6,157 matches
-
ca un act de depreciere. Mecanismul se verifică cel mai ușor în cazul unui tip de antonomază: folosite la plural, ca substantive comune, numele proprii - ionești și popești, verdeți sau vadimi - implică frecvent o devalorizare. Sufixul colectiv -ime are în română un potențial ironic depreciativ, care nu se activează totdeauna, dar nici nu poate fi trecut cu vederea. Din păcate, dicționarele noastre moderne, mai puțin atente la uz și lipsite de sprijinul citatelor ilustrative, nu înregistrează totdeauna asemenea valori. De altfel
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
Heliade, ideea apropierii de italiană ("buna ei sor" - a limbii române) - în Prescurtare de gramatica limbei româno-italiene (1841), trecerea la o grafie latină devenea de rigoare. Heliade, care urma într-un fel experiența lui Petru Maior (cel care legase latinitatea românei de italienitate și introdusese grafii ale "fraților noștri italieni") - recurge și el la notații grafice precum â, ê (cânt, făcênd, râu, quând ) alături de ó, pentru /ă/, ô, pentru /oa/, ç, pentru /š/ etc. Chiar în această trecere la grafia italo-latină
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
fonetică pentru o trecere fără dureri... la alfabetul chirilic! În culise (sau deasupra), un mare "păpușar", închipuit istoric, Mihail Roller, polemiza, în paginile revistei Contemporanul, cu un biet tînăr asistent universitar numit Boris Cazacu, care își permitea să afirme că româna nu e o limbă slavă căreia să i se potrivească alfabetul chirilic! Incultura și ideologia pro-sovietică ascunsă sub numele de "comunism" considera de multă vreme - este drept, cu concursul unor valoroși lingviști români - ortografia din 1932 "naționalistă", latinizantă, deci, opus
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
prea) era nevoie de schimbare în ortografia românească. Ortografia fiind o convenție, originile și structura latino-romanică a limbii române nu pot fi puse în discuție prin aceasta. Există limbi slave scrise cu alfabet și norme grafice latinești, tot astfel cum româna fusese scrisă cu alfabet slavon: în toate aceste cazuri realitatea și funcționalitatea sistemului (și a structurilor) limbii nu sînt atinse. Un alfabet, o ortografie pot "da strălucire" - vorba lui Heliade - unei limbi, dar nu o pot determina sau schimba. Pe
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
art. 4 care pretinde textelor vorbite în limbi străine să aibă "ritmul, volumul și intonația rostirii textelor în limba română". Dl Pruteanu se lăuda că posedă cîteva limbi. Să-mi explice și mie cum face să aibă aceeași intonație în română și în italiană ori același volum în română și în germană. În sfîrșit, art. 6, par. 1 și 2 este de-a binelea orwellian: inventează servicii și birouri județene, în cadrul M.C.C., care, sprijinite de "organele" M.F. și M.I., vor urmări
Legea Pruteanu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14640_a_15965]
-
străine să aibă "ritmul, volumul și intonația rostirii textelor în limba română". Dl Pruteanu se lăuda că posedă cîteva limbi. Să-mi explice și mie cum face să aibă aceeași intonație în română și în italiană ori același volum în română și în germană. În sfîrșit, art. 6, par. 1 și 2 este de-a binelea orwellian: inventează servicii și birouri județene, în cadrul M.C.C., care, sprijinite de "organele" M.F. și M.I., vor urmări aplicarea legii și vor da amenzi contravenționale cuprinse
Legea Pruteanu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14640_a_15965]
-
de subînțelesuri sau răstălmăciri - legea este absolut inaplicabilă. Și, în vechiul spirit maiorescian, o lege inaplicabilă e mult mai rea decît absența legii, pentru că riscă să compromită chiar ideea legalității (cîtă va mai fi fiind). E adevărat că prea adesea româna actuală se vorbește rău în public, că atîtea discursuri politice și mesaje ale presei răspîndesc erori și confuzii lingvistice; e adevărat că de multe ori formulele străine sînt preluate ca atare nu din necesitate, ci din snobism și comoditate. Susținătorii
Proces-verbal de contravenție by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14677_a_16002]
-
teoriilor feministe, probabil că acest fenomen, ca toate situațiile de diferențiere lingvistică, poate fi interpretat la fel de bine în cheie pozitivă sau negativă. S-ar putea să fie totuși vorba, dincolo de tradiții socio-culturale, de un fapt fundamental lingvistic: fiind clară tendința românei de a atribui genul gramatical - în opoziția masculin-neutru versus feminin -, după formă ( ceea ce e valabil atît pentru denumiri - de aceea Craiova e feminin, iar Brașovul masculin-neutru, Dacia feminină iar Opelul neutru etc., cît și pentru împrumuturile recente), apariția unui nume
Despre unele ùzuri onomastice... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14041_a_15366]
-
fi tradusă din pricina unor rivalități personale și a unor încurcături juridice. Așa se face că au trecut aproape doi ani de la apariția acestui epistolar la editura "Weidle" din Bonn, și probabil va mai trece un timp pînă la tălmăcirea în română a acestui roman epistolar. În toamna anului trecut, Gabriel Liiceanu, în faimosul său jurnal Ușa interzisă, îi consacra scrierii și autoarei mai multe pagini o atenție întru totul justificată. Își afla ecou ( din auzite) în acest segment al cărții lui
Cu Friedgard Thoma, dincolo de Ușa interzisă by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13992_a_15317]
-
s-a vorbit și în presa scrisă și în cărți. Cum resimțiți, în calitatea de autoare, această situație? După ce v-am citit romanul am resimțit dorința absolut legitimă de a-l vedea cît mai urgent, pe loc chiar, tradus în română... F.T.: Da, aceasta a fost și dorința celorlalți români pe care i-am cunoscut. Numai că, nevinovată cum sunt, mi-a fost dat totuși să resimt forța editurii franceze (e vorba de Gallimard n.n.). O putere care depășește cu mult
Cu Friedgard Thoma, dincolo de Ușa interzisă by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13992_a_15317]
-
literaturi mari", referindu-se prin "mic" la caracterul redus al Dicționarului scriitorilor români ( Praga, 2001) și prin "mare" la valoarea literaturii române. Libuëe Valentová cunoscută cititorilor revistei noastre ca fiind corespondenta "României literare" în Cehia este profesoară la secția de română a Institutului de Studii Romanistice a Universității din Praga și secretara activei Asociații Cehia-România. În toate aceste ipostaze L.V. se evidențiază ca o neobosită propagatoare a literaturii și a culturii române în țara sa. Notele de mai jos sînt simple
Un dicționar ceh al scriitorilor români by Florica Dimitrescu () [Corola-journal/Journalistic/14033_a_15358]
-
față de care pot apărea excepții și mai ales posibilitatea de pronunțare scindată (în diereză), despre care autorii dicționarului afirmă că e folosită din plin - în poezie! Indicații similare dau și dicționarele italienești, la forme și mai apropiate de cele din română (versifica-zio-ne, revolu-zio-ne, revi-sio-nismo, mi-nia-tura, bi-liar-do, bar-bie-re etc., în De Mauro 2000). Așadar, regula românească e mult mai "latinizantă" decît cele ale altor limbi romanice; desigur, fenomenul poate fi explicat prin faptul că ea a fost impusă unor cuvinte intrate mai
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
dicționare. Pian apare în dicționarele noastre cu hiat (pi-an); în franceză cuvîntul conține un diftong (pia-no), ca și în italiană: pia-no(-for-te). Și în germană - posibil intermediar pentru cuvîntul românesc - dicționarele indică un diftong (cf. Der Grosse Duden 1986). Așadar, româna ar fi ales - în ciuda etimologiei și a tendințelor proprii (și deși avea modelul fonetic al silabei inițiale pia-, din piatră, piață, piază) - pronunțarea pi-an, pi-a-nist. Un exemplu extrem e cuvîntul milieu (DEX, DOOM), pentru care se recomandă pretențioasa (și falsa
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
în excelentul "Dicționar cinematografic" al lui Bujor T. Rîpeanu). Vedeți, sunt așadar un veteran "cinefil" încă din vremea "filmului mut"!!... - Din câte știu, n-ați rămas la cinematografie... - În 1928 am trecut de la cinematografie la teatru. Directorul liceului, profesorul de română St. V. Nanu a fost foarte omenos cu mine; atunci când a reorganizat revista "Vlăstarul" mi-a atribuit cronica teatrală, bucurându-mă și de o recomandare către Teatrul Național, având acces la toate spectacolele. Dinu Noica era redactorul-șef, cronicar muzical
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
foarte bine pentru că am făcut studii de literatură română la Facultatea de Litere din București, însă nu am scris pentru că nu aveam cui să dau articolele sau studiile mele despre literatura română. Trebuie să vă mărturisesc că am scris în română, dovadă că am și acum manuscrisele. F.J.: În 1995 a apărut primul volum din Amintiri fără memorie I. la Editura Fundației Culturale Române din București. Al.C.: Da, e adevărat. Asta confirmă ce v-am spus mai înainte, că am
Alexandru Ciorănescu by Farkás Jenö () [Corola-journal/Journalistic/14151_a_15476]
-
de obicei. [...] Apoi Își mută privirea În stea, Cănd raza-nglodată de cer se subție. Și, obosiți, nu pregetă-o clipă Să ni se așeze În pământ, temelie.” Eugen, cu vocea strangulata de plâns, a spus cuvinte de adio, traducând din română În ebraică. Era pregătit să citească poezia „Repetabila povară” de Adrian Păunescu, dar podidindu-l plânsul, poezia a fost citită tot de Liane Herman, la fel de talentata că și la pian. Redau și din această poezie o strofa: „Cine are părinți
Rolanda Camin-Nacht. In: Editura Destine Literare by Liana Saxonie-Horodi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_352]
-
tehnice, în care specialiști importanți să nu se afle în afara României. În ceea ce privește politicul, lucrurile stau și mai prost: dacă acțiunea bolșevică nu s-ar fi produs în cele două etape, am fi asistat la discuții și dispute serioase într-o română elegantă, ca altădată în parlamentul României. Parcă este o diferență între discursurile unui Maiorescu, Carp, Take Ionescu, Ion și Ionel Brătianu, I. G. Duca, Iorga, P. P. Negulescu, Iuliu Maniu, Gafencu etc. și pălăvrăgeala, de multe ori agramată, care răsună
Clădiri simbol ale comunismului Casa Scânteii și Casa Poporului by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14244_a_15569]
-
în seara asta, să visez și să spun mâine dimineață O.K. Pot să scriu!? Hai, că eram să ard cartofii, tot scriind și scriind, îi lăsam pe ai mei fără mâncare... Ah, încă ceva. Am fost cândva profă de română într-un sat, ehe! departe..." Calmați-vă, repet, rupeți-o definitiv cu brambureala, apoi puteți să și faceți exerciții de scris, pe care să le recitiți, ca să vedeți pe nervii dvs. dacă sunt sau nu sunt suportabile. Și dacă vor
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14263_a_15588]
-
zis tu, și aici trebu' oleacă de rărit..." (timpul.dnt.md); "Trebu' sî fim pragmatici, trebu sî hotărâm problemi concreti" (flux.press.md). Cazul verbului a trebui constituie încă o dovadă a faptului că în momentul actual competența în domeniul românei nu se mai poate limita la simpla cunoaștere a limbii standard: formele "dominate", controlate și eliminate de norme, (re)intră - din registrele stilistice ale oralității și din graiuri - în zona publică a scrisului.
Tre', trebe și trebu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15027_a_16352]
-
un șir de reprezentații, despre adevăr și minciună, despre adevărul minciunii și minciuna adevărului. Dacă, vorba unui dramaturg, "viitorul e maculatură", s-ar putea spune că prezentul e butaforie. În rolul principal, în postura de intelectual amărît - un profesor de română cu o față de "nimeni în proză" și cu o "viață de cacao" -, Mircea Diaconu aduce o seninătate și o șiretenie a disperării, combinate cu un grăunte de nebunie. "Nu-mi venea să cred: îmi plăcea la nebunie!", zice personajul despre
Unora le place cerșitul by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15032_a_16357]
-
între vocalele lungi și cele scurte. Contemporanii lui Gregorie de Tours și Fredegaire - cronicarii regilor merovingieni - scriau o "romană" care "arăta barbar la culme pentru oricine știa bine limba lui Cicero." în contra grămăticilor care țipă, autorul vorbește despre realitatea apariției românei vernaculare sau vulgare sau neo-românei, o limbă care va arăta cam așa: "iam dat lu soțu cămașa care iam călcato". Dacă nu e doar un vis urît, "Nu peste multă vreme, cînd româna va fi predată doar ca limbă moartă
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
care țipă, autorul vorbește despre realitatea apariției românei vernaculare sau vulgare sau neo-românei, o limbă care va arăta cam așa: "iam dat lu soțu cămașa care iam călcato". Dacă nu e doar un vis urît, "Nu peste multă vreme, cînd româna va fi predată doar ca limbă moartă în cîteva universități cu ștaif, neo-româna își va inventa o literatură originală. Și cine știe? Contrar aparențelor, ea va traduce pe brînci, inclusiv din marea filosofie de altădată. Astăzi numai în vis putem
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
de a fi fost rostit în cadrul Lojii masonice vieneze arată că Horea nu mai era nici ucenic, nici calfă, avînd gradul III, căci altfel n-ar fi fost îngăduit să vorbească. Textul din Litere nu e absolut impecabil retranscris în română (de pildă, prepoziția de nu era rostită de Horea die, ci ghe, ca în Ardeal), dar merită să fie citit. Limba română vorbită în ultima parte a secolului XVIII este cît se poate de curată, în sensul apropierii de limba
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15037_a_16362]
-
istoric Skanderbeg e destul de sigur; forma greu de confundat (inclusiv variantele ei, mai mult sau mai puțin justificate) și chiar unele componente semantice (ideea de forță, luptă, bărbăție) apar astfel ca suficient motivate. Sensul particular dobîndit de numele propriu în română nu pare să se regăsească în alte limbi (chiar într-un dicționar albanez tipul de întrecere este numit "provë force"); nefiind însă vorba de un termen fundamental, consultarea unor surse mai complete ne poate oricînd contrazice. în diverse texte actuale
Skandenberg / Skanderbeg by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15071_a_16396]
-
analogii cu alte antroponime (de pildă, cu numeroasele nume terminate în -berg). Oricum, toată varietatea de forme circulă internațional - Skanderberg, Skanderbeg, Scan- derbeg, Skandenbeg, Skandenberg, Skenderbeu (ultimul, în albaneză). Nu am reușit să descopăr firul exact al evoluției semantice din română, dar mi se pare credibil ca aceasta să fie relativ recentă și oarecum accidentală. Particularitățile formei, lipsa de atestări și statutul actual a cuvîntului exclud o motivare tradițională și populară, balcanic medievală. Mi se pare mult mai probabilă explicația printr-
Skandenberg / Skanderbeg by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15071_a_16396]