268 matches
-
din pricina importanței cordonului litoral drept coridor de migrație a păsărilor. După Primul Război Mondial, și toată jumătatea nordică a cordonului litoral a devenit parte a conform tratatului de la Versailles din 1919 și a fost anexată de Lituania în 1923. Oficial rebotezat Nida, satul a rămas însă locuit predominant de germani — frontiera cu jumătatea de cordon aparținând Prusiei Orientale se afla la doar câțiva kilometri spre sud. În 1929, scriitorul laureat al Premiului Nobel Thomas Mann a vizitat Nida când se afla
Cordonul litoral al Curlandei () [Corola-website/Science/335874_a_337203]
-
în Lista Monumentelor Istorice din 2004, cu cod LMI B-IV-m-B-20112. În 2009, pentru a face loc proiectului de reamenajare a pieții, primarul Neculai Onțanu a dispus, fără niciun aviz de la Ministerul Culturii, mutarea crucii în fața Primăriei sectorului 2 și a rebotezat-o „Crucea independenței”. Încercarea de curățare a crucii cu materiale improprii a deteriorat grav suprafața acesteia. Construcția Halelor centrale Obor a început în octombrie 1936 după proiectul arhitecților Octav Doicescu, Ion Fonescu și Dan Iovănescu, execuția aparținând antreprizei ing. S.
Obor () [Corola-website/Science/303446_a_304775]
-
supraviețuire pentru numeroși civili. Prima mișcare de rezistență a fost formată în Liubliana, Slovenia, pe 26 aprilie 1941, (deși, mai târziu, era sărbătorită oficial ziua de 27 aprilie). Numele acestei prime mișcări a fost „Frontul antiimperialist”. Mai târziu, a fost rebotezată „Frontul de eliberare a poporului sloven” (în limba slovenă: "Osvobodilna fronta", OF). În rândurile OF luptau comuniști, social-creștini, membri ai mișcării slovene de tineret „Șoimii” și alte câteva grupuri mai mici. În Croația a apărut pe 22 iunie 1941 „Brigada
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
vechi, inclusiv a unor lăcașuri de cult. În 1950, Odobești a căpătat statut de oraș raional al raionului Focșani din regiunea Putna, apoi (după 1952) din regiunea Bârlad și (după 1956) din regiunea Galați. Comună și satul Pățești au fost rebotezate în 1964 "Unirea". În 1968, orașul Odobești a fost transferat la județul Vrancea și a primit în administrare și satul Unirea, cu care a fost comasat și satul Boțești. După revoluția din 1989, în anii 2000 începe un nou avânt
Odobești () [Corola-website/Science/300531_a_301860]
-
aproape 400 de ani. Pentru europenii secolului al XIX-lea, această zonă era "Africa întunecată". În 1899, Joseph Conrad scria în românul "Heart of darkness" că acesta era un "teritoriu al ororilor de coșmar". Numit inițial Zair, fluviul a fost rebotezat de exploratorii europeni din secolul al XVII-lea, după populația Congo. În 1971, fostul Congo Belgian și-a luat numele Zair, urmat fiind și de fluviu. Din 1997 însă, atât țară, cât și fluviul au revenit la numele Congo. Misionarul
Congo (fluviu) () [Corola-website/Science/312782_a_314111]
-
într-un sens mai larg, pentru a numi regiunea vechii colonii europene din apropierea capului. Primul european care a ajuns la acest cap a fost exploratorul portughez Bartolomeu Diaz în 1488, care l-a denumit „Capul Furtunilor” (în ). El a fost rebotezat mai târziu de Ioan al II-lea al Portugaliei „Capul Bunei Speranțe” (în ) datorită optimismului adus de deschiderea unei noi rute maritime către India și Orient. Pământul din jurul capului era locuit de hotentoți la momentul stabilirii primilor olandezi în 1652
Capul Bunei Speranțe () [Corola-website/Science/313786_a_315115]
-
la fiecare câte o poreclă, căci când Duci Pârvu, șeful clasei-excelent elev și eminent profesor doctor cardiolog-ne striga numele din catalog, fiecare răspundea cu porecla: „Bibanul”, „Tremurici”, „Dop”, „Hăitiș"... Păcat că „Țamblac”, „Corcodel”, „Căcâcea”, „Băiatul Popii” și atâția alții rebotezați de Șefu nu mai puteau răspunde la apel. Dop, și cred că și Tică Perovici au propus că ar fi bine ca cineva dintre noi care are mai mult timp liber să aștearnă pe hârtie anii petrecuți în liceu și
Editura Destine Literare by Virgil Sacerdorteanu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_242]
-
germane. Toți membrii echipajelor au fost arestați de armata japoneză. După câteva săptămâni de detenție, cei mai mulți dintre ei au ales să se alăture cauzei japoneze și germane. Kriegsmarine a numit noi ofițeri la comanda celor trei submarine, care au fost rebotezate U-boot "U.IT.23", "U.IT.24" și "U.IT.25". Cele trei submarine au luat parte la operațiunile germane din Pacific până când "Giuliani" a fost scufundat de submarinul britanic "Tallyho" în februarie 1944, iar celelalte două au fost preluate
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
palestinieni, și demolate peste cinci sute de sate. Aceste sate, unde creșteau măslini, smochini, migdali și arbori fructiferi, zac îngropate sub autostrăzi, centre comerciale și parcuri de distracție. Ele sunt morți fără nume. Comisia de Nume a noilor autorități a rebotezat harta. Astăzi a mai rămas puțină Palestina. Devorarea implacabilă a teritoriului invocă titluri de proprietate acordate cu generozitate de cărțile sfinte, și se justifică prin cele două mii de ani de persecuții suferite de poporul evreu. Vânătoarea de evrei a fost
14 mai. Datoria altora (FRAGMENT DIN „FIII ZILELORquot; DE EDUARDO GALEANO) () [Corola-website/Science/295864_a_297193]
-
de externe român Nicolae Petrescu-Comnen, discuțiile încadrându-se în criza politică postmüncheneză. Regimul comunist a preluat nava pe 6 ianuarie 1948 și predată Comisiei de inventariere și conservare. Ulterior, după ce au fost înlăturate blazoanele și simbolurile regale, iahtul a fost rebotezat "Răsăritul" și apoi "Libertatea", devenind restaurant și hotel. A fost perla flotei României până în 1950. A fost vândut în 1999 unei firme britanice cu 265.000 dolari, ca fier vechi, în ciuda faptului că, prin ordinul Ministrului Culturii nr.3041/14
Iahtul Nahlin () [Corola-website/Science/322880_a_324209]
-
aceluiași județ, având 4300 de locuitori în satele Cetățuia, Iazu, Nadișa, Năsoiești, Petricica, Răchitișu și Strugari. În 1950, comuna a fost transferată raionului Moinești din regiunea Bacău, ea luând în timp numele satului "Strugari", devenit reședință. Satul Năsoești a fost rebotezat în 1968 "Strugarii de Sus", iar în 1968, comuna a revenit la județul Bacău, reînființat; tot atunci satul Strugarii de Sus (fost Năsoești) a fost desființat și comasat cu satul Strugari. Singurul obiectiv din comuna Strugari inclus în lista monumentelor
Comuna Strugari, Bacău () [Corola-website/Science/300703_a_302032]
-
în aceeași plasă, având 870 de locuitori în satele Mungeapunar de Tatlageac, Tatlageacu Mare, Tatlageacu Mic și Pervalia. În 1931, comuna a căpătat alcătuirea actuală, după ce satul Tatlageacu Mare a luat denumirea de "Domnița Elena", satul Tatlageacu Mic a fost rebotezat "Dulcești", iar satul Pervelia "Moșneni"; comuna însăși a primit numele de "Domnița Elena". După al Doilea Război Mondial, regimul comunist a decis schimbarea numelui comunei și satului de reședință în "23 August". Comuna a trecut la raionul Constanța din regiunea
Comuna 23 August, Constanța () [Corola-website/Science/310368_a_311697]
-
în urma acestor mișcări de populații, componența etnică a populației noii comune Avdira s-a modificat în favoarea elementului grec. De la data constituirii ei și până la sfârșitul anului 1944, comuna Avdira a aparținut prefecturii Rodopi. În componența ei intrau, inițial, satele: Kalfalar (rebotezat în 1928, sub numele „Myrodaton”), Pezoula, Ghiona, Veloni și Mandra Tsikour (devenit comună de sine stătătoare în 1928, sub numele „Mandra”). Un alt sat, sub numele „Kousiabali”, a aparținut deasemenea comunei Avdira, între 1928 și 1940. De la 21 decembrie 1944
Abdera (Avdira) () [Corola-website/Science/327346_a_328675]
-
petrece vacanțele în satul Illiers care a devenit model, alături de unele detalii preluate din casă unchiului său din Autueil, pentru orașul fictiv "Combray", în care au loc majoritatea scenelor din românul "În căutarea timpului pierdut". (Illiers a fost de altfel rebotezat Illiers-Combray cu ocazia sărbătoririi centenarului nașterii lui Proust). În ciuda sănătății sale precare, Proust a servit un an (1889-1890) drept soldat în armată franceză, si a staționat la cazarma Coligny din Orléans, timp care i-a oferit o altă locație pentru
Marcel Proust () [Corola-website/Science/299128_a_300457]
-
comuna Breaza de Jos) și Valea Poienii, având pe atunci în total 3152 de locuitori. În 1950 a fost arondată raionului Câmpina din regiunea Prahova și apoi, din 1952, din regiunea Ploiești. În 1964, satele Fricoasa și Secături au fost rebotezate "Izvoru", respectiv "Plaiu". Comuna a revenit la județul Prahova în 1968, la reînființarea acestuia, în configurația actuală. În comuna Provița de Sus se află (1620-1629, refăcută în 1787 și în 1835), monument istoric de arhitectură de interes național, aflat în
Comuna Provița de Sus, Prahova () [Corola-website/Science/301718_a_303047]
-
fost declarat cu numele de Marin dar notarul a tot amânat scrierea documentului. Când s-a apucat să-l caligrafieze, notarul a uitat cum îl cheamă pe copil, văzând pe stradă pe cineva cunoscut pe care-l chema Eftimie a rebotezat astfel copilul. După ce s-a căsătorit a primit ca zestre de la soția sa zece pogoane de pământ. În 1936 se încorporează în contigentul lui aflat la centrul de recrutare de la Turnu Măgurele. În vara lui 1944 vede pentru ultima oară
Eftimie Croitoru () [Corola-website/Science/325443_a_326772]
-
în 256) care au reafirmat poziția lui. Papa Ștefan I, pe de altă parte, decisese să impună pretutindeni punctul de vedere roman drept care a scris Bisericilor din Asia Mică, declarând că nu mai poate păstra comuniunea cu ei din moment ce ei rebotezau pe eretici. Atunci când Ciprian a încercat să-l informeze despre deciziile celor două sinoade, Ștefan a refuzat să-i primească pe cei trimiși și chiar le-a refuzat ospitalitatea. Al doilea botez era caracterizat de el ca o innovație care
Papa Ștefan I () [Corola-website/Science/304583_a_305912]
-
1855), a fost Împărat al Rusiei din 1825 până în 1855, și rege al Poloniei din 1825 până în 1831. S-a născut la reședința imperială de la Gatcina, fiind fiul împăratului Paul I și al soției sale Sophie Marie Dorothea de Württemberg, rebotezată în Rusia ca Maria Fiodorovna. Era fratele mai mic al viitorului țar Alexandru I și al Marelui Duce Constantin Pavlovici. Lui Nicolae îi lipseau cu desăvârșire larga deschidere spirituală și intelectuală a fratelui său, Alexandru. A considerat că rolul lui
Nicolae I al Rusiei () [Corola-website/Science/303154_a_304483]
-
1931 și a format de atunci comuna Rădulești, comuna Armășești rămânând cu satele Armășești și Cacalete. În 1950, comuna Armășești a trecut în administrarea raionului Urziceni din regiunea Ialomița și apoi (după 1952) din regiunea București. Satul "Cacaleți" a fost rebotezat în 1964 "Nenișori". În 1968, comunei i-au fost alipite și comunele vecine Bărbulești și Malu Roșu (noul nume al comunei "Rădulești", desprinsă în 1931) și a fost arondată județului Ilfov. În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la
Comuna Armășești, Ialomița () [Corola-website/Science/301229_a_302558]
-
Comuna Răcăciuni avea 14 mori de apă, o biserică ortodoxă la Gâșteni și două biserici catolice la Fundu Răcăciuni și Ciocani, iar principalii proprietari de terenuri erau Smaranda Petrovici, G. Arapu și Matei Vasiliu. În 1930, Satu Nou a fost rebotezat în "Gheorghe Buzdugan". Anuarul Socec din 1925 consemnează desființarea comunei Fundu Răcăciuni și includerea satelor ei în comuna Răcăciuni aflată acum în plasa Răcăciuni a aceluiași județ. Comuna avea 4096 de locuitori în satele Târgu Răcăciuni, Gâșteni, Berindești, Fundu Răcăciuni
Comuna Răcăciuni, Bacău () [Corola-website/Science/300696_a_302025]
-
căzăcească a jucat un rol de primă importanță în timpul războiului ruso-turc din 1787-1792. Pentru a le răsplăti loialitatea și vitejia, împărăteasa le-a oferit spre folosință eternă regiunea Kubanului, locuită pe atunci de rămășițe ale triburilor de nogai. Acesți cazaci, rebotezați între timp „cazaci de la Marea Neagră”, au emigrat în masă (aproximativ 25.000 de bărbați) în perioada 1792 - 1793 în Kuban. În următorii cincizeci de ani, micul avanpost Novohopiorskaia a crescut în dimensiuni și importanță, fiind punctul central al luptelor împotriva
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
având în total 170.000 de studenți. Universitatea Jagiellonă, cea mai veche universitate din Polonia și a doua din țară în clasamentul Times Higher Education Supplement, a fost înființată în 1364 sub numele de "Universitatea din Cracovia" și a fost rebotezată în 1817 în cinstea dinastiei Jagiellone a regilor polono-lituanieni. Principalul bun de preț al său este Biblioteca Jagiellonă, cu peste 4 milioane de volume, între care se numără o mare colecție de manuscrise medievale ce conține "De Revolutionibus" a lui
Cracovia () [Corola-website/Science/297942_a_299271]
-
franceză atunci când a ajuns în Normandia; cartea sa, deși scrisă mulți ani mai târziu, demonstrează că Orderic nu și-a pierdut niciodată modul de a gândi în engleză și nici atațamentul față de țara sa origine. Superiorii săi monastici l-au rebotezat pe Orderic cu numele de Vitalis, din cauză că li se părea dificilă pronunțarea numelui său de botez. În titlul marii sale cronici, el va adăuga epitetul de "Angligena", "născut englez". Viața sa la mănăstire a decurs fără evenimente deosebite. Orderic a
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
locuind aga ienicerilor. Palatul avea patru porți din care numai una era folosită. Biserica din interior a fost transformată în geamie. Sub administrația turcească, atât cetatea, cât și orașul au fost reconstruite. Un amănunt interesant este faptul că turcii au rebotezat bastioanele cetății: Çingene tabyası (bastionul Țiganilor = actualul bastion Ciunt), Koperdan tabyası (bastionul Auriu), Yuram tabyası (bastionul Crăișor), Kukuk tabyası (bastionul Bethlen) și Aga tabyası (bastionul Roșu). Bastionul Aurit a fost construit, așa cum rezulta din inscripția aflată pe una dintre pietrele
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
de Lorena și o cocardă tricoloră cu crucea de Lorena pentru avioanele "Forțelor aeronavale franceze libere" și ale "Forțelor aeriene franceze libere". Un număr de vase au fost împrumutate francezilor de britanici. Printre acestea s-au numărat distrugătorul clasa "Hunt", rebotezat "La Combattante" și corveta clasa "Flower", rebotezată"Aconit". FNFL a pierdut primul vas pe 7 noiembrie 1940, când vedeta de patrulare "Poulmic" a lovit o mină în apele portului Plymouth. La scurtă vreme după căderea Franței, Franța Liberă s-a
Forțele navale franceze libere () [Corola-website/Science/308247_a_309576]