278 matches
-
aceste argumente par să încline balanța în favoarea ipotezei susținerii formării poporului român în sudul Dunării, într-un mediu slav balcanic. El considera că acest mediu pare, în plus, să fi fost mai propice latinizării (romanizării) decât Dacia nord-dunăreană, imperfect (incomplet) romanizată, între 106-275, și, fără îndoială, golită de populație după năvălirile barbare din secolul al III-lea. Însăși unitatea limbii române, care se remarcă până și în dialectele îndepărtate, ca cel macedo-român din sud, nu se poate explica decât printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dramatică, fundamentală în istoria noastră, A. D. Xenopol consideră că nu i se pare întemeiată susținerea că cetățenii romani care nu erau atât de atașați de noua provincie s-ar fi desprins mai ușor, în timp ce ar fi rămas aici numai dacii romanizați, autohtoni vechi ai acestei țări, deprinși cu nevoile, care ar fi vrut mai bine să sufere neajunsurile pe pământul lor decât să caute liniștea "desțărându-se". El spune textual: "Nouă ni se pare că nu naționalitatea locuitorilor Daciei a hotărât care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după 602), "cu o forță de neînvins", părea că va mătura totul și va șterge orice urmă de romanitate de o parte și de alta a Dunării. Cu toate acestea, în epoca când o "cezură" părea inevitabilă, elemente romanice sau romanizate au continuat să traverseze Dunărea și să se amestece cu noii năvălitori barbari (slavi). După Menandru, în 578, slavii din Muntenia capturaseră numeroși prizonieri romani, în cursul expedițiilor lor în sudul Dunării. În secoul al VII-lea, pe vremea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
condițiile în care, în secolul al VI-lea, aceștia o ocupau aproape în întregime. Mai mult, elementele slave rămase în nordul Dunării, după 602, erau asimilate de populația autohtonă, romanică. Această afirmație este cu atât mai verosimilă, cu cât populația romanizată, rămasă în Dacia, primea aproape continuu întăriri, fie prin captivii luați de slavi și avari, fie prin emigrația populației romanice din sudul Dunării împinsă spre nord, în urma stabilirii slavilor. Istoricul Radu Rosetti afirma, simplificând, că poporul român s-a format
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slavi și avari, fie prin emigrația populației romanice din sudul Dunării împinsă spre nord, în urma stabilirii slavilor. Istoricul Radu Rosetti afirma, simplificând, că poporul român s-a format prin amestecul dintre slavii care ocupau regiunile dunărene și prizonierii aparținînd populației romanizate, aduși de ei din sudul Dunării. De fapt, susține Brătianu, este vorba despre trei straturi etnice succesive: 1. coloniștii romani rămași în Dacia, după retragerea din 275, al căror număr este imposibil de precizat 2. prizonierii aduși de dincolo (sudul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pătrunderii masive slave a fost asimilată treptat (slavizată). Numai elementele romanice din regiunile de deal și de munte (Munții Haemus, Pind) și-au conservat neamul. Păstorii români (vlahi) din Macedonia și Bulgaria, nordul Greciei și Albania sunt urmașii păstorilor traci romanizați . Păstorii români din Carpați și Haemus nu sunt nomazi, iar transhumanța lor presupune legarea de așezări omenești stabile-satele se află la câmpie iar vara urcă turmele la munte. Dar la sud de Haemus, în Pind, Rodopi și Gramos, satele se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
civilizația și cultura romană, ceea ce a înlesnit încadrarea acestor populații în civilizația provincială romană. În Moldova nord-estică, ca și în Dacia nord-vestică (Crișana și Maramureș), romanizarea elementelor autohtone a continuat și după retragerea aureliană din 275, prin legăturile cu dacii romanizați. În legătură cu romanizarea, Roesler susținea că, în Dacia, "pe un teritoriu slab populat, înconjurat de o populație răuvoitoare (ostilă), dacii liberi, s-a format o țară (provincie) pur colonială, în care romanitatea n-a avut rădăcini adânci, pentru că nu se sprijinea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Dacia, iar M. Macrea, în Viața în Dacia romană, afirmă: "Succesul deplin al romanizării, în Dacia, în timpul relativ scurt, de abia 165 de ani, este, în primul rând, o consecință a colonizării masive de la început a provinciei cu elemente romanizate aduse din tot Imperiul, acțiune conștient continuată și sprijinită de împărații următori" (p. 28). În sfârșit, I. Horațiu Crișan, într-un studiu (în "Ziridava", VIII, 1977) arată că romanizarea a durat șase secole și asimilarea limbii latine a avut loc
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
provincie, practic, a avut loc un proces de reocupare a Daciei romane, vatra autohtonilor, de către dacii din nord-vestul țării și carpii din Moldova. Valuri de daci liberi s-au așezat în regiunile rurale ale Daciei, unde au întâlnit pe dacii romanizați, în rândurile cărora s-au integrat. Se poate spune că tocmai populația rurală din Dacia post-aureliană, alcătuită din daco-romani și întărită prin pătrunderea dacilor liberi, trăind în anonimat în umbra valurilor de migratori, este cea care a salvat romanitatea carpato-dunăreană
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe G. Weigand și Kr. Sandfeld, cuprinde limbile bulgară, albaneză, neogreacă și română, mai puțin sârbo-croata. Weigand considera albaneza, româna și bulgara ca trei ipostaze ale aceleiași limbi "balcanice", albanezii fiind traci care vorbesc (păstrează) limba veche, românii fiind traci romanizați, iar bulgarii traci slavizați. Însă, deși limbile balcanice prezintă concordanțe, acestea nu merg până la identitate completă. În același timp, este incontestabil că un număr relativ ridicat de cuvinte, mai ales în albaneză și română, provin din idiomurile populațiilor preromane și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reduceri, acel "sermo rusticus" provincial.55 După toate cele arătate, putem încerca unele concluzii. Un document despre "nașterea poporului român" nu avemla fel nu există vreo atestare despre locul și timpul când s-a închegat limba română. În ceea ce privește locul, teritoriul romanizat, unde se vorbea latina populară, acesta cuprindea Moesia Superior, Moesia Inferior, Tracia nord-vestică și Dacia. În regiunile moeso-geto-dace a fost localizată "patria" de naștere, leagănul limbii române, împreună cu poporul român, a limbii primare, protosau străromâne, premergătoare despărțirii celor patru dialecte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din latină, iar structura lor continuă structura acesteia. Acad. Al. Rosetti, în Istoria limbii române, a dat definiția genealogică a limbii noastre: "Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt, în partea răsăriteană a Imperiului roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate Dacia, Panonia de sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii până în zilele noastre". Ca și alte limbi romanice, româna continuă structura latinei, dar cu multe schimbări. În structura unei limbi, gramatica este partea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
limba română nu s-a format după contactul cu lumea slavă-latina populară s-a transformat în limba română, înainte de începutul secolului al VII-lea (602). Exemplu (dovada): "torna, torna fratre" cel mai vechi text (cele mai vechi cuvinte) românesc-limba populației romanizate, limba ausonică, limba latină populară! Prin urmare, limba română a apărut ca un idiom diferit de latina din care provenea, în secolele V-VIII, în momentul în care noul popor de la Dunăre (cel român deja) se distingea de alte popoare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slave în limba română), toponimia slavă răspândită în toate regiunile românești, importanța slavilor în alcătuirea nobilimii locale. Un lucru este cert: în ciuda dominării lor, în ținuturile de la Dunăre și Carpați, timp de câteva secole, slavii instalați aici au fost asimilați (romanizați) în întregime, pierzându-și treptat limba și trăsăturile proprii în mijlocul majorității românești. Pentru ca acest proces etnic să fi fost posibil, trebuie ca daco-romanii să fi alcătuit o majoritate categorică, în toate regiunile, care ar fi putut absorbi minoritatea slavă. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al XIX-lea, Gh. Șincai în Hronica românilor. în prima jumătate a secolului al III-lea e.n., trăiește în Dacia „o adoratoare [= preoteasă] a zeilor munților”, o „femeie foarte superstițioasă” (Lactantius, De mortibus persecutorum, XI, 1), cunos- cută sub numele romanizat Romula, originară din regiunile „de dincolo de Dunăre” (ibidem, IX, 2) (208, pp. 61, 65). în urma deselor și puternicelor invazii ale carpilor, Romula se vede nevoită să se stabilească la sud de Dunăre, se pare în localitatea Serdica (lângă Sofia de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Agrigoroaiei a amendat soluția privind proveniența italică a celor doi termeni : „O aseme- nea proveniență italică nu poate fi sigură, căci răspândirea acestui tip de personaj în aria veche dacă ne duce mai degrabă la un cuvânt arhaic al dacilor romanizați, ca alternativă htonică și subacvatică a «călătorului prin nori»” (6, p. 244). Ca atare, cerce- tătorul român consideră cei doi termeni în discuție - maghiar și sârbo-croat - ca fiind „relicve lingvistice” provenind de la un pro totip tracic (din familia hidronimului Gabranus
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
numesc Vlahia, atât de cătră scriitorii bizantini cât și de cei occidentali. Departe dar de-a fi numai o mână de coloni romani, românii erau în evul mediu unul din popoarele cele mai numeroase ale Peninsulei, după toată probabilitatea traci romanizați, ca și cei din Dacia. Rolul cel mai însemnat [î]l joacă sub asanizi, dintre cari Ioanițiu, în răspunsul dat papei Inocențiu III, se declară a fi el, împreună cu poporul, de origine romană, mulțumind papei că l-a adus la
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
pentru a deosebi într-o inscripție grecească sau latinească un „roman“ de un „grec“ sau de un „barbar“, „hotărâtoare va fi - singură - limba“21, iar pentru a distinge romanii și italicii autentici de cei imigrați în provincii sau de localnicii romanizați se va avea în vedere „un nume care sună caracteristic pentru o provincie sau precizarea provinciei ori a originii italice“22. În temeiul acestor considerații, Pârvan identifica patru tipuri de „naționalități“: I. italicii; II. provincialii deveniți romani prin cetățenie sau
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
The Collapse and Recovery of the Roman Empire, London and New • Libertatea de mișcare și oportunitățile oferite de vasta piață pe care o constituia statul roman au condus la afirmarea economică a provinciilor și, implicit, la practicarea comerțului de către provincialii romanizați 85, dintre care în regiunea europeană cei mai activi au fost, după Vasile Pârvan, galloromanii 86. Numeroase epigrafe descoperite în diverse puncte din provinciile vestice și central-europene probează, într-adevăr, intensul comerț interprovincial 87 și dinamismul comercianților originari din Galliae
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ca/end/act/csisact e.html. Capitolul 7. Două perspective asupra lumii informațiilortc "Capitolul 7. Două perspective asupra lumii informațiilor" 1. Sun Tzu, The Art of War (Oxford University Press, Oxford, 1964), pp. 144-145 (capitolul 13, paragrafele 3-4). „Tzu” este varianta romanizată (transcrisă în alfabet latin) învechită, dar familiară a unui personaj chinezesc care s-ar traduce, în zilele noastre, prin „Zi”. 2. Sun Tzu, The Art of War, p. 146 (capitolul 13, paragrafele 9-10). 3. Sun Tzu, The Art of War
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
din nou de „persecuție”. În ce stadiu de creștinare erau barbarii în epoca în care invadau interiorul imperiului e o problemă dificilă și foarte discutată; știm ceva mai mult despre goți care se stabiliseră în Moesia și erau cei mai romanizați dintre germani. În acest nou context social și politic, creștinismul trebuie să fie conștient de noua situație, iar reacția la noile condiții este, de obicei, vivace și inovatoare (cu excepția câte unui literat pedant înțepenit în exaltarea trecutului). Astfel, în urma marilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
noua situație, iar reacția la noile condiții este, de obicei, vivace și inovatoare (cu excepția câte unui literat pedant înțepenit în exaltarea trecutului). Astfel, în urma marilor migrații barbare care s-au succedat începând cu 406, imperiul a pierdut progresiv Britania (niciodată romanizată total), Spania, unde s-au stabilit suabii și apoi vizigoții (aceștia devastaseră Italia în 410 și se stabiliseră la început în Galia meridională), Africa, ocupată definitiv de vandali începând cu anul 435 (anterior, ei se stabiliseră în Galia și apoi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nici măcar aici că este un literat care cunoaște foarte bine poezia păgână și ia ca model pentru cântul său Poeziile triste (Tristia) ale lui Ovidiu, dar și Scriptura și în special Psalmii. De aceea, Fontaine a vorbit despre „un Psalm romanizat și, mai ales, actualizat”. Opera principală este însă cea dedicată Laudelor lui Dumnezeu (De laudibus Dei), formată din trei cărți scrise în hexametri. Aceste laude se justifică, observă poetul, dacă este cercetată în primul rând cea mai însemnată operă a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este edificatoare pentru condiția elitei intelectuale a Vechiul Regat (1866-1918). Originar din Transilvania (tatăl său, Învățător, a participat la Revoluția din 1848 și a contribiuit la formarea unui sistem școlar modern În România), depune mărturie prin numele său (patronimul Maior, „romanizat” În Maiorescu) și prenumele sau (Titu Liviu) asupra voinței de afirmare a originii latine a românilor din Transilvania. Germanofon (Își scria jurnalul intim În germană), susținător constant al alianței politice cu Puterile Centrale, se deosebea de majoritatea elitei românești francofone
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
din nou de „persecuție”. în ce stadiu de creștinare erau barbarii în epoca în care invadau interiorul imperiului e o problemă dificilă și foarte discutată; știm ceva mai mult despre goți, care se stabiliseră în Moesia și erau cei mai romanizați dintre germani. în acest nou context social și politic, creștinismul trebuie să fie conștient de noua situație, iar reacția la noile condiții este, de obicei, vivace și inovatoare (cu excepția cîte unui literat pedant, înțepenit în exaltarea trecutului). Astfel, în urma marilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]