158 matches
-
opina: "Nucleele românești din provincia Dacia găsite de noi în Munții Apuseni și Munții Făgăraș, în Muntenia de sud, poate și cele din unele regiuni din sudul Olteniei, reprezintă continuarea firească a unor așezări romane". Brătianu susține, sprijinit pe observațiile romanistului Gamillscheg, ideea întâlnirii a două curente, unul transcarpatic, mai vechi și mai conservator, și altul transdunărean, deschis influențelor pătrunse pe valea Dunării, întâlnire din care a rezultat limba română (această idee revine, la Brătianu, și în Tradiția...). Trebuie să subliniem
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în apropiere de Albania și de vechea Dalmație. Trebuie să se țină seama de caracterul unitar lingvistic și cultural (o singură limbă latină populară) al populației provinciale dintre Adriatica și Marea Neagră. O teză eronată (veche!), adoptată de mulți filologi și romaniști susținea o "simbioză albanezo-română" în centrul Peninsulei Balcanice. De fapt, relațiile limbii române cu albaneza sunt de altă natură: comunitatea de substrat etnic-social și lingvistic. Ideea adepților teoriei imigraționiste că limba și poporul român s-ar fi format în sudul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o găsim la Tönnies. Prima este monumentala lucrare a lui Otto von Gierke Das Genossenschaftrescht, a cărei publicare a început în 1868 și a continuat câteva decenii. În acea perioadă, în Germania era deschis conflictul dintre interpretările date legii de către "romaniști", respectiv de "germaniști", von Gierke fiind în tabăra germaniștilor. În centrul gândirii sale se găsește contrastul pronunțat dintre structura societății medievale bazată pe status atribuit, apartenență, unitatea organică a tuturor grupurilor communal și corporate și distincția fundamentală dintre stat și
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
barbarie ce se întrevedea. Tradus în franțuzește, textul conferinței a fost publicat în același an de „La Nouvelle Revue française” sub titlul Abandon de la culture, iar în anul următor, Curtius repetă avertismentul tipărind Deutscher Geist Gefahr. Avertismentul ilustrului critic și romanist reprezintă încheierea unui ciclu în istoria culturii germane al cărui început îl proclamase Fichte cu Discursurile către națiunea germană. După lansarea reiterată a avertismentului său, Curtius a tăcut, înțelegând că în planul acesta singura nădejde rămânea în cei câțiva depozitari
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în istoria limbii, îndeosebi în luminarea unei zone puțin cunoscute, privind elementele autohtone, dacice, de „substrat”, sesizate încă de D. Cantemir și care intră în atenția a numeroși lingviști străini (J.B. Kopitar, P.J. Šafařik, Fr. Miklosich, H. Schuchardt ș.a.). Deopotrivă romanist, slavist, orientalist, indoeuropenist, cunoscut și în medii științifice din Europa, H. deține atuuri indispensabile unor construcții teoretice de amploare. El realizează în Principie de lingvistică (1881) cea dintâi sinteză românească a disciplinei. Aceasta era și corolarul unei lucrări importante, Cuvente
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
a Bazei Moldovenești a Academiei de Științe a URSS (din 1949 - Filiala Moldovenească a acestei Academii). Directori au fost Ion D. Ciobanu (1946-1952), promotor al teoriei antiștiințifice despre două limbi și două culturi de sine stătătoare, moldovenească și română, și romanistul Andrei Borșci (1952-1958), care a promovat ideea unității moldo-române de limbă și a încurajat acțiunile de valorificare a moștenirii literare. Din 1958 cercetările filologice se desfășoară în cadrul Institutului de Limbă și Literatură, ai cărui directori au fost istoricul literar Iosif
INSTITUTUL DE LITERATURA SI FOLCLOR AL ACADEMIEI DE STIINŢE A REPUBLICII MOLDOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287563_a_288892]
-
aria disciplinelor filologice, ajungând la rezultate notabile în domeniul istoriei literaturii și culturii, al esteticii și stilisticii, al limbii literare și literaturii comparate. Studiile sale despre Bergson și Valéry, Rabelais, Voltaire și Hugo îmbogățesc cultura română cu sinteze prețioase. Pasionat romanist, J. dovedește încă din primii ani ai șederii în România un interes deosebit pentru cunoașterea limbii, culturii și literaturii române, scriind numeroase articole și studii în domeniu. Publică pagini memorabile despre Vasile Bogrea, St. Bezdechi, Tudor Vianu, Tudor Arghezi, Lucian
JACQUIER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287662_a_288991]
-
, Alf (8.VII.1902, Paris - 1.III.1996, Lund, Suedia), filolog și romanist suedez. Membru al Academiei Regale de Litere, Istorie și Antichități a Suediei, membru corespondent (1947) și membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al unor universități din Franța, Suedia, Italia, Norvegia, Danemarca, România, L. este un cercetător și
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
inaugurat la Uppsala primele cursuri de limba și cultura română, mutându-le în 1938 la Universitatea din Lund, unde timp de peste treizeci de ani a predat și a studiat, publicând numeroase studii cu tematică românească și formând o școală de romaniști, unii specializați în limba română, capabili să realizeze teze de doctorat în acest domeniu. În timpul războiului L. a apărat în presa suedeză neutră drepturile României asupra Transilvaniei, protestând contra anexării părții de nord a provinciei de către Ungaria prin Dictatul de la
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
Verbe roumain (I-II, 1954-1955), cea mai vastă analiză a unui capitol de morfologie romanică. În prefață citează câteva opinii de autoritate asupra importanței limbii române, dintre care cea a lui V. Kiparski (savant finlandez), „în același timp slavist și romanist”, care a scris într-o revistă prestigioasă, în 1944, că „limba română [...] din punct de vedere lingvistic este cea mai interesantă din Europa”, ceea ce explică atașamentul constant și atât de fertil al lui L. față de această limbă. După un deceniu
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
1974; Dictionnaire morphologique de la langue roumaine (în colaborare cu Const. Gâdei), București, 1981. Repere bibliografice: Mélanges de philologie offerts à Alf Lombard, Lund, 1969; D. Macrea, Alf Lombard, în Limbă și lingvistică română, București, 1973, 62-65; Gh. Bulgăr, Un savant romanist, exeget al limbii române: Alf Lombard, „Comunicările Hyperion”, 1993, 9-19; Marius Sala, Alf Lombard, LR, 1996, 1-6; Florica Dimitrescu, Alf Lombard, RL, 1996, 12; Alexandra Roceric, Un gând la plecarea lui Alf Lombard, JL, 1996, 5-8; Rusu, Membrii Academiei, 302
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
Universității ieșene, absolvind în 1922. În perioada studiilor universitare editează cursurile lui A. Philippide și Ilie Bărbulescu, G. Ibrăileanu și G. Pascu. În 1924 devine asistent al profesorului A. Philippide, în 1928 își susține doctoratul, funcționând apoi ca asistent al romanistului Leo Spitzer, la Marburg, unde a predat un curs de introducere în limba și cultura română. Efectuează stagii de studii la Roma, Trieste, Veneția, Zürich, Berlin, Giessen, Heidelberg, Frankfurt am Main, Leipzig, Paris, Viena. Devine apropiatul unor somități filologice ca
GAZDARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287181_a_288510]
-
în Germania, la Seminarul Teologic Evreiesc din Breslau (azi Wroclaw, Polonia), din dorința expresă de a se familiariza cu istoria poporului evreu, dar urmează, la Universitatea din Leipzig, și cursuri de lingvistică și filologie, fiind unul dintre studenții preferați ai romanistului Gustav Gröber; cu acesta va trece, în 1877, un strălucit doctorat, pe o temă de lingvistică românească, Zur rumänischen Lautgeschichte, I. Die Gutturale Tenuis, publicată la Halle, în 1878. În 1881 își ia și diploma de rabin și predicator. Pendulând
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
, Alain (10.I.1913, Toulon, Franța - 24.I.1998, Paris), romanist și traducător francez. Și-a făcut studiile la Aix-en-Provence și la Paris, unde a intrat, în 1933, la École Normale Supérieure. Vizitează România cu un grup de studenți, intenționând să cunoască monumentul de la Adam-clisi în vederea unei lucrări asupra trofeelor romane
GUILLERMOU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287381_a_288710]
-
unde a intrat, în 1933, la École Normale Supérieure. Vizitează România cu un grup de studenți, intenționând să cunoască monumentul de la Adam-clisi în vederea unei lucrări asupra trofeelor romane. Se decide apoi să se consacre studierii limbii și literaturii române cu romanistul Mario Roques, care îl recomandă pentru o bursă la Institutul Francez din București. Aici a lucrat câțiva ani la redactarea tezei Influența franceză asupra nuvelei românești în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, adunând și material pentru întocmirea
GUILLERMOU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287381_a_288710]
-
colecția de limbi moderne a Editurii Goliardica din capitala italiană, în cadrul căreia a îngrijit volumul colectiv Contatti linguistici e mass-media (1981). A fost decorat de președintele Republicii Italiene cu Medalia de Aur pentru merite în domeniul școlii, culturii și artei. Romanist, fondator al învățământului limbii române la Universitatea „La Sapienza”, G. se remarcă prin studiile sale despre Eminescu, printr-o sinteză asupra literaturii române și prin cercetări de lingvistică. În Introduzione alla letteratura romena (1971), la origine curs universitar, încearcă să
GUŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287392_a_288721]
-
Sorescu și Ioan Alexandru. Cartea cuprinde și un bogat capitol de texte din Alecsandri, Eminescu, I.L. Caragiale, Macedonski, Slavici, Goga, Sadoveanu, Arghezi, Rebreanu, Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu și Ioan Alexandru. G. contribuie, alături de romaniști și eminescologi italieni cum au fost Carlo Tagliavini, Ramiro Ortiz, Giulio Bertoni, Umberto Cianciolo, Gino Lupi, Rosa Del Conte și Mario Ruffini, la cunoașterea operei lui Eminescu în Italia. În studiul Sentimentul timpului în poezia lui Eminescu (1957), autorul pornește
GUŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287392_a_288721]
-
Ion Chiriță), Roma, 1990; Studi di lingua e letteratura romena, Roma, 1992. Traduceri: Ion Caraion, Lacrime perpendicolari, Roma, 1994. Repere bibliografice: George Muntean, „Storia del nome Dracula e di altre parole d’oggi”, RITL, 1976, 4; Gheorghe Carageani, Testamentul unui romanist, RL, 1998, 9; Manolescu, Enciclopedia, 371-372. I.D.
GUŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287392_a_288721]
-
, Klaus (5.VII.1930, Mülheim an der Ruhr, Germania), românist german. După studii universitare, urmate, între anii 1950 și 1955, la Köln, Freiburg și Pisa, și axate pe limbi romanice, filologie clasică și istorie, H., discipol al romanistului Hugo Friedrich, și-a susținut în anul 1955, la Freiburg, teza de doctorat despre un tratat al lui Francesco Petrarca, De remediis utriusque fortunae (disertația a apărut sub titlul Fortuna und Virtus. Eine Studie zu Petrarcas Lebensweisheit, 1958). Își începe
HEITMANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287425_a_288754]
-
ai secolului al XX-lea, în timp ce studia la Universitatea din Freiburg, când, așa cum avea să spună în discursul de recepție la Academia Română, România devenise „o țară de dincolo de negură, un fel de terra incognita, care dispăruse până și din orizontul romaniștilor” din universitățile germane. H. a luat pe cont propriu problema repunerii în drepturi a românei la Universitatea din Freiburg, a învățat limba română după manualul lui Ernst Erwin Lange Kowal, a citit multă literatură (nuvelele lui I.L. Caragiale, romanul Rusoaica
HEITMANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287425_a_288754]
-
Tudor Arghezi, Mircea Eliade) și s-a străduit să contribuie la lărgirea în spațiul germanofon a cunoștințelor despre români și cultura română. A scris, printre altele, studii despre chestiuni care erau tabu în România înainte de 1989. Se numără printre acei romaniști care au denunțat, încă din anii ’60, falsul așa-zisei limbi moldovenești, opinie pentru care autoritățile politice de la Chișinău l-au taxat drept „trubadur al antisovietismului”, „înverșunat antisovietist”. O mare parte a scrierilor lui H. sunt dedicate interferențelor culturale româno-germane
HEITMANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287425_a_288754]
-
tr. și postfață Florin Manolescu, București, 1996; Limbă și politică în Republica Moldova, Chișinău, 1998; Cercul Literar de la Sibiu. Influența catalitică a culturii germane (în colaborare cu Ov. S. Crohmălniceanu), București, 2000. Repere bibliografice: Marcea, Varietăți, 340-342; Dan Milcu, Un eminent romanist și românist, L, 1991, 13; Victor Durnea, Profesorul Klaus Heitmann și Basarabia, CRC, 1992, 4; Paul Cornea, Un mare romanist, un remarcabil „românist”, RL, 1992, 6; Iordan Datcu, Un temeinic studiu despre Richard Kunisch, REF, 1992, 6; Grete Tartler, „Românii
HEITMANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287425_a_288754]
-
a culturii germane (în colaborare cu Ov. S. Crohmălniceanu), București, 2000. Repere bibliografice: Marcea, Varietăți, 340-342; Dan Milcu, Un eminent romanist și românist, L, 1991, 13; Victor Durnea, Profesorul Klaus Heitmann și Basarabia, CRC, 1992, 4; Paul Cornea, Un mare romanist, un remarcabil „românist”, RL, 1992, 6; Iordan Datcu, Un temeinic studiu despre Richard Kunisch, REF, 1992, 6; Grete Tartler, „Românii, popor de viitor”, RL, 1995, 41; Alexandru George, Între două popoare, LCF, 1996, 13; Daniel Cristea-Enache, O monografie „nemțească”, ALA
HEITMANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287425_a_288754]
-
În maniera aproape caricaturala, legăturile stabilite Între literatura și stat, mai ales de fiecare dată când se punea problema «identității». Departe de a fi un raport privilegiat Între autor și publicul sau, scrierile literare angajează numeroși experți (critici, comentatori, germaniști, romaniști și comparatiști) Însărcinați să claseze operele, iar raportul cu statul poate juca aici un rol determinant, chiar dacă nu Întotdeauna vizibil. Deși recompunerea «uneia» sau «mai multor» literaturi germane după 1989 constituie o situație specială, sunt posibile totuși comparații, examinând felul
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
-se, părăsește redacția în 1927. În anii ’30 lucrează, în cadrul resortului de reclamă al Editurii Krafft & Drotleff, ca funcționar al cinematografelor orășenești și agent al unor instituții de asigurări. Când Institutul Cultural German din București (în fruntea căruia se afla romanistul Ernst Gamillscheg) a deschis o filială la Sibiu, i-a fost încredințată conducerea acesteia. În această calitate, a impulsionat acțiunile de traducere reciprocă din literaturile română și germană și a contribuit la coordonarea diferitelor proiecte, promovate de autori, traducători sau
ROTH. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289389_a_290718]