314 matches
-
oaspeți știau prea bine că Watanabe Tenzo era nepotul lui Koroku și unul dintre principalii săi aliați. Înainte de plecare, Koroku jură să cerceteze pe deplin pronblema. Se simțea dezonorat și se întorsese acasă furios și rușinat. Nici una dintre mâhnitele sale rubedenii nu putu propune un plan. Dacă ar fi fost vorba numai de familiile lor sau de servitori, ar fi putut găsi o soluție, dar incidentul îl privea pe Tenzo, care era nepotul lui Koroku. Casa din Mikuriya a lui Tenzo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
clanului împotriva lui însuși, dar nu se putea evita. De vreme ce nu era cu adevărat decât un singur organism alcătuit din mai mulți oameni, răul trebuia stârpit de la rădăcină. Koroku, cu curajul său fără pereche, era acoperit de sângele proaspăt al rubedeniilor lui. Îi strigă lui Tenzo să se arate, dar zadarnic. Zece oameni de-ai săi căzuseră, însă în tabăra cealaltă era aproape un masacru. Dar Tenzo nu se găsea printre cei morți. Părea că-și părăsise oamenii și, apucând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Seniorului Dosan nu va reuși. Seniorul Yoshitatsu e bine pregătit. Mai mult decât atât, ca tatăl și fiul să ia armele și să verse sânge contravine oricărui cod de comportament. Zeii îi vor pedepsi! Indiferent cine învinge sau pierde, sângele rubedeniilor va curge valuri. Și nu va mări teritoriul clanului Saito nici cu o palmă de loc. Dimpotrivă, provinciile învecinate vor pândi prilejul să intervină, iar provincia noastră va ajunge în pragul prăbușirii. Și slobozi un oftat prelung. Mitsuharu se cufundase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-i declara război lui Oda Hikogoro, căpetenia nominală a clanului Oda. I-a atacat castelul din Kiyosu și, după ce l-a cucerit, s-a mutat acolo de la Nagoya. Tokichiro urmărea cu satisfacție progresele stăpânului său. Izolat, Nobunaga era înconjurat de rubedenii ostile - printre care unchi și frați - iar sarcina de a-i înlătura din calea lui era mult mai presantă decât eliminarea altor dușmani. — Trebuie să fie supravegheat, avertizase Hikogoro. Supunându-l la presiuni ori de câte ori putea, Hikogoro plănuia distrugerea lui Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
servitorii săi. Când, însă, reflecta la propria lui situație, era recunoscător că se afla în viață. Ieyasu avea doar șaptesprezece ani, însă era deja tată. Cu doi ani înainte, după ceremonia majoratului, Imagawa Yoshimoto îi aranjase căsătoria cu fiica unei rubedenii de-a lui. Fiul lui Ieyasu se născuse în primăvara anterioară, așa că încă nu împlinise șase luni, iar tatăl auzea adesea plânsetele copilului în camera unde își instalase biroul. Soția lui nu-și revenise pe deplin după naștere și încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
îndepărtat, ascuns în adâncul inimii lui Ieyasu. — Dacă Oda n-a atacat alte provincii în ultimii câțiva ani - spre deosebire de vremurile lui Nobuhide - înseamnă că și-au făcut ordine în casă, spuse Ieyasu. — Nu conta dacă oamenii aflați împotriva lui erau rubedenii sau servitori, Nobunaga s-a resemnat complet cu sarcina asta. A doborât oamenii pe care trebuia să-i doboare și i-a alungat pe cei pe care trebuia să-i alunge. A curățit Kiyosu de ei aproape complet. — Cei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
plecării, falutele și tobele spectacolelor Nô răsunară din adâncurile citadelei principale. Din când în când, se auzea râsul gălăgios al unei mari mulțimi de oameni. Angajând o trupă de actori Nô, Hideyoshi își invită la castel mama, soția și celelalte rubedenii, pentru a degusta împreună o zi de distracție. Printre musafiri se aflau și cele trei prințese care erau crescute în izolarea celei de-a treia citadele. Chacha avea șaptesprezece ani; sora ei mijlocie avea treisprezece, iar cea mică urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
adaugă toate argumentele prezenței lor în dinamica socială a cuplului. Cristina făcea referință la moștenire, la participarea mezinului în dinamica familiei, în economia internă a familiei, și familia socială propriu-zisă este o familie extinsă în care se găsesc nu doar rubedeniile de sânge, ci și toți cei care se alimentează într-un fel sau altul pentru supraviețuire sau destin din prezența economică, socială a nucleului familial. Cătălin Avramescu: Da, curțile, pentru un istoric, ca și pentru un membru al publicului, bănuiesc
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
mine era neschimbată, obrazul ei n-avea zbârcituri, privirea îi era vie, gura la fel de fragedă și plină de căldură când mă săruta ca și atunci când eram mic, nu lâncedă și cu ceva de iască, așa cum era a altor doamne sau rubedenii care ne vizitau. Oricum glasul ei mi se părea straniu, străin, al unei străine, parcă nu mai era mama, soția tatălui meu, ci o femeie într-adevăr necunoscută de noi doi, căci, deși nu-i prinsesem, sau mai bine zis
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
chiar acum", repetă ea ca o poruncă, fără să-mi explice mai mult. Credeam că mama mai avea încă de trăit cel puțin luni. Muri a treia zi, vegheată de Sibi. O găsii întinsă în patul ei, luminată de lumânări. Rubedeniile pe care ea nu vrusese să le vadă ("plecați de-aici, n-am nimic, o să-mi treacă!") umpleau acum odaia și veranda. Mama nu mai era frumoasă fără viață, moartea n-o transfigurase, arăta mai bătrână cu zece ani, și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cuiva sau a mea. O mare curiozitate, mai intensă ca oricând, mă încerca: să vedem, ce-o să facă Suzy de Revelion, într-adevăr o să ajuneze? Chiar? Aveam, cum se zice, retragerea acoperită: frații Berea, adică ei doi, cu familiile și rubedeniile lor, făceau Revelionul în propria lor cârciumioară, bineînțeles cu obloanele trase. "Dacă doriți, dom' profesor, poftiți cu doamna, sînteți invitații noștri, o să ne facă plăcere", îmi spuseseră la o întrebare de-a mea, dacă închideau de ajunul Anului nou. Pesemne
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o adică, puteau fi și împușcați în luptă. [...] Erau bandiți, li se spusese de sute de ori acest lucru. Fugarii aceia erau tâlhari și voiau să răstoarne orânduirea. [...] Ceilalți soldați povesteau despre tot felul, despre cum era acasă, ce făceau rubedeniile lor, unii aveau iubite, frați, surori, doar Tinu nu avea pe nimeni decât pe Murgu. Și mai avea, ca bază sufletească, Partidul. Acesta îi dăduse șansă să ajungă în trupele de Securitate. Pentru el, a fi în trupele de Securitate
Povestiri din comunism by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/3792_a_5117]
-
percepției, a le plăti dările și privilegiul de a figura în colegii superioare averii și condiției lor sociale. Favori și funcții nu se mai dădură celor cari le-ar fi meritat sau cari ar fi fost calificați, ci nepoților, verilor, rubedeniilor pân- 'ntr-a șaptea spiță a alegătorilor influenți. Pe de altă parte, pentru a interesa prin daraveri curat materiale corpul electoral, s-a creat sute de funcțiuni nouă, împărțite asemenea sau la alegători, sau la rude de alegători. O mreajă întreagă
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
-i semnalez autorului două neglijențe, izbitoare întrucât distonează cu stilul său îndeobște curat și bine supravegheat și cu permanenta-i grijă pentru exactitate. Într-un rând (p. 118), vorbește de "extincția teoriei monetare la cuvânt" (s.n.), deși respectiva vocabulă are rubedenii îndestul de criminale (v. extinctor)2. Iar în altă parte (p. 153), citează "celebra formulă a lui Rimbaud": "Eu sunt altul", când propoziția din scrisoarea către Georges Izambard sună în realitate: "JE est un autre". "Convorbiri literare", nr. 5, mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
întotdeauna... Nu mai are importanță a cui vină e. A sosit timpul unei schimbări totale. Am ajuns la concluzia, bazată pe dovezi destul de evidente, cred, că dumneata nu ești persoana potrivită... Pentru că ați crezut că am sărutat o fată? Ai rubedenii nedorite de mine. Mi-am pierdut încrederea în dumneata. Regret. Dar nu am făcut nimic, nu înțelegeți, nu ne-ați lăsat să vă explicăm, a fost pur și simplu un ghinion... M-am săturat de minciuni, și nu doresc oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ăla a crezut că omul voia numai să-l sperie, ca să tragă cine știe ce foloase de la el. N-a stat mult pe gânduri, l-a Înjurat și a dat drumul la câini. Celălalt s-a Întors frumușel cu o grămadă de rubedenii, au omorât câinii și i-au azvârlit pe rudari din curte cu tot calabalâcul, să se ducă unde or ști, numai pe pământul moștenitorului nu. Rumânii se purtaseră oarecum diplomatic cu familia de strămutați geologic: arseseră câteva palme femeilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
alea. Căruțele de mine erau pictate, cu motive cosmice, contra unui onorariu modest, plătit În natură și În servicii. Mă rog. Fugăriții prin porumbiște nu s-au Înspăimântat iremediabil: au dat un mic ocol, și-au chemat la rândul lor rubedeniile și au pornit o bătălie cum nici În filmele lui Ghiță n-ați mai văzut vreuna. Ciomege, furci, coase, seceri, topoare, bărzi, sape - fiecare ce-a apucat - și să te ții omor. Rumânii au fost goniți la Început, dar și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vremurile alea, era sfânt pentru orășeni. Specula se impunea de la sine: nu mai vindea pe bani detergenți ori gaz de lampă, ci pe ouă, pe care le socotea la un leu bucata. Când strângea destule, Își lua cu el câteva rubedenii și se pornea la Piața Mare din oraș. În vreme ce el vindea ouăle de țară cu cinci lei bucata la o tarabă În aer liber, rubedeniile se așezau la cozile uriașe din Hală, două, trei ore sau chiar mai mult și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care le socotea la un leu bucata. Când strângea destule, Își lua cu el câteva rubedenii și se pornea la Piața Mare din oraș. În vreme ce el vindea ouăle de țară cu cinci lei bucata la o tarabă În aer liber, rubedeniile se așezau la cozile uriașe din Hală, două, trei ore sau chiar mai mult și cumpărau de la stat ouă de fermă. Câte două cartoane a câte treizeci de bucăți, că mai mult nu se dădea, În virtutea eticii și echității socialiste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o groapă pentru o umblătoare nouă; cazmaua i se proptise Într-un vas plin cu bani de aur din cine știe ce vremuri vechi. Norocosul nu era nicidecum un zgârcit, așa că s-a apucat să Împartă câte un bănuț pe la multele sale rubedenii. Dărnicia lui l-a pierdut, căci au aflat jandarmii, l-au legat, l-au bătut și l-au trimis la Oraș să facă pușcărie. Se zvonise, câțiva ani mai târziu, că un Înger cam năuc se rătăcise pe Înserate În preajma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
formele de cocă la căldura cuptorului ce-și pierdea Încet-Încet din putere. Tușa Îl Înfruntase pe Cel ce Doarme, iar el nu Îngăduise Îndrăzneala. A lăsat-o să trăiască Încă vreme destulă, nemișcată, mută, cu gura strâmbă, Îngrijită de niște rubedenii care Îi doreau și-i chemau moartea. Poveștile oamenilor cărora le era milă de ea spuneau că, din pricina acelui de pe urmă Plocon, multe dintre păsările văzduhului purtau În loc de ochi boabe de piper ori ienibahar, după cum le rostuise Tușa atunci când le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la butoiul cu vin și a pus-o pe nevastă - fie-mea, de! - să prăjească munți de gogoși. M-a așezat la loc de cinste, În capul mesei. Peste opera de artă pusese o perdeluță la care trăgeau cu ochiul rubedeniile și vecinii din jurul gogoșilor și al paharelor cu vin. Mie, pentru că v-am spus că nu beau alcool, Îmi adusese un sifon care cam răsufla și-un castron cu miere În care azvârlise un pumn de mieji de nucă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
că trăise cu un văr al ei de-al doilea la care ținea ca la lumina ochilor. De la nuntă la el fugise, dar ăla nici gând s-o primească. Au trimis-o părinții, să se răcorească, să pască vitele unor rubedenii de la munte. Când s-a Întors de acolo, cu fetița În brațe, alte vorbe zburaseră: al cui era copilul? Al vărului de-al doilea ori al profesorului bețiv? Singura care știa adevărul era ea, dar n-a vrut să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mă lăsase să-mi desfășor arta așa cum aș fi dorit. Socotea, poate, că vinul și gogoșile date oamenilor la dezvelirea picturii erau o cheltuială Îndestulătoare ca să nu-și mai facă griji și pentru pictor, pe care, vezi Doamne, Îl considera rubedenie și n-ar fi Îndrăznit să-l jignească cu bani. Lumea se Încinsese la pahare și pe mine mă bătea la cap, crezându-se și el intelectual, pentru că purta pantofi și pantaloni cu dungă, unul al lui Câinaru. Pe tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cine, căci urma să fie ucis scurt și fără vorbă. Intrase, În seara cu adulmecatul mirosurilor de friptură, și În casa unei văduve căreia puțini oameni Îi știau numele, dar pe care toată lumea o striga Tușa. Femeia căpătase de la niște rubedenii carne și o frigea lângă cuptorul În care cocea plocoane măiastre, Împletite cu pricepere și, ziceau câte unii, cu har de Sus. Șeful de post n-o luase la arest, dar se răspândise vestea - neadevărată, se jurau soldații și paznicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]