195 matches
-
închinat al doilea volum al lucrării lui E. Lovinescu, care poartă, de asemenea, un subtitlu lămuritor, Forțele reacționare. În sfârșit, în ultimul volum se oferă în sinteză structura și concluziile teoretice ale ansamblului, împreună cu răspunsurile lui Lovinescu la întâmpinările unor recenzenți și comentatori. Prin același procedeu al subtitlului, criticul își definește singur, în chip explicit, obiectul final al cercetării sale: Legile formației civilizației române, o civilizație văzută, cum s-a remarcat, ca produsul dialectic al confruntării, în sens hegelian, dintre o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
fusese norocoasă. Răspunsurile criticilor s-au dovedit, însă, neașteptat de reci. Felul în care Chandler prezenta lumea infractorilor și asasinilor - cu o detașare rece, ca și cum era de la sine înțeles că trăim într-o lume a păcătoșilor - i-a îndepărtat pe recenzenți de carte. Stupefiat, Chandler se confesează editorului: Dl Conroy mi-a scris de două ori c-ai fi spus că ar trebui să mă apuc de altă carte, iar eu i-am răspuns că vreau să amân până îmi fac
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și grupul intelectualilor din jurul revistei newyorkeze Partisan Review. Probabil că noul unghi al povestirii se leagă de presupusa ambiție a lui Chandler de a depăși limitele strâmte ale romanului polițist. Într-o scrisoare din mai 1949, adresată lui James Sandoe (recenzent de detective fiction și bibliotecar la University of Colorado), el atrage atenția că a pășit în afara cercului și că The Little Sister nu e „o poveste polițistă așa cum trebuie”. În mod clar, ambițiile lui sunt mai mari. Nu e pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
țin gândurile încontinuu legate ca să nu pierd firul care leagă întregul sistem.” Mulți ani mai târziu, în prefața celei de-a doua ediții a Religiei în limitele rațiunii pure (ianuarie 1794), Kant va explica reținerea sa de a răspunde unor recenzenți ai cărții invocând „greutățile cu care mă întâmpină bătrânețea, mai cu seamă când este vorba de prelucrarea unor idei abstracte”. În literatura de comentar și exegeză, mai ales în cea mai recentă, s-a remarcat faptul că și în perioada
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Naturalistic Approach to Philosophy, Prometheus Books, New York, Amherst, 2000, îndeosebi p. 213 și p. 148. 12. Vezi Întemeierea metafizicii moravurilor, ed. cit., p. 8. Iată și răspunsul dat de Kant, îmtr-o notă de subsol a „Prefeței” sale la Crp, unui recenzent care îi reproșa că „nu a stabilit un principiu nou de moralitate, ci numai o nouă formulă”: „Dar cine ar voi să introducă un nou principiu al oricărei moralități și oarecum s-o descopere el cel dintâi? La fel ca și cum
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Ithaca and London, 1993. 6. „Cu plăcere îmi slujesc prietenii Dar din păcate o fac cu înclinație Si astfel mă roade adesea gândul Că nu sunt virtuos.” 7. Immanuel Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor, ed. cit., p. 18. 8. Bunăoară un recenzent al lucrării, mai sus amintite, a Marciei W. Baron scrie: „Oricine respinge etica lui Kant drept iremediabil rigoristă și lipsită de sentimente trebuie mai întâi să citească lucrarea îngrijită a lui Baron”. 9. Vezi Ioan Humă, Geneza conștiinței morale, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ordine intelectuală. În plus, fiecare tentativă critică e un pariu cu mine, o provocare care mă face să-mi mențin un tonus intelectual confortabil. 84 Pentru a face acest pas ți-a trebuit, totuși, aproape un deceniu de exercițiu ca recenzent, primul tău articol de critică literară (D.D. Pătrășcanu - Spontaneitate și influențe) apărând tot în paginile revistei băcăuane, în iunie 1978. Cum a fost saltul de la D.D. Pătrășcanu la George Bălăiță și Marin Preda? Studiul despre D.D. Pătrășcanu, mai amplu decât
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
studii în Germania, Franța și Italia. Detașat la București, funcționează la liceele „Matei Basarab”, „Sf. Sava”, „Dimitrie Cantemir” și „Gh. Șincai”, unde desfășoară o meritorie activitate didactică. Coleg de cancelarie, din 1924, cu E. Lovinescu, frecventează cenaclul Sburătorul și este recenzent (1924-1931) la ziarul „Adevărul” (în care va susține rubrica permanentă „Buletinul cărții”), la „Adevărul literar și artistic” (unde este prezent la rubrica „Mișcarea culturală”), ca și la „Salonul literar” (Arad). Se pensionează în 1934. Mai colaborează, adesea pe teme referitoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289435_a_290764]
-
căpetenie cari au ilustrat genul și voi motiva meritele lor”. Autorul se întemeiază pe concepția lui Ferdinand Brunetière despre evoluția genurilor literare și apelează la opiniile marilor critici despre cărțile inventariate. Aspectul didactic este dominant și în activitatea lui de recenzent. Crede în necesitatea unei „critici pur informative”, după modelul celei practicate în publicațiile franceze ale timpului. Scrise pentru cotidianul „Adevărul” și publicate, cu puține excepții, acolo, notele de lectură urmează fluxul editorial la zi. Ș. nu este preocupat de ierarhizarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289435_a_290764]
-
-tip pentru uzul autorilor dramatici. Ca atare, accentul pus pe reprezentare transformă narațiunea într-o simplă funcție a portretului, reductibil și acesta, în ultim resort, la o singură trăsătură dominantă, ca în caracterologia clasică (de unde și nota caricaturală, acuzată de recenzenți). Dar, cum omul e o ființă dialogală, psihologia sa trebuie integrată într-o structură generică, transindividuală (situația "dramatică" cea mai simplă presupune existența a trei "roluri", i. e. a unui "triunghi"), care să-l angajeze într-un conflict și să-i
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Întrucît intermedierea reprezentată într-un mod neobișnuit sporește complexitatea structurii semantice a unei narațiuni, corespondența exactă dintre forma narativă și unul dintre cele trei tipuri ideale de situații narative dacă este posibil așa ceva nu este în mod necesar dezirabilă. Primii recenzenți ai ediției germane a Situațiilor narative tipice în roman au pornit adesea de la premisa că un asemenea lucru ar fi de dorit, o greșeală care a fost probabil cauzată de formularea imprecisă a descrierii originale a funcției tipurilor. În virtutea clarității
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
într-un purtător de cuvînt nedeghizat al autorului, atunci cînd se lansează în discursuri despre imperialismul britanic din India sau Birmania 30. Un exemplu oarecum diferit este Robert Musil, al cărui roman Omul fără însușiri a fost interpretat de primii recenzenți drept "eseu actorial" (figurierter Essay), pornindu-se de la premisa că există un grad mare de identitate între personajul Ulrich și autorul Musil. Însă Musil a arătat clar în ce măsură conta pentru el intermedierea conținutului eseistic prin Ulrich: "Dar pot să spun
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o traducere făcută după povestirea Locotenentul Iergunoff a lui Ivan Turgheniev. Tot aici se include un articol deosebit de critic, Gramatica la noi, scris de Delavrancea, referitor la carențele de discernământ, de pregătire și chiar de gust literar prezente la unii recenzenți entuziaști, de felul lui G. Ionnescu-Gion în comentariile la poeziile „lipsite de orice duh” din placheta Coarde sparte de G.T. Djuvara. Pentru deplina susținere a opiniei sale, la final Delavrancea atașează și o epigramă acidă. Numărul 37/1885 este consacrat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290353_a_291682]
-
Societatea civilă și statul loveau, în parte, marxism-leninismul. Aceste cărți loveau în mod deosebit regimurile "socialismului real" și în general toate formele de stîngism și gîndire stîngistă ce dădeau cea mai mică atenție, sau nici o atenție, distincției stat-societate civilă. Unii recenzenți și unii cititori au remarcat corect că volumele se țineau cu tenacitate "la stînga" iar cîțiva critici le-au descris condescendent ca exemple de "thatcherism de stînga". Mai rar a fost apreciat punctul-cheie, anume că interpretările acestor cărți ca fiind
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
stil al unui scriitor ardelean, bun cunoscător al semnelor lumii din care provine, deținător al unor evidente abilități de analiză profundă, psihologică și sociologică a societății prezentate. Induși în eroare de subtitlul de "novelă" propus de Slavici pentru roman, primii recenzenți au văzut în această operă o "a doua Moară cu noroc"132. Nici anii care au urmat nu au putut desprinde scriitorului, și prin aceasta nici primului său romanul notabil, eticheta de creator al unor "novele din popor". Mutația perspectivei
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
a face cu „o poezie de romantism frenetic, neputîndu-se complace În constrîngerea de crustă a formei consacrate”, pe care o „sparge”, eliberîndu-se prin apelul la acele „imagini” răsturnate În planuri Întretăiate, precum sunt descompuse mișcările În tablourile artei noi”, alți recenzenți observă, alături de noutatea frapantă și prospețimea acestui imagism, carențele de ordin structural pe care o astfel de tehnică le generează. „E În poetica sa o abundență de elemente atît de disparate - remarca Pompiliu Constantinescu În recenzia citată - Încît se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a postulat cinci „coduri” surprinse în construcția istoriei (hermeneutic, semic, proaieretic sau acțional, referențial sau cultural, simbolic); S/Z constă într-o aplicare a codurilor la analiza unei povestiri balzaciene, Sarrasine (vezi Fowler, 1981 pentru comentarii). Chatman (1969) este un recenzent favorabil al primelor lucrări de Barthes și Todorov, dar și o sursă de sugestii naratologice cînd e vorba de povestirea Evelina; Structuralist Poetics (1975 a) de Culler conține o critică lucidă a teoriilor structuraliste despre intrigă. Fowler (ed) (1975) include
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
concluzii interesante. Procesul intentat de presă împotriva originalității primelor volume quasimodiene a antrenat, alături de numele lui Ungaretti, pe cel al lui Montale. Într-o scrisoare adresată lui Salvatore Pugliatti (Imperia, 2 iulie 1931), Quasimodo menționa cu regret faptul că unii recenzenți îl catalogau drept urmașul unuia dintre cei doi. Cu atat mai dureroasă îi apărea judecată, cu cat autorul articolului respectiv nu era nimeni altul decât cumnatul Vittorini: Am primit, din păcate, o tăietură din 'Leonardo' (iunie) cu o notă a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
jumătate a secolului douăzeci, se poate afirma că, în ciuda inovațiilor, din versurile quasimodiene nu lipsesc ecouri montaliene și ungarettiene. Cu cat acestea erau scoase în evidență mai mult, cu atat era mai ostilă atitudinea autorului nostru față de acei critici sau recenzenți care le punctau. Quasimodo combătea deschis și vehement orice încercare (chiar și justificată) de a apropia creația să de a altora, fie aceștia chiar nume de prim rang. Scrierile sale ulterioare de factură teoretică, interviurile sau articolele publicate după anii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cazul primului Quasimodo, naufragii iremediabile în pascolianism. Cu toate că era mereu în căutarea originalității, avea și vocația preluării, ce nu îl va părăsi în anii următori. La Messina Quasimodo a legat amiciții de o viață: i-a cunoscut pe viitorii săi recenzenți Glauco Natoli, Lionello Fiumi, Giuseppe Villaroel, Vann'Anto, Raffaelle Saggio, Enzo Misefari, Lillo d'Andrea, dar mai ales pe Giorgio La Pira care, alături de Salvatore Pugliatti și de poetul însuși, vor fi numiți mai tarziu cei trei din Messina.204
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și de a-și fauri o voce originală care anula, în esență, orice acuzație de plagiat.222 Însă claritatea cu care acest fapt se prezintă în fața cercetătorului de astăzi nu constituia o evidență la începutul veacului al XX lea. Primii recenzenți au apropiat creația lui, pe ton laudativ sau dimpotrivă, zeflemitor, de un autor sau de altul, aleși întotdeauna dintre numele de primă mână ale literaturii italiene otto-novecentești așa cum s-a văzut într-un subcapitol anterior. În 'Pegaso' (IV august 1932
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de a încerca să îl ignorăm sau să îl subminam.231 Nici câștigarea premiului Nobel nu adusese liniștea în ceea ce s-ar putea numi cazul critico-literar Quasimodo. Încă din anii treizeci sicilianul se obișnuise să întâmpine cu amărăciune opiniile unor recenzenți mai puțin favorabili. Simțea și trăia cu dramatism antipatia mediului literar, departe de ochii opiniei publice, consolându-se cu studiul poeziei latine și grecești, de care începea să fie interesat și din care își propunea deja să traducă. Au existat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ca cel mai de seamă reprezentant al ermetismului. Calea parcursă de laureatul Nobel către respingerea influentelor alogene a fost condiționată de cazul mediatic creat în jurul primelor două volume pe care le-a publicat, alimentat periodic de articole în care diferiți recenzenți remarcau consonante prea evidente cu versuri de Montale sau Ungaretti. În ciuda faptului că acuzațiile de plagiat au fost, în opinia noastră, nefondate și că vâlvă din jurul acestor volume s-a datorat, în parte, si modului în care, atunci și acum
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
din Moara Roșie și înăbușirea ei, precum și acelea despre mașinațiunile politicienilor după Unire au rigoarea documentului și deseori concizie sugestivă și convingătoare. A. este și autorul piesei S-a spovedit un om, reprezentată în 1943 de Teatrul Național din Cluj. Recenzent sârguincios, A. a colaborat la mai toate periodicele bănățene dintre 1930 și 1965, dovedind, dacă nu un gust deosebit, cel puțin profesarea unor principii etice ireproșabile. A fost îngăduitor cu scriitorii locali (Dridri Goroniță, Al. Țințăriu, Dorian Grozdan, Ilie Enea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285483_a_286812]
-
vertebrele tăcerii”, „unghia norilor”, „taraful vinelor”, „loteria norilor”, „lacătele mușcăturilor”, „gleznele cântecului”, „oceanul din omidă”, „eprubeta fulgerului”, „ugerul de fulger”. Însă violentarea limbii se produce mai cu seamă prin acele „rezecții sistematice ale articolelor”, semnalate de cel mai binevoitor dintre recenzenți, Perpessicius. Acestea („umeri ca grinzi”, „cuvintele în aer se sparg precum oglinzi”, „umbrele sfințite în amurguri cum cozi”, „tâmplele ca hățuri” etc.) par să ignore simțul limbii. Efecte analoage, de ordin mai mult decât lingvistic, provoacă și unele „originalități” propriu-zis
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]