1,284 matches
-
Viața nu era deloc liniștită În Recycle Bin. Japonezii, Încă nedeprinși cu diferența de fus orar, se trezeau când noi ceilalți ne culcam și se apucau să filmeze. Nu era chip să adormi sub fulgerele blițurilor ori țintuit de ochiul roșiatic al videocamerei, mai ales că, de fiecare dată când ne descopereau În fața obiectivului, scoteau niște mici chiote de surpriză și se chemau unii pe ceilalți pentru a ne arăta Încântați cu degetul. Bătrâneii se luau la ceartă după fiecare fază
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de-a bușilea către boschetul cu pricina, printre ai cărui atomi se vedea ghemotocul mov sclipind jucăuș. În micul luminiș de dincolo, o quarcă drăguță stătea bosumflată, pipăindu-și cucuiul care-i creștea Între codițele În care avea strâns părul roșiatic. Cu ea mă ciocnisem, așadar. Părinții ei stăteau alături, Întinși pe iarbă, Încă buimaci. — Mi-ai spart capul, a zis ea, ridicându-și spre mine ochii negri ca molecula de carbon, cu străluciri de cadmiu. Cu viteza asta se merge
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de biblii evoluționiste), undeva În galaxia lenticulară Spinoza 3. Sunasem la o ușă și mi-a deschis o particulă În capot, care mi-a făcut semn s-o urmez, apoi a luat-o spre bucătărie târșâindu-și papucii. Fără chica roșiatică, torturată acum de bigudiuri, și fără ochii negri cu sclipiri de cadmiu, n-aș fi recunoscut-o. Dacă masa se transformă În energie (Einstein, 2.17) și invers, ei bine, pot spune că iubirea vieții mele aproape că nu mai
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
din ibric Începuse Între timp să fiarbă cu zgomot. Christina se ridică, puse plicul de ceai și acoperi vasul, iar după ce stinse focul, rămase cu mîna pe butonul aragazului, căutînd ceva ce se rătăcise În amintirile ei. Dincolo de fereastră, lumina roșiatică a zorilor desena tot mai precis contururile caselor și arborilor, printre care licăreau fragil lumini depărtate. — Poate că am visat amîndoi același vis, deși eu nu Înțeleg și nu-mi amintesc nimic din ce spui dumneata. Cum te cheamă? — Tocmai
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
cînd se schimbă decorurile la finalul actului. Mese, scaune, dulapuri, țoale, scînduri, chiar și copaci smulși cu totul din rădăcini au început să plutească prin aer pe deasupra noastră și să se adune grămadă în capătul bulevardului. Petrică în jerseul lui roșiatic nu-și mai vedea capul de treabă. Cu un ochi iscodea ce se întîmplă în spatele cordoanelor de ordine, cu celălalt urmărea cum mormanul crește, că abia de mai puteam fi zăriți în dosul lui. Și totuși ne mai lipsește ceva
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
și Întunecată. Fac tacticos focul și Îl aprind. Se Întețește rapid. Stau jos hipnotizat de flăcările clipocitoare care dau singura lumină din cameră, pe lîngă o mică străfulgerare enervantă de pe bufetul de lîngă mine, care Îi conferă o nuanță scîrboasă roșiatică și lipsită de strălucire fotografiei lui Stacey. Pornesc robotul să-mi ascult mesajele. — Bruce, Bunty. Sună-mă te rog. Bip. — Bruce, Bunty. Îmi fac griji pentru tine dragă. Mi-au zis că ești bolnav. Te-am sunat, dar nu erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
mele. Îmi pare atât de rău, Martin! — Și mie, am spus. Îmi place pălăriuța ta, Rosemary. E nouă? — Dragul meu Martin, nu juca teatru cu mine, zise Rosemary. Mergeam cu mașina pe strada St. Giles. Zăpada cădea constant din cerul roșiatic. Stratul alb accentua negrul auster al platanilor golași și făcea ca fațadele galbene înalte ale caselor din epoca georgiană să capete străluciri de teracotă. — Aproape că nu-mi vine să cred, spuse Rosemary. Să vă despărțiți voi, tu și Antonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pentru prima oară. Trecu pe lângă mine și deschise autoritar ușile salonului. Salonul era scăldat în lumina aurie a focului, iar mirosul puternic de rășină de la lemne umplea încăperea. Lămpile cu abajururi negre fuseseră stinse și tapetul de culoare închisă lucea roșiatic, discret în lumina schimbătoare. Mi-am dat seama imediat, cu durere, că Antonia și Palmer nu ne așteptau. Ședeau unul lângă altul pe două scaune cu spătar, aproape de foc. Palmer își pusese brațul pe după umerii soției mele, iar fețele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
eram sigur că nu voi mai avea unde sta. Problema era Încotro s-o apuc. Acum o jumătate de oră, când mi-am făcut Încă o ceașcă de cafea, am zărit soarele apunând În spatele copacilor și pietrele funerare În ceața roșiatică și murdară. Administratora tocmai Își bătea covoarele În curte. Privirea sa Încruntată Întoarsă spre mine spunea mai mult decât o sută de vorbe. Altă seară minunată care se transformă În praf, mi-am spus, și m-am Întors În camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
transformare de neînchipuit. Helen poartă un costum roșu, dar nu roșu-fragă. E mai degrabă acel roșu al spumei de fragi cu frișcă, servite într-un bol de cristal cu picior. De sub norul de păr roz, cerceii aruncă sclipiri rozalii și roșietice în bătaia soarelui. Femeia își șterge mâinile cu un șervet de bucătărie. E încălțată cu niște mocasini bărbătești de culoare maro, fără șosete. Un șorț imprimat cu puișori galbeni o acoperă în față de sus până jos, iar pe dedesubt poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Eu vorbesc despre unul cât se poate de real, dobitocule, iar „futut“ e cuvântul-cheie aici, pentru că eu mă refer la o sculă cu care să poți fute. Vorbesc despre o bucată țeapănă de țesut spongios, bine irigat, cu o cupolă roșiatică și bombată, din care țâșnește spermă, țâșnește viață: picături dătătoare de viață! Dumnezeule, ce misiune nobilă! Compania bărbaților mi se pare mult, mult mai plăcută, ție nu? Am întrebat, ție nu? — Ba da, categoric. Legătura non-erotică dintre bărbați, despre asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
brațele și am stat acolo lipiți unul de altul, mult, mult de tot, până când obiectele s-au potolit, trosniturile, tropăiala, clănțănitul, bâțâitul și bufniturile au încetat, lumina electrică s-a oprit, a rămas doar lumina lunii (o lună mare și roșiatică) și au început să tropăie oamenii, să iasă din blocuri ca furnicile din mușuroaie, să țipe și să fugă, cred că lor nu le spusese nimeni că a fost cutremur și n-a fost furia djinilor abătută peste Drumul Taberei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
care am văzut-o trăgându-mă de ureche și așa mai departe. N-o să știe niciodată: Cum am ajuns acasă, m-am închis în baie, am plâns pe săturate, mi-am jurat că nu voi mai privi vreodată în oglinda roșiatică a crucii, am gustat, atent și tacticos, din stropii ăia micuți și sărați ai lacrimilor, m-am șters bine de tot cu un prosop, m-am liniștit, am intrat în sufragerie, am deschis televizorul și-am început să mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
-l puteam auzi era duduitul tobei de eșapament a mașinii lui Vaughan. De la geamul bucătăriei, i-am văzut fața cenușie; stătea sprijinit de gemulețul lateral crăpat. Fruntea îi era brăzdată de o crestătură adâncă asemănătoare cu o banderolă de piele roșiatică. Pentru o clipă am simțit că toate avioanele pe care le urmărise cum decolează de pe aeroport plecaseră deja. Odată dispăruți eu și Catherine, Vaughan avea să rămână în sfârșit singur, putând să colinde orașul gol în epava mașinii sale. Nesigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
după venirea comuniștilor la putere, deci pe la sfârșitul anilor ’40. Pe vremea aceea, România era o țară normală, colorată, asemenea celorlalte țări. Blocurile erau albe sau bej sau siclam sau de culoarea untului. Frunzele pomilor erau verzi, doar toamna deveneau roșiatice. Zăpada era albă, vinul roșu, roșu, iar cel alb, gălbui. Oamenii erau roz, noaptea neagră, pisicile multicolore, câinii la fel... - Dar și acum... - Aiurea. Gândește-te bine la ce numești tu culori. Crezi că sunt așa cum sunt pentru că așa ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
care orașele înghițeau savana din jur. Casa asta, un bungalow scund, un pic sumbru, cu un acoperiș din tablă ondulată, fusese construită pentru un funcționar colonial din perioada protectoratului. Pereții exteriori erau tencuiți și văruiți, iar podelele erau din mozaic roșiatic șlefuit, dispus în pătrate mari. Astfel de podele păreau răcoroase pentru picioare în lunile caniculare, deși, ca să te simți cu adevărat confortabil, erau de preferat podelele tradiționale din balegă de vite sau nămol bătătorit. Mma Ramotswe se uită în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
momentul acela trecuse pe drum, având în spate două fetițe îmbrăcate în rochițe albe, cu panglici în păr, care se uitaseră și ele la ea și-i făcuseră cu mâna. Și cum arătase cerul - plin de nori de furtună, nori roșiatici adunați claie peste grămadă - și de fulgerul din depărtare, deasupra deșertului Kalahari, care unise cerul cu pământul. Și de o femeie care, neștiind că pentru ea venise sfârșitul lumii, îi strigase de pe veranda spitalului: Intră înăuntru, Mma. Nu sta acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
dar, în afară de asta, nu era decât întuneric. Ferestrele casei nu dădeau spre oraș, ci spre depărtări, iar dincolo de marginea grădinii nu era decât savana, copăcei, petice de iarbă și arbuști țepoși și, ici-colo, câte un mușuroi de termite, din lut roșiatic. Se simțea singură. Mai erau alte două persoane care dormeau în casă: fratele ei, care nu se trezea niciodată noaptea, și bărbatul acela cumsecade, care-i reparase scaunul cu rotile și care îi luase la el. Nu-i era teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mai știu dacă la ProTV sau la ăla, fotbalistul, care și-a făcut și firmă de strâns gunoaiele, și televiziune în București. Mi-a arătat nevastă-mea dimineață, scrie și-n Ziarul de azi. Au apărut și ieri, era cerul roșiatic, tulbure, s-a dus lumea la fața locului, au căzut sătenii în genunchi, ca de altă minune. - Hai, Grigore, n-ai văzut ce furtuni au fost, au zburat acoperișurile cât colo, s-a prăvălit chirpiciul, au fost și niște vârtejuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de pietrele care cădeau, agățîndu-se, ca și cum degetele lui s-ar fi preschimbat În gheare, de protuberanțele stîncilor, de gropi sau de rădăcinile pe care le cunoștea atît de bine. Din cînd În cînd Întorcea capul ca să verifice, În strania lumină roșiatică ce părea să fi pus stăpînire pe noapte, cum marele val creștea tot mai mult, transformîndu-se Într-un munte arcuit de apă și spumă. Ajunse pe culme cînd temuta liniște se preschimbase Într-un muget chiar mai asurzitor decît cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Katherine începe să-mi facă lipeli. Ca să mă salveze de Brandy Alexander, mi-l oferă pe avocatul fără nas. Îmi oferă un dentist alpinist ale cărui degete și trăsături faciale sunt mâncare de degerături, rămânând doar mici gâlme dure și roșiatice. Un misionar cu pete întunecate, subcutanate, de la mai știu eu ce ciupercă tropicală. Un mecanic care s-a aplecat peste o baterie în momentul când a explodat și acidul i-a distrus buzele și obrajii de i se văd dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
căci În tot ținutul se dusese vestea apariției unui mag egiptean care avea să facă o minune. „La șase coți adâncime“, stărui Simon. Lucrătorii se puseră pe treabă și primul strat nisipos fu curând urmat de pietriș, apoi de pământ roșiatic. Lopețile izbeau În lutul prefirat de dârele rădăcinilor; retezate de custura sapei, râmele se mușuroiau și apoi se pomăiau la soare ca pe jăratec. Sofia stătea tăcută lângă groapa care se făcea tot mai adâncă, În vreme ce Simon - aidoma gospodarului căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
acela care fusese tatăl meu. După aceea, peisajul Înverzea brusc, copacii dădeau În floare sub ochii mei, Înfloreau tufișurile de porumbă, soarele trecea peste satul Kraljevčani, dăngăneau clopotele bisericii satului, mugeau vacile În grajduri, iar pe la ferestrele caselor strălucea oglindirea roșiatică a soarelui ce topea stalactitele de gheață de sub streșini. Apoi prin fața ochilor mi se perindă un cortegiu funerar ; se Îndrepta spre cimitirul satului. Patru bărbați cu creștetul descoperit duceau pe umeri un coșciug de brad, iar În fruntea cortegiului pășea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Închide ochii strâns, dureros de strâns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de preaplinul luminii; dar le desluși felurimea de după pleoapele temeinic trase, căci În cuget, la frunte, de după țeastă, chiar Între ochi, chiar În miezul văzului, pâlpâiau rotocoale roșiatice, roșiatice și sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie, oricum era lumină! 11. Dar vai, dacă nu era un vis, o nălucire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ochii strâns, dureros de strâns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de preaplinul luminii; dar le desluși felurimea de după pleoapele temeinic trase, căci În cuget, la frunte, de după țeastă, chiar Între ochi, chiar În miezul văzului, pâlpâiau rotocoale roșiatice, roșiatice și sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie, oricum era lumină! 11. Dar vai, dacă nu era un vis, o nălucire a trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]