158 matches
-
fie grupului (acord la singular), fie membrilor (acord la plural) (138) a. Două căpățâni de usturoi au costat / a costat 3 lei. b. Două căpățâni de usturoi sunt stricate / *este stricat. În concluzie, acordul sintagmelor pseudopartitive depinde de gradul de referențialitate al lui N1 și de tipul semantic de predicat. Substantivele cel mai puțin referențiale sunt cele cardinale și cele cantitative generice. Substantivele cel mai puternic referențiale sunt cele care creează o unitate numărabilă pentru N2 masive, substantivele care denumesc forma
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
mai puternic referențiale sunt cele care creează o unitate numărabilă pentru N2 masive, substantivele care denumesc forma și substantivele partitive. Pentru acord este important și sensul predicatului, care se poate aplica semantic substantivului cuantificator, dacă acesta are un grad de referențialitate suficient de ridicat. Pentru unele tipuri de sintagme, este relevant numărul fiecăruia dintre cele două nominale din sintagma pseudopartitivă. Astfel, substantivele care denumesc măsura (N1) impun acordul dacă sunt la plural (două kilograme de zahăr). Dacă sunt la singular (un
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
numărabilă pentru substantive masive în poziția N2 (un articol de îmbrăcăminte). Acordul (cu N1 sau cu N2) depinde de mai mulți factori, printre care tipul semantic de predicat, determinanții lui N1, tipul semantic al lui N1 (și, implicit, gradul de referențialitate al acestuia). Cel mai important factor este gradul de gramaticalizare al substantivului N1, care are, în general, rolul unei unități de măsură pentru entitatea exprimată de N2. Substantivele cel mai puțin referențiale sunt cele cardinale și cele cantitative generice. Substantivele
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
mai puternic referențiale sunt cele care creează o unitate numărabilă pentru N2 masive, substantivele care denumesc forma și substantivele partitive. Pentru acord este important și sensul predicatului, care se poate aplica semantic substantivului cuantificator, dacă acesta are un grad de referențialitate suficient de ridicat. Pentru unele tipuri de sintagme, este relevant numărul fiecăruia dintre cele două nominale din sintagma pseudopartitivă. Astfel, substantivele care denumesc măsura (N1) impun acordul dacă sunt la plural (două kilograme de zahăr). Dacă sunt la singular (un
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
inima României", echivalență folosită ca marcator emoțional al voinței politice, prin care se subminează poziția deținută de "Celalalt". 4) Băieții deștepți"au început contraatacul la Hidroelectrica" (Capital, octombrie 2012). În limbajul jurnalistic, textul este orientat de două principii ale comunicării: referențialitatea și credibilitatea informațională. Primul principiu orientează structurarea textului în funcție de capacitatea de monoreferențializare dată de instrumentele limbajului utilizat. Ambiguitatea semantică devine în multe dintre situațiile de comunicare una dintre strategiile de convingere. ,,Inima României" (care inimă? unde este localizată?) din exemplul
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
substantivelor în terminologie nu se poate realiza înafara corelării referențiale. Referențializarea unei metafore terminologice/ a unui termen este condiția sine qua non a calității termenilor de unități informaționale și/ sau comunicative și se realizează prin mijloace specifice. În comunicarea nespecializată, referențialitatea se poate realiza prin mărci intonaționale (o accentuare foarte puternică, o pauză, gestul - mai ales în comunicarea orală - care însoțește cuvintele deictice, mimica asociată cuvintelor considerate psihologice), prin formele modurilor și ale timpurilor verbale - dacă avem în vedere "enunțurile structurate
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
care este privit fenomenul în discuție. În acest sens, se arată că, deși are o formă (secvență fonică) căreia i se asociază o semnificație, enunțul trebuie situat în opoziție cu cuvîntul, pentru că enunțul nu aparține sistemului lingvistic, ci, dotat cu referențialitate, transmite o informație-obiect al actului de comunicare, fiind segmentabil în unități ale limbii (grupuri semantico-sintactice și cuvinte). În funcție de modul în care se concretizează în vorbire, enunțurile se clasifică în două categorii - enunțuri structurate (formate din grupări de două, trei sau
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
social, regăsindu-se în normele morale, cutumele și habitudinile unei anumite societăți. Tocmai de aceea semnificațiile lor sunt accesibile și exercită o anumită influență în plan social. O altă caracteristică a formelor simbolice care dețin valențe ideologice este dată de referențialitatea lor, în sensul că semnificațiile lor fac trimitere la aspectele specifice unei anumite societăți, aspecte ce țin, de regulă, de fondul moral, cultural sau religios al acesteia. Nu mai puțin, formele simbolice se remarcă printr-un caracter contextual, putând fi
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
constă în gradul ei de refracție (literaturizare) și distanțare față de concretețea (mediocritatea) mundană, ci în proprietatea termenilor, în coincidența „substanțială” dintre „valoarea verbală” (semnificantă) și „valoarea conținutului” (semnificată), care, exprimând „cu exactitate” voința autorului, conferă scrisului o impresie de trăire (referențialitate) originară, nemediată. Puse alături de Amintirile... lui Grigore Lăcusteanu și, păstrând proporțiile, de Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, departe de a revela simplitatea și prospețimea sufletului țărănesc, apar ca fiind „prelucrate” și „livrești”, tot așa cum Scrisori către Vasile Alecsandri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
despre ceva, trebuie să compunem, să pictăm, să scriem sau să sculptăm. Pentru Langer, arta începe să comunice acolo unde semantica verbalizării încetează să mai funcționeze. Ea consideră că pictura este punctul de dincolo de bogăția limbajului, este locul în care referențialitatea este abandonată și unde sensul imaginii se află la limita la care imaginea devine expresivitate prezentațională, adică se prezintă, se arată, se expune sau mărturisește, pentru că are o anumită formă semnificantă. Monroe Beardsley, în Aesthetics. Problems in the Philosophy of
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
în mintea noastră cu acea apăsare cu care profesorul puncta prezența lucrului esențial, erau modele ale timpului, de "înțelepciune și forță". Ele își perpetuau, însă, sensul exemplar, în reflecția prin care, ridicând ochii de pe carte, profesorul scruta realitatea printr-o referențialitate dublă (modelul uman și istoric, modelul Cărții), opunând-o, cu subînțeles transparent, celei care ne înconjura. Nu cred că un om reușește prin voință să fie în centrul existenței altcuiva, că există o regie a situării în preajma momentelor cruciale, că
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
raportarea la acestea ar învedera inadecvarea susținerilor celui avut în vedere: „Postmodernismul românesc descris de Ion Bogdan Lefter este, în mod cel puțin bizar, unul umanist, antropocentric și realist. Autorul descrie postmodernismul în termeni precum: «întoarcerea la real», «reumanizarea», «recâștigarea referențialității textului», «un patetism mai profund» și «patetica angajare ontologică», întoarcerea la mesaj și la figurativ. Bizareria vine în parte din faptul că generația ’80, despre care se discută în principal, e mult mai complexă decât această descriere ideologizantă, dar mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
faptul că o bună parte a scenariului tradițional trece, o dată cu Augustin, în registrul ecleziologiei: realitatea eshatologică poate fi înțeleasă din activitatea de zi cu zi a membrilor Bisericii. O lectură atentă a „micilor apocalipse” cuprinse în evangheliile sinoptice, relevă tripla referențialitate a discursului Mântuitorului. Sunt vizate simultan trei evenimente: distrugerea Templului și cucerirea Ierusalimului de către Titus; sfârșitul lumii; venirea lui Isus per Ecclesiam. Această parusie eclezială, permanentă, modifică radical datele moștenite din tradiția anterioară. Potrivit terminologiei propuse de Thomas Kuhn, „noua
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu una dintre regulile principale ale folosirii sale (modificarea referinței unui grup determinat, individualizat). De fapt, din punct de vedere pragmatic, expresiile indefinite din exemplele de mai sus sunt fie explicitate de continuarea enunțului, fie aluzive, deci au - contextual - proprietatea referențialității, pe care o presupune folosirea operatorului alde. În asemenea cazuri, valoarea clasificatoare se reduce totuși, accentuându-se în schimb marcarea impreciziei. 3.2.3. Articularea proclitică Secvența (de-)alde a fost identificată în structuri sintactice care îi atestă unitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
intertextualitatea substitutivă (s.a.), care semnalează imposibilitatea scrierii literare referențiale în același timp în care pagina ascunde, de fapt, realitatea. Scriitorul recurge la bibliotecă, pentru a ieși din situație, ca soluție de mijloc între ficțiune și redarea unor experiențe de o referențialitate acceptabilă; o intertextualitatea deschisă permite lectorului să perceapă în text, dincolo de specifi citățile literare, semnele lumii; fără a fi direct referențiale, semnele trimit, totuși, la spațiu extraliterar, la modul general (istoric, social); o intertextualitatea integrantă oferă cititorului, provizoriu, prilejul de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu trei termeni diferiți. Nu percep un termen după altul, ci legătura care îi unește; avem deci semnificantul, semnificatul și semnul, adică totalitatea asociativă a primilor doi termeni" (Barthes: 1987, 98). Limbajul simbolic este un "limbaj furat", semnificatul fiind deja referențialitate de gradul doi, ca realitate prezentată simbolic. Despre realitate secundă putem vorbi și în cazul intertextualității, unde termenul corespunzător determinatului (hipotextul) este el însuși, deja, rezultatul unei ecuații de obținere a semnificației (expresie literară a unei referențialități livrești etc.). Și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
semnificatul fiind deja referențialitate de gradul doi, ca realitate prezentată simbolic. Despre realitate secundă putem vorbi și în cazul intertextualității, unde termenul corespunzător determinatului (hipotextul) este el însuși, deja, rezultatul unei ecuații de obținere a semnificației (expresie literară a unei referențialități livrești etc.). Și în intertextualitate se produce un tip de "hierofanie", când lectorul sesizează faptul că hipertextul actualizează un hipotext (clasicizat). O formă simbolică poate deveni hierofanică fiindcă ea este, în același timp, punct de plecare pentru o căutare a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
temă de tratat și tratament artistic deja realizat, într-un sistem semiotic sau simbolic diferit de cel lingvistic. Ajungem să considerăm că avem în față un index al valorii culturale, obiect prin excelență al retoricii. (Molinié amintește despre grade de referențialitate, în timp ce A. Compagnon, mânat de demonul teoriei, constată că nu mai există decât gradul secund, legătura primară a operei cu obiectul (reprezentat) s-a pierdut demult. Pe de altă parte, s-a găsit fericita formulare "indexarea valorii culturii", ceea ce ne
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ale unui text modern", text tradus din volumul Théorie d'ensemble, Éditions du Seuil, Collection "Tel Quel", 1968 și inclus în Antologia "Tel Quel" 1960-1971 Pentru o teorie a textului, vol. cit., 281. 57 Dacă termenul référentialité se traduce prin referențialitate, vom încerca să echivalăm inovația neologică din référencialité cu referințialitate. 1 Cf. DEX, "Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei, imobil), care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic". 2 Cf. DEX, "Sistem
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Seuil în 1986. Ne vom opri la cel de-al doilea paragraf. Folosind prezentul cu valoare absolută și generală, precum și pronumele SE, din punct de vedere referențial, locutorul (L) se delimitează de un enunțător lipsit de precizie și gol de referențialitate. Propoziția " Se poate descoperi aici..." apare în cadrul unei validități generale (validitatea doxei), într-un univers pe care prezentul absolut și indicatorii de generalitate ("în general", "pe scurt, tot ceea ce, în principiu...") îl marchează diferit de cel al locutorului-enunțător. Proprietățile atribuite
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
motivele erau tratate separat, în texte distincte, grupate, la rândul lor, în cicluri, acum se produce o modificare a procedurii poetice, care nu este alta decât o tehnică a congruenței, adică aclimatizarea celor mai diferite stări, atitudini și afecte, împreună cu referențialitatea care le-a generat și le întreține în spațiul ospitalier al aceluiași text. În volumele mai recente, se constată o permanentă întretăiere a tot ce alcătuiește substanța poeziei, astfel încât nimic nu mai poate surprinde, întrucât totul a devenit surprinzător. Cea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
pentru a fi gândită sub numele unui tip de artă. Prin urmare, categoria ontologică a unei arte este determinată nu de investigații empirice, ci prin intermediul categoriei ontologice asociată cu un nume dat de cei care au stabilit referentul unui termen. Referențialitatea unui termen artistic trebuie să coincidă cu atributele termenului ontologic. Analiza ontologică a artei presupune o relație între operele de artă și tipul de obiect relevant lor. În timp ce toate credințele simțului comun formează pre-conceptul unui anumit tip de artă, relația
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
înțelegere pre-ontologic al artei. Toți oamenii au o intuiție sensibilă generală a ființei, adică dispun de un nivel pre-ontologic în a înțelege existențele exterioare la un nivel superficial. Acest nivel pre-reflectiv al omului implică un statut pre-ontologic al operei prin intermediul referențialității sale: opera este ceea ce se înțelege la prima reflecție, i.e, un roman are copertele frumoase, deci e un obiect fizic și plăcut estetic. Acest lucru sugerează că interogarea fenomenelor artistice de zi cu zi implică o caracteristică a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
narativ. În plus, se cere discutată problema literarității acestui tip de scrieri. Aceste două probleme tind să se confunde, în sensul că frânturile de ficționalizare servesc drept argument de valoare și, invers, calitățile literare ale unui text pun la îndoială referențialitatea sa. Problema literarității atinge disproporția, flagrantă, dar niciodată reglată, care rămâne între interesul teoreticienilor și cel al publicului. În ciuda apariției unor texte de referință despre literatura factuală, încă nu există un câmp de studiu specific, consacrat acestui subiect. Este important
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
care apare imaginea explicită a celor care dețineau puterea politică în Uniunea Sovietică, la jumătatea secolului al XX-lea. Liderul comunist Iosif Visarionovici Stalin este transformat aici într-un personaj istoric, profund marcat de viziunea autorului. Pentru a-i spori referențialitatea, Soljenițîn îl reprezintă pe Stalin înconjurat de alte personaje istorice, corespunzătoare acoliților săi reali. Unii sunt doar amintiți (Lavrenti Beria, Kliment Voroșilov, Mihail Tuhacevski), iar alții sunt introduși ca personaje individualizate, precum ministrul securității de stat Viktor Abakumov. Lui Stalin
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]