279 matches
-
aceasta este, de fapt, legătura care satisface principiul de echivalență și face spațiul local să fie minkowskian (adică, în coordonate local inerțiale, metrica este minkowskiană, și primele sale derivate parțiale și coeficienții de legătură dispar). După ce s-a formulat versiunea relativistă, geometrică a efectelor gravitațonale, mai rămâne problema cauzei(sursei) gravitației. În teoria newtoniană, sursa generatoare a câmpului gravitațional o reprezintă masa. În teoria relativității restrânse, masa se dovedește a fi o componentă a unei mărimi mai generale, denumită tensorul energie-impuls
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
și pe baza metricii Schwarzschild exacte (care descrie spațiu-timpul din jurul unei mase sferice) sau formalismul postnewtonian, mai general. Din cauza influenței gravitației asupra geometriei spațiului și din cauza contribuției energiei proprii la gravitația unui corp (codificată în neliniaritatea ecuațiilor lui Einstein). Precesia relativistă a fost observată la toate planetele ce permit măsurători precise ale ei (Mercur, Venus și Pământ), dar și în sistemele binare de pulsari, unde măsura ei este cu cinci ordine de mărime mai mare. Conform relativității generale, un sistem binar
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
s-au detectat undele gravitaționale, deși indirect. Cei doi au primit în 1993 Premiul Nobel pentru Fizică. De atunci, au fost descoperiți și alți pulsari binari, în particular pulsarul dublu PSR J0737-3039, în care ambele stele sunt pulsari. Unele efecte relativiste sunt legate direct de relativitatea direcției. Unul este precesia geodetică: direcția axei unui giroscop în cădere liberă în spațiu-timp curb se modifică atunci când este comparată, de exemplu, cu direcția luminii provenite de la stele îndepărtate—chiar dacă un astfel de giroscop are
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
care intră într-o zonă denumită ergosferă, antrenarea în rotație este inevitabilă. Astfel de efecte pot fi și ele analizate prin influența orientării giroscoapelor în cădere liberă. Alte analize oarecum controversate au fost efectuate cu ajutorul sateliților LAGEOS, care confirmă previziunile relativiste. O măsurare de mare precizie a fost scopul principal al misiunii Gravity Probe B, ale cărui rezultate au fost publicate în septembrie 2008. Devierea luminii de către câmpurile gravitaționale este răspunzătoare pentru o nouă clasă de fenomene astronomice. Dacă un obiect
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
stelară sau supermasivă, este considerată a fi răspunzătoare pentru câteva obiecte de o luminozitate spectaculoasă, în special câteva feluri de nuclee galactice active și de obiecte de dimensiunea stelelor, cum ar fi microquasarii. În particular, acreția poate conduce la jeturi relativiste, raze de particule cu energii mari, constituite din particule emise în spațiu la viteze apropiate de cea a luminii. Relativitatea generală joacă un rol central în modelarea tuturor acestor fenomene, și observațiile furnizează dovezi clare pentru existența găurilor negre, cu
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
există întotdeauna, și sunt unic definite, cu condiția specificării unor condiții inițiale. Asemenea formulări ale ecuațiilor de câmp ale lui Einstein stau la baza relativității numerice. Noțiunea de ecuație de evoluție este strâns legată de un alt aspect al fizicii relativiste generale. În teoria lui Einstein, se dovedește că este imposibil de găsit o definiție generală pentru o proprietate aparent simplă, cum ar fi masa totală a sistemului (sau energia totală). Aceasta în primul rând deoarece câmpul gravitațional—ca orice câmp
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
capătul accelerat al găurii de vierme va ieși prin cel staționar într-un moment anterior intrării sale. De exemplu, luăm două ceasornice la cele două capete ale ei, amândouă indicând anul 2000. După ce este pornit într-o excursie la viteze relativiste, capătul accelerat este adus înapoi în aceeași regiune cu capătul staționar, iar ceasornicul capătului accelerat indică anul 2005, iar cel de la capătul staționar indică anul 2010. Un călător care a intrat prin capătul accelerat va ieși prin capătul staționar când
Gaură de vierme () [Corola-website/Science/302451_a_303780]
-
Factorul Lorentz sau termenul Lorentz apare în câteva ecuații din teoria relativității restrânse, inclusiv dilatarea temporală, contracția distanțelor, și formula masei relativiste. Datorită frecvenței sale de apariție, fizicienii o reprezintă în general cu simbolul prescurtat "γ". Factorul Lorentz își trage numele de la Hendrik Lorentz. Este definit ca: ...unde: S-a observat ca legile de mișcare galileiene nu sunt valabile pentru viteze mari
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
1): formula 8 , de unde obținem formula 9 Și analog obținem din (2) : formula 10 Înmulțind membru cu membru ultimile doua formule obținem formula 11 formula 12 Deci formula 13 Factorul Lorentz are următoarea serie Maclaurin: Aproximarea γ ≈ 1 + / β se folosește uneori pentru a calcula efectele relativiste la viteze mici. Eroarea este de 1% pentru v < 0.4 c (v < 120,000 km/s), și de maxim 0.1% pentru v < 0.22 c (v < 66,000 km/s). Versiunile trunchiate ale acestei serii permit fizicienilor să
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
sunt aditive, proprietate utilă, pe care viteza nu o are. Uneori (mai ales în discuțiile despre viteză superluminică) γ este scris "Γ" (gamma mare) și nu "γ" (gamma mic). Factorul Lorentz se aplică în dilatarea temporală, contracția distanțelor și masa relativistă, relativă la masa în repaus în relativitatea restrânsă. Un obiect în mișcare față de un observator va fi văzut ca mișcându-se mai încet, datorită înmulțirii cu gamma a timpului său propriu. Tot atunci, lungimea lui este mai scurtă, ca și cum lungimea
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
Pyatkov, Kamanin et al. din IUCN Dubna au efectuat experimente de fisiune ternară coliniară. În 2005, când s-au comemorat 50 ani de la moartea marelui fizician teoretician francez de origine română Alexandru Proca, Poenaru a difuzat ample informații privind ecuațiile relativiste Proca privind câmpul vectorial bozonic precum și viața sa în România și Franța. Din 2007, metoda macroscopică-microscopică a fost folosită de către Poenaru și colab. pentru a studia formele de echilibru ale clusterilor atomici metalici depuși pe suprafețe plane. În cadrul acestor cercetări
Dorin Poenaru () [Corola-website/Science/330158_a_331487]
-
modificări corporale masive, înlocuindu-și organele și alte părți ale corpului. Deși mulți dintre ei sunt prezentați ca având exoschelet, nu toți au modificări biologice vizibile. Ei trăiesc timp îndelungat, parțial datorită perioadelor petrecute în somn criogenic, parțial datorită efectelor relativiste cauzate de călătoria cu viteze apropiate de cea a luminii. Ei nu au o structură politică și filozofică unitară, așa cum prezintă Agregații și Demarhiștii și sunt destul de izolați de re4stul omenirii din cauza timpului petrecut în zboruri spațiale. Rasă veche de la
Universul Revelation Space () [Corola-website/Science/330874_a_332203]
-
utilizate pe scară largă în fabricile Agregate, dar defecțiunile lor pot avea efecte catastrofale. Container semi-autonom realizat din materiapidă care își păstrează invizibil conținutul Este un motor spațial care funcționează pe baza principiilor mecanicii cuantice și le conferă navelor viteze relativiste. Se pare că acest tip de motor conține o gaură de vierme legată de trecut, extrăgându-și energia din plasma quark-gluon creată de Big Bang. Motorul este controlat de creierul unui Agregagat decorporalizat, iar riscul accidentelor crește proporțional cu viteza
Universul Revelation Space () [Corola-website/Science/330874_a_332203]
-
limită, ecuațiile Navier-Stokes modelează cu acuratețe scurgerea fluidului, chiar și a scurgerilor turbulente, deși în medie, pentru a fi în acord cu observațiile reale. Ecuațiile Navier-Stokes presupun că fluidul studiat este un "mediu continuu" care nu se mișcă cu viteză relativistă. La scară foarte mică sau în condiții extreme, evident fluidul nu mai poate fi considerat continuu, și soluțiile ecuațiilor Navier-Stokes vor fi diferite de cele ale mediilor continue. În aceste cazuri, mult mai apropiate de realitate sunt modelările statistice sau
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
ecumenilor a pus la dispoziția piticilor o navă spațială automată, prin intermediul căreia călătorește Semley. Ea pătrunde într-un tunel al piticilor, asemenea lui Rip van Winkle, din care efectuează zborul - revenind după o generație (șaisprezece ani) datorită dilatării temporale cauzate relativiste. Romanul prezintă viața lui Rocannon, un etnolog care o întâlnește pe Semley la muzeu. Mai târziu el va merge într-o misiune etnologică pe planeta ei, o lume care până în acel moment se aflase sub "embargou la explorare", pentru a
Lumea lui Rocannon () [Corola-website/Science/321421_a_322750]
-
repectiv un zid, inescaladabil. Aproape întotdeauna, Calul Năzdrăvan efectuează toate muncile intelectuale și fizice dificile sau insolite, necesare eroului. Sunt cazuri de funcționalitate multiplă: încălzirea sau răcirea, cu nările, a băii împărătești, transportul terestru, aerospațial sau cel puțin prin glisare relativistă între tărâmuri; alteori, Calul Năzdrăvan devine car de luptă care se autopilotează abil, în lupinguri iuți împrejurul vrăjmașilor (Zmeul, Scorpia, Ghionoaia), asigurând călărețului său cele mai avantajoase poziții strategice. Există și indicația nevoii de înlocuire periodică a Calului Năzdrăvan, după
Calul năzdrăvan () [Corola-website/Science/306302_a_307631]
-
au modelat teoria lui Einstein despre relativitate. relata unele conversații cu Einstein, în care Einstein sublinia importanța experimentului Fizeau: Max von Laue (1907) a demonstrat că coeficientul de antrenare Fresnel poate fi ușor explicat ca o consecință naturală a formulei relativiste pentru , și anume: Experimentul lui Fizeau este, prin urmare, o dovadă pentru cazul coliniaral formulei lui Einstein de compunere a vitezelor.
Experimentul Fizeau () [Corola-website/Science/336665_a_337994]
-
Jordan, care a indicat că operatorii de creare și anihilare trebuie utilizați și pentru electroni (fermioni), descriși printr-un câmp cuantic. Fermi a publicat în 1930 o versiune concisă de electrodinamică cuantică, în care electronii atomici erau descriși de ecuația relativistă a lui Dirac. La începutul deceniului 1930, electrodinamica fusese așadar reformulată conform cu principiile teoriei relativității (electronii descriși de ecuația lui Dirac în modelul numit teoria găurilor, câmpul electromagnetic descris de ecuațiile lui Maxwell) și ale teoriei cuantice (câmpurile cuantificate canonic
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
care fie nu au efect asupra rezultatelor fizice, fie pot fi înlăturate prin adoptarea unor metode de calcul adecvate. Există o categorie de divergențe „serioase” care nu pot fi eliminate prin modificarea metodelor de calcul, pe baza postulatelor de invarianță relativistă și invarianță la etalonare. Dyson a arătat cum, din amplitudinile divergente calculate cu ajutorul diagramelor Feynman, se pot extrage, prin metode specifice, expresii finite în acord cu rezultatele experimentale. Eliminarea acestor divergențe se face în două etape. Întâi, ele trebuie identificate
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
conservarea impulsului, dar se poate substitui oricărui vertex dintr-o diagramă mai mare. Testul experimental decisiv al electrodinamicii cuantice a fost măsurarea diferenței de energie între nivelele 2s și 2p ale atomului de hidrogen (deplasarea Lamb), pe care mecanica cuantică relativistă le indica degenerate. Rezultatul arată că electronul posedă un "moment magnetic anomal", astfel că factorul Landé ("g-factor") este mai mare decât valoarea „normală” formula 121 și în bun acord cu valoarea calculată de Schwinger și Feynman în prima aproximație nenulă a
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
-se într-o regiune cu un potențial inferior V, în comparație cu potențialul din jurul ei , creată de sarcina pozitivă a protonului. Acest calcul reproduce nivelele de energie ale modelului Bohr. Dar acest lucru nu a fost suficient, deoarece Sommerfeld adusese deja corecții relativiste. Schrödinger folosește relația impulsului relativist pentru a găsi ceea ce este cunoscută drept ecuația Klein-Gordon într-o regiune cu potențialul descris de legea lui Coulomb. El a găsit undele obișnuite ale acestei ecuații relativiste, dar corecția relativistă nu a fost în
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
fost suficient, deoarece Sommerfeld adusese deja corecții relativiste. Schrödinger folosește relația impulsului relativist pentru a găsi ceea ce este cunoscută drept ecuația Klein-Gordon într-o regiune cu potențialul descris de legea lui Coulomb. El a găsit undele obișnuite ale acestei ecuații relativiste, dar corecția relativistă nu a fost în concordanță cu formula lui Sommerfeld. Descurajat, a lăsat calculul deoparte și a invitat o prietenă din tinerețe într-o cabană izolată din munții Alpi, la Arosa . Fiind acolo, Schrödinger se hotărăște să lase
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
Sommerfeld adusese deja corecții relativiste. Schrödinger folosește relația impulsului relativist pentru a găsi ceea ce este cunoscută drept ecuația Klein-Gordon într-o regiune cu potențialul descris de legea lui Coulomb. El a găsit undele obișnuite ale acestei ecuații relativiste, dar corecția relativistă nu a fost în concordanță cu formula lui Sommerfeld. Descurajat, a lăsat calculul deoparte și a invitat o prietenă din tinerețe într-o cabană izolată din munții Alpi, la Arosa . Fiind acolo, Schrödinger se hotărăște să lase pe viitor problema
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
a fost în concordanță cu formula lui Sommerfeld. Descurajat, a lăsat calculul deoparte și a invitat o prietenă din tinerețe într-o cabană izolată din munții Alpi, la Arosa . Fiind acolo, Schrödinger se hotărăște să lase pe viitor problema corecției relativiste, considerând că acest calcul nerelativist, reprodus mai sus, era demn de a fi publicat. Astfel, în 1926 el a publicat în aceeași lucrare ecuația undelor și analiza spectrală a hidrogenului . Lucrarea a fost aprobată cu entuziasm de Einstein, care a
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
stări, când stările se schimbă în timp. Luându-se valoarea cunoscută a oricărei stări se poate arăta că legea lui Newton este verificată nu numai în medie, dar și "exact", pentru cantitățile: Ecuatia lui Schrödinger nu ține cont de efectele relativiste; ca ecuație a undelor este invariantă la transformările lui Galilei, dar nu și la transformările Lorentz. Dar, în scopul includerii efectelor relativiste, reprezentarea fizică trebuie modificată. Relația relativistă masă-energie este folosită în ecuația Klein-Gordon: pentru a se obține ecuația diferențială
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]