728 matches
-
Țiganii... Până și țiganii sunt altfel, disciplinați, curat îmbrăcați, respectuoși, cu un accent dur, unguresc. Centrul, parcă periat și el, cu aceeași manie, "boala civilizației"...fiindcă, "asta", care se vede aici, civilizația, e o "maladie", o apucătură, pe care niște sălbateci nu o pot avea... Din când în când potcoavele unui cal gras, bine frecat și el, țăcănesc pe caldarâmul vânăt, surprinzător de clar și de ritmic, un sunet al Transilvaniei, amplificat de ziduri și de edificii vechi, ursuze, trainice însă
Arad,1963(din carnetul de reporter, variantă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9587_a_10912]
-
să Învie pe aceste meleaguri modus vivendi al interbelicii? Bogdan Ulmu: Mi-aș dori cu ardoare! Dar, lucid vorbind, nu cred. Revista ComunIQue: Ce piesă ați dori să puneți În scenă Înainte de sfârșitul lumii? Bogdan Ulmu: Revizorul de Gogol; Rața sălbatecă a lui Ibsen; Ivanov de Cehov; Antigona de Sofocle; lista-i lungă... Revista ComunIQue: Ce bucătărie preferați și de ce? Bogdan Ulmu: Cea chinezească; și pe cea franțuzească. Pentru rafinament și fantezie. Și gusturi impecabile. Revista ComunIQue: Țara În care mergeți
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
și venirile lui. Cele două săptămâni muncea ca un rob și a treia săptămână bea toți banii câștigați. Îi bea cu dușmănie parcă...Nimic nu se schimba în viața lui. Doar părul de pe cap, care ședea precum coama unui cal sălbatec, mustățile de un cot și sprâncenele cât streașina casei au început să bată în suriu, până ce au ajuns albe... Mai trăiește? - a întrebat un mușteriu, care ședea la o masă alăturată cu încă un tovarăș.. Apoi îi oale și ulcele
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
undele nopții ne purtară spre casă, călăuzindu-ne cu lumina argintie, văzând cum ning steluțe albe de fericire că aceste locuri vor rămâne etern pentru a aduce aminte tuturor că pe vremuri de demult, pe aici au trecut popoare de sălbateci și domnitori viteji au contribuit cu oasele și cu sufletul lor la păstrarea acestui loc de vis. Această zi va rămâne în mintea mea ca un vis de demult spre a-mi arăta că odată, pe când eram copil, am fost
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
îngerilor, arătarea aducând mai mult a Satan decât a Dumnezeu. Dar toți cedară mulțumindu-se cu explicația că e o boală. Toți fuseseră atrași în tunel. Peste miliarde de capete descoperite, un înger uriaș, Îngerul întunecat, păzea turma de oameni sălbateci. Gândeau că dau ultima fărâmă de umanitate. Se vede clar că era Ultima Judecată. Nu se hotăra cum să se împartă sufletele. Erau miliarde de bile pe masa Universului iar spiritele băteau tactul: tic-tac, tic-tac! Marius Molddoveanu, clasa a VI-
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
deasupra lanului de grâu de peste Drumul hotarului, lan din care Va ieșea adesea cu obrăjorii răniți de mustățile aspre și neprietenoase ale grâului pe care soarele, mărinimos, Îl cocea În cădura și lumina sa, dar Învingător, cu flori de maci sălbateci și sângerii, cu care lanul era decorat din loc În loc, fluturâdu-le victorios deasupra capului cu păr transpirat și plin de țărnă. Studia vreme Îndelungată, urmărind cu atenție și curiozitate sporită, câte un gândăcel fricos, preocupat de cine-știe-ce probleme familiale sau
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cuprindea toată Cociobana, islazul satului, un teren În pantă și accidentat, rezultat În urma alunecărilor dese ale dealului cu același nume. Drumul spre pădure trecea printre mulțimea tufelor de „schini”, de măceși pitici și de „carcadei”. Printre tufe creștea o iarbă sălbatecă, nu prea mare, dar suculentă și de un verde foarte intens pe care o pășteau vacile satului În fiecare zi, vaci slabe, mereu Înfometate și cu coarne mult mai mici decât ale Dumăniței Mamaiei, după aprecierea copilului. În cele mai
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
se putea compara cu acelea din Cociobana copilăriei sale. Deși micuțe, aveau un parfum și o dulceață cu totul și cu totul deosebite. Fericit că poate transmite bucuria sa și copilului său, Victor Îi arătă cele câteva căpșunele mici și sălbatece, parfumate și dulci. Se aplecă și le rupse cu delicatețe, cu tot cu tulpinițele lor atât de subțiri de te mirai cum pot susține fără a se frânge povară lor dulce. Va a fost invitat să le miroase Întâi și apoi să
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
să nu recunoaștem locul. O săpătură adâncă de vreo jumătate de metru și de aproape cinci pe cinci metri marca deja locul "vilei" noastre de pe movila cu mesteceni. Copiii ne-au ieșit înainte veseli că reușiseră să prindă o rață sălbatecă care probabil era mai neputincioasă și nu se putuse ține de cârd, o jumuliseră deja de pene și așteptau doar focul care s-a aprins deîndată. Dacă nu ar fi fost musculițele care să ne chinuie, totul ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ești? Și...ce treabă ai cu mine? -De ce rupi florile, apoi le arunci să le ardă soarele? Nu ți-e milă defel? Nu-ți dai seama în ce chinuri le omori? -Ia uite cine vorbește? Tu... Haldan puturos și sălbatec. Și nici nu știu de ce îți spun așa, că arăți ca un sperietor de păsări, atunci când se seamănă in. Mesagerul a rămas țintuit locului și după ce a primit poruncă prin gând de la Tulpina neagră, a început pregătirea pentru pedepsirea fetiței
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
viteazule. -Atunci ce mă sfătuiește Luminăția ta? a întrebat Uran. -Ce te sfătuiesc ? Să-ți îndemni luptătorii să moară, dacă nu sunt în stare să trăiască demni .... zise cu apăsare zeița Uriteea. -Ei vor să trăiască demni, dar cu acești sălbateci cu care suntem potcoviți... -Potcoava calului trebuie aruncată dacă face rană, adăugă cu înverșunare Zeița și se plimba prin adăpost iar Uran amuțise învăluit în griji. După un timp au reluat discuția: -Dacă voi vedea că te înnămolești, îl asigură
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
care se ridică în vârful degetelor tale/ Care se-așează'n carne și îți îmbracă pe dinăuntru trupul,/ Își trece o mână prin pletele coastelor și-ți scoate inima/ S'o atârne ca pe un lampion în cortul din piei sălbatece/ Al întunericului." (IX) Nepregătită pentru bine, poezia lui Voronca se articulează pentru a trage alarma dezarticulării, capătă nu doar coerență, ci chiar forță de a convinge, cînd arată într-acolo unde nu e nimic de care să te convingi, fiindcă
Ani pereche by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7374_a_8699]
-
următoarele împrejurări: Eri 17 septembrie a.c., la ora 3 după amiază, pe când eram singur în redacția ziarului „CUVÂNTUL", pândind probabil acest moment, D-l Al. O. Teodoreanu a intrat în redacție și, fără nici o vorbă, m-a lovit în mod sălbatec și m-a amenințat că mă împușcă. În răstimp, venind servitorul ziarului HARALAMBIE NICU, D-l Al. O. Teodoreanu a fugit. Cer respectuos să se facă cercetări și apoi să fie pedepsit acest agresor laș. Mă constitui parte civilă cu
Acum optzeci de ani - Bătaie la „Cuvântul" by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/6762_a_8087]
-
tot, datoria față de trup. Fără să scape la suprafață ceva din durerea de care are, întreagă, nevoie: "Lacrimă, te-am văzut cum luptai,/ pe câmpia feței albe,/ lacrimă, lac înghețat de o mie de ai,/ cu doi ochi adânci și sălbateci,/ am văzut cum luptai." (Locul ales). O luptă pe care nimeni, nevăzînd-o, n-o prețuiește. De unde, oare, iubirea noastră de faptă? Din aceea, pesemne, că faptele se pot lesne contesta, răstălmăci, chiar șterge. Dar cine ar putea contrazice tăceri, tristeți
Urcarea la cer by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7584_a_8909]
-
din multele zeci extrase pe fișele de lucru: se așează/ se așază, lacrimi/ lacrămi, fiece/ fieșce, straturile/ staturile, nemaivăzând/ nemaizărind, rol măreț/ rolă măreață, învelește/ învălește, sub/ subt, fugind/ fugând (în rimă, o dată cu arătând, altădată cu blestemând), sunt/ sînt, sălbatic/ sălbatec, întinre/ înșine etc. S-ar fi cuvenit, de asemenea, ca editorul, utilizând cinstit ediția-matcă, să fi plagiat nu numai ici și colo (p. 11, 18, 19, 20, 21 ș.a.) îndreptările și completările făcute de I. Fischer, în edițiile sale, la
Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia1 by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/7268_a_8593]
-
cuvinte, oricum abundă patosul subiectiv, tensiunea extatică, visul cu tentative statornice de contrapondere cugetătoare, slab vizionară: "Suntem visați de cineva / Visat la rândul său / De altul / Care e visul unui vis / Anume. / Cuprinși de somn / Visăm și noi o lume / Sălbatec zvârcolită-n somn / Visând, / Verigă fragedă suntem / În șirul fără început / Ce nu se va sfârși / Nicicând, / Deși / Ar fi destul / Un singur țipăt / Puternic doar cât să poată trezi / Pe jumătate / Primul domn / Din somn, / Pe cel care doarme
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
fel sau altul, fiecare nou val poetic. Oricît s-ar asemăna, orice ar avea de împărțit, nici un poet nu vrea, cel puțin la început, să respire aerul strămoșilor. Cu atît mai mult cînd face avangardă. Așa că un titlu ca Plămânul sălbatec, dat de Paul Păun volumului său de versuri din 1939 publicat, cu două guașe de Perahim, la Tipografia Bucovina, I.E. Torouțiu, nu are de ce să mire. E o îmbinare foarte fixă de obsesii, în jurul acestei nevoi uriașe de a trage
Respiro by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7167_a_8492]
-
mai toate în poezia acestui suprarealist care nu se joacă. ?i înțelegem, oricît s-ar zbate plămînul, pe măsură ce respirațiile se adîncesc, rărindu-se, încotro înclină balanța. Și un rol de-a binelea romantic, de Prometeu, poate: "cu un plămân mai sălbatec mă'ntorc,/ plin de vântul alb al nebuniei,/ plin de lamele de săbii ale munților/ plin de răsuflarea miilor de oameni/ plin de pumni/ plin de furtună." (p. 34). Un plămân-vacuum, înghițind, ca un uriaș burduf, priveliști și întîmplări. Toate
Respiro by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7167_a_8492]
-
ideilor. În epilogul unui roman celebru, de Max Broch, „Moartea lui Vergilius”, cînd sclavii ridică sipetul conținînd Eneida, pe care și-o însușise pentru viitorime Augustus, după primii pași, se aude un plîns altfel decît resemnat: „nu prea tare, dar sălbatec”; „cu acel foc adînc pe care nu-l întîlnești - spune autorul - decît acolo unde eternitatea năvălește brusc în viața oamenilor”. S-ar potrivi și încercării pe care ne-a fost dat s-o îndurăm mai deunăzi, ne-ar obliga, și
Patior ergo sum - Pentru sculptorul MIRCEA SPATARU by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5256_a_6581]
-
aprins cu foc mai mare (Scrisoarea către Zulnia). Ca și iubirea nefericită a Iuliei pentru Ovidiu sau a Heloisei pentru Abélard, și iubirea lui Conachi (travestit în Ikanok) pentru Smărăndița Donici (adică Zulnia) s-a desfășurat într-un cadru natural sălbatec, înfricoșător; comentatorii au văzut aici o sugestie indiscutabil preromantică, cu toate că sursa se afla undeva pe aproape, adică în versurile traduse de poet din Donat și din Collardeau: Călător pe văi, pe dealuri, pe colnice părăsîte,/ Înnoptez pintre prăpăstii, pintre rîpi
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
Munții perd frunțile verzi în azur, Lacuri, prin cele opt ceruri feerice, Rîur molatece cu lin murmur. Silvele-mprăștie dulce prefumele, Florile, pulbere încolorată. Paseri cu cîntece dulci ca plăcerile De estaz ne-nțeles sufletu-mbată. [...] Acolo în silvele cele sălbatece Ce semăn norilor cei grămădiți, Unde repaosă hearele munților, Pruncii cu mumele sunt adormiți. Stelele scutură pulbere aură, Luna molatecă în spațiu luce Ca o surîdere dulce de vergură Suflă în frunzele văii vînt dulce” (Traianida, Cîntul III). Romanele lui
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
fost consemnată de Florica Dimitrescu, în Dicționarul de cuvinte recente (ediția a doua, 1997), pornind de la un articol publicat de Nicolae Manolescu în România literară din 28.XII.1992. Articolul se referea la formularea „economie de piață (...) de tip libertin, sălbatec”, apărută în discursul unui politician, la începutul anilor ‘90. Între timp, exemplele de folosire extinsă s-au înmulțit; unele se referă, în mod neașteptat, la copii: „Copii prea libertini?” (treiursuleti.ro); „băiețeii sunt mai ștrengari de mici și îmbrăcămintea le
Libertin by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5186_a_6511]
-
află deznodămînt. Asta vrea să fie Lecția de opium, o divulgare a artificiului unei realități artificiale, o renegare a himerelor stimulate să poftească în spațiul strîmt al unei singurătăți post-ludum, o învățare, duioasă facere de curaj, cu plecarea: "Emil, fumătorule sălbatec, tăcut/ Spune adio tărîmului acestuia." Care dintre fețele lui Emil va spune, de fapt, adio, care obraz se va întoarce spre țara necunoscută, a amintirilor intrate la apa uitării, e-o întrebare la care versul nu răspunde. Cum nu spune
Semnul lunii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6747_a_8072]
-
surprinde o „dezumanizare", adică acea derealizare a individului sortit, în circumstanțele „orașului tentacular", la o precipitare anormală, la sleire, la un artificiu moral (altceva decît artificiul estetic, ce presupune un resort creator): „Cu arcuri de aramă drumeții ucid. În dans / sălbatec sunt prinse mîinile lor, în dans / grăbit, căci ei nu știu să aștepte. Și-n pas / de tristețe se termină totul, în cadență / a toamnei. Ochii de jar se sting încet." (XLVII). Umanitatea degradată prin epuizare și prin tristețea adiacentă
Poemul ca remediu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6468_a_7793]
-
de performanță, ca Ioan Chindriș, atunci când scrie - pe larg - despre istoria locurilor. Transcrie documente tulburătoare când recuperează „adevărata istorie” a lui Avram Iancu. Sau când se oprește la masacrele de la Fântâna Albă. Desigur, există și amintirile anului 1970, ale Cailor sălbateci din volumul de debut și perspectiva onirică. Dar Gavril M. îl transcrie mai clar și pe Aanei Gavril. Ar putea aparține, și acesta, Familiei Mareș. Ar mai fi de citat și mottoul romanului, din Geneză, 18,20: „Ei l-au
Radu Mareș – topografiile de ieri și de azi by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/4669_a_5994]