908 matches
-
al rigorii", autorul Tinerei Parce i se înfățișează "ca un adorator al clarității, dar claritatea pe care o țintește e ca și intuiția științifică și geniul, fructul unei răbdări îndelungate". Pînă și cruntului Robespierre i se restabilește un posibil ax raționalist: "Robespierre n-a fost însă predicatorul ipocrit, omul cu fața verzuie, cum l-a văzut Carlyle, mistagogul. A-l privi cu seninătate înseamnă pînă la urmă a-i recunoaște tocmai acea rațiune dreaptă, acea măsură, acea cumpănă a omului de
Tradiția criticii franceze (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9377_a_10702]
-
lăuntrici și de "sănătate sufletească" ce pare a întrupa o trăsătură intrinsecă a nației, împins pînă la întîlnirea cu descoperirea inconștientului, cu abordarea regiunilor iraționale. Proust, Gide, suprarealiștii produc o "revoluționare fecundă" a spațiului spiritual, dar fără a anula antecedentele raționaliste, trecutul clasicizant care se vădește în stare a se adapta furtunii moderniste, de-a supraviețui acesteia printr-o remarcabilă maleabilitate: "O astfel de tradiție se dezagregă cu greu, oricît s-ar constata regresul studiilor umanistice în învățămîntul modern francez. însuși
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]
-
pozitivist, ce a dominat întregul secol al XIX-lea, a provocat în spațiul esteticii și al criticii literare puternice polemici ce au vizat surprinderea unui principiu unic, aplicabil unui număr cât mai mare de opere și, prin urmare, o abordare raționalistă a literaturii, uzând de un limbaj desemantizat, cosmetizat, lipsit de mesaj, metode precum psihanaliza, sociocritica sau structuralismul formalist provocând o exagerată obsesie de a demistifica, obsesie care, în mod paradoxal, s-a transformat într-un alt mit. Este un secol
Fantasmele textului literar by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9583_a_10908]
-
de către iacobinism", ceea ce-l face pe Compagnon să exclame: "un contrarevoluționar pariază pe Revoluție pentru a reainstaura monarhia." Pornind de la atitudinea față de Revoluție, anti-luminismul (situarea în partidul anti-filozofilor, și în special împotriva lui Rousseau pe de o parte și a raționaliștilor materialiști pe de alta, ca d'Holbach, La Mettrie, Hélvetius), pesimismul, cantonarea "originii" decăderii morale în păcat - dar nu numai, chiar și insistența cu care este căutată o origine a decăderii, fapt ce atestă radicalitatea procesului - estetica sublimului (unde însă
Antimodern, primesc, dar moderat! by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/7719_a_9044]
-
și pentru alte categorii de intelectuali, pentru a demonstra că demnitatea (adică moralitatea, independența de gândire, atitudinea critică sau numai evazionistă) a fost mult mai răspândită decât suntem dispuși a crede. Politicienii democrați din perioada antebelică (omorâți în închisori), filosofii raționaliști sau spiritualiști, dar antimarxiști, istoricii care au evitat istoria oficială, matematicieni, fizicieni, ingineri etc. etc. trebuie adăugați scriitorilor, pentru a vedea, a avea revelația coloanei vertebrale a acestei națiuni. Fenomenul oportunismului și al colaboraționismului nu poate fi negat și nu
Antologia demnității scriitorului român by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8166_a_9491]
-
limbii române (chiar dacă uneori este ispitit de folosirea unor epitete „tari” și de prețiozități stilistice), familiarizat cu unele abilități de captare a interesului cititorului, vădind apoi preferințe pentru monologul interior, uneori cu exces de reflexivitate, ca oglindă a unui radicalism raționalist specific adolescenței, de care suferă mai toți eroii. De altminteri, pare să fie chiar boala protagoniștilor săi, vecină, păstrând proporțiile, cu a dostoievskianului Rodion Raskolnikov, printr-o probabilă contaminare mimetică. În Suflet paralel, Anton, un tânăr funcționar de douăzeci și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
filosofiei morale a lui Kant, considerată de unii interpreți (mai ales neokantieni!) drept „construcția definitivă a lumii morale”. Insuficiența științifică a operei lui Kant, cu toată superioritatea acesteia față de „teoriile dulceag-hedoniste ale virtuții”, constă În cultivarea „modului de gândire individualist raționalist al secolului al XVIII lea, de la care Kant nu s-a abătut niciodată”. Împotriva vechii concepții dogmatic-teologice, precum și a filosofiei dogmatic-raționaliste a secolelor XVII-XVIII, Paulsen prezintă propria sa etică drept o deontologie, etică deopotrivă „istoric-genetică și social teleologică”, poziție care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
le dorește dreptul natural. Există doar un drept specific, condiționat de naționalitate, de modul de viață, de nivelul de dezvoltare al vieții istorice. Orice drept este o dată cu transformările vieții istorice, nu există un universal valabil. În ceea ce privește filosofia moralei, vechea morală raționalistă a normelor a devenit etică istoric-genetică și socialteleologică, sub aceleași influențe ale secolului al XlX-lea sub care dreptul natural vechi, cu normele lui rigide, a devenit o filosofic social-teleologică a dreptului. Etica aceasta socialteleologică și istoric genetică apare mai
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
amintește de Învățătura platonico-aristotelică (Republica și Statul athenian, Etica Nicomachică) și, de asemenea, pe aceea a lui Thomas d’Aquino, În care drepturile individuale nu erau, Încă, relevate ca Într-o doctrină modernă asupra Statului. Giorgio del Vecchio, ca gânditor raționalist, adoptă cu suplețe, doctrina Dreptului pozitiv când susține că, pentru structura Statului legitim sau de justiție (dreptate) este foarte important „dreptul egal al tuturor cetățenilor de a participa la formarea legilor. Acest drept, ca și celelalte drepturi fundamentale, nu sunt
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Sic transit gloria mundi, Îl Înhățară și-i traseră un sac peste cap. — René, fă ceva! urlă Împăratul, zbătându-se ca un păstrăv. — Nu pot, Maiestate, bâigui Descartes, căzând În genunchi. Nu sunt sigur de nimic În acest moment. — Ești raționalist, ce naiba! strigă Napoleon Înăbușit, căutând să muște mâna unui franciscan. — Sunt o bilă de ceară și mi-au promis c-o să mă trateze gratis, se văicări jalnic Descartes. Apoi, În timp ce Napoleon era băgat În sac și bumbăcit, filozoful se chirci
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și nedatorit nici rasei, nici epocii, nici psihologiei individuale și nici vreunui alt factor extrinsec". Unele grupuri verbale pot fi disociate, avînd aspectul unor insigne ale disciplinei devenită oarecum ezoterică: "concretul necategorial al artei, realitatea ei monadică, misterul vibrător". "Domnul raționalist", gata a ironiza recunoașterea aproximației lunecoase, a "impreciziei" ireductibile, e respins apoftegmatic: "precis nu știm despre esența artei decît că este ceva imprecis". E citat Edmond Goblot, care în al său Traité de Logique (1925) vorbește despre acele noțiuni numite
Despre "stilul critic" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9205_a_10530]
-
care se baza pe teorii elaborate laborios de o rațiune imperfectă. — Nu cred, spuse ea, dar trebuie să fac ceva. El fu șocat de lejeritatea cu care-și recunoștea lipsa credinței, lejeritatea care nu venea din lectura sistematică a scriitorilor raționaliști și a savanților din secolul al nouăsprezecelea. Fusese născută Întru necredință tot atât de limpede pe cum fusese el născut să creadă. El Își sacrificase propria siguranță ca să ajungă la aceeași poziție cu ea și pe moment tânji să-i implanteze răsadul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
a răspunde la întrebarea pusă în titlu. În primul rând, pentru că un proces al comunismului necesar și legitimnu este neapărat legat și de o punere sub acuzație a gândirii materialiste, curent filozofic cu contribuții importante în fundamentarea unei perspective epistemologice raționaliste și a unei explicații științifice posibile asupra existenței. Nu se pune la index o superbă și profundă filozofie despre om ca aceea a lui Nietzsche doar pentru că este revendicată ca sursă de inspirație teoretică de către o concepție socio-politică profund antiumanistă
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
erau o realitate concretă. Calamitățile naturale, perioadele de foamete și molimele erau private ca încercări îngăduite de Dumnezeu pentru a ne aminti pururea de fragilitatea condiției noastre pe acest pământ. Între timp demonii, care nu-și găseau rostul în șablonul raționalist, au fost exorcizați în sferele mitologiei. În această clipă - civilizația ce acum își spune „democratică” se mândrește că a eradicat pricinile de suferință materială. În aparență, ea a triumfat și asupra demonismului ideologiilor care îi amenințau funadamentele: nazismul și comunismul
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
statului, teorie al cărei destin nu s-a încheiat. Pentru că nu și-a putut impune ideile în timpul vieții, nu e condiția ca ele să înceteze săfie active mai departe în istorie. Savonarola a fost un fanatic, irațional; Machiavelli un vizionar raționalist înarmat cu argumentele istoriei. Ceea ce îi apropie e o anumită viclenie cheltuită în stiluri diferite în viața publică. Întorcîndu-ne la pasiunea lui Machiavelli pentru problemele statului, o adevărată "faculte maîtresse", memorabilă în aura ei legendară e mărturia lăsată de confesorul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pe Juan-Miguel Garrigues, autor al unui articol despre Maxim Mărturisitorul 228. În puținele pagini pe care le-a consacrat acestei polemici, Stăniloae nu aduce câtuși de puțin răspunsuri decisive, mulțumindu-se mai degrabă să-și reia acuzațiile împotriva viziunii prea raționaliste, chiar maniheiste, a Occidentului în general și a catolicilor în special. Criticile de fond strălucesc prin absență. Totuși, la sfârșitul textului, Stăniloae propune un număr de elemente în vederea împăcării celor două părți, palamită și antipalamită, și se declară destul de mulțumit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
limbii române (chiar dacă uneori este ispitit de folosirea unor epitete „tari” și de prețiozități stilistice), familiarizat cu unele abilități de captare a interesului cititorului, vădind apoi preferințe pentru monologul interior, uneori cu exces de reflexivitate, ca oglindă a unui radicalism raționalist specific adolescenței, de care suferă mai toți eroii. De altminteri, pare să fie chiar boala protagoniștilor săi, vecină, păstrând proporțiile, cu a dostoievskianului Rodion Raskolnikov, printr-o probabilă contaminare mimetică. În Suflet paralel, Anton, un tânăr funcționar de douăzeci și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
tip de spiritualitate a condus la distrugerea multor oameni și națiuni. Efortul meu vizează o credință ce poate fi înțeleasă nu atât în baza unor demonstrații riguroase, cât mai ales prin motivații bine argumentate. Astfel, credința mea nu este nici raționalistă, nici irațională, este rațională. Așadar, ceea ce cred cuprinde mai mult decât o profesiune de credință în sensul tradițional. Înseamnă convingerile și atitudinile de fond care au fost și sunt importante pentru viața mea. De asemenea, îmi doresc să poată fi
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
există. Până și un gânditor critic precum Karl Popper, filozof și epistemolog britanic de origine austriacă, nu poate decât să pună raționalitatea rațiunii ca premiză la raționalismul său critic: "credința în rațiune", cum spune în Revolution oder Reform?, 1971. Filozofii raționaliști ar putea considera irațională o astfel de încredere în rațiune; același Popper vorbește de o "decizie irațională". Dar în acest mod recunosc evidentă baza irațională a raționalismului lor. Eu nu consider irațional acest act de a se încrede al rațiunii
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
mai ocrotit decât omul... Pe de altă parte, animalele nu sunt simple obiecte și nu reprezintă o marfă. Omul nu le poate folosi după bunul plac. Ele nu sunt niște "mașini fără suflet" cum dedusese la începutul epocii moderne filozoful raționalist Descartes, care separase subiectul gânditor de natura obiectivă, concepție ale cărei efecte nefaste încă se resimt. Educația intensivă actuală, unde totul este planificat începând cu măcelăria, transformă de fapt animalele în mașini de producție și producători de materie primă. Diferit
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
sau obosită, sau chiar de cerere derivată din cinism sau indignare. De ce Dumnezeu nu a evitat suferința? Filozoful grec Epicur, aproximativ în anul 300 î.C., pleca de la această întrebare în critica pe care o făcea religiei. În timpul Iluminismului, filozoful raționalist Pierre Bayle a dat formularea clasică pentru o chestiune ce a rămas neschimbată până în zilele noastre: "De ce Dumnezeu nu a evitat răul?". "Sau nu poate: atunci nu este într-adevăr atotputernic. Sau nu vrea: atunci nu este bun, drept și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
una epidermică. ŤFormele fără fondť desemnează această patologie a tranziției. În numele adevărului, junimiștii vor acuza decalajul dramatic dintre ambițiile generoase și realitatea mediocră, pe cale de a se naște. Critica pașoptismului reflectă opoziția generală a conservatorilor europeni față de cataclismul revoluționar. Adamismul raționalist este justificat de credința în posibilitatea rațiunii umane de a reîn-temeia comunitatea civică, indiferent de context. Fideli ai experienței și prudenței, conservatorii vor refuza la 1848, ca și la 1917, saltul revoluționar, invocînd gradualismul ca alternativă socială. Proprietatea este al
Stigmatul conservator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8066_a_9391]
-
gustul netăgăduit pentru formă", "pasiunea feroce pentru frumos", tentația iraționalului ("Mentalitatea baudelairiană sau cea mallarméeană nu pot fi înțelese în afara recrudescenței iraționalismului în sistemele metafizice închegate, ca și în filosofia comportării cotidiene"). Desigur, tot acum își face simțită prezența reducționismul raționalist, "imperialismul intelectual" ("Adevărul suprem pare găsit: lumea trăiește din evoluție, din progres, totul este explicabil cantitativ, începând cu originea pământului și a vieții și terminând cu sentimentele sau stările de spirit"). Concluziile cărții sunt edificatoare: "Secolul XIX rămâne secolul romantic
Cealaltă față a criticii literare by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/7020_a_8345]
-
se dăruiește și "se claustrează în structura sa autarhică", aidoma unei seducătoare de mare clasă. Opera ca o analogie a eternului feminin... Nu altminteri e prizat Mircea Zaciu, al cărui demers ne oferă tabloul unui impact între liniile "de croială raționalistă și desenul esențializat al afectivității reținute, dar nu mai puțin expresive". În accepția lui Mircea Zaciu, critica e "o formă de trăire plenară în spațiul esteticului, la conjuncția dintre ordine și aventură, o modalitate de Ťliteraturizareť, în înțeles superior, a
O voce imperturbabilă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6823_a_8148]
-
cuvine admis actul însuși al recuperării, pe fondul unei conștiințe vinovate în perspectivă istorică. Apoi cum am putea trece cu vederea confruntarea gînditorului cu epoca noastră exuberant materialistă, hipertehnicizată, "postindustrială"? Nietzsche, un vădit model al lui Cioran, opunea timpului său raționalist, generator al unui pozitivism ce a însoțit începuturile erei industrial-mercantile, valorile socotite cele mai înalte, ale vieții. Dorind a aduce factorii conștiinței la condiția lor vitală, acesta denunța voința convențională de adevăr drept expresie a unei existențe "decadente", ce-și
Fețele autenticității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7567_a_8892]