66 matches
-
tu să-i fi stârnit interesul? Doar cu gura ei te-a gratulat de „slut“ și „idiot“. — Asta ați fi putut să nu mi-o spuneți, observă prințul cu reproș, aproape în șoaptă. — Nu te supăra. Fata-i nesupusă, smintită, răzgâiată - dacă te îndrăgește, te ocărăște în gura mare, își bate joc de tine pe față; și eu tot așa am fost. Numai, rogu-te, nu jubila, scumpule, nu-i a ta; nu vreau să cred așa ceva și niciodată nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
n-am avut un păr așa de frumos!) Doar și pusese mâna pe foarfece, doar numai îngenunchind am înduplecat-o să renunțe!... Bine, să zicem că a făcut-o din răutate, ca să-și chinuie mama, pentru că fătuca e rea, nesupusă, răzgâiată, dar, mai ales, rea, rea, rea! Însă parcă grăsana de Alexandra nu ținea și ea morțiș să-și taie pletele, dar de data asta nu din răutate, nu dintr-un capriciu, ci sincer, ca o proastă, pe care tot Aglaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
colț al șalului ei. — Ei, ce faci cu noi? Ești o fetiță crudă, după toate astea! Asta ești! spuse ea, dar deja bucuroasă, de parcă ar fi început să respire mai ușor. — Crudă! Da, sunt crudă! o susținu deodată Aglaia. Rea! Răzgâiată! Spune-i asta tatei. Ah, dar e aici! Tată, ești aici? Ascultă! râse ea din nou printre lacrimi. Draga mea, idolul meu! bâiguia generalul și strălucea de fericire sărutându-i mâna. (Aglaia îl lăsa să i-o sărute.) Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
scăpa! Merseră cu toții în salon și acolo iar îi aștepta o surpriză. Aglaia nu numai că nu izbucnise în râs, cum se temea mai înainte, ci, apropiindu-se de prinț, îi spuse aproape cu sfială: — Iartă o fetiță proastă, rea, răzgâiată (îl luă de mână) și fii sigur de respectul nostru nemărginit. Și dacă am îndrăznit să iau în glumă minunata, buna dumitale... naivitate, te rog să consideri că sunt un copil și să-mi ierți năzbâtia. Iartă-mă că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în baia coloristică a vagonului, întîrzii omologarea și atribui mărilor faptul, iată-te, lume, cît mă interesezi și cît nu mă interesez eu de mine, adică de moarte! acum ele: ce puțin lucru este un bărbat, așa sînt învățați ei, răzgîiați ca să fie răzgîiați, bărbat din actul pe care nu l-ai prins nici în momentul acela, să fie atunci veșnicia și toate considerentele, toată considerația pentru animația de pe peronul gării Podu Iloaiei, cîți sînt aici în act, fetele băiețoase cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
a vagonului, întîrzii omologarea și atribui mărilor faptul, iată-te, lume, cît mă interesezi și cît nu mă interesez eu de mine, adică de moarte! acum ele: ce puțin lucru este un bărbat, așa sînt învățați ei, răzgîiați ca să fie răzgîiați, bărbat din actul pe care nu l-ai prins nici în momentul acela, să fie atunci veșnicia și toate considerentele, toată considerația pentru animația de pe peronul gării Podu Iloaiei, cîți sînt aici în act, fetele băiețoase cum sînt ele, șoldurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
multe ori, derapajul major al bogatului: o falsă conștiință de sine. Unii cred, de pildă, că banii sunt un atestat de personalitate. Pentru că se întâmplă să ai ceva, începi să crezi că ești cineva. Capeți un aer fudul, de vedetă răzgâiată, îți afișezi portretul ca pe o efigie, privești în jur suficient și dominator. Arăți că ești „mare“, super-influent, invulnerabil și capricios. Nu ți se poate refuza nimic, știi, poți și faci. Ai mereu în preajmă o curte slugarnică. Plătești pe
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
cea mai temeinică pregătire este studiul calvarului și al Golgotei”. De altfel, Steinhardt e cel care descrie foarte succint transformarea pe care închisoarea i-a adus-o: „Am intrat în închisoare orb și ies cu ochii deschiși, am intrat răsfățat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose, am intrat nemulțumit, ies cunoscând fericirea, am intrat nervos, supărăcios, ies împăcat cu cei cărora leam greșit, cu prietenii, cu dușmanii mei, ba chiar și cu mine însumi”. În pofida faptului că nu aveau pregătire
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
de pensionare bădia Eugen era integrat într-un colectiv restrâns și pestriț. El era singurul intelectual titrat și poliglot. Colegi de muncă îi deveneau două tinere care abia își terminaseră liceul la seral. Erau, de fapt, două copile dezmierdate, protejate, răzgâiate care se credeau și frumoase și deștepte ale unor ștabi din localitate. Persoane "grele", cu pile! Directorul fusese cândva, la începutul erei staliniste, miner, apoi secretar cu propaganda la regiune. Avea "Ștefan Gheorghiu" la București. Dar nu și liceul. Începuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
liber. Iată cuvintele: "Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realității, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi); (nebotezat) și ies cu ochii deschiși (botezat); am intrat răsfățat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulțumit, ies cunoscând fericirea; am intrat nervos, supărat, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele și viața îmi spuneau puțin, acum știu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
mărturisește: ,,Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realității, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi): (n.r. nebotezat) și ies cu ochii deschiși (n.r. botezat); am intrat răsfățat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulțumit, ies cunoscând fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele și viața îmi spuneau puțin, acum știu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
la eliberare avea să mărturisească: "Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realității, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despica întunericul fără a-l risipi) și ies cu ochii deschiși; am intrat răsfățat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulțumit, ies cunoscând fericirea". Închisoarea a fost pentru el, de altfel, șocul care l-a determinat să-și depășească frica și nehotărârea, botezându-se în detenție, deși râvnea încă din libertate la
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
M-am așezat în fața Anei și, întinzându-i pachețelele, mi-am cerut iertare la modul cel mai sincer și profund. Lacrimile au apărut pe obrajii Anei, dar și pe-ai mei. Amândoi regretam incidentul, amândoi suferiserăm inutil, ca doi copii răzgâiați, ce s-au plictisit de frumusețea jocului lor... Ne-am iertat și ne-am împreunat fiecare mâinile, făcând namaste... Luminile reapăruseră, fericirea grupului se reinstaurase. Cred că au mai lăcrimat și alții de prin apropiere... Ca să închei povestirea acestui incident
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
căruia lui i se oferă doar imagini, nimic altceva decât... imagini. S-au împărțit daruri și am primit și eu un minunat CD, pe care acum îl ascult neîncetat. Nu-mi dispărea însă, sentimentul acela de puști părăsit. Sau poate... răzgâiat? M-a scos din nedorita melancolie o surioară ce mi-a oferit o poză de-a Mamei ce arbora un zâmbet larg, plin de dragoste și duioșie; mie îmi era adresat - nicio altă poză nu ar fi fost mai potrivită
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
compasiune Marelui Inchizitor. Zeii sunt ca vinurile de soi care devin tot mai bune odată cu trecerea anilor. Să-i lăsăm lui Allah timpul de a ajunge pe divan pentru a ațipi un pic. Și să-i cerem lui Paris cel răzgâiat distanță și reținere. Să-i uite măcar o clipă pe extremiști, pe integriști, pe dijhadiști și pe ultraortodocși, pentru a băga de seamă mediile și constantele. Nu "religia radicală", ci calea de mijloc, esența "burgheză" a Revelațiilor scrise. Comentariul n-
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
dacă spuneam despre Șăfu că parcă avea un băț în fund. Șapte patruzeci. Atât era ceasul. De obicei, se grăbea să prindă barem finalul orei de chimie sau ce aveam noi în ziua respectivă. De obicei, chimie. O față de copil răzgâiat aveam Șăfu. De copil obișnuit să fie premiat, lăudat. Era ora șapte patruzeci, el venea spre ora de chimie care începuse de o groază și fredona aiurea o arie de operă. Îi plăcea lui opera. Și mai ales opereta. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]