530 matches
-
se poate târî afară din noroiul traiului hărăzit ei, în felul acesta găsindu și repede dezlegarea la probleme și scăpând. Nu trebuie chiar deloc judecată, iar aici, cel puțin, în povestirea de față, ea nu va fi cu niciun chip. Sărmana, dacă nu putea să se răfuiască cu viața în luptă dreaptă, căci era neputincioasă - lucru care s-a văzut -, își pusese în gând ca, sinucingându-se, s-o înșele și, astfel, tot s-o învingă! În sufletul ei, din zi în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
sunt înzestrat cu atâta talent, încât să-mi și iasă. Mă voi rezuma, deci, numai la a spune că lecturarea acelor rânduri nefaste fu ucigătoare pentru dânsa; o vreme, ea nici nu mai știu ce să creadă; pentru câteva clipe, sărmana chiar crezu că totul este doar o glumă proastă. Ea stătu complet adâncită într-o atât de uriașă stare de încremenire lăuntrică, încât aproape că și simțurile sale refuzară s-o mai asculte până la capăt. Iată, ei bine, care a
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de preot și de mărturisire, s-a stăruit să-i explice ca unui copil. De data aceasta, n-a zis că nu, i-a promis că, după ce termină ea lucrările de toamnă, o va face. Ce mult s-a bucurat, sărmana, când l-a văzut într-o zi pe feciorul Mihail care venise să o ajute! Această bucurie îi dădea putere. Ambii se sfătuiau ce să facă, cum să facă și totul părea mai ușor cu venirea lui. Într-o seară
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
moarte. După înmormântarea feciorului, devenise foarte tăcută, nu vorbea cu nimeni. Numai ea și Dumnezeu știau prin ce trecea și cum mai trăia. L-am auzit odată pe tata, când vorbea cu mama, cum zicea: „Mă tem să nu moară, sărmana, de scârbă” Vorbele tatei m-au speriat și chiar îmi dăduseră ochii în lacrimi la gândul că bunica ar putea să moară. Ea, care nu încetase nicicând să-și plângă soțul, acum și-l plângea pe unicul copil, pe care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și mereu ieșeam din ogradă, fără ca să-i spun mamei, pornind în căutarea aventurilor. Îmi vizitam buneii, moșii și mătușele, nașii de botez, prietenele și neprietenele, dintr-un capăt al satului, până în celălalt. Când ajungeam acasă flămândă, mama mă certa, sărmana, zicea că nici mâncare nu merit, dar îi trecea repede. Îmi dădea ceva de mâncare și mă cerceta pe unde am fost și ce am mai văzut, ce a mai zis cutare sau cutare. Ea, din cauza bolii, nu se putea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în fugă. Nu ne văzuse nimeni, nici când intrarăm, nici când ieșirăm. Când am ajuns acasă, mama cunoscu îndată că ceva se întâmplase. Mă întrebă unde am fost și ce am mai făcut. Când îi povesteam, plângea și zicea: - Doamne, sărmana mătușa Ioana, ce zile a ajuns! Dar, Dumnezeu nu bate cu bățul, zicea ea. Să vezi ce zile va ajunge el pentru ceea ce face. Nimeni din cei ce-și bat joc de părinți nu trec din lumea aceasta în cealaltă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
voi trăi și când mor le iau cu mine. Aici, în sufletul meu este ACASĂ, aici mă reîntorc ori de câte ori îmi va fi dor. Cine știe, poate și ei îi era greu singură, poate și ea suferea... Va mai întineri acum, sărmana, văzând iarăși cum mai cresc jucându-se alți copiii prin curte. Va mai fi gătită de sărbători, așa cum o gătea mama și apoi sora mai mare...” Hotărî să nu mai sufere și la urmă zise: - Să dea Domnul celor ce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cealaltă soră râdeau de fericire că reușise să facă așa faptă. Biata Ioană! Nu reuși nici să priceapă ce se întâmplase! Uluită, umilită, rănită, îndurerată... toate veniseră deodată asupra ei. Lacrimile curgeau șiroi din ochișorii ei. Rochița ei cea nouă! Sărmana mamă, ce va zice? Ce va simți? Ce să-i spună? Cum să intre în curte în așa hal? Nu înțelegea pentru ce procedase vecina în așa mod cu ea? Oare chiar atât de mult o urăsc? Ea, doar, nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fusese mai înainte, dar acest lucru nu s-a întâmplat până la moarte. Erau tineri și viața continua. În următorii treisprezece ani, în familia lor se mai născură încă cinci copii, doi băieți și trei fete, dintre care eu eram ultima. Sărmana mama, era mai întotdeauna foarte necăjită și tristă: avea o casă cu copii care trebuiau îngrijiți, și ea, care nu putea să facă mai multă mișcare, decât să se schimbe de pe un scaun pe altul... Era de felul ei aprinsă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Treci și ia loc pe scaun. Ce nevoie te-a adus la noi pe așa timp? - Irină, tu știi că mama mea are atâta timp, de când se chinuie grozav și nu poate muri? - Știu, Natalie, am auzit că se chinuie sărmana, n-a iertat-o Dumnezeu încă? - Nu, n-a iertat-o! Dar ce chin îndură, cum strigă și cere ajutor, te cuprinde frica și groaza. Mi s-a mărturisit că suferă pentru tot răul pe care l-a făcut unor
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mă scoate cineva din casă. Du-i cuvânt de la mine, cum că eu am zis să-ți spună ție ce trebuie să fac, iar tu îmi vei transmite, pentru că eu nu pot veni, ea știe.” Femeia plecă, iar mama rămase, sărmana, într-o mare nedumerire. Nu știa nici ce să creadă. Gândul că, în sfârșit, va veni clipa cea atât de mult visată și dorită ca să meargă din nou pe picioare, să fie cea care a fost mai înainte, îi umplea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se îngrijoră. Încercă să mă consoleze, dar eu plângeam și o imploram să împrumute bani de la bunica Dosia și să-mi cumpere una, promițându-i că voi fi ascultătoare și voi sta numai în casă. Nevoie mare pe capul mamei, sărmana! Seara, o auzisem povestindu-i tatei despre suferința mea. „Câte nevoi avem noi în casă, dar ea e mică și nu știe, zise tata. Tare mult mi-aș dori să-i putem cumpăra una, dar...” Eu adormisem și mai tristă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să creadă ce vedeau ochii. Sări ca ars din pat, strigând la mireasă: - Tu ce cauți aici? De unde te-ai luat? Ce faci aici? Eu nu pe tine te-am cerut de mireasă, ci pe sora ta, pe Ileana! Ea, sărmana, nu dormise toată noaptea, așteptând cu frică momentul în care el se va trezi și va trebui să-i dea explicație de cele întâmplate. - Tata mi-a zis să merg eu, că sunt mai mare... zise ea plângând și tremurând
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Mie nu-mi trebuia nimic mai mult. Mă umpleam de bucurie și mă uitam mândră la frații mei. Era la noi în sat o mamă care-și creștea singură cinci copii, trei băieți și două fete. Îi era foarte greu, sărmana, dar mergea înainte cum putea. Când ajungea seara și trebuia să-și hrănească copilașii, se gândea mereu ce să le mai gătească. Avea câteva găini. Când se adunau ceva ouă, le zicea copiilor: - Astăzi vom mânca scrobușor cu apă bună
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
trezit la realitate: „De aici și până acasă mai este doar o azvârlitură de băț, dar...vine gârla Șărpăriilor...Și acolo să vezi nămeți!” Îmi încordez privirea și mi se pare că zăresc lumina de acasă... „Ce-o fi gândind sărmana mama? Cum de n-am ajuns încă acasă? Crede că mi s-o fi întâmplat cine știe ce!... N-aș vrea să fiu în locul ei...” Merg îndârjit, cu ochii țintă la luminița de acasă, dar... „Ce-i asta??? Doamne ferește!!! Pe albul omătului
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
atenție stelele care-mi păreau dintr-odată străine, nemaivăzute. Vizita la spital mi-a făcut foarte mult rău. Portocalele se cam veștejiseră și mi-a fost rușine să le mai las. Bătrâna profesoară de pian a vărsat sânge toată dimineața. Sărmana, Împărțim același palier și ne suportăm de ani de zile. Nu are nici o rudă. Treisprezece iunie N-am visat nici un ozene, În schimb am visat-o pe ea Îmbrăcată Într-o rochie de frunze și râdea În hohote, arătându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pian nu fusese răscolită, și nici un obiect nu fusese clintit de la locul lui. Proprietarul actual a ascuns pictura În tot acest timp, Într-o nișă secretă a casei. Se temea că el și soția lui ar putea putea avea soarta sărmanei profesoarei. Într-una din veri, când erau plecați În vacanță la o rudă din Timișoara, casa a fost călcată de hoți. Lipsea un singur obiect: o lampă Tiffany, cu care copilărise tatăl lui și la care ținea foarte mult, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
viață de muncă să primească În căminul ei un scriitor-vagabond. -Dar Ben cum a putut găsi? -A primit-o el, În șandramaua lui. Ea s-a aciuiat acolo. Cine știe din ce cauză a rămas fără un adăpost deasupra capului, sărmana... Da, recunosc, e o diferență... -La urma-urmei nu mi-e gândul la femei Kawabata. Și nici nu vreau să-mi schimb viața, chiar dacă voi ajunge scriitor. Am schimbat-o odată, de mult, definitiv. Singura cu care aș vrea să stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ei pieri și, cu mâinile cufundate În coșulețul ei de lucru, printre nasturi și gheme de lână, adăugă: — S-ar putea să nu dorească să vină Înapoi la mine. — Ei, ce spuneți de asta? zise domnul Stein În timp ce coborau scările. — Sărmana femeie, spuse Myatt. — Da, da, sărmana femeie, repetă domnul Stein, suflându-și nasul Într-un mod sincer compătimitor. Simțea că-i e foame, dar Myatt mai avea multe de făcut Înainte să ia masa, iar domnul Stein se ținu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
largi. Croiul la un piept e simetric, cu excepția găurii din care țâșnește sângele. Apoi Evie începe să bocească, acolo-n picioare, la jumătatea scărilor. Evie, virusul ăsta mortal al momentului. Pentru noi, ăsta-i semnalul să ne uităm toți la sărmana Evie, sărmana și trista Evie, fără păr, îmbrăcată doar în cenușă și-n cușca de fire metalice a rochiei sale arse. Apoi Evie lasă pușca să cadă. Cu fața murdară în palmele murdare, se așază și-ncepe să hohotească, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ajungi la măsuța pentru cafea și te lovești cu căpșorul tău moale de bebeluș în colțul ascuțit. Ești jos, și măiculiță, o, măiculiță, ce doare. Totuși, nu e nimic tragic până nu dau fuga la tine mămica și tăticu’. O, sărmană mititică, vitează. Numai atunci plângi. Sari la mine și la Brandy și la Seth urcând în chestia aia din Seattle, Washington, numită Acul Spațial. E prima noastră oprire după granița canadiană, în afară de momentul când am oprit ca eu să fug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Intervenție familială. Nimic din toate astea n-a fost vina mea. Declarații la poliție. Un asistent social s-a dus prin cartier să discute cu vecinii noștri, cu prietenii de la școală, cu profesorii, până când toți cunoscuții m-au tratat de sărmană mititică vitează. Șezând aici în dimineața de Crăciun, cu toate cadourile astea pentru care mi-ar trebui un penis să le folosesc, nimeni nu știe nici jumate din adevăr. Chiar și după ce anchetatorul poliției și-a încheiat treaba și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
atât din pricina banalității joase sau poate tocmai de aceea. Niciodată, domnule, M.O. nu a făcut nici cea mai palidă aluzie În opera sa la acel copil, pentru că ar fi simțit că ar comite un sacrilegiu. Eu, domnule, eu sunt sărmana parteno‑geneză“, eu sunt mein Kind din poeziile sale, cu toate că diferența dintre noi era de numai șapte ani. Cu asta cred că am pus punct „analizei profunde“ a doamnei Nina Roth‑Swanson care, apelând la romanele Câini de vânătoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ale Contelui Calomniei pentru comentariu. Apoi, ca încununare a întregii povești, Miss America și-ar numi copila domnișoara Hapciu sau cum o fi chemat-o. Pentru a da senzația de ciclu care se împlinește. De viață care merge înainte, reînnoită. Sărmana, plăpânda domnișoară Hapciu. În povestea din filme-cărți, de pe tricouri, am iubi-o cu toții pe domnișoara Hapciu... pentru curajul ei neabătut... pentru firea ei luminoasă. Oftăm. Nu, dacă vreunul dintre noi nu iese la înaintare cu un nou Frankenstein sau Domnișoaracula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
bine? Nu-i așa că o să merg și eu să-mi arăți cetăți mari și râuri, și marea?”, prepelița răspunde, silindu-se să nu plângă: ,,Da, mamă...” Iată însă că în locul zilelor mari și frumoase au venit zile mici și posomorâte...sărmana ar fi vrut ,,să se rupă în două: jumătate să plece cu copiii sănătoși care sufereau de frigul toamnei înaintate, iar jumătate să rămână cu puiul schilod care se agăța de ea cu disperare”. O asemenea soluție însă nu era
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]