245 matches
-
în ansamblu, te intriga. Nu avea nimic din liniștita și impunătoarea stăpânire de sine care face ca fețele nobililor să fie atât de atrăgătoare, dar nu avea nimic nici din servilismul înțepat al feței unui servitor manierat; era o față ridată, brăzdată, suptă. Deși era poet, părea mai deprins să mustre decât să măgulească; să se încaiere decât să alinte, să se cațăre decât să călărească; să se zbată decât să se relaxeze; să urască decât să iubească. Toate acestea se
Virginia Woolf ORLANDO by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/3844_a_5169]
-
înflorește și se exfoliază. Și acest stâlp sau pistil, ștampilă, cea de propria-i înfloritoare pulbere atinsă, din nou fertilizată ne-pofta pentru un pseudo-fruct, ei nicicând conștiente -, sclipind cu încețoșata aparență a unei fals zâmbitoare neplăceri. Și-aici: ofilitul, ridatul patriarh, bătrânul, care bate doar toba, supt în pielea-i amplă, de parcă, ea, înainte, ar fi cuprins doi bărbați, unul dintre ei culcat deja în cimitir și el supraviețuind celuilalt, surd și uneori cam rătăcit în pielea-i văduvă. Dar
Elegii Duineze by Nicolae Breban () [Corola-journal/Imaginative/10648_a_11973]
-
AȘ MAI PUTEA TRĂI ÎNCĂ O DATĂ Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1768 din 03 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului Te-aș mai putea trăi încă o dată, Să-mi iert trecutul dar și viitorul, De la fereastra de-amintiri ridată Să vezi venind la tine călătorul. Nu prinț semeț ori cavaler în zale. Ai să zărești venind ca o părere. Un simplu om pășind stăpân pe cale Și fluturând pe buzele-i tăcere. Primește-l blând, cum ai primi o ploaie
TE-AŞ MAI PUTEA TRĂI ÎNCĂ O DATĂ de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1768 din 03 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373775_a_375104]
-
de oameni! Tu nici n-ar trebui să te atingi de femei! Escrocule ce ești! Împuțitule! Impotentule! Era o prostituată. Măcar de atâta lucru mi-am dat și eu seama. Nu era neapărat tânără. Părul i se lipise de gâtul ridat și rujul lucios i se întinsese până pe obraz. Rimelul îi cursese de la transpirație și lacrimi și i se adunase la coada ochilor. Sânul stâng îi ieșise cu totul din bluza descheiată, iar de sub fusta scurtă i se vedeau pulpele trandafirii
Yōko Ogawa Hotel Iris by Iuliana Oprina () [Corola-journal/Journalistic/2840_a_4165]
-
avuseseră loc cele trei bubuituri, se ridicau către cer cu rugăciuni fierbinți, pentru ca soții, fiii, tații, frații, cumnații sau prietenii lor să nu se regăsească printre cei morți sau arși ... Două femei trecute de prima tinerețe, cu fețele mult prea ridate, peste care necazurile vieții au trecut marcându-le puternic fizic, în jurul cărora se învârteau câțiva prichindei care nu înțelegeau mare lucru, cu lacrimi în ochi se întrebau una pe alta: - Oare Ghiorghiță al meu o fi scăpat ? - Nu știu nici
NOROC BUN ORTACUL MEU ! (PARTEA A DOUA) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1646 din 04 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384439_a_385768]
-
să se înece. Fărâme din pulberi de stele Se-amestecă-n iazuri și cerbii Beau timpul, iar verdele ierbii Se trece în colb și smicele. Pierdută, sau neantului dată Iubirea, prelinsă-n clepsidră De piatră, cunună la hidră Ajunge pe fruntea-i ridată. E secetă, moarte pe maluri, Arinii se-adapă din cruste, Pe plajele mute și-nguste Nisipul cerșește azi valuri. Pârâu părăsit de Naiadă, Țâșnire captivă-n izvoare. Puhoaie de raze de soare Fac cruda dogoare pocladă. *** Genealogia Naiadelor variază mult
NAIADELE de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1421 din 21 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384605_a_385934]
-
trădată, și un suflet abandonat, flămând. 30. Reperaj: bărbatul speriat, legat la ochi, înarmat cu răbdare, furculiță și cuțit, o uriașă sepie vie, nu-i fie de deochi, ascunde în farfurie, tocmai bună de mistuit. 31. Reperaj: bătrân cu fața ridată și pălărie de cowboy, cu ochii reci, albaștri ca cerul pe care e proiectat, ne uimește cu prezența sa de moroi căzut pe un câmp electrocutat. 32. Reperaj: femeia decrepită cu alura de vampă și rochie lungă, verde, de seară
POEME (4) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382459_a_383788]
-
ea Cu mine! Și ieri la mall știi ce spunea ? Că-s proastă foc! S-o creadă ea! O vru’ pe ea Lucsandra noră (mai bine zis aproape soră!) O ,meargă-i numele !N-o vezi La horă? Ce chip !Ridat nu poți să crezi ; Fă cruce fa ,să nu-l visezi . Eu n-aș ieși nici la poruncă Cu fața asta ca o ...șuncă Și- aceiași haină zi de zi La muncă . La mall cănd vine doar o știi Parca
RIVALELE de ADRIANA PAPUC în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384019_a_385348]
-
să înnebuniți Puranii! Stați că pun eu bâta pe voi!” Pentru acele clipe, dar și pentru cele de azi, pline de amintiri și nostalgii, trezite în inima clanului nostru de Robinsoni - rătăciți pe „insula Dobrogea”, îți sărutăm mâna și obrazul ridat, atât de curat și frumos altădată. Ai fost și ai rămas „Sfânta Vineri” în memoria noastră, pentru că în fiecare zi vineri țineai post negru până la apusul soarelui. Știu, ești printre îngeri și adeseori mi te arăți în vis. Pentru mine
Editura BabelE(TRADIŢII LA ROMÂNI) de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383454_a_384783]
-
împlinit. Ca rod al creației divine-i născută O strânsă pereche-ntr-un calm aparent, E stânca ce-așteaptă la praguri tăcută Și apa sărutul schimbând în torent. Un munte își urcă mândria spre ceruri, Cu fruntea înaltă de steiuri ridată. Iar barba-i pădure, asprită de geruri, De chiciuri și nea e din plin pomădată. Tăria aceasta, cu oaspeți doar vânturi, Cu vremea ce trece, e tot mai frumoasă. Primit-a ca rosturi rotirea de vulturi Și dese pâraie versanții
REGAL DE IUBIRE de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383624_a_384953]
-
citise?... De știut, mă știa. Nu cred că de la examenul de admitere în facultate, când îl văzusem prima oară, fiind el membru al comisiei de examinare. Era încă destul de tânăr, cu o figură sugerând severitatea, poate și din pricina feței adânc ridate și a ochelarilor cu multe dioptrii, îndărătul cărora se conturau, probabil din pricina lentilelor groase, niște ochi mici, tăioși. Mai degrabă putea să mă țină minte urmare a unei întâmplări din pricina căreia îmi făcusem cândva mult sânge rău. Avusese loc în timpul
ÎNTR-O ZI A SFÂRŞITULUI DE OCTOMBRIE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383139_a_384468]
-
câte o pisică în brațe. O săruta după urechi și îi sufla în blană și îi zicea: „Mergem afară, iubita. Afară, afară, da“. N-avea mai mult de patruzeci de ani. Nu era căruntă, dar avea o față subțire, gâtul ridat și un nas lung. Când mergeam acolo, venea mereu la ușă îmbrăcată în capot. Chestia asta mă mira. Nici o altă femeie din oraș nu mai ieșea în capot. După ce îi dădeam ce comandase, spunea: „Intră, băiete, cât aduc banii“. Prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
putea să treacă chiar ea pe aici, în dimineața asta - a, dar, desigur, dacă ar fi venit m-ar fi sunat să-mi spună ce se întâmplase și eu n-aș mai fi venit degeaba până aici. Pe neașteptate, fața ridată a tresărit, dar nu cu aerul de bârfă de mai devreme. Declanșasem o reacție mai intensă decât mă așteptasem. într-adevăr, arăta aproape speriată, nu de mine, de ceva ce-și amintea. A mai făcut un pas pe coridor, oarecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
încă o ținea în mâna ei. Deci, tu ești un fel de preoteasă... Numai dacă tu vrei să-mi spui așa. Nu știu de ce, dar eu îmi imaginam preotesele din vechile temple ca pe niște femei în vârstă, cu fața ridată și părul coliliu. De unde știi că nu așa arăt și eu? Pentru că mă uit la tine și văd că nu-i așa. Ești tu amabil. Nu, chiar acesta este adevărul. Ești tânără și foarte fru moasă. Mulțumesc. Uite cum văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai înțeleaptă decât el și mai puțin arțăgoasă. Fantin îl ura pe tata. Iar acesta îi întorcea sentimentul. Doi nebuni într-un sat-fantomă, care se înjurau printre ruine, aruncând câteodată unul în altul cu pietre, ca niște puștani cu fruntea ridată și cu picioare strâmbe. În fiecare dimineață, înainte de răsărit, Fantin Marcoire venea, își dădea jos pantalonii și-și făcea nevoile la ușa tatălui meu. Și, seară de seară, tata aștepta ca Fantin Marcoire să adoarmă lângă vaca lui pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la mine. Era frumoasă. Poate ceva mai palidă decât era când o părăsisem, dar și mai dulce, ca și cum somnul profund în care ea rătăcea acum alungase îngrijorările, temerile, suferințele zilei. Da, era frumoasă. Nu am văzut-o niciodată urâtă, bătrână, ridată, obosită. Trăiesc de atâția ani cu o femeie care nu a-mbătrânit. Eu mă cocoșez, scuip, sunt epuizat, am riduri, dar ea, ea rămâne la fel, fără nici o brăzdătură și fără să-și piardă farmecul. Moartea mi-a lăsat măcar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de dragul jocului, ceilalți au transformat totul în meserie și bani. Am vrut să reiau spectacolul, mai ales că distribuția există, nu am dat colțul, cu alte cuvinte, și lumea s-ar fi amuzat să ne revadă, chiar dacă mai burtoși, mai ridați și mai chelioși. Nu s-a putut pentru că foștii mei colegi mi-au cerut bani, iar unii dintre ei au făcut-o într-un fel care nici nu le face cinste, așa că am lăsat baltă proiectul. Cine știe, poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Înțelegea bine că nu era nevoie nici de timp, nici de eforturi deosebite cu această femeie. Noriko era exact așa cum o descrisese bărbatul. Era o fată comună, destul de frumoasă, În jur de douăzeci și cinci, treizeci de ani, cu ochii un pic ridați, cu pielea moale. Auzind-o pe Keiko Kataoka cerându-și scuze și invitând-o să se simtă ca la ea acasă, Noriko se scuză la rândul ei pentru deranj, cu o atitudine puțin crispată. Purta un costum elegant, de firmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
era mai În vârstă, dar nu păreau să fie mamă și fiu. Din când În când femeia ridica câte-o șuviță de păr care cădea pe fruntea bărbatului care stătea cu capul plecat. Câteodată Îi mângâia buzele cu o mână ridată. Bărbatul nu-și ridica ochii din pământ. Părea că rezistă cu stoinicie umilinței. Din când În când un surâs vag flutura pe fața acestei femei care avea probabil de două ori vârsta Însoțitorului ei. Priveam scena cu interes, așteptându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Îți iert păcatele...” Care păcate ? Dar în amorezii ei din timpul nopților cine ar fi dat cu pietre ? „Amorosu” rosti o înjurătură de nereprodus. Era un individ înalt, voinic, îmbrăcat cu un costum de-o elegantă căutată. Avea un chip ridat, stâlcit în nenumărate încăierări de stradă, cu o expresie violență. Aruncă pe masa câteva bancnote: Culca-te și tu, ajunge pe azi...” Va să zică, Amorosu este peștele fetei! Autorul conduce acțiunea cu dexteritate, cu un real talent, scenele sînt veridice, plastice
CRONICA LA ROMANUL NATURA MOARTA CU SERVAJ DE SERBAN MARGINEANU de IOAN LILĂ în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361494_a_362823]
-
1094 din 29 decembrie 2013 Toate Articolele Autorului Brazii, vestale -n alb, spre cer nevinovate Inalță rugi supreme, ne scaldă -n solstițiu Clopoței de argint, lumini areolate Vestesc în ierburi cânt și armistițiu. Arc de spirală, anul ce trece e ridat, Impovărat de râsete, gemete și ploi De Noul An renaștem în dans imaculat Ne re-zidim puternici, cu visele din noi! Înfiorat de străluciri se -nclină bradul... Ascultă o simfonie de toamnă alungată Din țipăt se destituie în cântec fagul Iar
ÎMPĂRĂŢIA ANULUI NOU de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 1094 din 29 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363852_a_365181]
-
a treia sau a 50-a lui soție, de pildă cea cu proteză dentară în partea de jos, cea cu părul veșnic vopsit într-un violet cețos, ca să nu se observe încărunțirea bruscă a părului, nici cea cu fața ușor ridată, ci femeia din prima căsătorie, cea cu un unic miros de balsam, cea cu un unic gust de amandine pe buzele senzuale, cea cu ochii de cleștar în care el putea vedea zeci de lumi înfiripându-se ca și galaxiile
ULTIMELE LECTURI ALE LUI SINU de NICOLAE SUCIU în ediţia nr. 1890 din 04 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362805_a_364134]
-
Ediția nr. 291 din 18 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului Se-aude rar și tainic, printre valuri, Un cântec grav de voci bizare Vuind prelung; departe-n zare Epava iese-ncet dintre limanuri. Se leagănă o umbră-n glasul apelor ridate, Banchizele de fier abandonate în rugină, Parâme desfăcute în uitare își suspină Tăcut și resemnat eterna imobilitate. Himera de oțel se-nvăluie în ceață, Povestea ei a naufragiat la mal, Un pântece metalic izbit de-al mării val Doar liniștea scufundă
CÂNTECUL EPAVEI de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361120_a_362449]
-
patetica eroismul trivial gură prin care înoată pești muți cuvinte lichefiate mai vine iubirea monodeistă în vizită la tine camuflata în halat și păpuci de spital? dormi tot așezat pe partea stângă cu inima înotând în aval? se sparg ferestre ridate ard paturi vii păduri moarte (sin)uciși caută mirese grădinile râd cu toate petalele dezinvolt la un fix mă aștepți culpabil antepronunțat odios cuvântul meu de carne și de os Referință Bibliografica: Alchimie / Angi Cristea : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
ALCHIMIE de ANGI CRISTEA în ediţia nr. 1308 din 31 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349559_a_350888]
-
felul cum mânuia arcușul pe vioara sprijinită sub bărbie, interpreta un cântec israelian a lui Arik Einstein, „Pe drumul spre gimnaziu”. După câțiva pași, însă, a zvâcnit bucuria în mine: uite-o, celista de ieri. Același obraz alb, mat și ridat, părul învolburat neobișnuit de rebel te îndreptățea să o bănuiești că trecuse prin situații în care imaginația nimănui n-a pătruns. Atacase un menuet de Paganini. O priveam pe sub pleoape, mă fascina măiestria. Chiar și prestanța acestei femei încovoiate deasupra
VIOLONCELUL DIN CENTRUL DIZENGOFF de GETTA BERGHOFF în ediţia nr. 1547 din 27 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/348637_a_349966]