201 matches
-
fi un obstacol eficient pentru o șarjă de cavalerie. Există unele dispute privind cursul șanțului la vremea bătăliei. Unele relatări contemporane sugerează că el nu exista în flancul drept al regaliștilor. Pe de altă parte, un plan cvasicontemporan al dispunerii regaliștilor, realizat de inginerul lui Rupert, Bernard de Gomme, arată șanțul în aliniamentul său actual. Este în general acceptat că șanțul era cel puțin un obstacol mai puțin semnificativ în partea dreaptă a regaliștilor. Flancul stâng al regaliștilor era comandat de
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
altă parte, un plan cvasicontemporan al dispunerii regaliștilor, realizat de inginerul lui Rupert, Bernard de Gomme, arată șanțul în aliniamentul său actual. Este în general acceptat că șanțul era cel puțin un obstacol mai puțin semnificativ în partea dreaptă a regaliștilor. Flancul stâng al regaliștilor era comandat de Lord Goring. El era format din 2.100 de călăreți, în principal din cavaleria marchizului de Newcastle, „Northern Horse”, și 500 de muschetari. Prima linie era comandată de Goring, iar a doua de
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
cvasicontemporan al dispunerii regaliștilor, realizat de inginerul lui Rupert, Bernard de Gomme, arată șanțul în aliniamentul său actual. Este în general acceptat că șanțul era cel puțin un obstacol mai puțin semnificativ în partea dreaptă a regaliștilor. Flancul stâng al regaliștilor era comandat de Lord Goring. El era format din 2.100 de călăreți, în principal din cavaleria marchizului de Newcastle, „Northern Horse”, și 500 de muschetari. Prima linie era comandată de Goring, iar a doua de Sir Charles Lucas. Centrul
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Blakiston a fost desfășurată în spatele flancului stâng. În total, se aflau 14 tunuri de teren desfășurate în centru. S-a speculat că măcar unii dintre pedestrașii lui Mackworth nu-și ocupaseră pozițiile la începutul bătăliei, lăsând partea dreaptă a centrului regaliștilor ușor slăbită. Flancul drept era comandat de Lord Byron, cu 2.600 de călăreți și 500 de muschetari. Linia a doua, ce cuprindea regimentul de cavalerie al prințului Rupert dar și câteva regimente mai puțin experimentate, era condusă de Lord
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
o rezervă de 600 de călăreți, inclusiv trupele sale de elită "Lifeguard of Horse", sub comanda sa personală. Această rezervă s-a situat în spatele centrului. Desfășurarea forțelor regaliste a fost prelungită de întârzierea garnizoanei din York, și abia seara târziu regaliștii au ocupat toate pozițiile. O serie de averse de ploaie și descurajarea lui Newcastle și Eythin l-au convins pe Rupert să-și amâne atacul până a doua zi. Dinspre pozițiile armatei aliate, se auzeau intonări de psalmi. Când regaliștii
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
regaliștii au ocupat toate pozițiile. O serie de averse de ploaie și descurajarea lui Newcastle și Eythin l-au convins pe Rupert să-și amâne atacul până a doua zi. Dinspre pozițiile armatei aliate, se auzeau intonări de psalmi. Când regaliștii au rupt rândurile ca să ia cina, Leven a remarcat lipsa de pregătire a adversarilor săi și a ordonat oamenilor lui să atace pe la ora 7:30 pm, chiar când deasupra pârloagei a izbucnit o furtună. Pe flancul stâng al aliaților
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Un curier din Irlanda care îl căuta pe prințul Rupert a scris: Cum nu mai era prezent niciun general de nicio parte, lupta s-ar fi încheiat nedecis, dar călăreții disciplinați ai lui Cromwell s-au adunat în spatele flancului drept regalist. Sir Thomas Fairfax, găsindu-se singur în mijlocul oamenilor lui Goring, și-a scos însemnele (o batistă sau bucată de hârtie albă care îl identifica drept parlamentarist) de pe pălărie, și și-a croit drum spre flancul lui Cromwell pentru a-l
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Fairfax la începutul luptei, despre care majoritatea relatărilor contemporane afirmă că era una dezavantajoasă. Când a atacat Cromwell, soldații lui Goring, în inferioritate numerică, au fost goniți de pe câmpul de luptă. Aliații victorioși s-au întors acum împotriva restului centrului regaliștilor, punând pe fugă mai multe unități și ucigând numeroși fugari. În sfârșit, o parte din pedestrașii lui Newcastle, „Whitecoats”, s-au adunat pentru o ultimă apărare într-o incintă mărginită de un șanț. S-a sugerat că aceasta ar fi
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
numeroși fugari. În sfârșit, o parte din pedestrașii lui Newcastle, „Whitecoats”, s-au adunat pentru o ultimă apărare într-o incintă mărginită de un șanț. S-a sugerat că aceasta ar fi fost White Sike Close, în spatele poziției inițiale a regaliștilor, dar cel mai probabil este vorba de Fox Covert, de la nord de Long Marston, 1,6 km pe calea de retragere către York. Whitecoats au refuzat să se predea și au respins șarjele constante de cavalerie, până când au fost aduși
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
le rupă rândurile. Ultimii 30 de supraviețuitori s-au predat. Aproximativ 4.000 de soldați regaliști au murit, mulți în ultima apărare făcută de „Whitecoats”, și 1.500 au căzut prizonieri, printre care și Charles Lucas și general-maiorul Henry Tillier. regaliștii și-au pierdut toate tunurile, multe sute de arme și mai multe stindarde căzând și ele în mâinile aliaților. Depeșa generalilor aliați, precum și alte surse parlamentariste, sugerează că din tabăra lor au murit 300 de soldați. Unul dintre cei răniți
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
împrăștiați. Guvernatorul Yorkului, Sir Thomas Glemham, i-a lăsat să intre doar pe cei ce făceau parte din garnizoană (adică doar câțiva ofițeri care participaseră la luptă ca voluntari), de teamă că parlamentariștii ar putea pătrunde în oraș pe urmele regaliștilor. Numeroși fugari, unii răniți, umpluseră străzile din afara zidului cetății lângă Micklegate Bar, poarta orașului. Newcastle, văzându-și forțele frânte și după ce își cheltuise întreaga avere pentru cauza regalistă, a hotărât că nu poate îndura „râsul curții”. El a plecat la
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
i se alăture regelui. Plecând din York prin Monk Bar în partea de nord-est, a traversat înapoi Peninii, ocolind pe la Richmond ca să nu fie prins. Goring, care-l însoțise până atunci, a plecat spre Scoția pentru a-i ajuta pe regaliștii de acolo, conduși de Montrose. Odată cu plecarea lui Newcastle și a lui Rupert, regaliștii au abandonat practic nordul. Aliații victorioși s-au regrupat, deși prea încept pentru a-l intercepta pe Rupert la plecarea din York. Leven fugise la Leeds
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
a traversat înapoi Peninii, ocolind pe la Richmond ca să nu fie prins. Goring, care-l însoțise până atunci, a plecat spre Scoția pentru a-i ajuta pe regaliștii de acolo, conduși de Montrose. Odată cu plecarea lui Newcastle și a lui Rupert, regaliștii au abandonat practic nordul. Aliații victorioși s-au regrupat, deși prea încept pentru a-l intercepta pe Rupert la plecarea din York. Leven fugise la Leeds, la circa de câmpul de luptă, și a aflat cu mare surpriză vestea victoriei
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
născut la München, Bavaria. A fost singurul copil al Prințului Arnulf de Bavaria și a Prințesei Therese de Liechtenstein. A crescut la München, unde a fost elevul lui Joseph Gebhard Himmler, tatăl lui Heinrich Himmler. Himmler senior a fost un regalist fervent care, după nașterea celui de-al doilea fiu al său, a trimis o petiție prințului pentru a-i permite să-l numească după el - "Heinrich". Prințul a fost de acord și, de asemenea, a devenit nașul lui Heinrich Himmler
Prințul Heinrich de Bavaria () [Corola-website/Science/327356_a_328685]
-
Leonora înainte ca ea să se dăruiască lui Dumnezeu. Sosește Leonora însoțită de călugărițe. Dar imediat, Manrico, cu oastea sa, o răpește pe Leonora, dejucând planurile lui De Luna, a cărui furie atinge paroxismul. Ne aflăm mai întâi în tabăra regaliștilor comandați de Contele de Luna, care asediază fortăreața Castellor, ocupată de Manrico. Este adusă Azucena, capturată în apropierea taberei. La lumina unei torțe, Ferrando o recunoaște ca fiind aceea care în trecut l-a răpit pe fratele contelui. Interogată, ea
Trubadurul () [Corola-website/Science/307633_a_308962]
-
acțiune se petrece în timpul Revoluției Franceze. În acel roman, trupele revoluționare conduse de Gauvain (un aristocrat curajos și inteligent trecut de partea revoluționarilor) și Cimourdain (delegatul Comitetului Salvării Publice și un comisar politic de o implacabilitate iacobină) luptă cu insurgenții regaliști conduși de nemilosul marchiz de Lantenac (unchiul lui Gauvain). Pe măsură ce asediul se apropie de sfârșit și castelul este în flăcări, Lantenac încearcă să fugă, împreună cu ceilalți supraviețuitori, printr-un pasaj secret, dar se întoarce pentru a salva din foc trei
Orașe și ani (roman) () [Corola-website/Science/333192_a_334521]
-
Spania, împreună cu rudele rămase care încă mai trăiau în Franța și nu au fost deja ucise în revoluție, inclusiv cu Bathilde d'Orléans, Ducesa de Bourbon. A trăit în sărăcie într-un loc din apropierea Barcelonei. Refuzând să participe la planurile regaliștilor, el a trait o existență izolată în Barcelona până la moartea să în 1814, după care linia Prinților Conți a dispărut. Inițial a fost înmormântat la biserică Saint-Michel înainte de restaurația Bourbonilor. În timpul domniei regelui Ludovic-Filip I, e fost mutat de la Saint-Michel
Louis François Joseph, Prinț de Conti () [Corola-website/Science/327776_a_329105]
-
mult decât în teologie. Reforma engleză a netezit calea spre răspândirea anglicanismului în biserică și alte instituții. Perioada cunoscută ca Războiul Civil (1642-1651) a fost martora uneltirilor politice și conflictelor armate între suporterii Parlamentului Lung (Roundheads) și regele Carol I (Regaliștii) între 1642-1645 și 1648-1649, urmată de conflictul dintre suporterii Parlamentului Rump și regele Carol al II-lea între 1649-1651. Războiul s-a terminat cu victoria parlamentară prin Bătălia de la Worchester la 3 septembrie 1651. Ea a condus la procesul și
Anglia () [Corola-website/Science/296827_a_298156]
-
surorii sale favorite însă a trebuit să aprobe logodna cu Sophia Magdalena a Danemarcei împotriva dorinței ei. A fost și mai nemulțumită atunci când căsătoria a avut loc, în 1766. În timpul afacerii din 1768, când regele a fost nevoit să abdice, regaliștii, pentru prima dată, s-au întors spre fiul ei. Aroganța ei, opiniile sale politice și conflictele cu parlamentul au făcut-o din ce în ce mai puțin iubită în timpul domniei soțului ei. În 1771, când regele a murit ea a devenit regina mamă. În
Louisa Ulrika a Prusiei () [Corola-website/Science/317528_a_318857]
-
Anglia Protectoratul, o formă de dictatură militară. Puterea executivă a fost încredințată lordului protector Oliver Cromwell și unui Consiliu format din 21 de membri. Puterea legislativă a aparținut lordului protector și parlamentului unicameral. Dreptul la vot rămâne cenzitar; catolicii și regaliștii au fost excluși din viața politică. În 1657 s-a promulgat o Constituție prin care puterea lordului protector rămâne cea mai importantă. În 1658 Oliver Cromwell moare urmându-i la conducere fiul său Richard Cromwell, ce s-a dovedit a
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
a promulgat o Constituție prin care puterea lordului protector rămâne cea mai importantă. În 1658 Oliver Cromwell moare urmându-i la conducere fiul său Richard Cromwell, ce s-a dovedit a fi incapabil să facă față opoziției, permițând astfel victoria regaliștilor. Restaurația stuarților a apărut ca o soluție acceptabilă atât pentru burghezie cât și pentru mare parte a nobilimii. Restaurația s-a produs datorită faptului că opoziția era îndreptată împotriva absolutismului monarhic, nu asupra monarhiei, ca instituție. În perioada 1660 - 1688
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
francezi au fost vomitați pe malurile noastre, înecând tronul libertății în valuri de sânge. Astfel arăta priveliștea odioasă care a fost prima ce m-a impresionat.” A petrecut primii ani ai Revoluției în Corsica, luptând într-o bătălie complexă între regaliști, revoluționari și naționaliștii corsicani. El a sprijinit facțiunea revoluționară iacobină, a câștigat gradul de locotenent-colonel și comanda unui batalion de voluntari. După ce depășise termenul permisiei și a condus o revoltă împotriva unei armate franceze din Corsica, a reușit totuși să
Napoleon I () [Corola-website/Science/297278_a_298607]
-
regele Constantin a fost din nou forțat să plece în exil de către colonelul Nikolaos Plastiras. Metaxas a intrat în politică fondându-și propriul partid, (Partidul Liber Cugetătorilor) pe 12 octombrie 1922. Datorită participării lui la lovitura de stat eșuată a regaliștilor din octombrie 1923, Metaxas a fost obligat să fugă din țară. Monarhia a fost abolită și a fost proclamată A doua Republică Elenă în martie 1924. Metaxas s-a reîntors în Grecia, declarând în mod publica că acceptă schimbarea de
Ioannis Metaxas () [Corola-website/Science/320855_a_322184]
-
ducea politici îngăduitoare cu nobilii autohtoni irlandezi. Rebeliunea izbucnită în 1641 nu a putut fi înăbușită deoarece în 1642 a izbucnit Războiul Civil Englez. Rebelii irlandezi au masacrat coloniști protestanți și s-au aliat cu regele Carol I și cu regaliștii din Marea Britanie. Aceștia au fost înfrânți însă de parlamentariști, iar Oliver Cromwell a recucerit Irlanda după un război violent soldat cu masacre ca cel de după asediul Droghedei din 1649, a confiscat proprietățile nobililor irlandezi și le-a distribuit coloniștilor protestanți
Irlanda () [Corola-website/Science/297681_a_299010]
-
Irlanda din 1916 unii lideri republicani au vrut să-i acorde tronul Prințului Joachim. După declarația de independență a Georgiei în urma revoluției ruse din 1917, Joachim fost pentru scurt timp considerat de către reprezentantul german Friedrich Werner von der Schulenburg și regaliști georgieni ca un candidat la tronul georgian. Prințul Joachim s-a căsătorit cu Prințesa Marie-Auguste de Anhalt (1898-1983), fiica lui Eduard, Duce de Anhalt și a soției lui, Prințesa Luise de Saxa-Altenburg, la 11 martie 1916. Cuplul a avut un
Prințul Joachim al Prusiei () [Corola-website/Science/321831_a_323160]