102 matches
-
parte din oameni și cai, precum și o parte dintre animalele pe care reușise să le pună la adăpost umpleau cărările ce însoțeau drumul printre copaci, urcând și coborând de-a lungul unduirilor leneșe ale terenului; trecând prin vaduri, ieșind în rariști nu prea întinse, năvălind ca un roi de lăcuste prin sate deja devastate și complet părăsite. Nu era o înfrângere: deși cedase terenul în fața Aurelianei, armata își păstrase intactă capacitatea de luptă și se îndrepta în marș forțat către Sena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Apoi, când răsăritul cu ochii îl cuprinzi 2275 Sub cerul plin de nouri la răsărit vezi șăsuri Întinse-n zare lungă încît abia le măsuri, Colo spre miazănoapte stau munții cu stejariști Și stâncile de piatră și dealuri lungi cu rariști. Dar toate sânt pierdute și, numa-n umbre vineți, Abia vă mai destingeți de bolta ce o țineți; Dar spre apus prin nouri s-arată loc subțire {EminescuOpVIII 119} Prin care[-i] ceru-albastru cu-a lui nemărginire; A nourilor lume
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
mergând alături Vă zâmbiți și vă privesc {EminescuOpVIII 344} Și când credeți câte spuneți Eu fac haz și-ntineresc. Voi, gurmanzi ai drăgostirii, Cu rețeta cea mai bună Învăliți amoru-n vorbe, Clevetindu-l împreună. Și feriți de ochii lumii, Între rariștea de brazi Voi mergeți când vine sara, Tu ești rumenă-n obraz. Și atâta bucurie Văd în ochii tăi cei mari... Nu lipsește decât nunta C-un taraf de lăutari. În zădar oare Teodor Scrie-a codrului poveste Și atât
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
țările carpatici E-un munte urieș, Vârful cu dorul culmea Numită-i de plăieși. Dintre Carpați se-nalță Un munte urieș, Vârful cu dorul culmea Numită-i de plăieși. 2254 a Din văi cu ape limpezi Ridică umeri suri Și rariștea de arbori O-nalță din păduri. {EminescuOpVIII 406} Din văi cu limpezi ape Ridică umeri suri Și rariște de arbori Din noaptea de păduri. Din văi cu limpezi ape Ridică umeri suri, Din rariștea cu fagii, Din noaptea de păduri
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Un munte urieș, Vârful cu dorul culmea Numită-i de plăieși. 2254 a Din văi cu ape limpezi Ridică umeri suri Și rariștea de arbori O-nalță din păduri. {EminescuOpVIII 406} Din văi cu limpezi ape Ridică umeri suri Și rariște de arbori Din noaptea de păduri. Din văi cu limpezi ape Ridică umeri suri, Din rariștea cu fagii, Din noaptea de păduri. 2260 Podoaba lui sunt fagii. I-ardică-n umeri suri, Din văi cu limpezi ape, Din noaptea de păduri. Din
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ape limpezi Ridică umeri suri Și rariștea de arbori O-nalță din păduri. {EminescuOpVIII 406} Din văi cu limpezi ape Ridică umeri suri Și rariște de arbori Din noaptea de păduri. Din văi cu limpezi ape Ridică umeri suri, Din rariștea cu fagii, Din noaptea de păduri. 2260 Podoaba lui sunt fagii. I-ardică-n umeri suri, Din văi cu limpezi ape, Din noaptea de păduri. Din umezi văi s-ardică, Din noaptea de păduri, De fagi măreți podoabă Purtând pe umeri suri
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
plângem cucernic În somn pe copilul din munți. 2262 Ea pleac-a noastre frunți, Vuiește puternic, Noi plângem cucernic Copilul iubit din munți. TEXT AFERENT 2254 Din umezi văi în cari Se rărește valu-n vad El ridică pe-umeri negri Lunga rariște de brad. Viu e muntele de zvonuri, Zvonuri mândrei toamne dragi, Care trec de-a lung de munte Pin pădurea cea de fagi. {EminescuOpVIII 423} DIALOG ÎNTRE DIOGEN ȘI ALEXANDRU CEL MARE de Pr. von Bodenstedt ALEXANDRU (se pleacă la
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ar fi spus, pe patul morții, „Mehr Lichtung!“, dar a spus „Mehr Licht!“. (Unii pretind că doar „Mehr Luft“, — ca orice muribund ce se sufocă.) Nu întru totul, așadar, din Licht, ci, mai curând, din lichten „a rări, a face rariști în desișuri de pădure“. Iată de ce-l menținem, în traducere, pe Lichtung ca atare. — Și, pentru că n-avem altă rimă, zise Carmen, îl rimăm cu Dichtung ca atare (greu traductibil și acesta în română, în care „poezie“ nu este chiar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
busuiocul: — Dragă Nora, începu acesta, pot să-ți fabric, dacă ai nevoie, auch eine echte rümenische Version. Și o versiune românească pură, tălmăci germanofona Carmen, instinctiv. — Pornind, reluă Vasile Elisav (germana căruia era la fel de bună), de la premisa următoare, anume că rariștea silvestră e, finalmente, un „nepom“, schlimmerickul prietenului neamț (sau germanofon?) al Carmencitei ar suna astfel în română (nu fără, bineînțeles, inevitabilele pierderi și libertățile fatale): „Citea dom’ Martin, sub nepom,/Egoficțiuni, al doilea tom./ În milosârd/cer, câte-un cârd
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
Într-o pădure, undeva departe, departe de toată mizeria asta. Dar nici asta nu se mai poate, pentru că nu mai sunt păduri, păduri adevărate, vreau să spun, pentru că ce ne-au mai lăsat „baronii” sau „barosanii”, sunt doar niște biete rariști care nu știu cât vor mai rezista hulpavilor și furilor, cărora nu le mai ajunge, oricât ar fura și oricât ar avea. Vă spun eu că n-o să le rămână nici cele patru scânduri de care vor avea nevoie cândva. Nu-i
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
dig și muncile agricole, altele mai episodice, cum era tăiatul stufului. La stuf, era o chestiune de noroc. Se lucra pe fronturi mari și se tăia totul ca să nu se mai vadă nici o trestie în picioare. Uneori dădeai peste o rariște, unde stuful lipsea sau era mai rar, și atunci ritmul de muncă - deși norma rămânea să fie judecată la cantitate - era mai domol. În ziua de care vorbesc, aveam o durere de dinți cumplită (e, de altfel, singura meteahnă care
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
surpriză a serii. Am părăsit grădinile castelului și ne-am reluat călătoria printre coline. După trei sferturi de oră de drum, Agliè parca mașinile la marginea unui desiș. Trebuia să străbatem un crâng, ne spusese el, ca să ajungem la o rariște, și nu existau nici drumuri, nici poteci. Înaintarăm pe o pantă În urcuș, Împotmolindu-ne prin pădurice: nu plouase, dar pantofii alunecau pe un strat de frunze putrede și de rădăcini lipicioase. Agliè aprindea când și când o lanternă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ceva, nu-mi mai amintesc bine ce, cred că o evoca pe Scufița Roșie, dar Agliè, cu voce Încordată, Îl rugă să se abțină. În timp ce eram aproape să ieșim din crâng, am auzit voci Îndepărtate. În sfârșit ajunseserăm la marginile rariștii, care acum apărea luminată de luciri slabe, ca niște torțe, sau, poate, de lumânări care pâlpâiau aproape jos, pe pământ, niște scânteieri slabe și argintii, ca și cum o substanță gazoasă ar fi ars cu un fel de răceală chimică În baloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ele... În viața de toate zilele?” mai Întrebă Garamond. „Persoane obișnuite. Dactilografe, funcționare la asigurări, poete. Persoane pe care le-ai putea Întâlni mâine fără să le recunoști”. Acum Întrezăream o mică mulțime care se Îndrepta În grabă spre mijlocul rariștii. Am Înțeles că luminile reci pe care le văzuserăm erau niște lămpașe mici pe care preotesele le purtau În mâini, și mi se păruse că erau chiar deasupra ierbii pentru că rariștea era În vârful unei movile, iar de departe zărisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mică mulțime care se Îndrepta În grabă spre mijlocul rariștii. Am Înțeles că luminile reci pe care le văzuserăm erau niște lămpașe mici pe care preotesele le purtau În mâini, și mi se păruse că erau chiar deasupra ierbii pentru că rariștea era În vârful unei movile, iar de departe zărisem În Întuneric druidesele care, urcând dinspre vale, apăreau pe marginea de sus a micului platou. Erau Îmbrăcate cu tunici largi, albe, care unduiau În vântul ușor. Ele se aranjară În cerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
acelei amintiri altele - laolaltă cu niște cuvinte care atunci mi se părură În gaelică, niște invocații Într-un soi de latină, ceva cum ar fi „o pegnia (oh, e oh! intus!) et eee uluma!!!” și dintr-o dată ceața aproape dispăru, rariștea rămase ca-n palmă și văzui că fusese invadată de o turmă de porci, cu gâtul lor scurt Înconjurat de câte-o legătură de mere verzi. Druidesa care sunase din trâmbiță, aflată Încă sus pe dolmen, ținea În mână un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de atoateștiutor, dar și cu o notă de compătimire în glas. Oare o fi adîncă? Zic unii că n-are fund. Dacă pici în ea... Brrr!... se înfiora Virgil trăgîndu-se cît mai departe de mal. Merseră așa o vreme prin rariști mai puțin periculoase, sărind sau ocolind locurile mocirloase, pînă ajunseră într-un loc mai deschis, unde, pe o porțiune destul de mare, se întindea apa liniștită a lacului. Din loc în loc însă se zăreau niște ridicaturi de pămînt ca niște insulițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mergea cu repeziciune. După un timp, s-a arătat un luminiș, care mi-a bucurat privirea ca o sărbătoare. În marginea luminișului, bătrânul s a oprit și, întinzând mâna, mi-a arăta minunea: Uite aici în poiana asta și în rariștea ce urcă pe costișa din față îi toată averea mea... Am privit cu atenție și am băgat de seamă că în fiecare locușor se vedeau, ici rugi de mure, colo tufe de zmeură, de dincolo îmi zâmbeau cu ochișorii lor
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Prea le spune ca la carte. O simplă țigancă - cât ar fi ea de umblată prin lume - tot nu ar putea vorbi așa...Ceva nu-i la locul lui...” gândeam eu, privind neliniștit în jur... Am pornit totuși să colind rariștea de dincolo de poiană. Printre stejarii groși cât omul și ferigi, ciupercile își arătau fața cu timiditate. Fragii își tremurau bobițele îmbietoare în adierea zefirului. „De aici a cules bătrânul ciupercile pe care mi le-a arătat dimineață.” mi-am zis
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
să iasă din piept. În cele din urmă, m-am liniștit. Prudent, însă, m-am retras totuși la o distanță potrivită, de unde îl urmăream pe „moșnegul Martin”, care moșmolea prin zmeuriș. Până la urmă, am uitat de el și am colindat rariștea de la un cap la altul, cu veverițele pe urma mea. „Să știi că neastâmpăratele astea au grijă să nu mi se întâmple cine știe ce...” gândeam eu zâmbind gândului. Între timp, păzeam umbra stejarului. Acușica îi în lungul cărării, când trebuie să
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
că n-am terminat. Uite aici îi cuptorul în care ți-am făcut plăcinte poale-n brâu. Îi dau foc tot pe afară...Ei, și acum, dacă ți-am arătat toate mărunțișurile mele, fă bine și mai plimbă te prin rariște. Și când umbra stejarului... Știu, părinte. Când umbra stejarului ajunge de-a lungul cărării, atunci îi ora când trebuie să pornesc către chilie. După ce om mânca, te-i hodini și poate mai citești câte ceva din cărțile pe care ți le-
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
gând la tine, adoarme suspinând... * B3: Dacă liniștea pădurii adormite nici o veste de-altădată nu-ți trimite, și pe freamăte pornite de departe nu te-ajunge glas de dincolo de moarte, vin' cu mine, să ne pierdem în zadar printre galbenele rariști de stejari cu sfioase campanule și sulfine, pe cărări pe unde nimeni nu mai vine. F1: Dulce zumzet, somnoros și ireal, să ne cheme spre poienile din deal... B3: ...taina liniștii înalte să ne fure prin cotite luminișuri de pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
simțeam în largul meu în mașina cu scaune adânci, impecabilă ca și șoferul ei. Tapițeria și bordul din rădăcină de nuc, de culoare închisă, emanau un miros de santal. Am călătorit pe străzi vechi, peticite în mai multe locuri, traversând rariști în care se îndesau pâlcuri joase de pruni sălbatici, măslini cu trunchiuri strâmbe și câțiva palmieri care spărgeau pe neașteptate asfaltul. O vegetație care nu se supunea nici unui criteriu, răsărea sporadic și confuz ca și construcțiile pe care le întâlneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
a sila să-i aduni, Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni! {EminescuOpI 152} SCRISOAREA IV Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur-numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
nu ne simte. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede, Nu zi ba de te-oiu cuprinde, Nime-n lume nu ne vede. Tânguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atîta drag, Pe când iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag Ii răspunde codrul verde Fermecat și dureros, Iară sufletu-mi se pierde După chipul tău frumos. {EminescuOpI 210} Te desfaci c-o dulce silă, Mai nu vrei și mai te lași, Ochii tăi sunt plini de milă, Chip
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]