827 matches
-
ei se repeta ca un ecou fără sfârșit. Deschise ușa dulăpiorului din baie și scoase foarfeca. Cu mâna stângă prinse jumătate din păr într-o coadă și-l tăie la nivelul bărbiei. Repetă acțiunea și cu cealaltă jumătate. Acesta se răsfiră în jurul capului în unduiri diafane încadrându-i frumos chipul obosit, serios și rece. Ochii îi străluceau veseli. Efectul fusese cel scontat, îi aduse strălucire în privire și zâmbetul pe buze. Și cât de puțin avusese nevoie... Schimbare. Prima schimbare fusese
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Tică, numa` la riț mai vezi așa ceva. Ia mai dă sticla aia... După ce înghite, i-o pasează lui Tică. Stau amândoi turcește, alături de jarul care face apeape sub tablă, iar fumul și mirosul de pește fript se împreună și se răsfiră către zorii de zi. Tică trage din nou aer în piept, apoi se lasă pe spate. Nu pot să scap de mirosul ăla de gogoși, Baroane! Îmi lasă gura apă... Poate iese Înecatu` cu o tavă plină și-ți dă
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
Pavel " Îmi plăcea la nebunie să transcriu" Dora Pavel: Domnule Emil Brumaru, nu de mult, v-am rugat să-mi expediați prin mail o pagină de manuscris. Mi-ați trimis, prin poștă, un poem de trei strofe, intitulat Tamaretă, scris răsfirat cu creionul pe partea poroasă a unei coli de desen. Părea un creion special, ca pentru graficieni (de altfel, și textul dvs. era însoțit de minuscule desene, unul incorporat în chiar litera "i" a prenumelui din autograf). Întotdeauna scrieți cu
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
frîngînd brusc cercul unei călătorii. Un drum cu trenul la mare, printre amintiri și cîntece germane de șagă. Încă unul, pe ploaie. În fine, Flori la mare, un tablou în proză care completează cele cîteva ilustrații, alb-negru și una color, răsfirate prin carte. Flori ciudate, "crizanteme de mare", unele sprințare, altele obosite, unele mari, altele mici, într-o țesătură care era acolo de pe vremea bunicii. "Nu știu cum m-a cuprins spiritul bunicii mele și zîmbetul ei suav, nealterat de ani, s-a-ntipărit pe
Acuarele plimbate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9572_a_10897]
-
din casa bunicilor și, pe de altă parte, traiectoria unui intelectual onest aflat "sub vremi", nu există congruență. Titlul vechi mi se părea mai expresiv și, raportat la cele relatate și reflectate memorialistic, mai adecvat. Foarte compozit, volumul de față răsfiră scene și teme care au legătură, într-un mod mai direct sau mai vag, cu viața autorului-personaj. Nu apare un fir cronologic, urmat etapă cu etapă, într-o încercare de organizare a materialului. Multe pagini de evocări par să fi
Sfârșit de partidă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8029_a_9354]
-
și-ar fi zis: „De ce fugim noi de un amărât de foc? Suntem mai mulți doar. Ia hai! Hai pe ei, băieți!” Focul ardea vioi, dar lupchii veneau spre noi cu ochii ca niște lumânări. Au început să se cam răsfire în jurul nostru. Asta mirosea a semn rău. Cum ne uitam cu ochii holbați la fiare, am simțit că mă apucă cineva de mână. M-am speriat de moarte. Numai n-am țipat. Era tot Stan cel mic. „Ce-i, Stănică
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
spre cerul primăverii... F3: Caisul nostru s-a gătit la poartă cu panglici albe, ca-n tablouri vechi, și cu zulufi de floare la urechi, cum, astăzi, nicăieri nu se mai poartă. F4: Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii, și-a răsfirat crenguțele ca spinii de frică să nu-i cadă la picioare, din creștet, vălul subțirel de floare. Că s-a trezit așa de dimineață, cu ramuri albe, și se poate spune că-i pentru-ntâia oară în viață când i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Nu, nu, te rog, te rog mult să mă eliberezi. Lucrătoarea nu avu încotro. Respectă dorința clientei sale. Primi un bacșiș gras, o ajută să-și pună pardesiul, apoi îi puse ușor cu grijă eșarfa pe cap ca să nu se răsfire părul și, conducând-o până la ușă, îi mai spuse: N-o să țină, nu veți putea rupe inima târgului, glumi ea, dar când veți avea timp, reveniți. Doinei numai de glume nu-i ardea. Cu pas zorit, pe drumul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
căzută. Mormântul era acoperit cu lalele roșii, neasemuite. M-au așezat chiar la căpătâiul ei, lângă criptă, cu capul aplecat spre crucea de piatră albă. Prietenul meu a cules În grabă o mână de flori albastre, pe care le-a răsfirat la picioarele mele, spunându mi că va veni mereu să mă vadă, În timp ce mama a rămas În genunchi, ghemuită și cu fața ascunsă În palme. Nu au stat prea mult cu mine. Șoferul insista mereu că este presat de timp
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
balconul alăturat, iar ei salutară repede. Mama-l aranjă cum știu mai bine, cătând spre locul unde credea ea că se află America și, arătându-i cu mâna, Îi spuse că poate să Înceapă. El Își Îndreptă corpul plăpând, Își răsfiră degetele străvezii, subțiri și prelungi, Își coborî buzele aprinse spre podul palmei și, cu pleoapele strânse, o sărută apăsat. Apoi, umflându-și obrajii, deschise ochii săi mari și strălucitori și suflă cu toată puterea sărutul din palmă. Și din palma
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
-l părăsească și o clipă am avut impresia că sunetele Îi flutură, cu un fel de strălucire, pe buze. Un vânticel abia simțit, ca o șoaptă stinsă, șerpui fugar printre noi, precum un intrus curios, și dispăru aiurea spre niciunde, răsfirând nimicul din jur. Cu toată bunăvoința mea, trebui să recunosc - individul acesta Îmi trezea un fel de repulsie și Înfiorare În același timp! Modul său ciudat și zgomotos de a se manifesta, trăirea În care se complăcea atunci când “recita” un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Își spuneau ei În momentele de “grațioase Întâlniri nocturne”. Se apropie de sicriu și așeză câteva garoafe roșii la căpătâiul bunului său prieten. Apoi, cu palma apăsată pe inimă, Începu să clatine mustrător din cap, În timp ce lacrimi mari i se răsfirau pe barbă. De afară răzbăteau confuz voci aglomerate și din când În când motorul unei mașini pornite rupea neîndurător Înserarea. Când nea Gore Începu să povestească același vis, identic, pe care l-a avut În ziua morții tatălui meu, domnul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ca În alte dăți, ne-a obosit bine, făcându-ne să ne doară Într-o parte. Ne-am trezit Într-un târziu sus, pe Creștetul Doamnei, gâfâind și cu obrajii Îmbujorați. Pâlcuri răzlețe de romaniță erau Împrăștiate prin iarba grasă, răsfirată de vânt. Găseam acolo un aer mult mai curat... Și o statuie a liniștii foarte Înaltă, care ne plăcea și ne umplea de bine. Ne uitam În lungul prăpastiei, Încercând să o străpungem cu privirea cât mai În jos. Devenirăm
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
meu a fost cel mai bun leac. Renunțând la ce-mi propusesem, mi am Înfășurat repede piciorul ciunt, ignorând durerea care voia să mă Îngenuncheze, dezlănțuită atroce În locul acela. Melanie apăru În capotul ei strălucitor, verde Înflorat, cu părul viu răsfirat peste umerii delicați. Am băut șampanie și i-am făcut nenumărate urări, chiar dacă nu reușeam să găsesc cele mai potrivite cuvinte. Melanie râdea, pentru că-n urările mele o comparam când cu o căprioară gingașă, când cu o blândă felină, când
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
lipit de perete, lângă ușă. Peretele era cald, îl simțea pulsând prin cămașă, sau poate că nu era peretele, ci inima lui. Pe sub ușă pătrundea o ușoară adiere de aer, răcorindu-i palma și degetele de la mâna stângă, ce stătea răsfirată pe podea. Acestea erau momentele care-i plăceau cel mai mult, singur în camera lui, ascuns de ceilalți, fără speranțe sau regrete, înainte de a începe ceva, orice, când totul este posibil. Se gândi să mai savureze clipele acestea, înaintea de
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
când doreau să fie nedespărțiți și nu își imaginau să trăiască în afara paginii care îl cuprindea și pe celălalt. Nici unul nu se putea accepta în afara privirii iubite. Iar lui Emil îi rămăsese destule imagini cu Laura, cu părul ei negru răsfirat peste umeri, cu unghiile roase până în carne și genunchii juliți de la căzăturile de pe bicicletă. Pe atunci nu știa ce vârstă avea Laura, dar și o închipuia mai mare de fiecare dată când o saluta în treacăt fără să se uite
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
cei trebuie unui turist de lux, pe deasupra - și membru al clubului redactorilor de agende turistice de lux. și au pornit la treabă. Ziua îmbrăcați ca niște turiști autentici, apăreau în localitatea stabilită. Parcau în același loc, mai ochios. Coborau. Se răsfirau. În mâna stângă, cu un caet de luat note și de schițat contururi; în dreapta - carioca, de care se folosea, presupusul membru al clubului amintit. și porneu, pe ulițe, ori pe străzi, depindea, cât de dezvoltată era localitatea respectivă. În timp ce mergeau
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
au făcut în Piață un contramiting Băsescu în ziua în care acesta s-a dus să se întîlnească acolo cu simpatizanții săi. Ca să nu iasă vreun bucluc, președintele a așteptat pînă cînd țărăniștii patronați de dl Miluț s-au mai răsfirat. Și-atunci ce-a mai confiscat marinarul? Neputința dlui Constantinescu și trista neputință a patronului de partid Miluț? Aș zice că i s-au oferit, doar, doar le-o confisca, și el s-a ferit de ele.
A cui e Piața Universității by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9219_a_10544]
-
ora cinci ar trebui să fiu în Hereford Square. De fiecare dată vrea să discutăm despre asta. Și luăm cina în oraș. I-am ridicat puțin capul lui Georgie, i-am adus tot părul în față și i l-am răsfirat pe piept. Rodin ar fi privit-o cu plăcere. — Cum merg ședințele Antoniei? — Minunat. Îi plac la nebunie. Singurul ei scop este să se amuze, îți dai seama. Are o receptivitate colosală. — Palmer Anderson, spuse Georgie numindu-l pe psihanalistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
tu vreodată pe mămica?“ Niciodată, răspundeam eu, niciodată, niciodată... Iar acum, că e scobită pe dinăuntru, nici măcar nu-s în stare s-o privesc în ochi! Și, din ziua aceea, mereu i-am ocolit privirea! Ah, iată-i părul roșcat-deschis răsfirat pe pernă în șuvițe lungi, cârlionțate, pe care se putea întâmpla să nu le mai văd niciodată. Și iată-i pistruii rotunzi, care, din câte zice ea, în copilărie îi acopereau toată fața și pe care nu i-aș mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cu oleacă de istețime. Iubita mea m-a privit chiorâș. Curva m-a ascultat, dar s-a arătat sceptică. Am rămas profund mâhnit de neștiința ei într-o chestiune strâns legată de propria-i sănătate (stătea în pat și-mi răsfira cu degetele părul pubian năclăit: A naibii de Biserică Catolică, mi-am zis eu... Așa se face că în seara aia, la despărțire, n-avea în poșetă doar cincisprezece mii de lire de la mine, ci și o rezervă de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de-acum știm că durerea pe care singuri ne-o provocăm e la o distanță doar de-o amintire. Între timp, hai să-i simt nițel lipsa cu toată ființa mea. Tenul de culoarea untului! Pletele lăsate să i se răsfire firesc! Iar asta se-ntâmpla la începutul anilor ’50, înainte să vină la modă pletele! Era naturalețea întruchipată, doctore, Kay cea rotundă și trupeșă, și bronzată! Bag mâna-n foc că o liotă de cinci-șase țânci se agață la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de la bibliotecă. Versuri și poezii din lumea-ntreagă. Cartea era închisă și, când am așezat-o pe cotor, când am lăsat-o să se deschidă singură, sperând că o să-mi arate până unde a îndoit cititorul legătura, filele s-au răsfirat la pagina 27. Și fac pe margine un semn cu creionul. Editorul meu închide un ochi și-și înclină capul spre mine. Ce fel de mâncare, zice, rămăsese pe farfuriile din chiuvetă? Spaghete, zic. Cu sos de la cutie. Dintr-ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
se joace de-a Dumnezeu, dar pentru mine asta e o slujbă cu normă întreagă. Și număr - 4, 5... În secunda următoare, lângă pupitru își face apariția Helen Hoover Boyle. Zâmbește până când bibliotecarul își ridică ochii din calculator, apoi își răsfiră degetele pe care stau înghesuite inele sclipitoare. Zâmbește și zice: — Tinere! Fata mea a uitat o fotografie de familie într-o carte. Flutură din degete și zice: Poți ori să respecți regula, ori să faci o faptă bună și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
inelar în colțul ochiului și apoi îl trage rapid de-acolo, cu o urdoare lipită de el. Își șterge urdoarea pe blugi și zice: — Unde ne oprim să mâncăm? Îi spun Monei să-și pună centura. Helen aprinde farurile. Își răsfiră degetele, cu palma larg deschisă pe volan, își privește inelele și zice: — Nici după ce o să găsim Cartea umbrelor, și o să devenim conducătorii atotputernici ai întregii lumi, și o să dobândim nemurirea, și o să stăpânim totul pe această planetă, și o să fim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]