169 matches
-
septembrie 1956 autoritățile au aprobat cererea, trupa a fost mutată la Satu Mare. Până pe 1 aprilie 1957 trupa funcționa ca secția maghiară din Satu Mare a Teatrului de Stat din Baia Mare. Reușitele trupei au început după o grea perioadă de pornire, publicul sătmărean fiind dezobișnuit de această formă de delectare. În studiul lui Harag György "Bilanțul a patru stagiuni" ("Négy évad mérlege") se menționează că spectatorii au avut o oarecare reținere față de trupă, numărul spectatorilor era foarte redus, 60-70 de persoane, însă mult
Teatrul de Nord (Satu Mare) () [Corola-website/Science/327631_a_328960]
-
unei ceremonii festive, pe 14 ianuarie 1892. Proiectul a fost realizat de Voyta Adolf, arhitect din Pápa, lucrările au fost efectuate sub supravegherea arhitectului Szikszay Lajos din Debrețin, iar decorațiile interioare au fost create de Spanraft și Hirsch. Clădirea teatrului sătmărean este o clădire cu mai multe niveluri, are o capacitate de 365 de locuri la care se adaugă cele 75 de locuri ale lojei superioare, dar care, din motive de siguranță nu sunt accesibile momentan publicului. La această lojă superioară
Teatrul de Nord (Satu Mare) () [Corola-website/Science/327631_a_328960]
-
transilvăneană, secuiască, dar există și mici grupuri de ceangăi. O mare parte a comunității maghiaro-caadiene este de origine evreiască sau maghiari de religie mozaică. Mai ales credincioșii neologi se declară maghiari încă din sec. XIX., dar sunt și comunități hasidice sătmărene în orașele mai mari. Comunitatea maghiară a dat societății canadiene numeroși actori, jurnaliști și scriitori precum și politicieni. Cele mai cunoscute maghiaro-canadieni sunt: Alanis Morissette, John Kricfalusi, Elvira Kurt, Elvis Stojko, William Shatner, Gabor Szilasi, Robert Lantos, Aaron Voros, etc. Primii
Maghiarii din Canada () [Corola-website/Science/329030_a_330359]
-
aferente, cum ar fi pescuitul. Obiceiurile populare, legate de nunți sau obiceiurile de Crăciun și de Anul Nou încă sunt cunoscute și practicate. Deși dansul popular cu laitmotivele locale a dispărut, cultura de dans al localității este predominată de cultura sătmăreană. Dansatorii trupei de dans popular „Nyíló Akác - Salcâmul în Floare” sunt cei mai importanți maiștri al dansurilor sătmărene din zonă. Centrul cultural al orașului nostru este Căminul Cultural Bartók Béla, unde își desfășoară activitatea mai multe organizații culturale cum ar
Valea lui Mihai () [Corola-website/Science/297074_a_298403]
-
încă sunt cunoscute și practicate. Deși dansul popular cu laitmotivele locale a dispărut, cultura de dans al localității este predominată de cultura sătmăreană. Dansatorii trupei de dans popular „Nyíló Akác - Salcâmul în Floare” sunt cei mai importanți maiștri al dansurilor sătmărene din zonă. Centrul cultural al orașului nostru este Căminul Cultural Bartók Béla, unde își desfășoară activitatea mai multe organizații culturale cum ar fi trupa de teatru Móka, sau cercul literar Máté Imre, trupa de majorette etc. Fiecare religie importantă este
Valea lui Mihai () [Corola-website/Science/297074_a_298403]
-
a altora?) Deportarea a fost caracterizată drept ""una din primele manifestări ale războiului rece"", ca rezultat al imposibilității controlului reciproc între Occident și Răsărit, încă înainte de terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Deportarea a circa 5.000 de șvabi sătmăreni din nord-vestul României a început încă din 2 și 3 ianuarie 1945. Din cei 5.000 trimiși la muncă forțată au decedat în perioada 1948-1949 aproape 1.000 de șvabi sătmăreni. Statisticile privind deportarea sașilor transilvăneni indică faptul că peste
Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/304659_a_305988]
-
Război Mondial. Deportarea a circa 5.000 de șvabi sătmăreni din nord-vestul României a început încă din 2 și 3 ianuarie 1945. Din cei 5.000 trimiși la muncă forțată au decedat în perioada 1948-1949 aproape 1.000 de șvabi sătmăreni. Statisticile privind deportarea sașilor transilvăneni indică faptul că peste 30.000 de persoane au fost deportate în Uniunea Sovietică, reprezentând circa 15% din populația germană a Transilvaniei (după datele din 1941). În cazul a 12% din persoanele deportate nu s-
Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/304659_a_305988]
-
un eveniment anterior, bine documentat, și anume faptul că sătenii din Chilia ("Tilie") au plătit pentru achiziția Minologhionului 30 de florini la data de 8 iulie 1792: Într-adevăr, o conscripție urbarială (din jurul anului 1600) arată că românii din zonele sătmărene (spre exemplu, cum erau cele de Codru) erau bine organizați în posesiuni românești ("Possessiones Valaches"), cu juzi, cnezi și/sau voievozi; spre exemplu, districtul Ardud, din care făcea parte și Chilia, îl avea ca voievod în anul 1769 pe Pop
Chilia, Satu Mare () [Corola-website/Science/301760_a_303089]
-
d. 11 iunie 1926, Salonta) a fost un preot greco-catolic și militant pentru drepturile românilor. a văzut lumina zilei în familia preotului greco-catolic Ioan Fărcaș și a soției acestuia Floriana Szabo. Ioan Fărcaș a făcut parte din grupul de intelectuali sătmăreni care au cerut autorităților timpului reprezentarea proporțională a românilor în organele comitatense. Școala primară și studiile universitare le va face la Oradea, la "Academia de Drept", fiind un membru activ al "Societății de lectură", îndeplinind funcțiile de notar al ședințelor
Traian Fărcaș () [Corola-website/Science/332617_a_333946]
-
care rămăseseră subdezvoltate și depopulate în urma administrației otomane. Principalul oraș al șvabilor bănățeni a fost Timișoara. La sfârșitul secolului al XVIII-lea în Regatul Ungariei trăiau peste un milion de locuitori vorbitori de limbă germană (șvabi dunăreni, șvabi bănățeni, șvabi sătmăreni, sași transilvăneni, sași din Zips etc.).
Germanii din Ungaria () [Corola-website/Science/332540_a_333869]
-
a proaspăt absolvenților căci, în cadrul instituției, existase deja trupa secției române. În această clădire s-a născut trupa maghiară, care mai târziu, (după moartea marelui maestru) i-a preluat numele și care funcționează azi ca Trupa Harag György a teatrului sătmărean. Din relatările lui Harag György aflăm că acești tineri plecaseră împreună la București, cerând să li se permită înființarea secției maghiare a Teatrului de Stat din Baia Mare. În funcția de director și prim-regizor a fost ales, de către membrii trupei
György Harag () [Corola-website/Science/329908_a_331237]
-
Baia Mare, sală de teatru prost amenajată, spațiu mic în comună folosință cu secția română, au făcut imposibile calea dezvoltării profesionale și i-a determinat să facă demersuri în obținerea permisiunii de a se muta la Satu Mare. Tradiția artei teatrale profenioniste sătmărene înregistra o vechime de mai bine de două secole care fusese însă întreruptă de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Condițiile din Baia Mare, sală de teatru amenajat într-un fost cinematograf, spațiu mic în comună folosință cu secția română
György Harag () [Corola-website/Science/329908_a_331237]
-
este un muzeu județean din Satu Mare, amplasat în Str. Aurel Popp nr. 13. Atelierul se află într-o clădire construită de pictorul sătmărean Aurel Popp (1879-1960), între anii 1934 - 1935 și care a funcționat ca atelier de creație până la moartea artistului, în 1960. După această dată, clădirea a fost folosită ca depozit de materiale de construcții. Între 1998 - 2000 clădirea a fost restaurată
Atelier Memorial „Aurel Popp” () [Corola-website/Science/331374_a_332703]
-
un public numeros, atingând în medie între 3000 și 7000 de spectatori. Festivalul Fără Bariere nu se înscrie în seria festivalurilor-concurs. El își propune o trecere în revistă a spectacolelor participante. Principalul obiectiv al organizatorilor este dorința de a oferi sătmărenilor posibilitatea de a urmări cele mai semnificative spectacole ale stagiunii respective. Seria invitaților cuprinde trupe ale unor teatre din România și Ungaria, dar și una sau doua spectacole internaționale (spre exemplu: Italia, Germania, Ucraina). Festivalul Fără Bariere prezintă în același
Festivalul Internațional Multicultural Fără Bariere () [Corola-website/Science/329036_a_330365]
-
semnificative spectacole ale stagiunii respective. Seria invitaților cuprinde trupe ale unor teatre din România și Ungaria, dar și una sau doua spectacole internaționale (spre exemplu: Italia, Germania, Ucraina). Festivalul Fără Bariere prezintă în același timp un mijloc oportun artei teatrale sătmărene de a se integra în circuitul teatral național și internațional, precum și stabilirea unor colabolări cu cele mai importante ateliere teatrale. Caracterul multicultural al festivalului este certificat, de asemenea, de prezența titrării spectacolelor atât din maghiară în română, cât și din
Festivalul Internațional Multicultural Fără Bariere () [Corola-website/Science/329036_a_330365]
-
ediție a Festivalului Fără Bariere, eveniment sprijinit de consiliul local și județean. În cursul anilor, festivalul s-a bucurat de o extindere permanentă, ajungând să fie în prezent cel mai important eveniment cultural al orașului, urmărit nu doar de publicul sătmărean și cel din județele învecinate, ci și de iubitorii de teatru din afara hotarelor. Printre invitații festivalului se numără Teatru Odeon din București, Teatrul Național din Szeged, Teatrul Csokonai din Debrețin, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe
Festivalul Internațional Multicultural Fără Bariere () [Corola-website/Science/329036_a_330365]
-
populației din 1992 doar 205 mai locuiau pe teritoriul județului Satu Mare, dintre care 52 de persoane locuiau în municipiul Satu Mare. În anul 1984 a avut loc în prezența marelui rabin Moses Rosen comemorarea a 40 de ani de la deportarea evreilor sătmăreni. Satu Mare a fost unul din cele mai importante centre rabinice ale Transilvaniei, dinastia hasidică de Sătmar (Szatmar) fiind una dintre cele mai cunoscute dinastii de rabini. Printre rabinii hasidici sătmăreni s-a aflat și Joel Teitelbaum, marele rabin al orașului
Templul Mare din Satu Mare () [Corola-website/Science/317412_a_318741]
-
Moses Rosen comemorarea a 40 de ani de la deportarea evreilor sătmăreni. Satu Mare a fost unul din cele mai importante centre rabinice ale Transilvaniei, dinastia hasidică de Sătmar (Szatmar) fiind una dintre cele mai cunoscute dinastii de rabini. Printre rabinii hasidici sătmăreni s-a aflat și Joel Teitelbaum, marele rabin al orașului New York după cel de-al doilea război mondial. Prima sinagogă din Satu Mare a fost construită între anii 1852 și 1858 pe str. Decebal. Pe locul ei a fost construit ulterior
Templul Mare din Satu Mare () [Corola-website/Science/317412_a_318741]
-
oficianți dintre membrii comunității . În anul 2004 în curtea Sinagogilor de pe strada Decebal a fost dezvelit Monumentul Holocaustului din Satu Mare. La 12 iunie 2005 pe zidul Sinagogii Mari a fost dezvelită o placă comemorativă pe care sunt trecute numele evreilor sătmăreni uciși în lagărele de exterminare de la Auschwitz-Birkenau în anul 1944. La această ceremonie au participat cantorul József Berger din Budapesta (care a ținut ceremonia religioasă), prefectul Radu Bud, președintele Comunității evreior din Brașov -Tiberiu Roth, acad. prof. dr. Virgil Enătescu
Templul Mare din Satu Mare () [Corola-website/Science/317412_a_318741]
-
transilvănene. Orașul Satu Mare a fost eliberat de Armata Română în toamna anului 1944 (Bătălia de la Carei). În ultimul an al celui de-al Doilea Război Mondial schimbările politice din Ungaria au condus la cea mai mare tragedie din istoria evreilor sătmăreni. Prim-ministrul Miklós Kállay, deși a acceptat toate propunerile naziștilor germani și a asistat la promulgarea unor legi discriminatorii și nedrepte împotriva evreilor, totuși, a respins categoric ideea deportărilor în lagărele de exterminare. Între 1942 și 1943 a reușit să
Satu Mare () [Corola-website/Science/296953_a_298282]
-
și predarea lor autorităților germane. Politica guvernului Sztojay a dus la deportarea a 19.000 de evrei din zona municipiului, transferați între 19 mai și 1 iunie 1944 prin 6 transporturi în diferite lagăre din Germania și Polonia. Cei mai mulți evrei sătmăreni au ajuns în Auschwitz-Birkenau, alții în Bergen-Belsen și alte lagăre de exterminare. Dintre cei 18.863 evrei deportați au supraviețuit doar câteva mii de persoane. După război, majoritatea lor au emigrat în SUA și Israel în timpul regimului comunist. În septembrie
Satu Mare () [Corola-website/Science/296953_a_298282]
-
al XVIII-lea și alta din anul 1828. Cele două biserici au fost surprinse în două schițe, publicate de către cercetătorul maghiar Téglás István în revista Művészet din anul 1904. Lăcașul mai bătrân (cel al ortodocșilor) a fost strămutat în localitatea sătmăreană Lazuri, după ce un alt lăcaș, tot din lemn i-a luat locul. În situațiile Comisiunii Monumentelor Istorice - secția pentru Transilvania, pe anii 1926-1928, printre bisericile care primesc acordul de demolare pe motiv că deveniseră neîncăpătoare sau se aflau în stare
Biserica de lemn din Hărcana () [Corola-website/Science/324734_a_326063]
-
Pe locul inițial unde a fost ridicat lăcașul de cult se afla o biserică construită între anii 1799-1803, în stil baroc. În data de 9 octombrie 1926, sub președinția dr. Ilie C. Barbul, prefectul județului, a fost înființată "Asociația Româncelor Sătmărene", cu scop religios, filantropic și național, președintă fiind aleasă doamna Lucreția Eugenia Barbul. Până în anul 1932, când au început lucrările de construcție ale catedralei, doamnele din asociație au strâns suma de 3,5 milioane lei în folosul clădirii catedralei. În
Catedrala Greco-Catolică „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare () [Corola-website/Science/332561_a_333890]
-
Gavril Vaida. Amintim câteva din personalitățile sălăjene marcante, care au fondat reuniunea: Vicarul Silvaniei Demetriu Coroianu, ulterior canonic de Gherla; Vasiliu Pop, canonic de Gherla; marele om politic și mecen Gheorghe Pop de Băsești; Teodor Pop, protopopul Bredului; luptătorul politic sătmărean Vasile Lucaciu, la vremea respectivă profesor de religie și limba română la gimnaziul superior din Satu Mare; Gavril Trif, la vremea respectivă profesor la preparandia din Zalău; Andrei Cosma, la vremea respectivă pretore al plasei Tășnad, etc. Vicarul Silvaniei Demetriu Coroianu
Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni () [Corola-website/Science/323947_a_325276]
-
expoziții și ilustrări de cărți - colaborează la publicații de orientare socialistă cu desene și cronici artistice. În perioada 1921-1924 locuiește la Vălenii de Munte. Devine redactor la revista "Artele Frumoase". În 1922 călătorește în Transilvania, unde îl cunoaște pe pictorul sătmărean Aurel Popp, cu care se va împrieteni și va purta o vastă corespondență. În 1924 expune la "Bienala din Veneția" iar un an mai târziu se retrage din asociația "Arta Română" și - împreună cu Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu
Nicolae Tonitza () [Corola-website/Science/297815_a_299144]