115 matches
-
întoarcerii în patrie (nec ademit posse reverti): oricum cele două afirmații contradictorii care nu se pot pune de acord decât dacă ultima se înțelege nu ca posibilitate normală juridică, ci ca posibilitate de intervenție excepțională din partea lui Augustus. Locurile de relegare erau: Rhegium, Massilia, Lugdunum, Vienna, Surrentum, Sidon, Meroe, Cherson, Tarentum, Treverum și insulele: Trimerus, Creta, Pandataria, Cercina, Planasia, Rhodus, Cyprus, Lesbos, Capreae, Sicilia, Lipara. Cum se observă, Tomis nu figurează printre locurile de relegare, fapt ce poate justifica lamentările lui
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
excepțională din partea lui Augustus. Locurile de relegare erau: Rhegium, Massilia, Lugdunum, Vienna, Surrentum, Sidon, Meroe, Cherson, Tarentum, Treverum și insulele: Trimerus, Creta, Pandataria, Cercina, Planasia, Rhodus, Cyprus, Lesbos, Capreae, Sicilia, Lipara. Cum se observă, Tomis nu figurează printre locurile de relegare, fapt ce poate justifica lamentările lui Ovidiu din punct de vedere strict juridic. El declară că Tomis este "impar delicto suo": Tutius exilium pauloque quietius oro, Ut par delicto sit mea poena suo124 și cere, prin urmare, să fie transferat
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Romei, pe care le-a părăsit. Aceste lamentări însă își au de fapt originea în nedreptatea hotărârii, care, în cazul lui Ovidiu, nu face nicio distincție între pedeapsa la relegatio și cea la exilium, nici măcar din punct de vedere formal. Relegarea sa (formală) era de fapt cel mai dur exilium pe care poetul și l-ar fi putut imagina! În plus, relegatul își menținea dreptul la cetățenie, cum am văzut la Ovidiu și, mai ales, de la Traian încolo, și bunurile. Excepție
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
formală) era de fapt cel mai dur exilium pe care poetul și l-ar fi putut imagina! În plus, relegatul își menținea dreptul la cetățenie, cum am văzut la Ovidiu și, mai ales, de la Traian încolo, și bunurile. Excepție face relegarea perpetuă. Dar excepția subliniată de Kleinfeller 126 este poate semnificativă pentru cazul lui Ovidiu, în sensul că a lui nu era o relegatio perpetua, ci una ad tempus și că expresia ovidiană perpetuo tellure trebuie avută în vedere ca hiperbolă
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
confiscarea parțială sau totală a bunurilor paterne. După explicita afirmație a poetului, lui nu i-a fost aplicată confiscarea bunurilor. Aceasta reprezintă o confirmare a ceea ce am sugerat până acum în baza altor elemente comentate mai sus. Pe lângă delictele menționate, relegarea era prevăzută în principal pentru: stuprum, incestus, calumnia, falsum, repetundae, ars magica sau mathematica 127. Dacă, din motivele citate anterior, eliminăm cazurile de stuprum, incestus legate de adulterium și cele de falsum și repetundae (întrucât poetul exclude orice vină asociată
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
fost de natură politică, poetul ar fi trebuit neapărat să mai aștepte câțiva ani pentru a vedea ce le se va întâmpla celorlalte personaje, care erau, Ovidiu presupunea că ar fi fost, implicate în acuzația care sulmonezului i-a adus relegarea. Tocmai acest gen de așteptare, caracterizat de un limbaj cifrat, apare în corespondența ovidiană de la Tomi, în perioada 8-12 d.H. După 12 d.H., Ovidiu se simte oarecum liniștit, și datorită constatării că respectivii destinatari au funcții importante, în Roma și
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
interesați să-și vadă prietenul lor sulmonez în acel moment deosebit ca să afle de la el, din gura lui, proporțiile autentice ale nenorocirii lui Ovidiu, pentru a se asigura că persoana lor nu era implicată în chestiunea care a dus la relegarea lui Ovidiu la Tomis. Atât în primul cât și în al doilea caz, merită să analizăm cu mai mare atenție aceste personaje la care vom adăuga și un profil succint al celorlalți destinatari ai Ponticelor, cu excepția celor din Tristele, pentru
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Cine era acest Gallius? Era tatăl adoptiv al lui Annaeus Novatus, fratele filosofului Seneca, care a fost proconsul la Achaia pe când Sfântul Paul predica în Corint 181. Fiind născut în anul 13 î.H., avea patruzeci de ani pe vremea relegării lui Ovidiu. Având o bună pregătire retorică, a încercat să își deschidă o cale spre Mecena, printr-o orație. S-a împrietenit cu Messala, al cărui cerc era frecventat atât de Iunius, cât și de Seneca. Cercul lui Messala era
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
stabili un anumit grad de rudenie cu gens Fabia, căreia îi aparținea Paulus Fabius Maximus: ne-ar învârti deci în jurul aceluiași cerc al lui Paulus Fabius Maximus. Oricum, misiunea lui Vestalis în regiunea pontică pare a fi un fel de relegare / îndepărtare. Poetul îi solicită o mărturie asupra asprimii și sălbăticiei locurilor și a populației. S-ar putea crede că asemenea misiuni, ca a sa și cea a lui Sextus Pompeius, în teritorii îndepărtate și parțial sau prost civilizate, îi foloseau
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de misiunea care i-a fost acordată de Augustus și care ar insinua poetul nu diferă decât prin nume de condiția unui exilat ca Ovidiu însuși. Reamintind aceste elemente lui Flaccus și lui Graecinus, viitori consuli, și subliniind duritatea propriei relegări, Ovidiu pare să insinueze că firea războinică a populației getice, prin simpatia entuziastă pe care i-o demonstrează poetului, ar putea constitui un element, într-o anumită măsură, prețios pentru echilibarea puterii lui Augustus poate încă nu cu totul absolută
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
întrebarea: voința de a-și masca "greșeala" cu vina de a fi scris Ars amatoria se naște spontan în poet sau îi este impusă de Augustus? Nouă ni se pare evident că acesta din urmă este adevărul. În edictum-ul de relegare Augustus a fixat formal cauza exilării lui Ovidiu în faptul de a fi scris Ars amatoria, adevărata cauză trebuia tăinuită Alterius facti culpa silenda mihi. Nu era vorba, deci, de o datorie interioară, ci de una exterioară, de o impunere
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
timida est omnis miser! (v. 37). Ovidiu, referindu-se la tela iniqua fortunae (v. 15: fără îndoială, o trimitere la decretul injust al lui Augustus), de care a fost lovit, trece în revistă circumstanțele care au făcut și mai dureroasă relegarea sa la Tomis, față de orice alt loc de exil propriu-zis: nimeni nu a intervenit pentru a-i obține iertarea; decretul a fost dat în timpul absenței sale; la acestea s-au adăugat cuvintele aspre (aspera verba) din decret care i-au
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Fără îndoială, sunt cuvinte frumoase, dar se simte lipsa de sinceritate a poetului. Desigur, el nu crede în divinitatea lui Augustus și cu atât mai puțin e dispus să recunoască că împăratul a avut dreptate când l-a condamnat la relegare într-o regiune atât de aridă. Nu se poate face nici cea mai mică comparație între acest "psalm penitențial" al lui Ovidiu și "psalmii penitențiali" iudaici din Vechiul Testament: sinceritatea și profunzimea acestora din urmă față de banalitatea și falsitatea primului sunt
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
din tinerețe 259. Este consulul din 769 a.u.c. (= 16 d.H.). Ovidiu îi adresează epistolele Ex Ponto, I, VI; II, VI; IV, IX. În Pontica I, VI, Ovidiu își exprimă certitudinea că, atunci când prietenul său Graecinus a aflat de relegarea sa, s-a întristat: Graecinus are o inimă foarte sensibilă, înnobilată încă și mai mult de o vastă cultură. Printre rânduri, poetul îi reproșează că nu l-a zărit printre puținii prieteni care au venit acasă să-l consoleze în
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
este vorba de o mișcare dictată de gânduri și speranțe ascunse.... ? În orice caz, textul care urmează pare să-i atragă atenția lui Graecinus asupra datoriei sale față de prietenul aflat la ananghie și, poate implicit, asupra cauzei care a determinat relegarea lui Ovidiu: "Ce rușine [însă] te va paște dacă nu-i vei fi de ajutor în niciun fel unui vechi prieten aflat acum în nenorocire! Ce rușine e să dai înapoi în loc să reziști ferm pe poziție! Turpe referre pedem, nec
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
că această cauză negată implică recunoșterea că între Ovidiu și Augustus și oamenii lui nu erau relații tocmai bune, asta e tot. Poetului i se pare că a sosit momentul în care poate face public motivul adevărat și profund al relegării sale. Oricum, Augustus era deja mort și eventualele jigniri ale lui Ovidiu la adresa sa erau deja plătite sau, cel puțin, așa putea considera poetul. În timpul jertfelor, Graecinus va putea să implore divinitatea lui Augustus pentru a-i îndupleca mânia. Împreună cu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
16-18). Nici Graecinus nu mai este aceeași persoană care discuta glumind despre posibilitatea de a iubi două femei în același timp, din moment ce consideră de datoria sa să-l dojenească pe poet pentru cauza (reală sau presupusă) care a dus la relegarea lui la Tomis. După cum observa Ovidiu în zilele fericite, anii trec, chiar dacă pe nesimțite, și diversele întâmplări ale vieții modifică atitudinile lor de dinainte. Se pare că Ovidiu vroia să învețe această lecție a vieții și să se adapteze într-
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
care el vrea să o insinueze în inima lui Messalinus dacă nu se găsește deja acolo și nu numai, ci și în a tuturor prietenilor săi, care, de altfel, toți trebuie să fi fost la curent cu cauza adevărată a relegării sale la Tomis. Numai pentru cei care nu sunt de partea poetului care-și susține nevinovăția în ceea ce privește pedeapsa gravă care l-a lovit, Ovidiu se umilește cu afirmații care reproduc, ca un ecou, părerile celor care l-au trimis în
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu se umilește cu afirmații care reproduc, ca un ecou, părerile celor care l-au trimis în exil: crima, oricare ar fi aceasta, nu a comis-o. De altfel, dacă comportarea sa nu ar fi fost totuși scuzabilă, pedeapsa cu relegarea ar fi fost prea blândă. Însuși autorul pedepsei, Augustus, când a decis care-mi sunt greșelile (crimina), a văzut bine el care observă totul cu atenție prostie, imprudență (stultitia). Așadar, dacă ar fi să privim lucrurile din perspectiva cealaltă (altera
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sa (error) nu este gravă: o demonstrează blândețea verdictului imperial. Din blândețea (formală) a pedepsei, Ovidiu, ca un bun avocat, extrage argumentele care susțin cât de nesemnificativă și de insignifiantă i-a fost, în realitate, comportarea, care a dus la relegarea sa. De aceea, după ce a afirmat inexistența (nici măcar în intenție!) vreunei culpe în ochii săi adaugă că și, obiectiv vorbind, această vină nu i-a fost găsită sau a fost considerată minimă și de către cel care îl învinuia. Dacă Augustus
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
recunoașterea generală exprimată cu un moment mai înainte că Ovidiu s-a folosit rău de geniul său Ingenii certe, quo nos male sensimus usos (v. 105) o notă permanentă, deci, care trebuie să fi fost citată de Augustus printre cauzele relegării se găsește aici oarecum în dezacord cu ultima afirmație potrivit căreia au fost într-adevăr și în viața poetului peccata novissima (ultima, spune în alt loc) care au dus la severa măsură augustană. Fără îndoială, aceste peccata novissima, ultimele din
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
loc atât de îndepărtat de Patria sa și așa de îngrozitor ca cel în care a fost relegat Ovidiu. Trebuie remarcat că aceasta este o acuză categorică, deși implicită, la măsura luată de Augustus, care a ales ca loc de relegare (= pedeapsă mai mică decât exilul), locul cel mai incomod și mai sălbatic cu putință la acea vreme pentru un exil în sensul strict al cuvântului. Se impune o altă remarcă: cea mai mare parte a exilaților citați de Ovidiu sunt
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de libellis famosis (în anul 12 d.H., din câte se pare). Lui Severus i-a fost aplicată de două ori: prima dată a fost exilat la Creta; a doua oară, în anul 24, i s-au impus confiscarea bunurilor și relegarea la Serifo, unde muri într-o sărăcie lucie 295. Cassius Severus se lăuda că a învățat pe de rost istoria recentă scrisă de Labienus (= Rabienus "turbatul", din cauza sentimentelor sale anti-Cezariene) pe care Augustus o condamnase la ardere. De cele mai multe ori
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
propriile-i dorințe în grija prietenilor săi și a lui Tuticanus, în mod special. Dar din scrisoarea următoare (XIV) rezultă clar că Ovidiu încă mai păstrează în inima sa o dorință, poate singura pe care a avut-o din momentul relegării la Tomis: și anume, aceea de a părăsi Tomisul (v. 7) cu orice preț. Orice alt loc i-ar fi fost pe plac, până și în mijlocul Sirtelor, chiar în vârtejul Caribdelor, cu condiția să fie eliberat din țara unde se
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu, în care Augustus este comparat cu astfel de tirani și chiar monștri istorici și de legendă. Și nu suntem de părere că un asemenea resentiment sau o asemenea ură față de împărat, au fost provocate în inima sulmonezului numai în urma relegării sale la Tomis, ca reacție împotriva măsurii lui Augustus. Suntem convinși și acest lucru va apărea mai clar în viitor că o asemenea ostilitate era mai profundă și mai veche, dar s-a manifestat în diferite faze ale vieții lui
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]