a proletariatului care a decapitat-o și la propriu și la figurat. Poporul român nu a fost compus numai din răsculații de la 1907. El avea o clasă mijlocie, urbană și rurală, pe care se baza întregul eșafod al statului și care a fost capabilă să mute granițele țării pe vechile ei albii. Fascinația cărții, nebănuită din titlu, emană din evocări. Dincolo de
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93047]
-
însurat acest Mihu, căci i se cunosc urmașii, nepoți și strănepoți)39, și comisul Pătrașcu Tăutu (ginerele lui Mihu). ... îi lichidau pe pretendenți A scăpat ușor acel Ionașco - își zicea Bogdan Vodă -, care voia să ocupe tronul Moldovei sprijinit de răsculații din Soroca și Orhei, niște „nemulțumiți de profesie”, incitații de excesele lui Aron Vodă (caracterizările pe care i le fac acestui „Tiran” Grigore Ureche și Miron Costin seamănă izbitor). A fost mutilat și trimis la mănăstire acest „domnișor”, după ce oastea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
întingea într-o solniță cu dânsul, apoi îl vându jidovilor”, îl „mozavirea” și îndemna „gloatele ca să-l ucigă, și să șază în locul lui”? Poate... Hrizea din Bogdănei („Hrizică-Vodă”, cum îl numesc ironic Miron Costin și cronicarii munteni) s-a alăturat răsculaților și aceștia l-au proclamat Domn („domn din mijlocul mărăcinilor” - observă acid Stoica Ludescu), căci Constantin Șerban se repliase pe lângă trupele intervenționiste. Bătălia de la Șoplea și luptele care au urmat i-au fost defavorabile lui Hrizea. Prins la Brăila, el
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
îl confirmă] - „avea nevoie despre oștile leșești, ce venia din țara Leșească, împreună cu moldovenii joimiri și căzaci; prăda și jăcuia ce putea apuca”), alimentând copios brigandajul „de margine”. Văduvele își aveau locul lor printre victimele acestor acte de violență. Și răsculații făceau la fel Recidivând, în timpul lui Constantin Șerban, slujitorimea răsculată a continuat (rebeliunea începuse în 1653) să provoace scene de violență vandalizatoare și criminală. Militarii rebeli - și la răscoala, declanșată (spun istoricii) de neplata lefurilor făgăduite înaintea luptei de la Finta
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
profesioniști, deveneau extrem de periculoși pentru comunitățile „civile” și pentru autorități. Insubordonarea era proclamată manifest ca stare de predilectă, violența (manifestată într-o criminalitate a răzbunării și a compensării) fiind singurul mod de exprimare practicat. întinzându-și acțiunea în toată țara Românească, răsculații au instaurat o atmosferă în care crima devenea un fapt obișnuit (pe „boiari” îi „ucidea ca pe niște dobitoace”), cotidian (cronicarii întocmesc impresionante liste ale groazei cuprinzându-i pe cei omorâți - doar bărbații), făcând să fie foarte greu de trasat
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]