313 matches
-
se bucura de popularitate în Europa. Umanismul profund al lui M. reiese și din afirmația potrivit căreia nici o creație durabilă, în ordinea spiritualității, nu se poate realiza în cercul individualismului, ci numai prin ridicarea în sfera de interese a omenirii. Raționalist ponderat, el a năzuit către o filosofie practică, nu speculativă, marcându-și influența asupra unei întregi serii de gânditori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. De orientare pozitivistă este și Logica sa, aflată sub influența lui John
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
de care putem lua cunoștință, chiar deformată grav de ereziologi vulgari sau, lucru poate și mai grav, de traducători egipteni, este, În Întregimea ei, Înalt intelectuală. 18. „Dualism” gnostic? În ce măsură oare ipoteza generativă explică faptul că gnosticii erau exegeți platonicieni raționaliști ai Bibliei? Nu ne Împiedicăm În cele din urmă de un anumit dualism gnostic ireductibil, care ar trebui abordat dintr-o perspectivă diferită? Și cum este oare posibil să explicăm două teze ale gnosticismului ce merg mînă În mînă: afirmarea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
vor supraviețui. În secolul al V-lea Theodoret din Cyr convertește la ortodoxie opt sate marcionite din dioceza lui. După asta, urmele marcionismului se pierd vreme de două secole. 4. Interpretări Pasionata interpretare dată de Harnack, a unui Marcion reformator raționalist, și-a găsit pînă În prezent numeroși suporteri 59. Recent, R. Joseph Hoffmann a radicalizat și mai mult poziția lui Harnack 60: Marcion ar fi ajuns la concluzia că Vechiul și Noul Testament sînt incompatibile și ar fi propovăduit doi dumnezei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nici o origine. Știm cît s-au străduit gnosticii să explice originea Materiei. Faptul că Marcion introduce În mod nechibzuit Materia printre principii ne dezvăluie că nu era interesat de coerența sistemului său de gîndire, fiind el În primul rînd filolog raționalist și teolog. Prin „trăsături distinctive”, doctrina lui Marcion poate fi definită ca dualistă, antiiudaică, encratită, docetistă și chiar vegetariană. Însă dualismul său este foarte complex. Se opun unul altuia, Însă nu au nici o legătură Între ele, două sisteme: lumea superioară
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
rațiune, fără consecințe asupra științelor empirice. Nici încercările empiriste, consideră Bacon, nu au avut un real succes. El critică toate aceste direcții pentru ineficiență: "Căci empiricii, după exemplul furnicilor, adună doar faptele și nu se folosesc decât de experiența dobândită; raționaliștii, dimpotrivă, după exemplul păianjenilor, țes pânze după propria lor închipuire"74. Metoda pe care o propune trebuia să depășească limitările celor două tradiții. El vrea să folosească și răbdarea furnicii pentru a observa natura și a strânge informații, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
experiențele, își închipuie că pot scoate adevărul din propriul creier, precum scoate adevărul din propriul lor creier, precum scoate Jupiter pe Minerva. Negreșit că toți aceștia păcătuiesc împotriva regulii noastre"97. La o primă vedere pare de mirare ca un raționalist, așa cum este considerat filosoful francez să realizez o analiză a experimentului, dar trebuie precizat că în ciuda faptului că metoda sa matematică este în primul rând de natură deductivă el nu uită să includă și inducția printre componentele metodice. El consideră
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
un lucru în pușcărie, dacă am înțeles ceva din cele o sută de volume de teologie pe care le-am citit acolo, în pușcărie, am înțeles asta: că Dumnezeu nu intervine în lume"262. Există, deci, pe de o parte, raționaliștii sceptici, specialiști în semantică, sociologie și zen care "reconstituie accesul lui Dumitru spre Spiritul Universal, trecerea de la Natură la Cultură prin intermediul limbii engleze (limba universală), limbă a cărei cunoaștere nu i-a dat totuși posibilitatea de a exprima misterele în
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
îl lasă pe Partenie să scrie: „Aparțin unei generații de scriitori pierduți... Suferim întrucât cunoaștem nenumărate tertipuri psihologice și clișee literare. Ar trebui să redescoperim arta povestirii mitice. Dar eu nu sunt cel care să poată face asta, sunt un raționalist care nu poate înțelege miturile”**. Evident, Eliade poate înțelege miturile și chiar să ne învețe și pe noi să le înțelegem. Dar asta o face în primul rând ca un cercetător. Căci autorul Nopții de Sânziene este opusul lui Partenie
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
istorică", putem data trecerea de la critica față de concepția lui Blondel, a istoriei evenimențiale și superficiale în care datele și locurile istorice sînt exterioare în raport cu realitatea memoriei individuale, la generalizarea criticii la nivelul întregii istorii, în afară de cea contemporană. După acest moment raționalist din 1938-1939, putem localiza în Memoria colectivă, în jurul capitolului despre timp, un al doilea moment: cel al anilor întunecați și lipsiți de speranță. Aici apare importanta inovație (care a trecut, de altfel, total neobservată în mulțimea de subtitluri inutile din
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
la întregul domeniu al activităților omenești, ce alcătuiesc obiectul istoriei. Aceasta mai ales de când François Guizot scrie faimoasele cărți despre Civilizația în Franța și despre Civilizația în Europa, care au fost pe vremuri traduse și în românește. Guizot e un raționalist fantezist, care își imagina că nu există decât o civilizație universală, ca un bun comun la care participă omenirea întreagă. Teza lui e răsturnată de rezultatele noilor științe, ca etnologia și sociologia care, studiind popoarele primitive, dau la iveală o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de a mai re- constitui vreodată suprafața familiară și liniștită care să ne aducă pacea inimii. După atitea secole de căutări, după atâtea abdicări ale atâtor ginditori, știm prea bine că acest lucru e adevărat pentru întreaga noastră cunoaștere. Cu excepția raționaliștilor de profesie, nimeni nu mai speră azi în adevărata cunoaștere. Dacă ar fi să se scrie singura istorie semnificativă a gindirii omenești, ar trebui alcătuită aceea a pocăințelor ei succesive și a neputinței ei. Într-adevăr, despre cine și despre
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
am propus să examinez caracterul patetic al unei gândiri sau al unui act de credință. Pentru asta am înainte întreaga viață. Știu că gânditorul raționalist este iritat de atitudinea șestoviană. Dar simt, de asemenea, că Șestov are dreptate împotriva gânditorului raționalist și vreau doar să știu dacă rămâne credincios exigențelor absurdului. Or, dacă admitem că absurdul este contrariul speranței, vedem că, pentru Șestov, gândirea existențială presupune absurdul, pe care însă nu-l demonstrează decât spre a-l spulbera. Această subtilitate de
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
caracterul celor amenințați 126. Realismul este o doctrină care a justificat normativitatea argumentând că valorile, obligațiile sau rațiunile există sau, și mai des, argumentând variatele tipuri de scepticism referitoare la aceste. Acest tip de argumentare îl găsim în operele intuiționiștilor raționaliști începând cu sec al XVIII-lea. A fost susținut de Clarke și Price, de Prichard, Moore și Ross, dar poate fi regăsit și în operele realiștilor contemporani, cum ar fi Thomas Nagel. Samuel Clarke a fost primul susținător al realismului
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
este necesar să le facem. Pentru realism admiterea existenței entităților intrinsec normative, pare a fi singurul mod în care poate fi oprit șirul de întrebări "de ce trebuie să fac asta?" și care, în același timp, salvează și obligațiile 134. Realismul raționaliștilor a fost respins explicit de teoriile care fundamentează respectul față de legi pe natura umană. Aceste teorii, numite sentimentaliste, susțin că valoarea morală a acțiunii și obiectelor este o proiecție a sentimentelor umane. Potrivit acestei concepții, respectul față de legi este înrădăcinat
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
îndeobște de perechi de interese mereu coexistente (literatură-muzică, artă-filosofie, estetic-etic), dar și de un exces de patos. Germanității îi sunt dedicate două cărți: Thomas Mann (1965) și Hegel și arta (1980), amândouă construite din perspectiva unui autor „luminist prin formație, raționalist prin atașament”, dispus să rețină de la cel dintâi limpezimea tenebrelor traversate, iar de la celălalt, constructivismul „grandios, logic și istoric, teribila și terifianta măreție”. Alte patru cărți au drept obiect spațiul culturii ruse: Dostoievski. „Tragedia subteranei” (1968), Romanul unui oraș. Petersburg-Petrograd-Leningrad
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]
-
ar putea fi redată, pe scurt, în felul următor: nu există o cunoaștere directă, nemijlocită, intuitivă. Kant contestă, mai întâi, că oamenii, ca ființe raționale imperfecte, posedă ceva de felul unei intuiții intelectuale. Prin aceasta el se delimitează net de raționaliștii dogmatici ai vremii sale, de genul lui Crusius. Intelectul omenesc poate doar să gândească, nu să intuiască. Tocmai în aceasta constă, după Kant, deosebirea dintre intelectul omenesc și intelectul divin. În al doilea rând, Kant neagă faptul că noi am
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
adică este fructul nevoii universal umane de absolut, dar nu absolutul însuși. Ca să mergi la absolut, trebuie să depășești și arta și filosofia și să treci la religie.86 Spiritualitatea răsăriteană, sublinia cu insistență Ionescu, este incompatibilă cu spiritul universalist, raționalist al gândirii occidentale moderne. În lumea spirituală a Răsăritului, cunoașterea lui Dumnezeu nu poate deveni niciodată o problemă, tema unei discuții teoretice în care se produc argumente și contraargumente. Dacă pentru filosofia Occidentului existența și cunoașterea lui Dumnezeu au devenit
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de deism, Critica rațiunii pure va argumenta, cu o rigoare și cu o minuțiozitate împinse până la limita pedanteriei, că Dumnezeu nu poate constitui obiectul unei cunoașteri cu valoare obiectivă. În opoziție cu acei contemporani care ar putea fi calificați drept „raționaliști dintr-o bucată”, Kant a despărțit clar întrebarea Ce putem ști? de întrebările Ce trebuie să facem? și Ce putem spera? El a contestat ceea ce „raționaliștii dintr-o bucată” ai vremii considerau drept ceva de la sine înțeles, și anume că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cu valoare obiectivă. În opoziție cu acei contemporani care ar putea fi calificați drept „raționaliști dintr-o bucată”, Kant a despărțit clar întrebarea Ce putem ști? de întrebările Ce trebuie să facem? și Ce putem spera? El a contestat ceea ce „raționaliștii dintr-o bucată” ai vremii considerau drept ceva de la sine înțeles, și anume că rațiunea teoretică este îndreptățită să ofere un răspuns la ultimele două întrebări în aceeași măsură în care ea este îndreptățită să răspundă la prima dintre ele
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
obiectivă este că Dumnezeu nu poate deveni obiect al rațiunii teoretice, speculative. Existența lui Dumnezeu precum și enunțuri despre natura și atributele sale nu pot fi întemeiate în limitele rațiunii teoretice. Este un verdict distrugător îndreptat în egală măsură împotriva încercărilor raționaliștilor de factură mai tradițională de a împăca rațiunea cu credința printr-o fundamentare rațioală a dogmelor religiei revelate, cât și împotriva tentativelor unor raționaliști mai radicali, a deiștilor, de a proba printr-o argumentare constrângătoare existența lui Dumnezeu și de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fi întemeiate în limitele rațiunii teoretice. Este un verdict distrugător îndreptat în egală măsură împotriva încercărilor raționaliștilor de factură mai tradițională de a împăca rațiunea cu credința printr-o fundamentare rațioală a dogmelor religiei revelate, cât și împotriva tentativelor unor raționaliști mai radicali, a deiștilor, de a proba printr-o argumentare constrângătoare existența lui Dumnezeu și de a fundamenta în acest fel religia naturală. Evidențierea caracterului iluzoriu al argumentelor deiste nu înseamnă însă renunțarea la proiectul unei religii întemeiate pe rațiune
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
îmbogățită, foarte citită în epocă și folosită la „Sf. Sava” pentru compuneri și analize stilistice), din nou un „romanț” de succes, Istoria lui Gil Blas de Lesage (1837), „scrierea morală” Velisarie a lui Marmontel (1843), Dialogurile lui Focion , după versiunea raționalistului francez Gabriel de Mably (1844). Din literatura romantică italiană, alegerea numelor arată un gust oscilant: Alfieri (tragediile Filip și Orest, 1847), dar și obscurii Olivo Bucchi (Francesca de la Rimini, 1846), și G. Compagnoni. Cărțile sunt însoțite de precuvântări ample, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288004_a_289333]
-
identificate trei poziții distincte viziunea realistă, reprezentată de Machiavelli sau Hobbes care au văzut lumea că tinzând spre o anarhie internațională și au accentuat rolul politicilor de putere și al strategiilor de război ca mijloace de rezolvare a conflictelor internaționale raționaliștii, de pildă Locke sau Jefferson, care credeau în existența unei legături internaționale instituționalizate incluzând dezbateri și discuții între statele suverane, acestea constituind punctul central în crearea unei armonii internaționale și, în opoziție, revoluționaliștii care vedeau în răsturnarea sistemului existent cea
by Ţăranu Adela-Mihaela [Corola-publishinghouse/Science/1050_a_2558]
-
armonia intereselor, legile economiei, comerțul liber și comunicațiile moderne; este de datoria justiției să le aplice acolo unde nu se impun în mod spontan; este responsabilitatea negocierilor și a compromisului de a le descoperi în substratul conflictului aparent. Pentru asemenea raționaliști, atavismul politicii de putere ascunde și deformează armonia intereselor care reprezintă adevărata natură a relațiilor internaționale. Părintele fondator al liberalismului clasic și al economiei clasice, Adam Smith, a descoperit o astfel de armonie a intereselor dincolo de manifestările componentelor economice interesate
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
aceasta să fie o variabilă exogenă; devine ceva existent acolo, măsurabil și independent de activitatea politică directă. În mod similar, teoria formalistă trebuie să considere preferințele actorilor ca exogene jocului jucat. Astfel, prin materializarea puterii, realismul este „raționalizat” atât pentru raționaliști, cât și pentru criticii lor (vezi, de exemplu, Legro și Moravcsik, 1999; Wendt, 1999). Discuția anterioară implică faptul că puterea este un element central și comun al teoriei realiste. Dintre cele patru concepte incluse în definițiile contemporane ale realismului, centralitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]