332 matches
-
În ea sunt două umbre / Și lebede în șiruri se pierd în depărtare”. În rest, se repetă până la saturație culori, miresme și sunete, urmărind confuzia senzațiilor în manieră simbolistă. Parabolele în proză din Cetatea cu porțile închise, în mare parte relecturi biblice, sunt totuși prea vizibile pastișe după poemele în proză ale lui Oscar Wilde. Traducerile lui S. din poezia lui Charles Baudelaire sunt superficiale, mai interesante, prin deschiderea spre spații exotice, fiind antologiile de poezie persană, japoneză și chineză, tălmăcite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289848_a_291177]
-
pe această temă. Autoarea, fină cunoscătoare a fenomenului, pornește în analiza sa de la acele particularități ale romanului secolului XX, ce țin de criza limbajului, de frecvența redusă a unor nuclee tematice, fapt care avea să conducă spre insolite acte de relectură a literaturii, în temeiurile unor grile determinate de erudiție, de competențe culturale neobișnuite, având drept finalitate scoaterea sub titluri noi a unor subiecte clasicizate. Desigur, un punct nodal al discuției se va opri asupra fenomenul postmodernității. Atentă la clar-obscurul literarității
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
stadiul de simplă metamorfoză, comisă din răzbunare sau, și mai rău, din incultură ori ignoranță. Preluarea se face păstrând distanța ironică și, în cazuri mai rare, autoironică, ceea ce ne conduce spre perceperea parodiei (în special în secolul XX) atât ca relectură ("semn distinctiv al felului în care arta este receptată în diferite epoci"13), cât și ca formă de autoreflexivitate. Cine sunt parodiștii? Cu uimire constatăm că în foarte puține cazuri aceștia constituie "un nucleu" în sine, majoritatea fiind autori cunoscuți
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Lenin. Ei s-au întors la marea idee decurgând din credința în existența unui nucleu dur, definitorie pentru comunismul din totdeauna și de oriunde, oricare i-ar fi denumirile. După cincisprezece ani de „doliu”, neocomuniștii* își caută identitatea între o relectură a lui Marx adaptată mondializării și societății postindustriale, și o repliere pe fundamentele dintâi ale doctrinei, adică pe respingerea banilor și pe aspirația către marea împărțire echitabilă. 1789-1871 Revoluțiile franceze Revoluțiile franceze au fost în tot cursul secolului al XIX
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
schizoidian”, TMS, 2000, 2; Grigurcu, Poezie, I, 230-240; Luminița Marcu, Critica visului poetic, RL, 2001, 17; Petraș, Panorama, 180-181; Gheorghe Grigurcu, O Veneție „monstruoasă”, RL, 2002, 17; Mircea A. Diaconu, Poemele carnale ale delirului livresc, CL, 2002, 11; Ștefan Borbély, Relecturi: „Oceanul schizoidian”, LAI, 2002, 49; Mircea Iorgulescu, Un poem eseistic, „22”, 2003, 676; Marius Chivu, În cheia sexualității, RL, 2003, 40; Dicț. analitic, IV, 621-623. E.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286176_a_287505]
-
despărțirii de un Eminescu denaturat de ideologiile oficiale, este, în esență, un antiromânism, stimulat, printre altele, de pornirile de «urinare pe bisericiă (Tudor Arghezi) și de complexele europenizării. Volens-nolens, acțiunile demolatoare ale dilematorilor (care nu pot fi confundate cu o relectură) au ceva din agresivitatea primitivă și sociologist-vulgară a proletcultismului, nutrindu-se, în esența lor intimă, și din internaționalismul abstract pe care-l promovează și azi comuniștii din R. Moldova... Dilematorii nu au ținut în mână Caietele eminesciene, considerate de Manolescu
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
yală < n.pr. eng. Yale (DEX2, internet)6. 3.1.2. Tipul flexionar ă-i: am înregistrat 25 de substantive: acvaristică, africanistică, albanistică, americanistică, anglistică, antiliteratură, birotică, brizură, coplată, democratură, ebenistică, indianistică, indo-europenistică, inventică, metalingvistică, microelectronică, ortoptică, robotică, românistică, protetică, pseudoliteratură, relectură, subcultură, subgrindă, tastatură. Dintre acestea, la 15 se recunoaște sufixul -ică, productivitatea (nu foarte mare) a tipului datorându-se și sufixului. Câteva substantive nu au o formă de plural, încadrarea făcându-se pe baza formei de genitiv: acvaristică, africanistică, ebenistică
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
microantologie, microbacterie, microchirurgie, microcip, microelectronică, micromoleculă, microparticulă, microprocesor, microproducție, microsistem, microundă, microwatt; mini-: minicar, minigolf, minimarket, minivacanță; multi-: multiculturalism, multiculturalitate, multidimensionalitate, multidisciplinaritate, multifuncționalitate, multipartidism; pre-: preaderare, precomandă, precontract, predeterminant, pregeneric, preinfarct, premergător, preselecție, presesiune, presezon, prespălare; re-: reinserție, reeligibilitate, remixare, relectură; semi-: semianalfabet, semicristal, semicumpănă, semidoctism, semigreu, semipreparat, semiuncială; sub-: subcontract, subcultură, subgrindă, subgrupă, subinginer, subingineră, subredacție; super-: supercampion, supercampioană, supercupă, supermagazin, supermarket, superofertă, supervedetă. Derivarea cu aceste prefixe și prefixoide de la cuvinte anterioare DOOM1 duce la reîntărirea tipurilor flexionare în
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
etc.)]. O atare apariție editorială, serios documentata (a se vedea materialele publicate în carte, relevante pentru problematică expusă), confirmă valoarea documentara a volumului Alexandrina Gr. Cantacuzino și mișcarea feministă din anii interbelici care propune și permite o cunoaștere directă/o relectura avizata a portativului feminismului interbelic românesc, ale cărui aspecte particularizante sunt revăzute/regăsite în profiluri țări, nepartaja(n)te și în lansarea unei oferte neobstrucționate a diferenței: o invitație - în stilul Hortensiei Papadat - Bengescu - de a sparge ultimele valuri de
[Corola-publishinghouse/Science/84981_a_85766]
-
de Quasimodo.111 Deși se presupune că apropierea sicilianului de operă leopardiană din anii de liceu a fost aprofundata în perioada română, când el ar fi recitit versurile predecesorului, nu s-au găsit până în prezent documente care să plaseze această relectura la Romă fără umbră de îndoială. Totuși, anticipând, date fiind ascendentele la care se va face referire în partea a doua a prezentei cercetări, se poate afirma că în deceniul cuprins între finele studiilor liceale și publicarea primului volum (1919-1930
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Ioan Alexandru Tofan (n. 1979) este lector dr. în cadrul Facultății de Filozofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iași. A publicat cartea Logica și filozofia religiei. O relectură a prelegerilor hegeliene (Editura Academiei Române, București, 2010), precum și numeroase studii în reviste și lucrări de specia litate pe teme privind filozofia clasică germană, filozofia religiei, teoria critică sau teoriile secularizării. Din 2009 se preocupă de scrierile lui Walter Benjamin, pe
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
și politică. Dificultatea și chiar obscuritatea acestui studiu despre autoritate și lege stau mai ales în faptul că autorul german nu evidențiază de la început miza teologică a demersului, ci o punctează abia în final și, dintr-odată, face necesară o relectură inversată a paginilor inițiale. Mai mult decât o strategie discursivă, această organizare a argumentării poate fi însă înțeleasă plecând de la modul în care Theologisch-politisches Fragment vorbește despre raportul dintre ordinea „profanului“ și cea a „mesianicului“: ca direcții contrare, care se
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
vecernia de pe urmă“, pentru a dispărea apoi „în purpura asfințitului“. Imaginea Bucureștilor stăpâniți de craii de Curtea-Veche ia naștere, ca și imaginea Berlinului copilăriei lui Benjamin, în momentul pierderii ei iremediabile. Matei Călinescu observă că, în cazul Crailor de Curtea-Veche, relectura nu este accidentală, după cum ea nu su plinește o slăbiciune a cititorului, ci ține de însăși textura cărții, de mecanismul prin care survine lumea fantastică a eroilor. Excluderea narațiunii este cel mai important rezultat al acestui exercițiu, iar reprezentarea Bucureștilor
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
cu acel moment prim al creației, moment în care opera se naște din tăcerea ce o precedă. Literatura nu se adresează exclusiv minții, de aceea apropierea de universul ei echivalează adesea cu un act de îndrăgostire, căci presupune lectură și relectură ca într-un dans al iubirii în care îți dorești să descoperi la fiecare nouă mișcare ceva care să-ți confirme plăcerea inițială. Este și motivul pentru care ne-am construit discursul ca o pledoarie implicită pentru lectură sau relectură
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
relectură ca într-un dans al iubirii în care îți dorești să descoperi la fiecare nouă mișcare ceva care să-ți confirme plăcerea inițială. Este și motivul pentru care ne-am construit discursul ca o pledoarie implicită pentru lectură sau relectură. Fiecare dintre scriitorii amintiți aici merită recitit pentru că are capacitatea de a învia lumi, sentimente, gânduri serioase ori ironice astfel încât ancorarea lor în epoca pe care au reprezentat-o se estompează și faptul acesta este esențial pentru rezistența în timp
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
bizare în favoarea prizei directe la epicul cotidian, G. va înlocui, poate, cândva primatul teatrologului prin talentul prozatorului. Ca teatrolog, nu atât istoria, cât actualitatea genului dramatic îl interesează. Totuși, Alecsandri și dublul său (1980) este o coerentă, necesară și stimulatoare relectură a subiectului. O panoramă a literaturii dramatice române contemporane (1984), dar mai cu seamă Istoria dramaturgiei române contemporane (2000) dau măsura unei îndelungate activități gazetărești, de cronicar de spectacol. Lucrarea nu procedează la structurări tematice, pe direcții stilistice definitorii, care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287275_a_288604]
-
literară poate să devină donatoare de sens, reorganizând datele imediate ale literaturii în configurații nebănuite, dându-le o semnificație după chipul și asemănarea conștiinței reinterpretante. În cazul nostru, iubirea mistică, metafizică, de tip medieval fiind cheia de boltă a versurilor, relectura cristalizează literatura anterioară în versurile unei declarații de dragoste nutrite nu numai de energia sufletească proprie, ci și de energia transmutată a altora. Tot ceea ce atinge, pneuma lirică din poemele ivănesciene transformă, ca un Midas al erotismului, în iubire. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
al acelora politice, în aurul versurilor de dragoste; apoi, la nivelul tehnicii intertextualității, se practică, pentru întâia oară nu numai în poezia contemporană, dar în cea română, în întregul ei, o relizibilitate complicată, dublată de o discreție care face accesibilă relectura numai ochiului cititorului mult exersat de literatură; în ceea ce privește tehnica raportării la convențiile unei specii anume (în cazul analizat, cea a sonetului, dar sunt și madrigaluri și alte tipuri de forme poetice cu reguli bine stabilite - deși Mircea Ivănescu declară, în
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
și priceperea adecvată a textului ivănescian. Însă relizibilitatea poeziei, după cum arată Matei Călinescu, în rândurile următoare locului deja citat din A citi, a reciti, devine cu atât mai pură cu cât este mai frecvent solicitată de către textul însuși după fiecare relectură. Așadar, se înțelege că a îngreuna relizibilitatea înseamnă, până la urmă, același lucru cu a o face mai pură. Se vede, prin urmare, că trei dintre sensurile majore ale discreției poetice ivănesciene (discreția ca modalitate sentimentală, ca modalitate intertextuală și, în
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
le exprim aci gratitudinea mea. Eusebiu Camilar „Mi-i dor de sat” De la Eusebiu Camilar (7 octombrie 1910, Udești Suceava - 27 august 1965, București) păstrez 18 scrisori, 15 vederi din țară și străinătate și 13 telegrame. Ceea ce mă surprinde, la relectura lor, e bunăvoința și prietenia pe care autorul Cordunului, al Prăpădului Solobodei, al Turmelor, al Avizuhăi și al Negurii, un maestru al evocărilor, poet, dramaturg, traducător, membru corespondent al Academiei, mi le-a acordat de la început. Eram numai un student
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
variate, tip reactiv, neliniștit, oscilînd între romantism și realism, opusul inșilor placizi, monotoni, reci. Avea o fire de luptător, loială, expansivă. Se atașa statornic de persoane și cauze și pretindea un devotament egal. Hiperactiv, croia mereu planuri și tactici. în timpul relecturii acestor scrisori, mi-au venit adesea în minte trei vorbe: una a cronicarului nostru („odihna altora îi păriia că-i ieste cu pagubă”), alta a lui Victor Hugo („Nu există dușmănii adevărate decît dușmăniile literare”), alta a lui Spinoza („fiecare
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
achiziționată din rubrica sportivă a lui Fănuș Neagu". Maiorescu: "analize critice precare". Philippide: "declamație searbădă, narativitate căznită și previzibilă". Nichifor Crainic: "teolog de mâna a doua, cu ambiții eseistice", "un Vlahuță mai apăsat"; "reeditarea lui a dezamăgit integral". Preda: "vremea relecturii l-a împins în zona somnolentă a istoriilor literare"; "nu cunoaște psihologia lumii de care vorbește și nici imaginație epică spre a putea compensa nu are". Moromeții: "roman linear, cronicăresc, bolovănos, respectând regulile realismului, fără nici o ambiție constructivă și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
secretul perenității lor. Tinerețea clasicilor, o sintagmă la modă cândva și care poate fi și aici invocată. Întinerirea autorilor de odinioară... Parcurgând glosările care pe alocuri aduc a festin analitic, mai că îți vine să scoți din raft, pentru o "relectură", operele pe care criticul și istoricul literar le supune înviorătorului tratament. Astfel se întâmplă în Cantemir în Cartea hieroglifelor, Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu, Miron Costin. Permanențe ale mentalității românești, Introducere în istoria literaturii române, G. Călinescu în autoportret
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
intrigile de palat, de la originea bacșișului la medicina populară albaneză. Prezentarea nu poate fi sfârșită fără a numi principalele caracteristici ale tehnicii de editare a unui astfel de puzzle textual: o foarte bună cunoaștere a surselor, o evidentă bucurie a relecturii (pentru a-i uni, într-o sintagmă, pe Barthes cu Matei Călinescu) și, nu în ultimul rând, priceperea, nu la îndemâna tuturor, de a lega și dezlega poveștile cu tâlc. Am scris acest text având volumul sub ochi și, ca fond
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
dans la relation père-fils au niveau plus général d'une société. Ce n'est pas dans notre intention d'entamer ici un pareil examen. Mais il nous semble que l'exemple de Dimitrie Cantemir et de ses fils mérite une relecture valable non seulement pour l'espace roumain mais plus généralement pour la zone est-européenne. Les réactions de l'homme de lettres roumain au Premier enseignement des enfants publié en russe par Théphane Prokopovitch en 1720 ne seraient-elles pas également une
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]