116 matches
-
-l privească nedumerit. Animalul bătu nervos pământul cu copitele și necheză din nou și mai furios de parcă vroia să-i spună ceva. Pătru de această dată își scutură capul, se frecă la ochi și în cele din urmă înțelese mesajul. Roibul era salvarea sa! Acesta îl îndemna de zor să-l încalece căci el știe drumul de întoarcere. Treptat crepusculul învălui întinderile. Trecuse destulă vreme de când se învârtise ca un nebun în jurul copacilor pierzând orice orientare în timp și spațiu. Încălecă
COMOARA BLESTEMATĂ de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1060 din 25 noiembrie 2013 by http://confluente.ro/Comoara_blestemata_ion_nalbitoru_1385371298.html [Corola-blog/BlogPost/347246_a_348575]
-
Acasa > Poezie > Oglindire > FILOSOFI DOGMATICI Autor: Ion Untaru Publicat în: Ediția nr. 1746 din 12 octombrie 2015 Toate Articolele Autorului filosofi dogmatici devenind chirurgi călăresc cu zorii caii roibi și murgi iau urma la zmei și prescriu rețete fără epitete dacă din resurse una, numai una știrile pe surse adeveresc minciuna că e alb sau negru devenind opacă n-are cititorul ce să le mai facă aurul se vinde
FILOSOFI DOGMATICI de ION UNTARU în ediţia nr. 1746 din 12 octombrie 2015 by http://confluente.ro/ion_untaru_1444643100.html [Corola-blog/BlogPost/373167_a_374496]
-
copitele de zor Pe imense-albastrele câmpii, Scapără scântei în urma lor. Nemaipomenită cavcalcadă Cu sirepii liberi fără frâu, Pietoni impacienți pe stradă - Fremătarea lanului de grâu. Este numai sunet și lumină, Nu coboară însă nici un strop, Ziua e frumoasă, iar senină, Roibii au pornit-o la galop. Zâmbete se oglindesc pe toate Chipurile care trec. Sigur că a spune nu se poate C-am scăpat cumva dela înec. Adrian Simionescu Referință Bibliografică: Cavalcadă / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
CAVALCADĂ de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 323 din 19 noiembrie 2011 by http://confluente.ro/Cavalcada.html [Corola-blog/BlogPost/348435_a_349764]
-
suspin pe buze. A fost un somn liniștitor fără nici un vizitator nocturn. Abia se iviră zorile la orizont că Pătru, cu ultimele încurajări își sărută soția, apoi ieși sprinten în ogradă, sub privirile pline de admirație ale consoartei, încălecă pe roibul său și, după ce străbătu ulița satului, se îndreptă către coline. Ajunse la poalele munților. Soarele era sus și strălucea cu putere. Fascinat de măreția muntelui pătrunse între niște cheiuri strâmte, printre ierburi și arini, pe lângă șuvoiul de apă ce se
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 by http://confluente.ro/ion_nalbitoru_1414058825.html [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
-l privească nedumerit. Animalul bătu nervos pământul cu copitele și necheză din nou și mai furios de parcă vroia să-i spună ceva. Pătru de această dată își scutură capul, se frecă la ochi și în cele din urmă înțelese mesajul. Roibul era salvarea sa! Acesta îl îndemna de zor să-l încalece căci el știe drumul de întoarcere. Treptat crepusculul învălui întinderile. Trecuse destulă vreme de când se învârtise ca un nebun în jurul copacilor pierzând orice orientare în timp și spațiu. Încălecă
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 by http://confluente.ro/ion_nalbitoru_1414058825.html [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
săi. - Înainte, vitejii mei! - tună vodă de răsună valea și asaltară din nou oastea otomană. A fost o luptă crâncenă. În cele din urmă dușmanul îngrozit de furia cu care luptau valahii, a bătut în retragere. Pe coline, pe un roib ce se ridica deasupra tuturor, un călăreț cu pletele în vânt lovea de zor cu paloșul ce strălucea în bătaia soarelui. Cu cât izbea mai tare, cu atât forțele parcă i se dublau. Principele și oștenii săi își aruncară privirile
II. NĂLUCA DIN IUREŞUL BĂTĂLIEI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1440 din 10 decembrie 2014 by http://confluente.ro/ion_nalbitoru_1418242731.html [Corola-blog/BlogPost/363257_a_364586]
-
Măria Ta, suntem alături de tine! - Atunci vă poruncesc! Să ne dăm mâna sub zidurile Constantinopolului! Și vodă cu oastea sa hărțui dușmanul până la Dunăre. Dincolo de Marele Fluviu avu loc o nouă luptă. Deodată, în iureșul bătăliei, apăru iarăși Paloș pe roibul său sur. Nicio lance, nicio sabie sau săgeată nu se atingea de el. - Unde-mi umbli, Paloș? - Și acesta-i unul din ținuturile unde un strămoș de-al meu a biruit pe turci și i-a condus până la Constantinopol! - Atunci
II. NĂLUCA DIN IUREŞUL BĂTĂLIEI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1440 din 10 decembrie 2014 by http://confluente.ro/ion_nalbitoru_1418242731.html [Corola-blog/BlogPost/363257_a_364586]
-
brațe ale fluviului mort - de mâine nu voi mai fi eu... Clipă, o, rămâi! Am rămas prosternată ca un dac la picioarele Columnei traiane: mal, mazăre, viezure, îngânam nătâng... am pășit în universul tău tumultuos ca o cascadă, am zărit roibi înspumați zvâcnind lateral să nu li se pună zăbala, m-am simțit ca Zalmoxis, sclav la Pitagora, neînstare să cuprindă în memoria sa toate paradigmele matematicii și filosofiei... eu am rămas contemplând râul calm unde piroga s-a echilibrat continuând
EU NU POT TRĂI FĂRĂ TINE de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1655 din 13 iulie 2015 by http://confluente.ro/gigi_stanciu_1436780728.html [Corola-blog/BlogPost/384424_a_385753]
-
10, 8, 6, 5, 3 și 1 situate pe cumpăna de ape dintre bazinul Tișitei - aflat la vest și cele ale pâraielor Dumbravanu, Dalhătaș, Câinelui și Porcului - aflate la est, fiind marcată de bornele: 47 și 41/115, înșeuarea Golu' Roibului cu extremitatea sudică a Culmii Stânca Gurguiata marcată de bornele 42/114, 38 și 34/116 (vf. Gurguiata - 1438 m) de unde se îndreaptă pe Culmea Piatra Uscată, marcată cu bornele: 33, 222 (cota 1116 m), 117 și 28, înșeuarea cu
EUR-Lex () [Corola-website/Law/164530_a_165859]
-
printr-o galopadă nebună insinuarea în suflet a unui sentiment neliniștitor: "... Se sfâșia amurgul în pomii de mărgean. / Izbea în zare vântul de fier, ca un ciocan, / Și se zbăteau arțarii aprinși, ca să se stingă... Atunci, luându-mi pușca și roibul fără chingă, / pornii spre Olt în goană... De-aici, din stufărișuri, / mi se părea că toamna mă cheamă cu tăișuri / de strigăte de lișiți și gemete de plopi... Din văgăuni, din mlaștini, din bălării, din gropi, / ieșea, adâncă, seara, vuind
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
poftesc la nuntă. Beau din ploscă zarea-ntreagă, / îndes luna în dăsagă. / Cu țurcana, țurcă vie, / Svârlu-n rai la Sân-Ilie. // Cântul meu în rotocoale / vâjâe și dă târcoale. Suflu cer peste voroave, / din luceferi fac potcoave, / că în grajdurile mele / roibii-s potcoviți cu stele / și ocale mari de vise, / pentru drumurile-nchise. Noaptea, dorm pe-un braț de joarde / lângă sufletul ce arde. / Și prin somnul cu poiene / ies, din lacuri, Sânziene. / Vin, uitându-și apele, / să-mi sărute pleoapele
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
cu trenul, într-o clară dimineață de primăvară. Înainte de a ne sui în trăsura sprintenă și ele-gantă care ne așteaptă și al cărei conducător, în haină lungă lipovenească de catifea neagră, cu șapca de același stil, abia stăpânește surul (sau roibul sau negrul) plin de foc și de neastâmpăr, să ne aruncăm un moment privirea asupra palatului gării. În linii generale fațada e tot cea pe care o cunoaștem, adică cea de azi; fără construcțiunile mai nouă care o complectează acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
însă un ecou al evenimentelor de la 1821 în această prelucrare a unui motiv de doină haiducească. Expresia comuniunii între om și natură, asocierea codrului cu libertatea, vitalitatea primăverii, unele imagini viguroase, notațiile sacadate, ca și cum peisajul ar fi văzut din goana roibului, ritmul susținut care sugerează elanul unei „inimi viteze” au ca sursă, în bună parte, modelul popular. Două satire, scrise cu stângăcie, vădesc intenția de a îndrepta moravurile vremii. SCRIERI: Poeziile Văcăreștilor, îngr. Mihail Dragomirescu și Emil Gârleanu, pref. A. I. Odobescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290401_a_291730]
-
Românii și poezia lor". Numai trei ani le despart. Textele au fost scrise pe baza aceluiași corpus de piese populare și, măcar în parte, gustate în cadrul unor experiențe comune. De aceea, o parte dintre exemplele citate coincid - iar versul "Astfel roibul mi-și fugea/ Văile se limpezia" îi cucerește pe ambii autori. "Nu poți să nu admiri calul lui Codrean, care când fugea: "văile se limpezea!""30 notează Russo, în vreme ce Alecsandri dezvoltă: "Ce descriere poate fi mai simplă, mai energică și
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Eu vorba nu mi-o iau înapoi. Iapa-i peste drum!" Comisul Ioniță de la Drăgănești "era un om nalt, cărunt, cu fața uscată și adânc brăzdată", interiorizat, care povestea frumos celor adunați "pe butuci și pe proțapurile carălor". Calul cel roib al comisului era "moștenire din iapa lui Vodă". Confuzia planurilor temporale transferă personajele în mit, în această istorisire cu caracter anecdotic. În narațiune sunt și note lirice, la confluența dintre sentimentul statorniciei lucrurilor (hanul) și sentimentul curgerii timpului. Comisul Ioniță
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
aminte că, la trecerea peste Suceava, unul din cai s-a oprit la mijlocul apei și speriat, nu mai vrea să înainteze. Uncheșul a coborât încet pe oiște, a luat calul de căpăstru și i-a vorbit ca unui prieten: Hei, Roibule, ce e cu tine? Ce s-a întâmplat? Doar n-o să ne lași, aici, în mijlocul râului? Calul a nechezat de două ori, a smuncit o dată căruța, de credeam că ne răstoarnă în apă și-a început să ne scoată pe
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
milimetru din statură, fără ca fața-i rubicondă, cuprinsă între favoriți albi, "greblați" cu grijă, să fie vizibil brăzdată de povara anilor și a nenorocirilor care i-au îndoliat monarhia și propriul cămin. Că se afla călare, în galopul mărunt al roibului său favorit, trecînd în revistă trupe la Schmelz sau în tabăra de la Bruck, că traversa zilnic Viena, în caleașcă, pe traseul Schönbrunn-Hofburg sau la plimbare prin Prater, Franz Iosif dădea impresia unei ființe pe care bătrînețea nu o slăbea fizicește
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
și-agață nemuritoarele făclii, Tu nu vei părăsi nicicînd această rece-ntindere unde jilávul Tharmas se jelește." Acestfel vorbi Los. Revoltă și Dispreț pe Enitharmon o cuprinseră. Apoi Enitharmón, împurpurîndu-se sălbatic, întinse mîinile-i nemuritoare: 300 "Coboară, O Urizen, coboară cu roib și car de luptă! Nu mă amenință, O vizionarule; a ta pedeapsă. Firea Omenească nu va mai rămîne, și nici fapte Omenești Nu vor mai face Spiritele răzvrătite ale Cerului, ci doar Război și Principat, Victorie și Sînge". Noaptea se-ntunecắ
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
dinamic, cu trupul străpuns de lănci adus din orizont de un călăreț. De "un sol", venind din tabăra regelui-tată sau din cea dușmană, căci unui sol calea îi e deschisă în cele două sensuri, după vechi tradiții militare: În goana roibului, un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, și zările de-abia-l cuprind, și-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol. Pe Fulger l-a fulgerat (e greu de crezut că poetul ar fi
Nostalgia impersonală by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8498_a_9823]
-
șaizeci de ani, voinic încă, roșcovan, sângeros chiar, cu o barbă rară, prin care nu se încâlcise nici un fir de păr alb, cu ochii verzi, aprigi, cu câteva pișcături de vărsat în plinul obrazului; era chipeș și călărea voinicește pe roibul încomat. Fusese de dimineață la niște fânețe îndepărtate, pe costișa de la Dâmburile ce-i veneau peste mână, trecuse și pe la livezile de pruni, vreo cinci pogoane, de unde scotea o țuică cunoscută prin partea locului. înstărit, popa! Avea și vreo sută
E. Lovinescu - proze uitate by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Imaginative/14906_a_16231]
-
de haiducie temperamentală. Autorul dă glas unei energii ce se străduiește a se struni, a se rosti economicos, în ascuțișul unor însemnări succinte: "Potcovit cu luna/ Purtînd stelele-n coamă/ Luceferii-n ochi/ Răcorile-n nări/ Iar liniștea pe copite/ Roibul negru/ Galopează peste noi/ Spre-a nu tulbura/ Apele somnului" (Pastel de iarnă). Imaginile converg însă, în pofida abrevierii lor, într-un dinamism ce dă pe dinafară, precum o fiertură în clocot: "Copacii/ Aceste/ Revoluții vegetale.// în mine fierb ochii/ Adînci
Poeţi din Nord (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9903_a_11228]
-
-și număra posibilii adversari. — Bagauzi. Oameni răi, cu care, totuși, se poate cădea la învoială, cu condiția să fiți dispuși să le dăruiți ceva. Arătă spre un om înalt și osos, cu umeri largi, care înainta în fața celorlalți pe un roib nervos, cu o secure de tăiat lemne pusă de-a curmezișul șeii: — Acela trebuie să fie căpetenia. Bagaudul ajunsese deja la nu mai mult de zece pași distanță de ei. Calm și hotărât, Balamber împunse calul cu călcâiele și porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
modest al prefectului, străbătură repede coridorul întunecos și ieșiră în lumina firavă a zorilor. în mijlocul curții, sub privirea atentă a soldaților din corpul de gardă, Sebastianus găsi una din gărzile sale așteptându-l, cu doi cai de căpăstru: minunatul său roib și dereșul lui Vitalius; doi burgunzi, urcați deja în șa, îl așteptau, în schimb, pe Ricarius, ținându-i calul. Cu pas hotărât, ofițerul se duse lângă roib și urcă în șa; în acel moment, auzi din nou, venind din stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
una din gărzile sale așteptându-l, cu doi cai de căpăstru: minunatul său roib și dereșul lui Vitalius; doi burgunzi, urcați deja în șa, îl așteptau, în schimb, pe Ricarius, ținându-i calul. Cu pas hotărât, ofițerul se duse lângă roib și urcă în șa; în acel moment, auzi din nou, venind din stradă vocea lui Matauro: comandantul turma-ei striga ceva pe un ton mânios, dar, din cauza distanței, nu putea să înțeleagă ce spunea. Vitalius încă își aranja lucrurile pe spinarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la răspunsul ce-l avea de dat. Văzându-l că șovăie, Wolfhram înaintă iarăși un pas și îl pălmui. — N-ai auzit? Răspunde! Prefectul te-a întrebat ceva. Audbert se aplecă, lăsându-se în genunchi, până ajunse aproape între picioarele roibului. — îndurare, Eminentissime! Ai puțină îndurare pentru acest slujitor umil al tău! Da, sunt un marcoman și vin din Suabia de Sus. Sebastianus își potoli calul enervat de prezența sâcâitoare a țărănoiului printre jaretele sale aristocratice. — Suabia de Sus e cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]