282 matches
-
greu de observat, și acoperă tot corpul (dar sunt absenți pe anumite zone ale corpului la unele specii) și se extind uneori pe înotătoare; solzii sunt de obicei absenți pe unele zone ale capului. La 2 specii solzii sunt ctenoizi (rugoși), la "Lichia" solzii sunt puternic lanceolați sau aciculari (în formă de ac) pe torace. La multe specii în lungul liniei laterale (mai ales în regiunea posterioară și pe peduncul caudal) se află plăci osoase proeminente numite scutele (solzi mai mari
Carangide () [Corola-website/Science/330753_a_332082]
-
ce anume obiect sau ființă ne vom întâlni, sau știm anticipat ce anume obiect-eveniment se va deșfășura înaintea ochilor. Alte mesaje senzoriale adaugă propriile caracteristici imaginilor, astfel simțul tactil ne spune că obiectele pot fi dure sau moi, netede sau rugoase la pipăit, senzorii termici ne comunică nuanțele stărilor de cald sau rece, iar senzorii de efort conectați la mușchi, ne spun că obiectele au însușirea ‘greutate’, asta însemnând că trebuie să facem anume eforturi fizice pentru a le manipula. Omul
Obiect (filozofie) () [Corola-website/Science/308388_a_309717]
-
altă caracteristică este gradul de macerare a fibrelor. La scuturarea foii, hârtia densă, produsă din fibre înalt macerate, are un sunet puternic, metalic. Cea mai afânată are un sunet mai moale. Textura sa poate fi satinată, sau granulată fin sau rugos, textură care influențează depunerea pigmenților. Hârtia satinată (netedă, presată la cald) lasă apa să curgă ușor, este adecvată pentru laviuri, însă lucrul este mai dificil, mai ales pentru începători. Hârtia granulată fin (presată la rece) se obține cu o stofă
Acuarelă () [Corola-website/Science/300773_a_302102]
-
laviuri, însă lucrul este mai dificil, mai ales pentru începători. Hârtia granulată fin (presată la rece) se obține cu o stofă presată pe hârtie într-o etapă a fabricației. Pe această suprafață este cel mai ușor de lucrat. Hârtia granulată rugos (aspră) are o textură aparentă pronunțată. Necesită multă experiență, dar efectele picturale sunt foarte bune. Suprafața hârtiei este tratată cu substanțe care măresc absorbția apei, ca gelatina, guma arabică, rășini, sau, mai nou, substanțe sintetice ca Aquapel. Hârtia se livrează
Acuarelă () [Corola-website/Science/300773_a_302102]
-
zigomaticofacial și zigomaticotemporal; uneori aceste canale au orificii separate pe fața orbitară. Marginea antero-superioară (orbitală) este netedă și concavă; formează porțiunea inferolaterală a aditusului orbitei și separă fața orbitară a zigomaticului de fața laterală a zigomaticului. Marginea antero-inferioară (maxilară) este rugoasă, groasă și se articulează cu apofiza zigomatică a maxilei formând sutura zigomatico-maxilară ("Sutura zygomaticomaxillaris"). O parte a mușchiului ridicător al buzei superioare ("Musculus levator labii superioris") se inserează pe această margine. Marginea postero-superioară (temporală) este sinuoasă, convexă în sus și
Osul zigomatic () [Corola-website/Science/323593_a_324922]
-
convexă în sus și concavă în jos, ia parte la delimitarea fosei temporale, se continue prin marginea posterioară a procesului frontal și marginea superioară a arcadei zigomatice. Pe ea se inseră fascia temporală ("Fascia temporalis"). Marginea postero-inferioară este groasă și rugoasă. Pe ea se inseră mușchiul maseter ("Musculus masseter"). Marginea medială este dințată și se articulează în sus cu marginea zigomatică a aripei mari a sfenoidului ("Sutura sphenozygomatica") , iar în jos cu fața orbitară a maxilei ("Sutura zygomaticomaxillaris"). Între aceste suturi
Osul zigomatic () [Corola-website/Science/323593_a_324922]
-
din , cunoscută și sub numele de "Sterling board" în Marea Britanie și "Aspenite" în SUA și Canada), este o placă utilizată în construcții, formată din componente stratificate de particule de lemn („fulgi de lemn”). În aparență, aceasta poate avea o suprafață rugoasă și pestriță cu benzi individuale de aproximativ 2,5 x 15 cm (1 "x 6"), situate inegal între ele. este un material cu proprietăți mecanice ridicate, care îl fac deosebit de potrivit pentru aplicații în construcții. Cele mai frecvente utilizări sunt
OSB () [Corola-website/Science/329967_a_331296]
-
1680 (pe atunci fără vreo aplicație practică) ale savantului Robert Boyle privind utilizarea fosforului și a sulfului. Walker realizează un amestec de sulfură de antimoniu, clorat de potasiu, cauciuc și amidon, care se aprindea ușor prin frecare pe o suprafață rugoasă, prezentându-și aceste chibrituri pentru comercializare în 1827 într-o cutie. În 1829, inventatorul scoțian Sir Isaac Holden a inventat o versiune îmbunătățită a chibritului lui Walker. Holden nu a patentat invenția sa și a susținut că unul dintre elevii
Chibrit () [Corola-website/Science/311585_a_312914]
-
mușchi scurt și gros, de forma unei plăci romboidale subțiri, care se găsește pe marginea laterală a părții superioare a antebrațului. Este un mușchi profund din grupul lateral de mușchi ai antebrațului. Majoritatea fibrelor își au originea pe o suprafață rugoasă de sub incizura radială a ulnei ("Incisura radialis") de pe sfertul superior al marginii laterale a ulnei și pe creasta mușchiului supinator ("Crista musculi supinatoris ulnae"); se mai prind însă și pe ligamentul colateral radial al articulației cotului ("Ligamentum collaterale radiale articulationis
Mușchiul supinator () [Corola-website/Science/331814_a_333143]
-
pe fața posterioară a condilului lateral. Marginea sa medială ridicată se extinde spre tuberculul intercondilian lateral. Meniscul lateral acoperă periferic această față, în jurul marginilor sale anterioare, laterale și posterioare. Spațiul intercondilian (spațiul interglenoidian, zona intercondiliană, suprafața interarticulară) este un spațiu rugos, neregulat, aflat pe platoul tibial (fața superioară a extremității superioare a tibiei) între fața articulară superioară medială și fața articulară superioară laterală a tibiei. El este mai îngust central, unde se află o proeminență, eminența intercondiliană, și se lărgește anterior
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
anterior și posterior pe măsură ce fețele articulare superioare deviază; el formează în ansamblu o suprafață în formă de clepsidră care este îngustată în partea sa mijlocie. Acest spațiu este subîmpărțit de eminența intercondiliană ("Eminentia intercondylaris"), în două suprafețe (arii) neregulate și rugoase, una anterioară și alta posterioară, situate în planuri diferite, numite respectiv aria intercondiliană anterioară ("Area inercondylaris anterior tibiae") și aria intercondiliană posterioară ("Area inercondylaris posterior tibiae"). La nivelul eminenței intercondiliene, marginile fețelor articulare superioare se ridică și formează un tubercul
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
și suprafața prespinală a platoului tibial, este porțiunea anterioară a spațiului intercondilian al platoului tibial și se află anterior de eminența intercondiliană (spina tibiei) și de tuberculii intercondilieni, între fețele articulare superioare (cavitățile glenoide). Ea are o suprafață neregulată și rugoasă, mai lată anterior, de formă triunghiulară cu baza anterioară și este situată într-un plan aproape orizontal; ea este mai largă decât aria intercondiliană posterioară. Aria intercondiliană anterioară prezintă, dinainte înapoi, 4 inserții: Aria intercondiliană posterioară a tibiei sau aria
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
Area inercondylaris posterior tibiae") numită și surpafața retrospinală a platoului tibial, reprezintă porțiunea posterioară a spațiului intercondilian al platoului tibial situată înapoia eminenței intercondiliene (spina tibiei) și tuberculilor intercondilieni, între fețele articulare superioare (cavitățile glenoide). Ea are o suprafață oblică, rugoasă, neregulată, de formă triunghiulară cu bază posterioară și este destul de înclinată înapoi și în jos (în spatele cornului posterior al meniscului lateral) către fața posterioară a tibiei. Aria intercondiliană posterioară este mai mică, mai îngustă și mai puțin întinsă decât aria
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
inferioară cu calcaneul, cea laterală cu fața corespunzătoare de pe maleola fibulară, cea medială cu fațeta corespunzătoare a maleolei tibiale și cea anterioară (formată din colul și capul talusului cu cu osul navicular. Aceste fețe prezintă pe lângă porțiunile articulare și suprafețe rugoase ori proeminențe (procese și tubercului) pe care se prind (inseră) diverse ligamente, precum și o serie de șanțuri sau adâncituri, cu rol de suport pentru anumite structuri ligamentare. Se articulează superior cu gamba prin intermediul articulațieie "talo-crurale", inferior cu calcaneul prin intermediul articulației
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
fața articulară a ligamentului calcaneonavicular plantar și fața articulară a părții calcaneonaviculare a ligamentului bifurcat. "Colul talusului" ("Collum tali") sau "colul astragalului", "colierul astragalian Farabeuf" este segmentul îngustat, înclinat medial, care unește capul talusului și corpul talusului. Are o suprafață rugoasă, cu iregularități, pentru inserții ligamentare. El prezintă 4 fețe: superioară, laterală, medială și inferioară (plantară). "Fața superioară a colului talusului" este neregulată, curbată medial, ciuruită de orificii vasculare. Pe ea se inseră anterior ligamentul talonavicular dorsal ("Ligamentum talonaviculare"). La persoanele
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
inseră pe fața inferioară a colului talusului. Pe partea medială a feței inferioare a colului, înaintea șanțului talusului se află fața articulară calcaneană mijlocie, care se articulează cu fața articulară talară mijlocie a calcaneului. "Fața medială a colului talusului" este rugoasă și conține numeroase orificii vasculare. "Corpul talusului" ("Corpus tali") este porțiunea posterioară a talusului care reprezintă aproximativ trei sferturi din acest os. Pe el se află câteva fetișoare articulare prin care se articulează cu calcaneul, tibia și fibula. Corpul talusului
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
chiar să dispară, ducând la formarea piciorului plat. "Șanțul talusului" ("Sulcus tali") se află pe fața inferioară a colului talusului, între fața articulară calcaneană posterioară și fața articulară calcaneană mijlocie a talusului. Acest șanț orientat oblic postero-anterior și medio-lateral este rugos, mai strâmt în partea lui medială și mai lărgit lateral. Șanțul talusului împreună cu șanțul calcaneului ("Sulcus calcanei") formează sinusul tarsului ("Sinus tarsi") în care se află ligamentul talocalcanean interosos ("Ligamentum talocalcaneum interosseum") și ligamentul cervical al sinusului tarsului. Fața inferioară
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
ea. Pe vârful procesul lateral al talusului și pe versantul său anterior se inseră ligamentul talocalcanean lateral ("Ligamentum talocalcaneum laterale") din articulația subtalară ("Articulatio subtalaris"). Înaintea și înapoia procesului lateral al talusului și a feței maleolare laterale, fața laterală este rugoasă (neregulată) și dă inserții pe marginea sa anterioară ligamentului talofibular anterior ("Ligamentum talofibulare anterius"), iar posterior este delimitată de o proeminență rugoasă - tuberculul lateral al procesului posterior al talusului. De-a lungul marginii posteroinferiore a feței maleolare laterale se află
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
subtalară ("Articulatio subtalaris"). Înaintea și înapoia procesului lateral al talusului și a feței maleolare laterale, fața laterală este rugoasă (neregulată) și dă inserții pe marginea sa anterioară ligamentului talofibular anterior ("Ligamentum talofibulare anterius"), iar posterior este delimitată de o proeminență rugoasă - tuberculul lateral al procesului posterior al talusului. De-a lungul marginii posteroinferiore a feței maleolare laterale se află un șanț, aflat anterior de tuberculul lateral al procesului posterior. Acest șanț se prelungește înainte, de obicei până la segmentul mijlociu al marginii
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
corpului talusului și alta distală (anterioară), fața medială a colului talusului. Fața medială a corpului talusului prezintă sus și înapoi o fațetă articulară, față maleolară medială, care se articulează cu fațeta corespunzătoare a maleolei mediale tibiale, iar jos o suprafață rugoasă. Fața medială a colului talusului, aflată înaintea (distal) feței mediale a corpului talusului, este îngustă, rugoasă și conține numeroase foramene vasculare. Ea este mai înaltă decât fața laterală a colului talusului și reprezintă extinderea anterioară a segmentului nearticular al feței
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
prezintă sus și înapoi o fațetă articulară, față maleolară medială, care se articulează cu fațeta corespunzătoare a maleolei mediale tibiale, iar jos o suprafață rugoasă. Fața medială a colului talusului, aflată înaintea (distal) feței mediale a corpului talusului, este îngustă, rugoasă și conține numeroase foramene vasculare. Ea este mai înaltă decât fața laterală a colului talusului și reprezintă extinderea anterioară a segmentului nearticular al feței mediale a corpului talusului. Aici se află extremitatea medială a crestei transversale a colului talusului și
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
a colului. Fața medială a corpului talusului se sflă proximal (posterior) de fața medială a colului talusului. Aceasta este împărțită în 2 părți: o parte superioară, ocupată de o suprafață articulară, fața maleolară medială a talusului, și o parte inferioară rugoasă. Fața maleolară medială a talusului ("Facies malleolaris medialis tali"), numită și fațeta auriculară, este o fațetă articulară, acoperită cu cartilaj hialin, care ocupă parte superioară a feței mediale a corpului talusului. Ea se continuă în sus cu trohlea talusului, și
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
feței laterale. Inman a constatat că marginea medială a trohleei reprezintă un arc de cerc în 80% de cazuri și că deviază de la el în restul de 20%. Arcul mediu al feței maleolare mediale este de 103° ± 14. Parte inferioară rugoasă. Parte inferioară a feței mediale a corpului talusului, aflată mai jos de față maleolară medială, este ocupată de o suprafață rugoasă, care se întinde de-a lungul marginii concave a virgulei de la colul talusului până la fața posterioară a talusului. Ea
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
deviază de la el în restul de 20%. Arcul mediu al feței maleolare mediale este de 103° ± 14. Parte inferioară rugoasă. Parte inferioară a feței mediale a corpului talusului, aflată mai jos de față maleolară medială, este ocupată de o suprafață rugoasă, care se întinde de-a lungul marginii concave a virgulei de la colul talusului până la fața posterioară a talusului. Ea este ocupată în jumătatea anterioară de o suprafață înfundată, perforată de numeroase găuri vasculare. În jumătatea posterioară a acestei suprafațe rugoase
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
rugoasă, care se întinde de-a lungul marginii concave a virgulei de la colul talusului până la fața posterioară a talusului. Ea este ocupată în jumătatea anterioară de o suprafață înfundată, perforată de numeroase găuri vasculare. În jumătatea posterioară a acestei suprafațe rugoase, imediat sub coada feței maleolare mediale, se află o suprafață ovală mare, plană sau ridicată, pe care se inseră partea tibiotalară posterioară a ligamentului colateral medial al articulației talocrurale ("Pars tibiotalaris posterior ligamenti collateralis medialis"). Extensia anterioară a feței maleolare
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]