396 matches
-
postului, toate acestea erau actele sale, acte care îi dădeau dreptul și îi confereau obligația să aibă în grijă soarta așezării și a oamenilor săi. Cînd simțea că-și pierde simțul datoriei, oricui i se poate întîmpla așa ceva, însă numai Radul Popianu își dădea seama, atunci intra acolo, în chilerul casei unde mai mirosea încă a nucă și a ceară de albine și a fuioare de cînepă topită și melițată, intra acolo și își plimba palma peste cotoarele cenușii. Praful se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și fruntea mîngîiată de cîrceii tineri, de frunzele acrișor-amărui ale viei, cum înțelege dintr-un semn ce se întîmplă în case, cum își plimbă grijuliu și nepăsător privirea peste chipurile încrețite ori rotofeie ale tîrgoveților și cum aceștia știu că Radul Popianu e din alt aluat și are alt destin decît ei și din această pricină îl salută cu sfială și niciodată nu spun nu atunci cînd el dorește ceva. Iar ceea ce dorea el nu avea nici un scop anume, era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tot și ar fi păcat. În această situație nu voi avea de ales decît să vă urăsc. Să vă urăsc de moarte, ceea ce nu ar folosi nimănui." A tăcut brusc, de parcă ar fi urmărit efectul cuvintelor sale atît de prețioase. Radul Popianu a rămas nemișcat, cu aceeași privire întrebătoare în ochi. K. F. a continuat: "Rostul nostru este să le propunem un ideal celor din Vladia. Un ideal adevărat, deci de neatins. Oamenii ăștia nici măcar nu-și dau seama că trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Vladiei, ci din primejdiile mortale apărute între timp. Trebuia să-i scoatem din bălăcăreala asta, domnule Popianu. Să-i scoatem de urechi, cu picioare în dos, dacă nu vor de bunăvoie." Dacă n-ar fi fost șeful postului din Vladia, Radul Popianu s-ar fi îngrozit de ce scotea pe gură delicata și înghețata domnișoară K. F. Vorbea ca un plutonier fără să fie în nici un fel un plutonier. Adică nu se agita, nu ridica vocea, nu se strîmba. Dacă nu luai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
oameni. Ordinea este legea instaurată de conductor și cîinele polițist trebuie nu să consimtă, ci să facă parte din ea. Pentru aceasta este nevoie de o relație sufletească în care devotamentul cîinelui face parte din ordinea emisă de conductorul său." Radul Popianu era omul ordinii și nu credea în nici un fel de alianță. Dar spusese că acceptă alianța numai și numai pentru că domnișoara K. F. îl uluise, nu prea mult, dar îl uluise, iar pe deasupra îl rodea și o curiozitate omenească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
face prințul asemenea felului său de a fi năzuroasă, fantezistă, la marginea lucrurilor permise. Un aviator nu poate trăi decît "în margine", este mereu tentat de a împinge cît mai mult această margine a îngăduinței naturale ori omenești. Iar el, Radul Popianu, cu toate că îl simpatiza nu-și putea permite să transforme Vladia într-o "tranșee în lupta cu necunoscutul", cum chiar Pangratty spusese într-un moment de exaltare. Momente din astea erau destule, Hariton nu se zgîrcea, nu era leneș, aducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi luat în serios ți-ai fi dat seama că toate nu puteau încape în viața, cîtă fusese pînă atunci, a lui Șerban Pangratty. Dar, dincolo de poveștile vînătorești ori aventurile zborului, ori cele cu femei, erau destule și din astea, Radul Popianu descoperea o atracție permanentă a prințului către tot felul de anarhiști, socialiști, nihiliști, cărvunari mai vechi și mai noi, tot felul de inși care nu dădeau doi bani pe viața lor. O regulă de fier în meseria lui era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
urmă, dacă tot a ajuns în Vladia să le istorisească, și dacă a scăpat, înseamnă că s-a străduit să scape. Că își caută necazul cu lumînarea, asta era de înțeles, nu pentru oricine, dar pentru un vulpoi bătrîn ca Radul Popianu da, era din cauza sufletului său de copil. Prințul rămăsese un copil, un nevîrstnic, cu toate că arăta și putea fi un bărbat în toată firea, dar înlăuntrul sufletului său rămăsese necopt. Și se juca cu moartea cum se joacă un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să te păzești. Dar cînd doctorul însuși devine purtătorul morții și nimeni nu știe, ci cu seninătate se apropie de el, cu seninătate și încredere, tocmai spre a fi feriți de boală, atunci nu mai există scăpare! Din această pricină, Radul Popianu a vegheat mereu, cu ochiul treaz și mintea limpede asupra prințului Pangratty și a intervenit atunci cînd riscul a devenit prea mare. Că prințul vine și pleacă e minunat. E folositor, e o binefacere. Dar dacă vine și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
viața tîrgoveților ăstora ca să participe! Un sportsman, ce să mai discutăm, un sportiv, dar asta nu merge chiar în toate! Nu, domnule, nu merge..." Dacă n-ar fi fost adjutant și dacă n-ar fi văzut destule la viața lui, Radul Popianu s-ar fi speriat cu adevărat. Toate arătau că domnișoara K.F. este o minte atît de ascuțită, încît îi citește pînă și gîndurile. Desigur, nu putea fi vorba despre așa ceva, nimeni nu putea citi gîndurile nimănui, iar dacă, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prin vii un fel de freamăt, fără să-și dea seama de ce, oamenii se simțeau îngrijorați, o tulburare, plăcută ce-i drept, le atingea inima, era presimțirea momentului cînd trebuia să apară prințul, bîzîind cu motorașul pe deasupra așezării, dar atît. Radul Popianu își făcuse un plan secret, planul " A", pe care urma să-l pună în aplicare în cazul cînd prințul ar fi apărut la orizont. Nu era cine știe ce, dar se chema că era o măsură de protecție a așezării, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
morții, viii cu viii !) nu putea fi decît un "model princiar" de neatins, de neatins. Era, cine s-ar fi putut îndoi de asta, un ideal care strălucea palid și îndepărtat, asemenea unei stele tremurătoare, dar totuși veșnice. Și lui Radul Popianu îi plăceau aceste întîmplări, anecdote, povești, care încet, dar sigur se împămînteneau în lutul galben al Vladiei, încît după o vreme, trecuseră de acum cinci ani, păreau a fi la fel de adevărate pe cît de adevărată era Vladia însăși. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Șerban Pangratty și iubirea sa năprasnică pentru domnișoara K.F. Iar domnișoara K.F. veghea neobosită, nemișcată, ca o imagine dintr-o cadră veche, în fereastra foișorului ca o dovadă că poveștile lor nu sînt neadevăruri sfruntate. În toți acești cinci ani Radul Popianu n-a fost în Vila Katerina și se simțea împăcat, el, cel puțin își respecta făgăduiala în ceea ce privește interzicerea intrării prințului în Vladia. A fost cea mai ușoară promisiune pe care a făcut-o. Dar în al cincilea an s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a întrebat pe cineva: "Unde-i Vila Katerina?" Sigur că toată lumea știa unde este și de altfel se zărea de îndată ce intrai în Vladia. Fusese construită anume ca să poată fi văzută cum ridicai fruntea. La o oră după sosirea străinilor adjutantul Radul Popianu știa tot, sau aproape tot despre ei. Era vorba de colonelul August Stoicescu din aviație, nu era chiar aviator ca prințul, dar era un prieten al acestuia și ieșise la pensie de cîțiva ani, după ce se ocupase de înzestrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nebunie, îți trebuie și un dram de noroc. Nu arăta colonelul ca unul dintre aceia care nu prea dau doi bani pe viața lor! Eh, dacă l-a luat gura pe dinainte, n-avea mare importanță. Important era să știe Radul Popianu de ce anume veniseră cei doi eroi în Vladia și mai ales dacă apariția lor, ca prieteni și chiar emisari ai prințului, atingea în vreun fel înțelegerea sa cu domnișoara K.F., iar cel mai important era să afle dacă planul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
știa bine dacă dureroasă devenea strînsoarea lor ca de menghină sau temperatura ce creștea vertiginos. Era emoționat de-adevăratelea, așa cum nu-l văzuse niciodată în Vladia și doar fuseseră și acolo destule motive pentru aprinderea sufletului! Fie numai confruntarea cu Radul Popianu, în noaptea de pomină cînd cu Loteria vieții, ori atunci cînd s-a prăpădit domnișoara Sofie. Nu fusese, desigur, stană de piatră însă așa cum îl vedea, cum îl simțise și nu-l văzuse niciodată. Chiar niciodată. Apoi prințul i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
avea, dar îl trimitea în gura lupului. Își spuse că trebuie să fie atît de deștept, încît să iasă din ea înainte de a-și închide fiara fălcile. Ăsta era cu adevărat un motiv serios de grabă. V De la sfîrșitul războiului Radul Popianu nu mai fusese în București. Și nici acum n-ar fi ajuns dacă nu s-ar fi simțit dintr-o dată foarte derutat și mai ales cuprins de îngrijorare. O îngrijorare ce pînă atunci fusese cu totul străină de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
poveștile care umblau, legendele care apăreau și dispăreau de la un anotimp la altul puteau fi un indiciu asupra preocupării lui K.F. de a-și cultiva imaginea, amintirea, trecutul, mai ales trecutul. Cine stăpînește trecutul poate struni viitorul", își spusese singur Radul Popianu, dar nu se îngrijorase. Pe el nu-l interesa decît prezentul, trecutul intra în arhive, iar viitorul era ceea ce nu se poate atinge dintr-un motiv foarte simplu, trăiești doar în prezent, oricît ai înainta nu te poți desprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-se în pace; și n-avea nici o urmă de atenție pentru femeia asta. A urcat greoi pe trepte, nici ele nu se schimbaseră, poate scîrțîiau mai tare, dar asta se putea datora și faptului că în cinci ani greutatea adjutantului Radul Popianu nu rămăsese neschimbată, ciulea urechea să prindă foșnetul catifelei pe lemn, ajuns sus respiră ușurat, totul era la locul său, așa cum știa, așa cum de atâtea ori visase că este. S-a așezat exact în același loc, după ce K.F. și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dat seama că dorește prea mult și încurcă situațiile, el a fost cu adevărat cel care a vrut să o vadă și apariția celor doi ofițeri în rezervă mai mult decît l-a îngrijorat pe adjutant l-a bucurat pe Radul Popianu. Și-a dres vocea, K.F. îl privea îngăduitoare, cu ochii strălucind, dar nu din cauza interesului cu care aștepta ca Radul Popianu să-și explice îndrăzneala de a urca pînă acolo. "Ați primit oaspeți, domnișoară. E un fapt cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și apariția celor doi ofițeri în rezervă mai mult decît l-a îngrijorat pe adjutant l-a bucurat pe Radul Popianu. Și-a dres vocea, K.F. îl privea îngăduitoare, cu ochii strălucind, dar nu din cauza interesului cu care aștepta ca Radul Popianu să-și explice îndrăzneala de a urca pînă acolo. "Ați primit oaspeți, domnișoară. E un fapt cu totul nou și care poate avea consecințe incalculabile asupra așezării, nu?" K.F. i-a făcut semn să servească, avea totul la îndemînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
am permis, nu?" K.F. aruncă o privire pe fereastră, totul era în regulă, totul era la locul său, dealurile se spuziseră cu verde și albastru, în curînd vor deveni sinilii de la scaieții încîlciți care le cotropiseră. În zadar se străduise Radul Popianu atît de mult să împiedice venirea prințului la Vladia, distrugînd orice teren pe care ar putea ateriza Șerban Pangratty, primejdia apăruse sub alt chip și pe altă cale. "Domnul colonel avea o scrisoare de la prinț în care acesta mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la comandă un zâmbet, mai mult o strâmbătură din care puteai înțelege orice, și că nu le place că s-au întâlnit cu el, și că nu prea aveau chef să stea la pălăvrăgeală despre prinț. Oricum ar fi fost, Radul Popianu știa că nu erau chiar atît de neîndemânatici încît să-l ocolească, să nu-i răspundă. Rânjiră și August Stoicescu făcu: "He, he, o fi găsit ceva mai de soi în București, ori a mai îmbătrânit nițel, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
drum pentru niște amintiri din tinerețe!" Nu era rău, nu era deloc rău cum se descurcaseră. Atunci i-a invitat la un pahar, îl și vedea pe zgîrie-brînză ăla de Bercu moșmondindu-se pînă va scoate ceva mai ca lumea, Radul Popianu și invitații săi n-au plătit și nici nu vor plăti vreodată în crâșma lui Bercu, ținea de bună-cuviință și de bune relații. Dar nici Radul Popianu nu abuza, o făcea din cînd în cînd, pentru că ăsta era obiceiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zgîrie-brînză ăla de Bercu moșmondindu-se pînă va scoate ceva mai ca lumea, Radul Popianu și invitații săi n-au plătit și nici nu vor plăti vreodată în crâșma lui Bercu, ținea de bună-cuviință și de bune relații. Dar nici Radul Popianu nu abuza, o făcea din cînd în cînd, pentru că ăsta era obiceiul pământului, să mai dai cîte o raită pe la crâșmă, să te știe lumea la față, să vadă că n-ai murit. Nu apucară cei doi să refuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]