106 matches
-
bine obstacolele care i se iveau în cale - trunchiuri, pietre, crengi, tufișuri -, sărind peste ele în întunericul pădurii, unde nu pătrundea lumina zilei. Nu-și dădu seama că lângă el nu era nimeni. Nimeni nu-l urma. Deodată, lumina unei rariști îl orbi. Vântul răscolea zăpada, șuierând. Și chiar în mijlocul luminișului, nemișcați, erau quazii. Se întoarseră toți deodată. Erau vreo douăzeci. Antonius era singur. Lângă el nu se afla nimeni. Strânse în pumn gladius-ul și ridică scutul la piept. Unde erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ura unui barbar împuțit contează mai puțin decât osul ăsta, zise Vitellius strâmbându-și gura unsuroasă și aruncă în foc piciorul de iepure de pe care rosese toată carnea. 19 Se crăpa de ziuă. În satul batavilor, câțiva preoți măturau în rariștea de pe malul izvorului lângă care se afla coliba lui Julius Civilis. Mânuiau cu grijă măturile din crengi de mesteacăn și frasin, deoarece cu ele alungau spiritele rele din locul acela unde, în noaptea cu lună plină, arsese focul sacru al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
despre satul ei, răspunse Valerius ușurat, căci durerii îi luase locul o profundă senzație de liniște. Era lună plină, adăugă. Își aminti ritul pe care îl săvârșise pentru Velunda. Se dusese pe un deal și aprisese un foc într-o rariște, ca să ardă urna. Se întinsese în iarbă și ascultase trosnetul ușor al flăcărilor, invocând-o pe Velunda. Când jarul se stinsese, luna dispăruse printre copaci. Vântul împrăștiase cenușa în iarbă, printre florile, tufișurile și rădăcinile ce se iveau din pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
surpriză a serii. Am părăsit grădinile castelului și ne-am reluat călătoria printre coline. După trei sferturi de oră de drum, Agliè parca mașinile la marginea unui desiș. Trebuia să străbatem un crâng, ne spusese el, ca să ajungem la o rariște, și nu existau nici drumuri, nici poteci. Înaintarăm pe o pantă În urcuș, Împotmolindu-ne prin pădurice: nu plouase, dar pantofii alunecau pe un strat de frunze putrede și de rădăcini lipicioase. Agliè aprindea când și când o lanternă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ceva, nu-mi mai amintesc bine ce, cred că o evoca pe Scufița Roșie, dar Agliè, cu voce Încordată, Îl rugă să se abțină. În timp ce eram aproape să ieșim din crâng, am auzit voci Îndepărtate. În sfârșit ajunseserăm la marginile rariștii, care acum apărea luminată de luciri slabe, ca niște torțe, sau, poate, de lumânări care pâlpâiau aproape jos, pe pământ, niște scânteieri slabe și argintii, ca și cum o substanță gazoasă ar fi ars cu un fel de răceală chimică În baloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ele... În viața de toate zilele?” mai Întrebă Garamond. „Persoane obișnuite. Dactilografe, funcționare la asigurări, poete. Persoane pe care le-ai putea Întâlni mâine fără să le recunoști”. Acum Întrezăream o mică mulțime care se Îndrepta În grabă spre mijlocul rariștii. Am Înțeles că luminile reci pe care le văzuserăm erau niște lămpașe mici pe care preotesele le purtau În mâini, și mi se păruse că erau chiar deasupra ierbii pentru că rariștea era În vârful unei movile, iar de departe zărisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mică mulțime care se Îndrepta În grabă spre mijlocul rariștii. Am Înțeles că luminile reci pe care le văzuserăm erau niște lămpașe mici pe care preotesele le purtau În mâini, și mi se păruse că erau chiar deasupra ierbii pentru că rariștea era În vârful unei movile, iar de departe zărisem În Întuneric druidesele care, urcând dinspre vale, apăreau pe marginea de sus a micului platou. Erau Îmbrăcate cu tunici largi, albe, care unduiau În vântul ușor. Ele se aranjară În cerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
acelei amintiri altele - laolaltă cu niște cuvinte care atunci mi se părură În gaelică, niște invocații Într-un soi de latină, ceva cum ar fi „o pegnia (oh, e oh! intus!) et eee uluma!!!” și dintr-o dată ceața aproape dispăru, rariștea rămase ca-n palmă și văzui că fusese invadată de o turmă de porci, cu gâtul lor scurt Înconjurat de câte-o legătură de mere verzi. Druidesa care sunase din trâmbiță, aflată Încă sus pe dolmen, ținea În mână un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
în meniul unei misiuni. Îți place nu-ți place, asta-i treaba ta... Se apropiau de șosea cu mare precauție. Huruitul camioanelor grele le suna asurzitor în urechi . După un timp, a apărut Trestie. Am simțit ceva mișcare acolo, în rariștea din dreapta. Se pare că e o patrulă inamică. Ochii pe ea și îmi raportezi îndată ce ai priceput despre ce e vorba. Noi - eu și cu Limbosu - ne vom apropia cât putem mai mult de șosea. Aproape târându-l după el
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mergea cu repeziciune. După un timp, s-a arătat un luminiș, care mi-a bucurat privirea ca o sărbătoare. În marginea luminișului, bătrânul s a oprit și, întinzând mâna, mi-a arăta minunea: Uite aici în poiana asta și în rariștea ce urcă pe costișa din față îi toată averea mea... Am privit cu atenție și am băgat de seamă că în fiecare locușor se vedeau, ici rugi de mure, colo tufe de zmeură, de dincolo îmi zâmbeau cu ochișorii lor
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Prea le spune ca la carte. O simplă țigancă - cât ar fi ea de umblată prin lume - tot nu ar putea vorbi așa...Ceva nu-i la locul lui...” gândeam eu, privind neliniștit în jur... Am pornit totuși să colind rariștea de dincolo de poiană. Printre stejarii groși cât omul și ferigi, ciupercile își arătau fața cu timiditate. Fragii își tremurau bobițele îmbietoare în adierea zefirului. „De aici a cules bătrânul ciupercile pe care mi le-a arătat dimineață.” mi-am zis
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
să iasă din piept. În cele din urmă, m-am liniștit. Prudent, însă, m-am retras totuși la o distanță potrivită, de unde îl urmăream pe „moșnegul Martin”, care moșmolea prin zmeuriș. Până la urmă, am uitat de el și am colindat rariștea de la un cap la altul, cu veverițele pe urma mea. „Să știi că neastâmpăratele astea au grijă să nu mi se întâmple cine știe ce...” gândeam eu zâmbind gândului. Între timp, păzeam umbra stejarului. Acușica îi în lungul cărării, când trebuie să
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
că n-am terminat. Uite aici îi cuptorul în care ți-am făcut plăcinte poale-n brâu. Îi dau foc tot pe afară...Ei, și acum, dacă ți-am arătat toate mărunțișurile mele, fă bine și mai plimbă te prin rariște. Și când umbra stejarului... Știu, părinte. Când umbra stejarului ajunge de-a lungul cărării, atunci îi ora când trebuie să pornesc către chilie. După ce om mânca, te-i hodini și poate mai citești câte ceva din cărțile pe care ți le-
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
De desișul din pădure Nu s-atinse vr-o secure. Cât de naltu-i, cât de mare Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși Ci-i o rariște de brazi Și un ochiu voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată Pe cărare aruncată. Iar
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de mângâiere. Ea suspină fără vrere Neștiind încă ce-i cere Inima cu-a ei durere, Iar gândirea ei cea dulce N-o mai lasă să se culce. Peste vârfuri trece lună, Tânguios un corn răsună, Petrecând cu-atîta drag Toată rariștea de fag. Mai începe, mai se pierde, De-i răspunde codrul verde Fermecat și îndrăgit De - acel sunet rătăcit. Iară inima îi zice: Ce stai, draga mea, aice, Scoală-te, supune-te Valului de sunete, Ce te trage, plin de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
începe, mai se pierde, De-i răspunde codrul verde Fermecat și îndrăgit De - acel sunet rătăcit. Iară inima îi zice: Ce stai, draga mea, aice, Scoală-te, supune-te Valului de sunete, Ce te trage, plin de jale Colo-n rariștea din vale. Și un glas aude, pare, Ce-o chema în depărtare: " Mărgărită, Mărgărită, Cu coroană aurită, 114 {EminescuOpVI 115} Ah, din valea cea adâncă, Ca pe-o stea te zăresc încă, Ca pe o stea luminătoare Și deasupră-mi plutitoare
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mi-oi așterne eu Sub cel teiu bătut de vânt Cu floarea pân-la pământ, Să mă culc cu fața-n sus Și să dorm dormire-aș dus; Dar s-aud și-n visul meu, Dragă codri, glasul tău, Din cea rariște de fag, Doina răsunând cu drag, Cum jelind se tragănă Frunza de mi-o leagănă, Iară vântul molcomit De-a vede c-am adormit, El pin teiu va vicoli Și cu flori m-a coperi. {EminescuOpVI 125} DOINĂ, DOINĂ, GREU
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
îl apostrofă Pârnaie. — Tot de frică... Da’ io credeam că nu se simte... — Precum vezi... Chisăliță strânse din buci și îl urmă. Cât vedeai cu ochii, până la marginea orașului, nu erau decât smocuri încrețite de troscot ori tufișuri prizărite și rariște. Mormanul se ridica uriaș și inexplicabil. Pârnaie privi, cu mâinile în șolduri, peste treptele piramidei. Ceilalți doi se apropiară, în tăcere. — Uite, colo ! spuse, în cele din urmă, Pârnaie. Aia nu e o capotă de mașină ? Iadeș ocoli locul, privind
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ținuseră minte soarele care trecuse de partea cealaltă, și se înmulțeau, ca strivite sub tălpi. Se iscă din senin un vânt ce agită bălăriile. Și atunci, dindărătul grohotișurilor, dezlipindu-se din brazdele crestate și mocirloase, dând deoparte frunzele de brusture și rariștile uscate ca niște păpurișuri, apărură ceilalți, strângând cercul. Pârnaie, descumpănit, se învârti pe loc. Rămăseseră în mijloc, spate în spate. Odată cu pașii lor îndărăt, se micșora și distanța, până când, la vreo cinci pași, ceilalți se opriră. Calu ridică mâna, încremenind
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
merge la Iași, sau pur și simplu mergeam la Negrești pentru altceva, fiindcă nu asta are importanță. Trecusem de pădurea statului, coborând în satul Buda apoi urcând dealul molcom la Negrea, spre pădurea cu același nume, coboram voios printr-o rariște spre Valea Mare. Era în acea zi un soare prietenos, ca de primăvară, care bătea puternic. Mai erau pâlcuri de zăpadă pe ici, pe colo, care se topeau despletind pârâiașe zglobii pe versanții dealurilor. Susurând printre crengile moarte ale lăstărișului
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
cu coasa În brazde Încă Înainte de răsăritul soarelui de după dealurile Împădurite ale Giurgeului, gândi el, și ochii i se Înseninau parcă de o lumină venită dinăuntru. Acum cerul era umed și limpede, iar de pe Mureș deja se ridicaseră negurile. Prin rariștea brazilor Începeau să se vadă primele case. Câteva glasuri i se deslușeau parcă venind de demult și două siluete se iviră printre copaci. Da, cine o fi trențărosul acesta care urcă Pietrarul așa de abătut? Era un glas de bărbat
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
sub forma unei operațiuni de asimilare, cf. paginilor 141-142). (16) Fie o alee lungă de copaci, asemănătoare cu interiorul unei catedrale, în care arborii sînt coloane și coroanele lor închipuie arcurile bolții, la capătul căreia se ivește prin frunziș o rariște îndepărtată, cu lumini amestecate cu umbre și nuanțate de culorile roșii ale amurgului, ca niște vitralii colorate ale unui naos plin de păsări care cîntă. Balzac, Crinul din vale, p. 92 În ciuda procesului făcut de curentul realist, mult timp descrierea
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
vă văd mergând alături, Vă zâmbiți și vă privesc Și când credeți câte spuneți Eu fac haz și-ntineresc. Voi gurmanzi ai drăgostirii, Cu rețeta cea mai bună Învăliți amoru-n vorbe, Clevetindu-l împreună. Și feriți de ochii lumii, Intre rariștea de brazi, Voi mergeți când vine sara, Tu ești rumănă-n obraz Și atâta bucurie Văd în ochii tăi cei mari... Nu lipsește decât nunta C-un taraf de lăutari. În zădar oare Teodor Scrie-a codrului poveste? Și atât de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Miranda. Iar din text se desfășoară întinderile și reliefurile vag determinate ale unei vegetații luxuriante, uneori doar germinația unor amăgiri. Insula, peste care, lini sau viforoși, trec nori, pare să fie păduroasă, dar nu este o junglă; se află acolo rariști și poieni, sunt pomenite măguri, pajiști de nimeni păscute a căror iarbă, de un verde viu, este proaspătă și deasă, cresc flori și pomi care pot înflori, se înalță stejari, pini, cedri, crânguri de aluni și, apărând peștera de vânturile
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Miranda. Iar din text se desfășoară întinderile și reliefurile vag determinate ale unei vegetații luxuriante, uneori doar germinația unor amăgiri. Insula, peste care, lini sau viforoși, trec nori, pare să fie păduroasă, dar nu este o junglă; se află acolo rariști și poieni, sunt pomenite măguri, pajiști de nimeni păscute a căror iarbă, de un verde viu, este proaspătă și deasă, cresc flori și pomi care pot înflori, se înalță stejari, pini, cedri, crânguri de aluni și, apărând peștera de vânturile
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]